Piratarea cuvintelor nu a fost inventată în anii noștri. Dar tehnologii recente, venite din zona optimizării semantice, au făcut-o deosebit de eficientă. Regimurile dictatoriale au desfășurat un efort constant de control semantic. „Limba de lemn” a comuniștilor este un exemplu. Dar eforturi de acest fel sunt documentate de la sfârșitul secolului 19, când au apărut primele partide asumat populiste. Ulterior, concepte ca „adevăratul popor”, „românul adevărat”, „bărbatul adevărat” ș.a. creează distincții arbitrare, în scop propagandistic, operând excluderi care servesc discursului extremist.
un articol de Carmen Corbu și Nicu Ilie
Autoritarismul semantic
Mai toate conceptele de forță a iluminismului aveau să fie piratate de la începutul secolului 20 și până astăzi. „Libertate”, „națiune”, „suveranitate”, „democrație” sunt ținta constantă a efortului de deturnare semantică („concept hijacking”) sau de monopolizare („discoursive capture”).
Discursul extremist din anii noștri se înscrie în aceleași coordonate. Aproprierea unor cuvinte, folosite cu un sens schimbat sau cu o nuanță proprie, dar utilizate obsesiv, cu rolul de a irita, este primul pas în construcția discursului extremist. Confiscarea unor cuvinte și a unor simboluri, inclusiv a unor personalități istorice, creează falii de radicalizare. Chiar și lipsită de alte motivații (culturale, economice etc.) capturarea discursului și confiscarea unor valori creează premise ale unui conflict social și politic.
Un fenomen quasi-global
Studii pe acest subiect apar și în română, dar, fenomenul având trăsături globale, cele mai ample cercetări s-au desfășurat la nivel internațional. De asemenea, legăturile cu tehnologiile semantice (dezvoltate inițial ca SEO – pentru motoarele de căutare, dar care includ astăzi un spectru foarte larg de instrumente) este mai ușor sesizabilă atunci când fenomenele sunt ample și la o scară globală. Ca urmare, terminologia specifică descrierii acestui fenomen s-a dezvoltat în primul rând în limba engleză, unde este propusă o gamă largă de descriptori – semantic takeover, concept distorsion, dar și tagjacking sau keyword density – fiecare descriind tehnici specifice și nuanțe precise.
Limbajul ca instrument de putere
Limba nu este doar un mijloc neutru de comunicare; ea reprezintă un câmp de luptă unde sensurile sunt contestate iar puterea este negociată. Diferite grupări și mișcări politice concurează pentru a defini termenii în moduri care să le avantajeze agendele. Definițiile dominante pot modela peisajul politic și pot influența deciziile colective.
Controlul ideologic al limbajului este un aspect recunoscut al puterii în societate. Grupările extremiste se angajează activ în modelarea sensului cuvintelor și conceptelor pentru a-și consolida ideologia și a marginaliza opiniile opuse. Puterea cuvintelor constă în capacitatea lor de a evoca emoții, de a modela percepții și de a construi realități sociale.
Punctul de plecare este astăzi lucrarea „Language and Power” (1989) a lui Norman Fairclough. Autorul argumentează că limbajul nu este doar reflecția relațiilor de putere existente, ci și un instrument prin care aceste relații sunt create, menținute și contestate. „Controlul ideologic al limbajului”, conform lui Fairclough, reprezintă o formă esențială de exercitare a puterii sociale. PDF
vezi și: Confiscarea conceptelor – o analiză a termenilor care descriu fenomenul în română și engleză
Piratarea cuvintelor (semantic hijacking): Definire și mecanisme
Piratarea cuvintelor, cunoscută și sub denumirea de „semantic takeover” sau „semantic hijacking” în literatura de specialitate de limbă engleză, descrie procesul prin care un grup politic preia cu forța un concept și îi modifică drastic sensul în scopuri proprii. În română, acest fenomen este cunoscut sub numele de „deturnare semantică”.
Procesul implică mai multe etape, aproape obligatorii. Se pornește de la identificarea unui termen cu conotații pozitive sau neutre, dar bine stabilit în cultura generală. Ulterior, el este redefinit conform cadrului ideologic propriu, iar folosirea sa intensivă în comunicarea publică are rolul de a crea un monopol. Sunt delegitimate astfel orice alternative ale termenului respectiv sau utilizarea sa de către orice oponent politic.
