Viața politică din România este de săptămâni și luni bune sub semnul provizoratului. Președintele, primul-ministru, șefii principalelor partide, dar și conducerea unor instituții (inclusiv muzee și teatre), toți sunt interimari. O asemenea situație era de neimaginat și totuși aceasta este situația actuală.
La Cotroceni: 99 de zile+
Iohannis și-a dat demisia la începutul anului, iar șeful Senatului, Ilie Bolojan este președinte interimar începând cu 12 februarie. Azi a fost a 99-a zi de interimat.
Ieșirea din interimat se conturează abia acum, după ce Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor din 18 mai. Totuși, depunerea jurământului de către Nicușor Dan va avea loc abia la începutul săptămânii viitoare. Doar după acea dată interimatul va putea fi considerat încheiat, iar noul președinte va fi cel care va avea ca misiune să deblocheze celelalte instituții, în primul rând prin numirea unui nou guvern.
La Victoria: 16 zile+
Primul-ministru Ciolacu a demisionat pe 5 mai, după turul 1 al alegerilor prezidențiale. Cătălin Predoiu asigură interimatul la Palatul Victoria de 16 zile, iar numirea unui nou premier este greu de anticipat. (Ca o paranteză, Cătălin Predoiu este pentru a treia oară premier interimar, după ce a mai deținut aceeași funcție la retragerea lui Nicolae Ciucă, în 2023, și după demisia lui Emil Boc, în 2012.)
Desemnarea unui nou premier se va face doar după consultări cu partidele. Cel mai probabil, la formarea noului guvern vor lua parte toate partidele proeuropene, inclusiv PSD. Conform promisiunilor din campania electorală, prima opțiune pentru numele premierului este Ilie Bolojan. O asemenea numire ar răspunde cooptării USR la guvernare și rolului central pe care PNL l-ar avea într-o coaliție din care să facă parte împreună PSD și USR. Totodată, în mod logic, UDMR ar trebui să fie parte din guvern.
Revenind la tema interimatului: dintre partidele care ar urma să formeze guvernul, unul singur, UDMR nu are conducere provizorie.
Sute de zile de interimat la partide
Partidul Național Liberal se află la al doilea interimat succesiv. Președintele ales al partidului, Nicolae Ciucă, a demisionat în 24 noiembrie trecut, după rezultatele catastrofale ale candidaturii sale la președinția României, în alegerile anulate din 2024. Primul președinte interimar a fost Ilie Bolojan, care a trebuit să se retragă de la partid pentru a asigura interimatul la Cotroceni. În prezent, premierul interimar, Cătălin Predoiu, este și președinte interimar al PNL.
PSD a trecut printr-un parcurs similar. După alegerile de la sfârșitul anului trecut, președintele ales, Marcel Ciolacu, și-a anunțat demisia de la partid, dar a revenit asupra ei. Mai mult, în decembrie a fost desemnat să conducă un nou guvern. În cele din urmă, eșecul candidatului guvernamental, Crin Antonescu, în alegerile din 4 mai, l-a determinat pe Marcel Ciolacu să se retragă atât de la șefia guvernului. După turul doi al acelorași alegeri, a renunțat și la șefia PSD. Demisia și-a dat-o pe 20 mai. La negocierile pentru noul guvern delegația PSD va fi condusă de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.
Din 5 mai, USR este condusă interimar de Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Evoluția recentă a USR era la fel de greu de imaginat ca și situația generală a țării, în care toată viața politică este coordonată de conduceri provizorii. Pe durata campaniei electorale prezidențiale, partidul a retras sprijinul candidatei Elena Lasconi, președintele USR, pentru a-l susține pe independentul Nicușor Dan (e drept, președinte fondator al USR). După ce în alegeri a obținut sub 3% din voturi, Elena Lasconi s-a retras de la conducerea USR.
Cauzele provizoratului
PSD și PNL și-au asumat guvernarea într-o perioadă deosebit de dificilă, imediat după pandemie și cu puțin timp înaintea începerii războiului din Ucraina. În condițiile date – criză economică, criză energetică, inflație structurală, insecuritate – guvernarea PSD-PNL a fost, în mod obiectiv, mai degrabă un succes. Situația economică și socială a fost ținută sub control (cu prețul creșterii deficitelor). Au fost făcute investiții importante în infrastructură (prin accesarea fondurilor europene). După scăderile din pandemie, creșterea economică a fost reluată. Și au fost realizate câteva reforme cu impact social major: adoptarea salariului minim european și reforma pensiilor.
Toate acestea s-au reflectat în rezultatele excelente pe care coaliția le-a avut în urmă cu un an. În iunie 2024, coaliția a obținut 49,5% din voturi, pe liste comune, la europarlamentare. În aceeași zi, la alegerile locale, cele două partide au avut o cotă (inimaginabilă astăzi!) de 65%.
Anul electoral 2024. Rezultatele șocante ale unui joc în sumă nulă
Însă alte reforme, cerute insistent de diferite categorii ale populației, au fost amânate sine die. Chiar și măsurile bune au fost foarte slab comunicate. Însă ceea ce a afectat în mod special vechea coaliție a fost modul în care a gândit și pregătit alegerile prezidențiale și parlamentare din toamna lui 2024 și pe cele din 2025. Prin candidați impopulari și lipsiți de carismă, dar și prin lipsa unor mesaje puternice și adecvate, amprenta electorală a celor două partide s-a prăbușit de la 5,5 milioane la mai puțin de 1,9 milioane de alegători.
Dincolo de cauze
Dincolo de cauze, situația generală a atâtor interimate simultane demonstrează prin ea însăși enormele presiuni interne și internaționale la care România a fost supusă recent. În matematica electorală, situații de acest tip – un provizorat quasi-generalizat – sunt un simptom al unor tulburări civile ample.
Validarea alegerii noului președinte este un prim pas în reluarea normalității. Depunerea jurământului, în acest context, este de maximă importanță. În continuare, însă, partidele, principalii actori politici, dar și liderii de opinie și chiar susținătorii unui politician sau ai altuia trebuie să înțeleagă gravitatea momentului și să facă pașii posibili spre detensionare și reintrarea în normalitate.
Polarizarea politică a fost maximă în această perioadă cu patru runde succesive de alegeri. Fiecare dintre cei implicați a definit principii maximaliste, care trebuie corectate în perioada următoare. Dincolo de tot ce s-a întâmplat (și dincolo de marea victorie a electoratului proeuropean), niciun partid nu are majoritatea în parlament. Niciun partid nu poate face guvern de unul singur. La Cotroceni, puterile constituționale ale președintelui sunt limitate. Ieșirea din situația de avarie se poate face doar prin conlucrare între forțe politice, totuși, rivale.
Pe de altă parte, oricare ar fi fost contextul, PSD și PNL au primit, tehnic, un vot de blam în alegerile prezidențiale. Faptul că nici în noiembrie, nici în mai nu au reușit să ducă un candidat în turul 2 este un semnal clar că trebuie să schimbe lucruri esențiale în acțiunea lor politică. „Back in business” nu mai e o opțiune. (Superficialitatea cu care au tratat rezultatele din iarnă a condus direct la această stare de avarie în care țara este astăzi).