Nu am fost la întâlnirea lui Iohannis cu roboțelul din spitalul pentru cazuri de Covid-19 amenajat de supermarket-urile de la care îmi fac cumpărăturile. Dar, dacă aș fi fost, sunt sigură că robotul nu ar fi făcut vreo diferență între mine și președinte. Ceea ce părea din start foarte-foarte bine. Și mai bine mi s-a părut a fi când robotul s-a prezentat cu nume și funcție. Dacă m-ar fi întrebat pe mine, Iohannis ar fi fost cel care trebuia să spună nu neapărat cine e, ci dacă se cunoaște cu cineva, pe principiul „spune-i că vii din partea mea”. Când robotul a zis și cuvintele „totul va fi bine”, m-a convins definitiv. Nu mai semăna cu nimic din ceea ce știam. Prin urmare, motivele pentru care unii pacienți cred că relația cu inteligența artificială ar fi mai satisfăcătoare (potrivit sondajelor, satisfacția celor care accesează sistemul actual de sănătate este direct proporțională cu vârsta și invers proporțională cu nivelul de sudii și cel de venit):
Unu: Non-discriminarea. Pentru că pacientul se simte confortabil și încrezător dacă nu este privit de sus, dacă nu este judecat după cum se îmbracă, după cum se exprimă (verbal sau non-verbal), după apartenența la o etnie sau la o cultură. Pentru că un robot ar fi, pur și simplu, insensibil la look-isme și alte stereotipuri.
Doi: Comunicarea. Pentru că pacientul vrea să fie sigur că e partener în ceea ce urmează să se întâmple. Pentru că are nevoie să spună și să i se spună. Pentru că inteligența artificială ar avea răbdarea, timpul și capacitatea de a produce dialog structurat.
Trei: Stabilirea diagnosticului. Pentru că pacientul își prețuiește și sănătatea, dar și resursele de timp, emoție și bani. Oricum, la un moment dat, cele din urmă o vor influența pe cea dintâi. Așadar, pentru capacitatea inteligenței artificiale de a capta informația livrată de beneficiar și pentru algoritmii puternici folosiți în prelucrarea ei.
Patru: Prescrierea tratamentului. Pentru că pacientul este angoasat de ideea de a lua medicamente, de a lua multe medicamente și a lua toate medicamentele pe care le-a văzut în spoturile publicitare din ultima săptămână. În fine, pentru că robotul ar fi mai puțin susceptibil de a se fi întors recent de la o conferință, a se citi cazare și plajă într-o destinație exotică de lux, organizată de companiile farmaceutice.
Cinci: Creditarea autonomiei. Pentru că pacientul preferă, atât timp cât nu îi pune pe alții în vreun pericol, să decidă cât, cum și până unde vrea să meargă în relația cu medicina. Pentru că inteligența artificială ar avea instrumentele de a splita, cu asigurarea tuturor criteriilor necesare, tipul de asistență dorit de pacient, în funcție de convingerile acestuia, de obiectivele pe care el și le-a stabilit în raport cu starea lui de sănătate, de cultura care îi ghidează viața.
Plus unu: Dezocultarea. Pacientul vrea control asupra a tot ceea ce îl privește. Ar vrea să știe: dacă e asigurat sau nu (în orice moment, chiar dacă situația lui de contributor s-a schimbat ieri sau anul trecut), cum se numește medicul lui de familie și cum îl poate contacta (da, poate nu a mai ținut legătura cu el în ultimii 10 ani), cât costă accesarea tuturor serviciilor (decontate sau nu), care este raportul între valoarea contribuției și serviciile primite (unii chiar nu vor să primească nimic gratis, dar nici să fie spoliați). Pentru că un robot ar fi capabil să știe, să folosească și să împărtășească pacientului toate cele de mai sus. În plus, tot el ar putea adeveri, de câte ori este nevoie, tot ceea ce se cere a fi adeverit azi prin hârtiile pe care le poartă pacienții de colo-colo.
Carmen Corbu este jurnalist.
Materialul este parte a dezbaterii Sănătatea, între metafizică și contractualism.
https://revistacultura.ro/2020/sanatatea-intre-metafizica-si-contractualism/
- Dan Coman despre spectacolul „La câțiva oameni distanță…” - 27 decembrie 2024
- Colecția Pantazi. Noile voci ale literaturii - 17 decembrie 2024
- Povestea care unește istoria recentă a Germaniei cu istoria recentă a României - 16 decembrie 2024