| Material realizat de Andreea Mîță |
Romii sunt a doua cea mai mare comunitate etnică din România, chiar dacă, în statistici, se află pe locul al doilea după maghiari. Majoritatea localităților găzduiesc comunități rome. Cu o cultură bogată în tradiții, ghidată mai degrabă de valori decât de legi sau religie, și cu o limbă formată din numeroase dialecte care adesea nu se înțeleg între ele, romii trăiesc un mod de viață distinct și deseori stigmatizat. Despre toate acestea, am discutat cu un student de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția română-romani, cu o profesoară de etnie maghiară care predă limba romani și cu o fostă studentă de etnie romă care a realizat un studiu de caz pe tema educației copiilor romi.
Laura Pricăjan are 43 de ani și este profesor de limba romani la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din Orăștie. În urmă cu cinci ani, a făcut alegerea de a schimba profesia de event designer și fotograf, pentru care studiase la Universitatea Politehnică din Milano, cu una de dascăl. Pasionată de educație și preocupată de chestiunea minorităților din România, i-a fost oferită oportunitatea de a ocupa catedra de română-romani.
Predarea limbii romani nu este asemănătoare cu predarea niciunei alte limbi moderne sau materne din școlile din România. Dacă pentru maghiară, engleză, germană sau franceză piața este suprasaturată de profesori care termină această specializare și, adesea, nu-și găsesc catedră, pentru romani se găsesc foarte greu persoane specializate în limbajul standard, cel predat în școli și universități. Astfel, clasele cu predare în limba maternă romani sunt adesea doar o ficțiune.
„Romii nu sunt o problemă”, spune profesoara. „Vreau ca în cărțile de istorie să se spună povestea lor, despre Holocaust, despre cei 600 de ani de sclavie. Vreau să-i fac pe cei din jurul meu să fie conștienți atunci când emit anumite judecăți la adresa comunității rome”. Chiar dacă Laura nu este de etnie romă, ci maghiară, acest lucru nu a oprit-o. A fost conștientă că, odată luat, acest angajament nu mai poate fi neglijat. „Am descoperit o lume de care nu am știut, copiii (elevii – n.r.) mei vorbesc și nu prea (romani). De aceea, am văzut-o ca pe o responsabilitate să învăț limba, cultura, tradițiile lor. Am urmat școlile de vară ale domnului profesor Gheorghe Sarău, care a avut un aport important în formarea mea ca profesor de limbă romani. Au fost o bază nemaipomenită, dar nu mi s-au părut suficiente, de aceea am ales să merg și la facultate.”
Odată intrată în mediul școlar al minorității rome, Laura a întâlnit o lume nouă, de care cei din exterior nu sunt conștienți. „Copiii cresc cu o stimă de sine foarte scăzută”, observă ea. „Se identifică de la naștere cu o etichetă atribuită de majoritari, lucru care pe mine m-a deranjat foarte mult. Sunt de etnie maghiară și știu ce înseamnă să te strige oamenii pe stradă «bozgor» sau să ți se strige alte cuvinte urâte”. Cu toate acestea, Laura a observat că elevii ei au foarte mult bun-simț, în ciuda prejudecăților cu care se confruntă încă de la naștere. „Nu vreau să schimb pe nimeni, vreau să le arăt că există o lume în afara comunității, iar dacă doresc să se integreze, trebuie, din păcate, să respecte anumite reguli impuse de majoritari. Îi încurajez să își cunoască tradițiile, să-și învețe limba”.
Copiii din clasa Laurei provin din medii defavorizate, de la periferia orașului. Pentru aceștia, educația este crucială. Numai prin educație își pot depăși condiția și își pot dezvolta comunitatea. Până acolo, însă, sunt nevoiți să parcurgă cu greu anii de învățământ, lipsindu-le adesea elemente esențiale, precum apa curentă sau electricitatea, cu care se întâlnesc pentru prima dată abia la școală. „Se pierdea foarte mult timp la toaletă”, își amintește profesoara. „Nu înțelegeam de ce erau atât de fascinați de apa rece sau apa caldă de la robinet. Atunci am cerut colegului meu să mă ducă în comunitatea în care trăiesc, pentru a mă putea adapta mai ușor cerințelor. Acolo am rămas foarte surprinsă de condițiile inumane pe care le-am văzut”.
