„Tinerii sunt, în egală măsură, ușor adaptabili și inflexibili”

Interviu cu psihologul Georgeta Pânișoară despre gândirea critică, educația copiilor în mediul familiar și despre tinerii vulnerabili la extremism și manipulare

un articol de Corina Taraș-Lungu

La ce ne referim, de fapt, când vorbim despre gândirea critică?

Gândirea critică este capacitatea de a analiza în mod obiectiv niște informații și de a evalua argumente pro și argumente contra pe baza lor. Astfel încât să ne formăm o idee sănătoasă și obiectivă despre un anumit subiect. Când vorbim de analiza informațiilor, ar fi bine să facem o documentare. Trebuie să fim conștienți de informațiile pe care le avem și eventual să descompunem în elemente mai mici un subiect. Apoi ar fi să evaluăm cât de relevante sunt componentele astea mai mici în economia întregului subiect și să vedem cum formulăm interpretările. Care sunt explicațiile logice ale acelui subiect, cum putem să justificăm raționamentele altora și raționamentele noastre, în același timp. Asta ne conduce spre o rezolvare sau spre o decizie optimă, relativ obiectivă vis-à-vis de un subiect.

Gândirea critică apare frecvent în discuțiile recente despre reforma sistemului educațional.  Se vorbește despre ea ca despre un subiect extern proceselor de învățare, ca și cum ar exista o materie de sine stătătoare care să îi ajute pe copii să discearnă. Mă întreb cât de legitim este acest punct de vedere, dat fiind faptul că gândirea critică ar trebui să fie un obiectiv educațional transversal? 

Școala poate depune mai mult efort pentru a dezvolta gândirea critică. O parte dintre profesori face deja asta, dar este de dorit să îi învățăm și pe ceilalți cum să stimuleze gândirea critică a elevilor. La fiecare din materiile existente se pot face analiză, interpretare, evaluare, formare de argumente, de judecăți raționale, se pot genera interpretări. De asemenea, e dramatic să fiu nevoită să o spun, dar ar trebui să-i încurajăm pe cei mici să citească mai mult și mai diversificat. Nu merge numai cu lecturi clasice, sunt o grămadă de cărți moderne spre care îi putem direcționa pe copii, adolescenți, tineri. Ar fi bine dacă le-am deschide apetitul pentru lectură cu niște cărți care să reflecte interesele lor. E de dorit să citească cărți pe suport de hârtie, cu care pot interacționa – le pot pipăi, pot sublinia, pot face notițe. Astfel vor învăța mai ușor să ia informațiile de acolo și să genereze soluții posibile, să evalueze acele soluții.

Până la urmă gândirea critică asta înseamnă, generarea de posibile soluții, evaluarea lor și implementarea celui mai potrivit scenariu. Am participat la conferințe, la workshop-uri de metacogniție în mediul universitar, unde accentul cade pe cum să îi învățăm pe studenți să fie autoreflexivi, să se întrebe cum sunt ei și cum au ajuns la o concluzie. De altfel, ei ar trebui să fie deschiși în a-și schimba părerile, dacă convingerile altora îi conduc la revizuirea propriilor opinii. Tocmai pentru că există informații, dovezi și argumente diferite, unele mai puternice ca altele.

Dacă ar fi să avem un scop apropo de gândirea critică în ceea ce îi privește pe tineri ar trebui să îi ajutăm pe aceștia să reconsidere importanța ei, să conștientizeze că ea este importantă în luarea deciziilor din viața personală și din viața profesională. Ea ne ajută să combatem dezinformarea, a cărei țintă suntem. Și manipulările de asemenea. Gândirea critică până la urmă ne ajută și să găsim mai multe opțiuni și mai multe soluții pentru o anumită problemă. Deci, prin intermediul ei, ne dezvoltăm și ne folosim creativitatea.

Mediul familial joacă și el un rol important în această discuție. Cât de timpuriu ar trebui exersată gândirea critică acasă?