Piratarea cuvintelor. Exemple
Robin Lakoff, în „Talking Power: The Politics of Language” (1990), a analizat modul în care grupurile politice „pirateză” termeni precum „libertate”, „familie” sau „tradiție”, atribuindu-le sensuri care servesc agendelor lor specifice. (review și extrase pe jStore: link)
Un exemplu elocvent de piratare semantică este felul în care termenul „woke” a evoluat în discursul public american. Inițial utilizat în comunitatea afro-americană pentru a descrie conștientizarea injustițiilor sociale, termenul a fost preluat și redefinit de grupările conservatoare ca un epitet peiorativ, pentru a descrie o presupusă „exagerare” a sensibilităților progresiste. Cercetătorii Ruth Wodak și Michael Meyer, în „Methods of Critical Discourse Analysis” (2015), identifică acest tip de redefinire ca o strategie deliberată de polarizare. [Sage] Ulterior, o parte dintre progresiști și-a însușit această etichetare, dar termenul continuă să aibă o percepție negativă în limba engleză.
În contextul românesc, putem observa exemple similare de deturnare semantică. Termenul „elită”, care în mod tradițional desemnează un grup cu realizări deosebite într-un domeniu, a fost redefinit în anumite discursuri populiste pentru a desemna un grup privilegiat, deconectat de realitățile societății și implicat în conspirații împotriva „poporului adevărat”. De asemenea, termenul „soroșist” este o încercare de etichetare negativă a întregii societăți civile din România, chiar dacă cea mai mare parte a ei nu a avut nicio legătură cu granturile oferite de miliardarul George Soros. În același timp, ostentația utilizării abuzive a acestei etichete creează situația paradoxală că organizațiile non-guvernamentale, dacă resping această asociere, par a confirma discursul extremist că Fundația Soroș ar fi una de care este necesar să te delimitezi, ceea ce nu este cazul.
Confiscarea discursului
În timp ce piratarea semantică se concentrează pe sensul unui anumit cuvânt sau concept, confiscarea discursului descrie un control mai cuprinzător asupra întregii conversații din jurul unui subiect. Acest fenomen, cunoscut în engleză ca „discursive capture”, reprezintă procesul prin care o mișcare sau un actor politic reușește să domine modul în care un subiect este discutat și înțeles în spațiul public.
Mecanismul confiscării discursive implică definirea cadrelor discuției (framing) pentru a favoriza o anume perspectivă. De asemenea, este impus un vocabular specific, care limitează discutarea subiectului. Astfel, sunt marginalizate sa delegitimate vocile alternative sau subiecte adiacente, chiar dacă mai relevante pentru public. Efectul confiscării discursului este constituirea unei autorități exclusive în interpretarea unui subiect sau a unei teme politice.
Cercetătorul George Lakoff, în lucrarea sa „Don’t Think of an Elephant!” (2004), demonstrează cum grupările politice utilizează încadrarea strategică (framing) pentru a impune termenii dezbaterii și a controla discursul public. Reușita în stabilirea cadrelor conceptuale determină, în mare măsură, rezultatul disputelor politice. Link.
Exemple de confiscare a discursului
Un exemplu relevant de confiscare discursivă este modul în care dezbaterea despre migrație a fost încadrată în termeni de „criză” și „invazie” în discursul unor partide populiste europene. Evident că această calibrare a discursului a impus măsurile „de apărare” ca fiind singura reacție firească. Studiul „Discursive Shifts in Far-Right Media” realizat de Wodak și Krzyżanowski (2021) arată cum această încadrare a reușit să domine conversația publică și să marginalizeze perspectivele umanitare sau economice asupra migrației.
În România, putem observa fenomene similare în modul în care au fost încadrate discuțiile despre egalitatea de gen sau drepturile persoanelor LGBT. Confiscarea discursului despre aceste teme și redefinirea lor în termeni de „ideologie de gen” sau „amenințare la adresa familiei tradiționale” reprezintă exemple de capturare discursivă care limitează spațiul pentru dezbateri nuanțate. De asemenea, suprautilizarea temei LGBT, în orice context și indiferent de proporțiile reale ale fenomenului și actualitatea sa pe agenda publică sunt tehnici prin care extremiștii păstrează inițiativa în discursul public și setează agenda discuțiilor.
Impactul strategiilor digitale asupra discursului politic
În era digitală, piratarea cuvintelor și confiscarea discursului sunt semnificativ amplificate prin utilizarea tehnicilor de optimizare pentru motoarele de căutare (SEO). Aceste tehnici, inițial dezvoltate pentru marketing digital, au fost adoptate și adaptate de actori politici pentru a maximiza vizibilitatea și impactul mesajelor lor ideologice, contribuind la ceea ce cercetătorii numesc „SEO-izarea discursului politic”.