Pentru a depăși obstacolele întâmpinate, care aveau drept cauză stima de sine foarte scăzută a elevilor, Laura a înțeles că acești copii au nevoie de foarte multă încurajare și iubire, că trebuie să se simtă ascultați și înțeleși. „I-am pus față în față cu elevi de la secția de maghiară, pentru a vedea că nu sunt singuri și că, indiferent de rasă sau etnie, sufletul este același”, spune ea. „Copiii nu au nicio vină, mai mult părinții, care au fost puțin reticenți la început, dar în cinci ani am reușit să le câștig încrederea și să leg o prietenie”.
Am aflat din discuția cu Laura că, începând cu clasa a V-a, elevii romi ajung deseori în situația în care au mult mai mulți colegi etnici români decât cei cu aceeași etnie ca ei. Este momentul în care foarte multi copii întâmpină dificultăți de integrare. Este un factor de stres pentru acești copii, ceea ce se vede adesea în atitudinea pe care o au față de noul dascăl și noii colegi.
„Eu, ca învățător, am încercat să le explic că lucrurile nu se schimbă foarte mult. Din păcate însă, ei sunt reticenți față de români, iar românii față de ei, și atunci apar conflicte. Copilul de clasa a V-a este prea mic pentru a face față rasismului. Are în familie exemple de rude care sunt bătăușe și de multe ori aplică și el acest lucru la școală. Eu le-am oferit un punct de întoarcere, le-am explicat că sunt acolo și îi pot ajuta, dar trebuie și ei să mă ajute pe mine”.
Printre părinții romi există mai multe tendințe. Unii dintre ei înțeleg necesitatea educației, alții consideră că este mai bine să-și trimită copiii la muncă sau la cerșit. „Este adevărat că educația nu aduce o sursă de venit pe moment, cum ar fi cazul celorlalte activități pe care ar putea să le facă”, observă profesoara, „dar este o investiție sigură. Ceea ce tu investești în tine nu o să-ți ia nimeni niciodată”. În familiile cu care a intrat în contact, Laura a observat că predomină două tipuri de părinți care sunt interesați de educația copiilor lor. Pe de o parte, există cei cu interese ascunse, care își văd copiii ca pe o investiție, îi trimit la școală pentru burse și ajutoare sociale. În număr mai mic, însă, sunt și cei care au conștientizat că le pot oferi șansa la un viitor mai bun: „unii dintre părinți nu vor un viitor mai bun pentru că nu știu cum arată acesta, e ca și când ai auzit de o prăjitură cu ciocolată, ai auzit că e bună, dar, dacă nu o încerci, nu ai de unde să știi sigur. De multe ori, sunt dezinteresați pentru că nu au ei înșiși educație și pentru că sunt preocupați să-și câștige existența de pe o zi pe alta”.
O familie în care și-a găsit sprijinul pentru a urma învățământul universitar are, în schimb, Oana Neagu. De etnie romă, dar dintr-un mediu mai puțin tradițional, Oana, la 24 de ani, este absolventă a specializării Studii Europene din cadrul Facultății de Litere a Universității din București și și-a finalizat studiile cu un master în Cultură și Politică în Context European și Internațional. A ales acest parcurs educațional după ce a urmat cursurile Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat” din Alexandria, pe filieră vocațională de învățător-educator. Lucrarea sa de disertație s-a axat pe educația în cultura romani și cum adesea romii care aleg să urmeze o anumită formă de învățământ renunță la o parte din cultura etnică. M-am întâlnit cu ea la o discuție în Piața Universității, acolo unde și-a petrecut ultimii cinci ani din viață.
