(foto: Alecart)
On-topic cu Simona Goșu
„Ce știm despre ceilalți, cât de bine ajungem să ne cunoaștem unii pe alții? Uneori ai impresia că, în viața celor de lângă tine, nu se întâmplă nimic, dar din perspectiva lor și în mintea lor lumea se dărâmă. Este o carte despre puterea de a ne pune în locul celuilalt. Pe măsură ce scriam, mi-a fost și mai clar cât de greu e, de fapt, să ne schimbăm perspectiva, să vedem realitatea cu un ochi străin, pentru că, la fel ca oamenii din carte, avem tendința să ne judecăm unii pe alții, să ne temem de noutate, de necunoscut. Toate neînțelegerile și conflictele, chiar și cele mai mărunte, pornesc de la diferențe (de la stilul de viață, religie, gen, naționalitate, rasă, identitate, la diferențe sociale, economice) și cele mai multe dintre ele sunt un dat cu care te naști, ar fi imposibil să ne alegem biografia. Nu e ușor să ne acceptăm, să fim îngăduitori, toleranți. Pentru mine, Stela este și o poveste despre ce înseamnă, până la urmă, să iubești.”
Un personaj al eșecului sau al succesului?
„Din prima pagină, Stela pune întrebări, vrea să afle, să-și explice realitatea, să înțeleagă cine e de vină pentru pierderea casei, pentru înstrăinarea Lăcrămioarei, observă și discută tot ce se întâmplă în cartier. Este felul ei de a înțelege lumea. Cred că locvacitatea ei poate fi privită și ca o cale de cunoaștere, cumva ajunge la un soi de filosofie, înțelepciune prin toate schimburile de impresii cu familiile, cu vecinii, cu Mircea. Își lămurește greutățile, eșecurile vieții și spre final are câteva momente de limpezire, își recunoaște greșelile, ratările. Asta o ajută să privească cu mai multă înțelegere și acceptare spre viitor, spre propria familie.
Mai mult ca sigur că am întâlnit în realitate oameni care au ceva din Stela, așa cum am întâlnit frânturi din ea și în alte cărți, dar, până la urmă, tot imaginația m-a ajutat să-i dau viață, să aibă un anume chip și glas, un destin unic. Dacă ne luăm după puterea ei de a trece peste toate dificultățile biografice, de la moartea mamei și sinuciderea fratelui din copilărie, boala soțului, înstrăinarea fiicei, pierderea casei, a serviciului de la Depozitul de carte, s-ar putea spune că Stela reușește să vadă lucrurile bune, partea plină a paharului, pentru că își păstrează optimismul, pofta de viață, umorul, bunul simț și omenia. O vedem zilnic la familiile unde face menaj, cu zâmbetul pe buze, gata să le dea un sfat, să le sară în ajutor, să le răspundă politicos, cu bunăvoință, chiar și celor mai aspri dintre ei. Mă impresionează tăria, tenacitatea omului mărunt de a trece peste greutăți. Ce-i ajută pe oameni să se dea jos dimineața din pat, să-și facă treaba la serviciu cum pot mai bine, cu un anume simț al datoriei, chiar dacă nu au slujba dorită sau bine plătită? Stela este un astfel de personaj. La fel ca în viață, și în literatură, cred că cel mai mult contează perspectiva, felul în care privim oamenii și întâmplările, iar din punctul ăsta de vedere Stela este o învingătoare.
Mă preocupă destinele anonimilor, viețile care sunt trăite în surdină, la cheremul politicului, istoriei, nedreptăților de tot felul și poate că de asta apar în carte și câteva meserii, ocupații prost plătite, privite cu oarecare dispreț, de la menajeră, recuzitor, cizmar, croitoreasă, grădinar, maseuză, profesoară, până la bunici și mame care își dedică tot timpul creșterii nepoților, copiilor.”
O poveste care continuă
„Cred că o poveste rămâne cu tine dacă te pune pe gânduri, dacă te provoacă să problematizezi. Eu, ca cititoare, cu fiecare lectură, îmi scriu propria carte în minte. A citi cu adevărat înseamnă a rescrie. Cred că e felul în care ajungem să ne cunoaștem unii pe alții, pentru că o poveste trebuie să-ți spună ceva dincolo de literatură, iar scena finală din Stela este încercarea mea de a prelungi ficțiunea în realitate. Mi-am dorit să-i dau voie oricui să continue povestea, să rămână cât mai mult în minte cu protagonista. Și scrisul, și cititul sunt forme de libertate, în paginile unei cărți suntem liberi și dacă fiecare cititor/cititoare care ajunge la capătul romanului, o să-și închipuie ce va face Stela mai departe sau ce ar face el/ea în locul ei, asta ar fi o mare împlinire.”