Keyword research (cercetarea cuvintelor-cheie) reprezintă procesul de identificare a termenilor și frazelor pe care oamenii le utilizează frecvent în căutările online. În context politic, această tehnică este utilizată strategic pentru a identifica termeni cu volum mare de interes, care pot fi pirați pentru a redirecționa atenția. De asemenea, de interes sunt și termenii emergenți, care nu au încă o definiție solidă în conștiința publică, și ca urmare pot fi manipulați cu ușurință.
Studiul „Digital Politics: Mobilization, Engagement and Participation” realizat de Karolina Koc-Michalska &Darren Lilleker demonstrează că grupările politice investesc tot mai mult în instrumente sofisticate de keyword research pentru a identifica termeni strategici care pot fi deturnați. Autorii argumentează că piratarea semantică începe cu analiza minuțioasă a căutărilor online, evidențiind o schimbare fundamentală în modul în care se desfășoară lupta pentru controlul limbajului politic.
Grupările extremiste utilizează instrumente precum Google Trends, SEMrush sau Ahrefs pentru a monitoriza în timp real termenii populari asociați cu teme sensibile. Când identifică un termen cu potențial, construiesc o narațiune care asociază acel cuvânt cu ideologia lor și îl diseminează sistematic pe diverse platforme.
De exemplu, cercetătorul Benjamin Krämer în articolul „Populist online practices” (2022) documentează cum termenul „suveranitate digitală”, inițial utilizat în contexte de securitate cibernetică, a fost identificat prin analize de keyword research ca având potențial de creștere și apoi preluat și redefinit de grupări populiste ca reprezentând „rezistența împotriva cenzurii din partea elitelor tehnologice globale”.
Keyword density și repetarea mesajelor
Keyword density (densitatea cuvintelor-cheie) reprezintă frecvența cu care un termen apare într-un text în raport cu numărul total de cuvinte. În optimizarea SEO, o densitate optimă ajută la poziționarea superioară în rezultatele căutărilor. În discursul politic, această tehnică este adaptată pentru a impune redefiniții ale cuvintelor capturate sau pentru crearea unei impresii de consens în discursul public. Repetarea la nesfârșit a unor asemenea cuvinte, în formule cu o varianță redusă, garantează monopolul asupra conceptelor și controlul dezbaterii publice.
Lingvistul Ruth Breeze, în studiul „Populist discourse and digital environments” (2020), analizează modul în care densitatea cuvintelor-cheie este manipulată deliberat în comunicarea politică online. Ea observă că „repetarea strategică a termenilor redefiniți creează un efect de familiaritate care facilitează acceptarea noului sens”. Este un mecanism cognitiv cunoscut în psihologie ca „efectul de adevăr iluzoric” – tendința de a considera ca adevărate informațiile care sunt repetate frecvent.
Această tehnică se extinde și în discursurile politice offline, unde politicienii sunt instruiți să repete anumite fraze-cheie indiferent de întrebările adresate. Mai mult, cercetările lui Breeze arată că grupările extremiste dezvoltă „ghiduri de comunicare” pentru susținătorii lor, indicând exact ce termeni să utilizeze și cu ce frecvență în discuțiile online și offline pentru a maximiza impactul piratării semantice.
Link building și/sau construirea autorității interpretative
În SEO, link building reprezintă procesul de acumulare a linkurilor de la alte site-uri pentru a crește autoritatea unui site în evaluarea motoarelor de căutare. Adaptată la contextul politic, această strategie devine un instrument pentru consolidarea autorității interpretative asupra termenilor pirați. Importantă în acest context este crearea impresiei de popularitate. Mesajul este distribuit prin mai multe personaje și canale pentru a se crea impresia diversității. În cazul resurselor online, se creează un ecosistem de site-uri și conturi (sau o „fermă”), care se citează între ele pentru a da impresia unui fenomen amplu, citat în numeroase alte resurse. De asemenea, această citare circulară creează iluzia unui consens. Nu în ultimul rând, o rețea de influenceri (sau, ca soluție mai ieftină, boți), are rolul de a crea camere de amplificare unde să fie legitimate noile definiții.
Studiul „Networked Far-Right” realizat de Marcks și Pawelz (2022) analizează modul în care grupările extremiste construiesc „rețele de autoritate semantică” pentru a-și legitima deturnările conceptuale. Autorii descriu cum „construcția deliberată a autorității discursive prin strategii de link building digital și offline reprezintă un mecanism esențial al piratării conceptuale eficiente”.
