Finalizarea alegerilor locale din 27 septembrie permite analiștilor realizarea unei puzderii de evaluări, de toate felurile, cifrele fiind din abundență, iar schimbările permițând concluzii din cele mai diverse. Ceea ce voi încerca, mai jos, este să parcurg câteva lecții pe care eu, ca analist, le-am preluat din această trecere în revistă a rezultatelor. Sunt concluzii care permit atât jocuri de comunicare din cele mai spectaculoase (toate partidele pot pretinde un fel de victorie, nu-i așa?), dar și observarea unor nuanțe tot mai speciale.
Participarea la vot
În contextul epidemiei de coronavirus, participarea la alegerile locale a fost în linia tuturor participărilor la alegerile locale de până acum (doar două procente mai puțin decât în 2016, și comparabil cu 2008, 2004 sau 2000). Doar în 2012, prezența la locale a fost mai mare (56%), dar contextul formării USL și preluării guvernării justifica acel plus punctual. Prezența este, de altfel, constantă la toate alegerile, dacă le comparăm distinct (locale cu locale, parlamentare cu parlamentare, prezidențiale cu prezidențiale). Ba chiar, dacă am trage concluzii generalizatoare doar folosind alegerile europene, am vedea un trend ascendent. Dar, câtă vreme astfel de generalizări sunt înșelătoare, ele trebuie evitate. Concluzia participării este că românii vin constant la vot, fără mari schimbări în ultimii ani. Noile generații socializate sunt la fel de participative electoral cum erau noile generații din trecut. Diferențele dintre noile generații de acum și noile generații din trecut (cohortele care se află în primii ani cu drept de vot) sunt la alte aspecte participative (asociativitate, voluntariat, valori democratice) și nu în ceea ce privește votul.
Populația dominantă
Generația ultimilor „decreței” este cea care domină grupele de votanți în ultimii ani, fiind cea care dictează tendințele participative ale momentului. Mă refer la ceea ce, în lucrarea mea de doctorat, numeam categoria Decreței 2, care corespundea celui de-al doilea boom demografic din perioada comunistă, cu cei născuți între 1975 și 1989, inclusiv (adică, cei născuți până în Revoluția din 1989), cu cca 5,3 milioane de votanți în prezent. Această generație a devenit total activă (drept de vot, implicată) după 2004, moment în care reprezenta 22% dintre votanți. Emergența sa s-a produs în 1996, când o parte a avut drept de vot (reprezentând 7% din populația cu drept de vot). Această generație s-a maturizat după Revoluție, chiar în anii 1990, fiind una din cele trei generații de tranziție importante (alături de prima categorie de „Decreței”, o generație de sacrificiu, activă în primii ani de după 1989). În prezent, acest grup este foarte activ, cu participare politică, civică și electorală în creștere. Reprezintă cea mai mare categorie de votanți, fiind cea care influențează cel mai mult dinamicile sociale, politice și economice din prezent. Din urmă vine o nouă generație (cea pe care aș numi-o „Copiii Revoluției”), cei născuți după 1990 și formați de fapt după aderarea la NATO și UE. Ea reprezintă astăzi 14% dintre votanți și va ajunge să conteze major în viitoarele alegeri, fiindcă are valori și comportamente profund diferite de generațiile de până acum.
Fiefurile electorale
PSD își păstrează dominația în Sud, unde PNL nu a crescut suficient de mult pentru a reprezenta o alternativă. Moldova devine spațiu de concurență directă între PSD și PNL. Iar Ardealul este dominat mai ales de opțiuni de dreapta. În fine, marile orașe fac loc votului în creștere pentru USR-PLUS. România se împarte în fragmente, care sunt influențate major de două aspecte – dezvoltarea socio-economică a localităților (cu cât mai mare dezvoltarea, cu atât mai mic votul pentru PSD și cu atât mai mare votul pentru USR), dar și structurile teritoriale ale partidelor (cu poziții dominante pentru PNL în Ardeal, PSD în Muntenia și concurență directă între cele două în Moldova).
Votul politic și tendințele recente
Ultimul moment în care s-a dat un vot politic a fost la alegerile europarlamentare, în urmă cu 16 luni. De atunci încoace, la o participare de vot similară, s-au întâmplat următoarele – PNL a continuat să crească, adăugând câteva sute de mii de noi voturi celor obținute atunci și chiar depășind PSD în câteva fiefuri importante. PSD a recuperat din pierdere, peste jumătate de milion de votanți revenind alături de acest partid. PMP și Pro România și-au conservat bazinul politic, rămânând marginal în zona politică, cu șanse de a intra în Parlament peste trei luni. Iar USR-PLUS, în ciuda victoriilor semnificative din câteva orașe, are mai puține procente și voturi față de anul trecut. Victoriile simbolice din București și alte orașe pot contura imaginea unui val pro-USR, dar realitatea structurală nu o susține încă.
Axa politică centrală a României
În fine, ultima tendință notabilă în această analiză vine din modul în care se definește axa politică centrală a României. Pentru moment, sondajele confirmă că, la fel ca și în ultimele decade, elementul care diferențiază și polarizează cel mai mult societatea este raportarea la PSD (pro sau contra). PSD a reușit să își recupereze electoratul pentru că nu are o concurență reală pe acest segment din partea oponenților de stânga. Iar partidele anti-PSD au reușit să obțină victorii importante împotriva PSD, chiar și într-un tur de scrutin, în două situații: fie acolo unde au avut structuri politice semnificative (vezi PNL, care a putut deveni concurent major pentru PSD în zone precum Maramureș, Sălaj, Giurgiu, Vrancea, Constanța și nu numai), fie acolo unde partidele dreptei s-au unit, susținând candidați comuni (USR-PLUS a învins PSD doar acolo unde liberalii le-au acordat sprijin – vezi București sau Bacău). Forța anti-PSD cu cele mai multe succese, în aceste alegeri, a fost PNL. Iar lecția pentru partidele de dreapta din aceste alegeri este că singura cale sigură de învingere a PSD este cooperarea.
Campania pentru alegerile parlamentare începe deja, iar lecțiile acestor alegeri locale vor trebui digerate foarte rapid. În mai puțin de o lună, se depun listele cu candidați și partidele vor începe să concureze din nou pentru influențarea votanților. Datele structurale ne arată că nu avem motive să estimăm participări la alegerile parlamentare mai mari de cele din ultimii ani (când media la parlamentare nu a depășit 40% prezență). În ce privește câștigătorii, lunile următoare ne vor oferi cu siguranță răspunsuri legate de succesul sau insuccesul formațiunilor politice. Un lucru este cert – viitoarea guvernare va trebui să fie una de coaliție, iar singura cale pentru ca o astfel de coaliție să aibă succes ține de disponibilitatea la dialog, cooperare și compromis. Adică ține de valori ale unei democrații consolidate, de tradiție.
Dan Sultănescu este director de cercetare,
CPD-SNSPA (Centrul pentru Promovarea Participării
și Democrației din Școala Națională de Studii Politice și Administrative),
www.civicparticipation.ro