Întotdeauna, în toate intervențiile mele, pledez pentru dezvoltarea timpurie a tot ce se poate învăța. Gândirea critică se poate dezvolta și ea cât de timpuriu. Adulții ar trebui să aibă capacitatea să o stimuleze conform vârstei celor mici. Și atunci când copilul încă nu poate verbaliza ceea ce gândește, el are capacitatea de a înțelege cuvintele care îi sunt adresate. Dacă îi vorbim copilului ca și cum ar înțelege, el își va dezvolta capacitățile de comunicare mai repede. Ar fi bine să încercăm să îi  provocăm pe copii să își pună întrebări la care să găsească și răspunsuri. Pe măsura vârstei, evident, însă ideea este să-i stimulăm să-și depășească capacitățile și să ajungă, cum zice Vygotsky, în zona proximei dezvoltări. Cu alte cuvinte, ar fi bine să le dăm copiilor cu 10% în plus față de ce ei cunosc, astfel încât să îi îndreptăm către potențialitatea lor, care se va transforma la un moment dat în realitate. Oricând, la orice vârstă, le putem dezvolta copiilor gândirea critică și creativitatea, iar aceste două componente merg mână în mână.

Cum facem asta ca părinți?

Încurajându-i să fie curioși legat de mediul înconjurător și de interesele lor. În copilăria timpurie, interesele copiilor tot noi, adulții, trebuie să le dezvoltăm, pentru că ei sunt mici și stau tot timpul cu noi. Atunci e bine să-i supunem unor întâlniri cu diverse contexte și influențe, pe care ei nu le pot găsi singuri la acele vârste.

Care este opusul acestei situații?

Opusul poate să fie dramatic. De exemplu, în jurul vârstei de 3 ani, în etapa „de ce?”-ului, adulții din jurul lor îi blochează adeseori pe copii. Din cauza oboselii, cei mai mulți adulți spun: „lasă că o să-ți spun mai târziu” sau „o să afli tu când o să te faci mare”. E vorba de părinți, aparținători sau educatori, care, prin aceste cuvinte, omoară, fără să își dea seama, curiozitatea celor mici. Cel mai des se întâmplă asta din lipsă de timp și de spațiu. Curiozitatea este o nevoie extraordinar de mare pentru dezvoltarea noastră și, în subsidiar, pentru gândirea critică. Trebuie să încurajăm întrebările și să nu oferim noi răspunsuri imediat, să îi lăsăm pe cei mici să găsească soluții, să le punem și noi întrebări deschise astfel încât gândirea lor să exploreze scenarii cât mai variate, posibilități chiar divergente.

Care sunt limitele comunicării cu copiii? Am putea să discutăm cu ei adevăruri dureroase din realitatea de zi cu zi?

Da, dar asigurându-ne că înțeleg ce dorim noi să le spunem, verificând că se simt în siguranță cu noi, în timpul discuției, dar și după. Adică este de dorit ca, dacă ei abordează o problemă sensibilă, să ne gândim la un răspuns potrivit, pe care ei să îl înțeleagă cognitiv și emoțional bine. Adică discuția respectivă să nu fie percepută în sfera negativă. Să nu rămână copilul ulterior cu temeri sau frici pe care nu le avea înainte de discuția cu noi. Ar fi bine ca, la finalul discuției sau chiar la o zi sau o săptămână distanță, să verificăm dacă cei mici se simt în siguranță și dacă totul este în regulă. Este bine să nu-i protejam atât de mult, astfel încât ei să înțeleagă că viața este dificilă, dar să le transmitem că vor găsi într-un fel sau altul resurse și soluții.

Am auzit mulți părinți și multe cadre didactice care se plâng de adolescenții din ziua de astăzi pentru că sunt apatici și nu îi mai interesează nimic. Cum putem să stimulăm curiozitatea celor care nu au exersat-o în copilăria timpurie?

Trăim niște vremuri în care ei sunt super stimulați și pauza asta din a căuta lucruri poate să vină și din oboseală. Copiii sunt supuși atât de multor stimuli încât ei nu mai știu ce să aleagă, unii sunt obosiți, epuizați de mediul în care trăiesc.

Așa că poate uneori trebuie să ne întoarcem la bază și să o luăm pas cu pas. E bine să îi lăsăm să se și plictisească, dar nu la nesfârșit, ci să-i lăsăm să se odihnească și să scape de overstimulation. Putem face asta oferindu-le mici vacanțe mentale.

Apoi, ar fi bine să îi învățăm pe adolescenți că ei sunt responsabili să iasă din acea plictiseală și că ei trebuie să-și găsească acțiunile plăcute, pasiunile cu care să-și încarce timpul cu stare de bine sau chiar cu fericire. Dacă ar fi să mergem către acțiuni directe, proactive, ar trebui să-i învățăm să exploreze subiecte noi și să iasă din zona lor de confort. Copiii din ziua de astăzi nu prea au pasiuni și, în mod activ, trebuie să-i direcționăm noi un pic încât să-și găsească una-două hobby-uri care să-i dezvolte fie intelectual, fie fizic, fie emoțional. Acțiunile de grup sunt foarte importante, cum sunt sporturile de echipă, ele ne pregătesc pentru vârsta adultă, în care vom lucra împreună cu alți oameni.  