În cercetarea pentru lucrarea sa a sesizat anumite tradiții romani care sunt în contradicție cu educația, precum cea a căsătoriei timpurii, încă din adolescență. Practica le vizează îndeosebi pe fete. Intrarea de la o vârstă fragedă într-un angajament de acest fel le răpește tinerilor șansa la educație. „Sunt mulți care renunță să mai meargă la liceu”, spune Oana. „În studiul meu de caz, am avut două fetițe care mi-au spus că, pentru ele, acolo se oprește școala. De principiu, se merge pe ideea de patru sau opt clase, la asta se rezumă”. În studiul de caz, Oana a observat că părinții sunt refractari în privința educației, mai ales cei care fac parte din comunități tradiționale din mediul rural. Le este teamă că, odată cu urmarea unei forme de învățământ, copiii lor și-ar pierde legătura cu tradițiile familiei, din dorința de a se integra mai bine în societatea românească. „Am observat o diferență colosală de la sat la oraș. Am mers în satul Buzescu, în care este o comunitate foarte mare de persoane de etnie romă, în principiu căldărari, păstrători de tradiție, port tradițional, limbă. Acolo am discutat cu o fetiță care era sigură că nu mai vrea să continue școala. Am observat că sunt foarte inhibați, au un soi de reticență, nu vor să zică mai mult pentru a nu periclita imaginea comunității. În Alexandria am vorbit cu persoane dintr-o școală în care sunt foarte mulți elevi de etnie romă, provenite din mahalaua de lângă. Cei de la oraș sunt mult mai deschiși către integrarea în cultura majorității, lucrul acesta se vede atât din atitudinea părinților, cât și în cea a copiilor. Fetele de acolo erau mult mai dezinvolte, mai comunicative, își doreau să continue studiile. Deși proveneau tot din familii tradiționaliste, acestea înțelegeau că nu aveau cum să le țină tot timpul în comunitate.”
Oana mi-a explicat cum acești copii adoptă un mecanism aproape cameleonic atunci când merg la școală, pentru că doresc să se integreze mai bine. Când revin în interiorul comunității, ei continuă să își practice tradițiile, să vorbească în limba romani și să poarte haine tradiționale. Au învățat să se adapteze în funcție de mediul social în care se află. „Există o diferență colosală de la o generație de romi la alta”, spune ea. „Trebuie pusă întrebarea dacă integrarea romilor în societate presupune și abandonarea tradițiilor. Personal, consider că acest lucru este inevitabil, chiar dacă se dorește sau nu. De multe ori spunem că majoritatea nu vrea să integreze minoritatea, dar în foarte multe cazuri și minoritatea are un soi de reticență la majoritate.”
Programa școlară nu este adaptată la realitățile prezentului din mai multe motive, iar unul dintre acestea este legat de etnii, respectiv cea romă. Istoria romilor este strâns legată de cea a popoarelor cu care au intrat în contact, stând mai mult în penumbră decât în prim-plan. Acest lucru îngreunează procesul de informare academică a romilor cu privire la cultura și identitatea lor.
„Istoria se studiază în clasele primare pentru a da sentimentul de apartenență la un popor, să-ți creeze o identitate”, este de părere Oana Neagu. „Consider că romilor ar trebui să li se predea despre ei înșiși pentru a avea o identitate formată în cadrul majorității. Trebuie să existe o fuziune funcțională, să știe unii de alții pentru a crește gradul de acceptare.”
Un alt punct important despre care am discutat face referire la educarea majorității cu privire la minoritate, iar aceasta trebuie să pornească de acasă, dar să continue pe tot parcursul educațional al elevului, lucru care poate fi realizat cu sprijinul ministerelor responsabile, prin institute culturale. „Auzi peste tot de Institutul Cervantes, Institutul Francez, și altele de acest fel, dar ERIAC – European Roma Institute for Arts and Culture nu este menționat niciodată”, observă Oana. În ceea ce privește experiența pe care ea a avut-o în mediul școlar sau universitar, aceasta nu a fost influențată de etnia sa, dar părinții i-au insuflat o oarecare responsabilitate și asumare. Mi-a povestit că, mai ales în clasele mici, avea în subconștient ideea că o singură notă mică va fi suficientă ca oamenii să o caracterizeze negativ. „Această gândire s-a schimbat odată cu vârsta, dar la început credeam că o să mă vadă drept «Țiganca aia proastă». Ai mei îmi spuneau că trebuie să învăț de cinci ori mai mult pentru că o să fiu tot timpul desconsiderată că sunt de etnie romă, au fost tot timpul foarte axați pe educație, mi-au insuflat ideea că dacă restul copiilor sunt de 9, eu trebuie să fiu de 10.”
În vârstă de 22 de ani, Ionuț Stanciu este un student de etnie romă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) din cadrul Universității din București, din localitatea Roseți din județul Călărași. Încă din timpul liceului a dorit să predea limba și literatura română. După absolvire, însă, norocul nu a fost de partea sa. „După ce nu am intrat din prima la Facultatea de Litere, m-am decis să mă duc la Finanțe-Bănci la Academia de Studii Economice (ASE), dar nu eram pasionat de matematică, așa că m-am retras. Timp de un an, am plecat în Anglia la muncă. Pentru că m-am întors cu o săptămână înainte de înscrierile de la Litere, nu am reușit să mai dau acolo, așa că am ajuns la FLLS, unde singura opțiune viabilă pentru mine, care voiam să predau limba română, era să îmi aleg combinația română-romani”.