Un exemplu concret este modul în care termenul „teoria critică a rasei” a fost piratat și redefinit prin construirea unei rețele complexe de site-uri, think tank-uri și influenceri care se citau reciproc, creând o impresie de autoritate asupra definiției alternative a termenului.
Content clustering și confiscarea contextului
Content clustering este o strategie SEO care grupează conținut tematic înrudit pentru a construi autoritate pe o temă specifică. În context politic, această tehnică facilitează confiscarea discursivă prin saturarea spațiului informațional cu conținut care susține o anumită interpretare și crearea unor cadre interpretative închise în jurul termenilor pirați. Scopul este obținerea controlului asupra percepției unor teme sensibile.
În studiul „Deepfakes and Cheap Fakes” (2019), Britt Paris și Joan Donovan analizează cum grupări extremiste utilizează clustering-ul strategic de conținut pentru a „construi universuri informaționale alternative” în jurul termenilor contestați. Ei notează că „prin saturarea spațiului digital cu interpretări alternative, grupările extremiste reușesc să creeze iluzia unei dezbateri legitime acolo unde există de fapt doar o deturnare semantică deliberată”. Link.
Această tehnică se extinde în sfera offline prin coordonarea mesajelor între diferiți actori politici, organizații afiliate și canale media simpatizante, creând un efect de „cameră de ecou” care amplifică și normalizează sensurile alternative.
În „vechile media”
În offline, inclusiv crearea de partide și organizații satelit, chiar pretins rivale, are rolul de a crea impresia amplorii unui fenomen. Același efect de „cameră de ecou” este obținut prin generarea de teme false, prin dialogul sau conflictul dintre acestea. Este generat un interes parazitar, prin care se obține obliterarea unor teme reale, care ar necesita soluții reale.
Televiziunile de știri contribuie și ele la acest fenomen. Extinderea spațiului de emisie de la o oră, cât dura un jurnal în epoca televiziunilor generaliste, la 16-20 de ore de emisie (fără reluări) a creat necesitatea stimulării dezbaterilor politice și a stărilor conflictuale. Efectele sunt multiple. Pe lângă o mai bună informare pe care o oferă publicului, televiziunile de știri contribuie din plin la polarizarea opiniilor.
De asemenea, în mod frecvent, televiziunile stabilesc agenda publică, adesea deturnând teme semnificative în favoarea unora mai accesibile sau cu potențial polemic mai mare. Ca urmare, politicienii extremiști și populiști profită de această disponibilitate a televiziunilor de a publica subiecte capabile să creeze emoții puternice și oferă spații ample politicienilor extremiști și temelor lansate de aceștia.
Studiul „TV Consumption Patterns and the Impact of Media Freedom on Political Trust and Satisfaction with the Government” (Knoll et al, 2023), publicat în „Social Indicators Research”, analizează modul în care consumul de televiziune și libertatea mass-media influențează încrederea politică și satisfacția față de guvern. Constatările sugerează că expunerea intensă la știri politice poate duce la cinism politic și la scăderea încrederii în instituții, în special în contextul unei acoperiri mediatice negative.
Vulnerabilitatea AI și a asistenților vocali
Cu dezvoltarea chat-urilor AI și a asistenților vocali (Siri, Alexa sau Google Assistant), optimizarea pentru căutări vocale a devenit o componentă esențială a SEO, dar și o țintă pentru piratarea politică. Asistenții vocali sunt vulnerabili pentru că, de regulă, căutările vocale primesc un singur răspuns, în loc de rezultate multiple.
Sophie Bishop, în articolul „Google’s algorithmic determinism and the politics of search” (2023), analizează implicațiile politice ale optimizării pentru căutări vocale, observând că „cine controlează răspunsul la întrebarea «Ce este X?» deține un avantaj extraordinar în modelarea înțelegerii publice a conceptului X”.
Studiul ei arată cum grupări politice investesc resurse semnificative pentru a-și optimiza conținutul astfel încât să fie selectat ca răspuns preferat pentru întrebări precum „Ce este marxismul cultural?”, „Ce este teoria genului?”, sau „Ce înseamnă globalism?”, consolidând astfel deturnările semantice prin autoritatea percepută a asistenților vocali.
De asemenea, modelele AI s-au dovedit vulnerabile la manipulare. Extragerea datelor din multiple surse și favorizarea informațiilor care apar redundant creează premisele unei manipulări prin infestarea surselor. Mai multe asemenea situații au fost constatate în 2024 și 2025, impunând modificări structurale ale algoritmilor și proceselor de training.
