„Nu pot să stau liniștit într-o cafenea sau să citesc o carte”
Scrii versiunea ta despre război peste tot în presă, iar recent ai publicat „Jurnalul unei invazii”. Cum reușești să rămâi lucid și concentrat pe scris în timpul războiului?
Nu pot face nimic altceva. Nu pot să scriu romanul pe care l-am oprit în prima zi de război. Nu pot să stau liniștit într-o cafenea sau să citesc o carte. Mă gândesc constant la război, vorbesc constant despre el cu oameni pe care îi cunosc și cu oameni pe care nu îi cunosc. Și toate gândurile și discuțiile mele devin texte despre război. În ultimele șase luni, am simțit de trei ori că sunt foarte obosit. Dar de fiecare dată energia s-a întors la mine. Acum beau mai puțină cafea și mai puțin vin. Probabil, acest lucru ajută și la concentrarea mea, la vederea și înțelegerea mai clară a ceea ce se întâmplă aici, în Ucraina.
Cartea ta este un jurnal sau este ficțiune?
Este o colecție de eseuri și texte scrise la persoana întâi, ca un jurnal. Scriu ceea ce am văzut, auzit, învățat de la oameni și, prin urmare, în aceste texte există mai mult „personal”, al meu și al altora, decât știri din prima linie. Este o non-ficțiune, o încercare de a vedea diferite destine și diferite povești care apar din cauza războiului și pe fundalul războiului. Fără război, aceste povești și această carte nu ar fi putut fi scrise.
„Oamenii au mai multă încredere în scriitori decât în politicieni”
Ce rol au scriitorii într-un spațiu măcinat de război? Phil Clay, el însuși veteran, a spus că a crede că războiul este dincolo de cuvinte este o abrogare a responsabilității.
În vremuri de război, ca și în alte vremuri tulburătoare, un scriitor este un preot pentru necredincioși. Textul unui scriitor poate opri panica și frica, poate restabili încrederea în sine și încrederea în viitor. În Ucraina, scriitorii au devenit și jurnaliști și anchetatori ai crimelor de război comise de soldații și ofițerii ruși. În mod tradițional, oamenii au mai multă încredere în scriitori decât în politicieni. Pentru că scriitorii nu au interese personale. Ei rămân independenți.
Pentru mine, sarcina – aproape medicală a scriitorului – este, de asemenea, deosebit de importantă: să vindece de ură societatea traumatizată de război. Ura devine acum una dintre principalele probleme din Ucraina. Nu numai ura pentru tot ce este rusesc, inclusiv cultura, ci și ura pentru dușmani interni reali sau imaginați. Mulți intelectuali și oameni obișnuiți au devenit suspicioși față de acei oameni care nu sunt de acord cu ei într-un fel. Aceasta probabil că este situația în orice război.
„Mulţi dintre scriitori sunt acum voluntari care ajută armata ucraineană”
De ce ai ales să rămâi?
De fapt, am devenit un „IDP” (internally displaced person / persoană strămutată intern). Deși parțial. Eu și soția mea ne-am mutat în Transcarpatia după începutul războiului. Am rămas în Ucraina. Acum am senzația că nu am părăsit-o, pentru că am călătorit de șase ori în Europa pentru a vorbi despre ce se întâmplă în Ucraina, despre război și despre refugiați. În octombrie mă voi întoarce din nou în Ucraina. Apoi voi merge din nou cu prelegeri în Germania. Nu-mi imaginez emigrarea. Orașul meu este Kiev. Satul meu preferat este în regiunea Zhytomyr, unde avem o casă. Vecinii noștri din sat ne trimit regulat poze cu casa și grădina noastră. Pe de o parte, vor să arate că totul este în ordine și că nu este distrusă casa. Pe de altă parte, ei vor să ne întoarcem.
Au scriitorii mai mult un rol intern, de motivare și mobilizare a propriilor cetățeni? Sau unul extern, funcționând ca mediator între culturi?
Mulţi dintre scriitori sunt acum voluntari care ajută armata ucraineană. Un scriitor din Transcarpatia, Andrei Lyubka, a strâns bani de la începutul războiului și a cumpărat deja cu acești bani 52 de jeep-uri second hand pentru front. Mulți poeți și scriitori sunt implicați în ajutorarea refugiaților și a victimelor războiului, a soldaților răniți și a familiilor morților.
„Acum există mai multe cărți despre război decât povești de dragoste sau povești polițiste”
Cărui fel de literatură dă naștere acest război? Crezi că vor prevala memoriile, jurnalele, confesiunile, ca în multe alte războaie?
Din 2014, în literatura ucraineană au apărut sute de cărți despre război. Acestea sunt romane, memorii și jurnale. Acum există mai multe cărți despre război decât povești de dragoste sau povești polițiste. Majoritatea acestor cărți sunt scrise de veterani de război. Și-au înființat și propriile edituri. Acum există două literaturi în Ucraina, una tradițională și una „veterană”, iar reprezentanții ambelor scriu despre război.