Pentru Ionuț, limba romani nu a fost dragoste la prima vedere. Nu era vorbitor nativ și nu s-ar fi gândit vreodată că ar ajunge să studieze această limbă. Îl lega însă moștenirea culturală și etnică din sânul familiei, care îmbină mai multe neamuri de romi: fierari, lăutari și cărămidari. „Știam doar «so keres», «mișto» și să număr până la patru. Și acum am rețineri în a vorbi, îmi place mai mult să scriu și să fac traduceri. Am avut noroc că suntem o secție mică, din 21 de persoane înscrise rămân 13, dintre care vin regulat la cursuri patru-cinci”.
Chiar dacă mai sunt și excepții, în general romii care aleg să urmeze o formă de învățământ superior sunt admirați de familia din care provin. „Părinții mei sunt foarte mândri de mine, sunt primul din neam care a ajuns la facultate”, spune Ionuț. Cei mai mulți studenți ai secției română-romani se retrag din lipsă de timp; media de vârstă nu este ca la orice altă specializare, unde predomină absolvenți de liceu. La specializarea „Limba și cultura romani” vin persoane care au deja o profesie și fie doresc, fie sunt nevoiți să mai dobândească o specializare. Pentru că vin din toate colțurile țării, le este foarte dificil să urmeze o facultate în paralel cu locul de muncă, iar o secție de învățământ la distanță nu există.
Chiar dacă inițial voia să predea doar limba română, acum este hotărât ca după ce termină facultatea să facă toate demersurile pentru a putea preda și romani, iar acestea nu sunt deloc ușoare. Fiecare profesor care dorește să predea limba romani trebuie să-și deschidă propria catedră, cu cereri la directoratul unității de învățământ, aprobări de la părinți și, bineînțeles, dovada că există suficiente persoane de etnie romă care doresc să-și studieze limba maternă. Tot acest proces poate aduce sau nu rezultate, dar, indiferent de caz, trebuie repetat anual. „Depinde foarte mult de director”, spune Ionuț. „Dacă este rasist și nu vrea să aibă limba predată în școală, se poate opune”. Cunoștințele pe care cei mai mulți oameni le au despre limba romani sunt destul de reduse, chiar și printre colegii lui Ionuț de la alte secții. În general, ei nu știu că romani este o limbă scrisă, că se învață după manuale sau își desconsideră întru totul colegii care o studiază. „Sunt bisericuțe”, a observat băiatul. „Eu am avut norocul să mă integrez, dar am colegi care sunt de-a dreptul izolați de cei de la limba română”.
Locurile pentru romi sunt un lucru benefic pentru persoanele care sunt de această etnie și doresc să meargă la o facultate. Mediul social din care provin nu îi avantajează, iar importanța pe care acesta o are în performanța școlară a elevului este incontestabilă. „Locurile de romi cântăresc foarte mult, la fel și bursa REF (Roma Education Fund)”, spune Ionuț Stanciu. „Fără acestea, numărul de studenți s-ar diminua drastic. Pentru promoția 2020-2021, locurile alocate romilor au scăzut la aproximativ 300, în comparație cu aproximativ 1000 în anul precedent”.
Dar locurile pentru romi în educația superioară nu trebuie să reprezinte singurul efort al statului român pentru o mai bună integrare în societate a persoanelor de această etnie. Este o nevoie acută de spații în care aceștia să își prezinte cultura, precum un muzeu sau un teatru, este de părere Ionuț.
Educația este responsabilă cu integrarea persoanelor de etnie romă în societate. În ecuație intră atât de multe elemente, încât un echilibru este greu de găsit, dar asta nu înseamnă nici pe departe că eforturile în acest sens sunt inutile. Din toate aceste discuții am înțeles că educarea romilor este o chestiune mult mai complexă decât pare la prima vedere. În afara unor probleme evidente, precum discriminarea și rasismul, am aflat de stima de sine scăzută a elevilor romi, de lipsurile din programa școlară, dar, din fericire, și de persoane care încearcă să îmbunătățească de jos sistemul.