Transferul tehnicilor SEO în discursul politic offline
Deși tehnicile SEO sunt native mediului digital, influența lor se extinde tot mai mult asupra discursului politic tradițional, offline. Pe lângă utilizarea directă a mesajelor și discursurilor testate online, o altă lecție a mediilor digitale a dus la apariția a ceea ce se numește „shareability”, respectiv mesaje concepute pentru a deveni virale. Mesajele elaborate și nuanțate sunt înlocuite de gesturi și replici simple, care să poată fi preluate și redistribuite cu ușurință.
Cercetătorii Chadwick și Stromer-Galley, în studiul „Digital Media, Power, and Democracy in Parties and Election Campaigns” (2016), descriu emergența unei „logici hibride” în comunicarea politică – un fenomen în care „tehnicile native mediului digital modelează din ce în ce mai mult discursul politic tradițional”. Ei notează că „politicienii contemporani structurează din ce în ce mai mult discursurile pentru a maximiza potențialul de clipping digital și șansele ca fragmentele să devină virale”.
Acest fenomen creează o buclă de feedback între optimizarea SEO și discursul politic offline: termenii și cadrele care performează bine online sunt adoptate în comunicarea tradițională, consolidând astfel piratarea semantică și confiscarea discursivă.
Rolul extremismului în piratarea cuvintelor și confiscarea discursului
Grupările extremiste utilizează în mod strategic aceste tehnici pentru a-și promova agenda și a polariza societatea. În „Extremism” (2018), J.M. Berger definește fenomenul prin „credința că un grup identificat de caracteristici comune este în pericol existențial din cauza acțiunilor unui alt grup, justificând astfel măsuri extreme pentru apărare”. Link.
Piratarea cuvintelor și confiscarea discursului servesc acestui scop în mai multe moduri. Nu doar conceptele sunt deturnate, ci inclusiv vocabularul de bază este piratat pentru a induce conflictul. Astfel, un prim obiectiv este crearea unei diviziuni clare între „noi” și „ei”, ca bază a redefinirii termenilor de identitate. Urmează demonizarea adversarilor politici prin asocierea lor cu termeni încărcați negativ și mobilizarea susținătorilor prin utilizarea unui limbaj emoțional și alarmist.
Un studiu influent realizat de Cass Sunstein, „Going to Extremes: How Like Minds Unite and Divide” (2009), demonstrează cum polarizarea grupurilor este amplificată prin utilizarea unui limbaj specific, care consolidează percepțiile comune și reduce expunerea la perspective alternative.
Arlie Russell Hochschild, în cartea „Strangers in Their Own Land” (2016), descrie cum anumite grupuri extremiste au reușit să capteze sentimentele de anxietate economică și culturală ale unor segmente ale societății americane și să le redirecționeze împotriva „elitelor liberale” și a minorităților, în parte prin confiscarea discursului despre patriotism și identitate națională. Link.
Colapsul comunicării înseamnă colapsul societății
Piratarea cuvintelor și confiscarea discursului reprezintă instrumente puternice prin care grupările extremiste reușesc să modeleze realitatea socială și să creeze falii politice adânci. Amplificarea acestor fenomene prin tehnicile SEO și transferul lor în discursul politic offline ridică noi provocări pentru societățile democratice.
Înțelegerea mecanismelor prin care aceste tehnici operează în ecosistemul informațional contemporan este esențială pentru dezvoltarea unor răspunsuri eficiente. În studiul „Algorithms of Oppression” (2018), Safiya Noble observă că „algoritmii nu sunt neutri; ei reflectă și amplifică prejudecățile și dinamicile de putere existente în societate”. În acest context, lupta pentru controlul semanticii politice se desfășoară simultan în spațiul online și offline, fiind mediată și amplificată de logica algoritmică a motoarelor de căutare.
Confiscarea limbajului are implicații profunde și un mare grad de periculozitate. Nu doar facilitează transmiterea și sedimentarea unor comportamente nocive social, ci distruge chiar posibilitatea dialogului. Când limbajul însuși devine terenul unui conflict ideologic intensificat prin tehnici digitale sofisticate, capacitatea societății de a se înțelege pe sine și de a face alegeri colective informate este în pericol. După cum nota Hannah Arendt în „The Difficulties of Understanding”(1994), când cuvintele sunt folosite ca arme, ele își pierd capacitatea de a comunica și devin clișee care pot servi doar la îndoctrinare.
Rezistența în fața piratării semantice și a confiscării discursive reprezintă astfel nu doar o luptă pentru cuvinte, ci o luptă pentru însăși capacitatea unei societăți de a se dezvolta în era digitală ca o comunitate politică funcțională.
(va urma [studii de caz, impact & profilaxie/contracarare])