Aș mai dezvolta în copii și o idee pe care școala nu prea ne-o insuflă, anume că greșelile și eșecurile sunt lecții din care noi putem învăța. Ele nu sunt niște verdicte despre neputința noastră, iar acest lucru ar trebui învățat de la vârste mici, dar și mai târziu. Din păcate, de cele mai multe ori, copiii și adulții sunt blocați de teama de eșec, de teama de a nu fi ratat în ochii celorlalți și, mai ales, în ochii proprii. Aici apare o dramă mare pentru că teama de eșec paralizează, ea nu ne ajută să acționăm, să încercăm.  Trebuie cultivat un mindset în care eșecul este bun, pentru că învățăm multe lucruri din el.

Vorbeam mai devreme de manipulare și dezinformare. Ce șanse au copiii și tinerii să se orienteze în haosul informațional pe care îl propun rețelele sociale, în condițiile în care ne este dificil și nouă, adulților, să avem repere valabile în online?

Concret, trebuie să îi învățăm să caute în mai multe surse adevărul. Când primesc o informație, ar fi bine ca ei să se întrebe: „cui folosește ea?”. Mai departe, raționamentul ar continua așa: „cine are avantaje dacă eu gândesc în direcția X?” Apoi, ar trebui să îi învățăm pe tineri să fie atenți la mai multe surse și să distingă între opinii și fapte. Concentrarea pe fapte este calea obiectivă, pe când adoptarea unor opinii este calea subiectivă, iar, uneori, chiar greșită.

Este de dorit ca, de la vârstă mică, să învățăm autoreflecția sănătoasă. Într-o lume a egocentrismului, să ne întrebăm dacă nu cumva greșim și noi. E un semn de inteligență să ne îndoim de noi înșine câteodată. I-aș mai invita pe cei tineri să practice dezacordul argumentat. Stăm mult prea mult în bula noastră, doar cu prietenii care au aceleași opinii ca noi și cu sursele de informare care ne confirmă gândirea noastră, fără să luăm în calcul alte opinii. E o cursă mentală care nu ne ajută să fim foarte flexibili din punct de vedere cognitiv.

Toleranța tinerilor la extremism este în creștere. Credeți că acest lucru provine și din faptul că aceștia caută soluții simple la probleme complexe?

Aș spune că, teoretic, creierul așa lucrează. El încearcă să găsească soluții simple. Tot el încearcă să ia decizii știute sau apropiate de noi, pentru că așa consumă mai puțină energie. Inclusiv în psihologia organizațională, pe care am predat-o mult, organizațiile merg pe calea cea mai simplă sau cea mai evidentă în luarea deciziilor. Trăim într-o lume extrem de complexă informațional și este normal ca, atunci când vedem că avem de consumat multă energie ca să ne lămurim pe o anumită temă, să încercăm să găsim niște pattern-uri cunoscute. Riscul acestei deprinderi este să generalizăm periculos niște aspecte, iar atunci nu vom lua decizii adecvate.

Un alt aspect e că, începând cu vârsta adolescenței, dar și mai târziu, tinerii își doresc să se identifice cu anumite grupuri, să facă parte din ele. Ei își doresc și caută această apartenență. Atunci apare presiunea mediului, exercitată de grupul respectiv, și este normal ca ei să gândească simplificat, în acord cu principiile grupului. Cred că putem spune că tinerele generații sunt, în egală măsură, ușor adaptabile și inflexibile. Ele își găsesc modalități prin care să fie adaptabili în raport cu grupul din care fac parte, în raport cu opiniile pe care acesta le susține în detrimentul altor idei, dar sunt și inflexibili când complexitatea problemei este mult prea mare. Atunci, dacă perspectiva e mult prea largă și informațiile sunt mult prea profunde, cum se întâmplă în chestiunea extremismului, cred că ei preferă scurtăturile.

Nu aș condamna acest tip de comportament pentru că trăim într-o suprasolicitare informațională care normalizează tendința de a căuta adevăruri simple și ușor de digerat, pentru a face față fluxului la care suntem supuși. În cazul unor simplificări exagerate, viața ar putea deveni prea superficială și, posibil, greșită. Măcar în niște direcții ar fi bine să cultivăm o gândire profundă.

vezi și: Piratarea cuvintelor sau Cum să-ți construiești un discurs extremist