Care sunt dimensiunile dramei refugiaților?
Mulți ucraineni sunt foarte atașați de „palma lor de pământ” („small homeland”), de regiunea lor. Este mai ușor pentru locuitorii orașelor mari să devină migranți sau să se mute în alt oraș mare, decât pentru un sătean. Acum, cu regiuni întregi parțial evacuate și orașe întregi devastate de bombardamentele rusești, comunitățile regionale apar în locurile în care s-au mutat refugiați sau IDP. De exemplu, mulți refugiați din Harkov s-au oprit la Cernăuți, iar în Transcarpatia mulți vin din Kiev și din regiunea Kiev. „Diasporele refugiaților” nu sunt permanente, dar oamenii încearcă să rămână împreună. Este mai ușor.
În Franța, am întâlnit un grup mare de refugiați din Druzhkovka (regiunea Donețk). Erau femei, copii și pisici. Au cerut autorităților să fie plasați împreună, în același sat sau oraș. Le este frică să se piardă într-o țară străină, le este frică să se împrăștie.
„De obicei, scriitorii tratează o limbă care a suferit din cauza politicienilor”
Pare foarte ușor astăzi să pornești un război folosind termeni precum „demilitarizare” sau „denazificare”. Ce formă de captivitate poate avea cuvântul?
Avem de multă vreme cuvinte care emană neîncredere, e vorba mai ales de cuvintele rostite de politicieni. Cuvântul, ajuns în slujba unui politician sau a unui dictator, își pierde sensul inițial. Dar el singur nu poate avertiza oamenii de faptul că a fost folosit abuziv. Putin, Lavrov și alți reprezentanți ai Kremlinului au distrus limba rusă. Nu știu cum va fi posibil, mai târziu, să vindeci limba rusă de minciuni, de abuz, de denaturarea sensului cuvintelor. De obicei, scriitorii tratează o limbă care a suferit din cauza politicienilor. Dar în Rusia acum nu există scriitori a căror autoritate morală ar putea ajuta în această chestiune, ale căror cuvinte să fie de încredere.
„Scriitorii ruși tac”
Literatura are un rol central în dezvoltarea memoriei culturale. Am văzut că scriitorii ucraineni sunt foarte implicați în a reda drama socială prin care trec, dar cum rămâne cu scriitorii ruși? Încearcă ei să promoveze o altă înțelegere a războiului pentru poporul lor, încearcă să introducă idei noi în narațiunea lui Putin?
Scriitorii ruși tac. Cu excepția câtorva, care locuiesc de mult timp în străinătate. Scriitorii care au rămas în Rusia, pe paginile lor de Facebook, vorbesc despre noile lor cărți și premii. Ei ignoră războiul. Unii scriitori îl susțin activ pe Putin, ceilalți își trăiesc propria viață. Nu au creat proteste sau texte critice.
„Prezentat ca un proiect cultural…”
Cum ai descrie proiectul „Russkiy Mir” înainte de 24 februarie? Dar după?
Ideea proiectului „Russkiy Mir” a luat naștere la Kremlin la începutul anilor 2000. A fost prezentat ca un proiect cultural, pentru a uni toți vorbitorii de limbă rusă și etnicii ruși din toate colțurile lumii. Îmi amintesc că la început a evocat în mine asocieri cu Commonwealth-ul britanic și chiar cu proiectul francofon. Dar au apărut imediat notele religioase și geopolitice, iar acest lucru m-a alertat. În cadrul proiectului, în străinătate au fost organizate seri tradiționale ale culturii ruse, seri literare dedicate clasicilor. În același timp s-a format un grup activ al diasporei rusofone, iar reprezentanți ai acestui grup activ s-au întâlnit cu diplomații ruși mai des. A început să primească finanțare pentru activități politice. În cele din urmă, acești activiști au organizat demonstrații de sprijin pentru politicile lui Putin în străinătate. Iar acum demonstrează împotriva sancțiunilor anti-ruse. De mulți ani, în Rusia se aude o frază, care este uneori scrisă atât pe panouri publicitare, cât și pe pereții caselor: „Rusia se termină acolo unde ei nu vorbesc rusă!”. Ideea că Rusia lui Putin nu se termină nicăieri este înfricoșătoare în sine. Anexarea Crimeei și începutul războiului în Donbass sunt, de asemenea, componente ale construcției lumii rusești. Faza actuală a războiului este o încercare de a extinde lumea rusă folosind arme, violență extremă și propagandă. Ce poate fi mai rău decât un astfel de proiect? „Lumea Rusă” este doar un alt nume pentru expansiunea fizică a Imperiului Rus.
Andrei Kurkov este autorul volumului „Jurnalul unei invazii”. Este absolvent al Institutului de Limbi Străine din Kiev și primul roman i-a apărut în 1991. Este tradus în peste 65 limbi. A fost prezent de mai multe ori, ca scenarist, la Festivalul de Film de la Cannes. Este membru al Pen Clubului englez şi al Academiei Europene de Film.