Clădirea care poluează cel mai puțin este cea existentă. Toate materialele de construcție, inclusiv cele construite cu materiale ultramoderne, au un puternic impact negativ asupra mediului, consumând resurse sensibile sau producând noxe și cantități uriașe de reziduuri. În acest context, mișcarea retrofit se conturează ca un trend major în arhitectura contemporană. În fond, retrofit înseamnă mult mai mult decât modernizare. Aduce și o actualizare estetică și funcțională, dar filosofia este de a extinde cât mai mult durata de viață a clădirilor. Consolidarea cu materiale moderne, actualizarea standardelor de securitate sunt deopotrivă importante. Obiectivele sunt eficiența energetică, eficiența utilizării materialelor, sustenabilitatea ecologică și sustenabilitatea culturală.
Arhitecții trec, astfel, de la desenarea de pereți și structuri la proiectarea unor moduri de viață.
Retrofit: mai mult decât modernizare
Modernizarea arhitecturală reprezintă una dintre cele mai semnificative practici în proiectarea clădirilor contemporane și dezvoltarea urbană, prin care structurile existente sunt modernizate, modificate sau reutilizate pentru a îndeplini noi standarde, cerințe sau funcții. Este mult mai eficient decât să fie demolate și reconstruite de la zero.
Această abordare a câștigat un impuls extraordinar în ultimele decenii datorită creșterii conștientizării mediului, preocupărilor legate de conservarea patrimoniului și considerațiilor economice care favorizează adaptarea în detrimentul noilor construcții. Conceptul de retrofit cuprinde un spectru larg de intervenții, de la actualizări minore ale sistemelor și materialelor până la revizuiri cuprinzătoare care transformă funcționalitatea unei clădiri, păstrând în același timp structura sa fundamentală.
Sfârșitul războiului cu natura
Sute de ani, arhitectura a fost văzută ca fiind în conflict cu mediul. Într-adevăr, materialele de construcție, de la piatră la beton și sticlă, au fost prețuite pentru capacitatea lor de a fi cât mai puțin afectate de factorii naturali. Pe lângă calități structurale, aceste materiale au ca precondiție să scape cât mai puțin afectate din confruntarea cu mediu. Apa, vântul, substanțele chimice naturale, microorganismele, dar și celelalte forme de viață sunt capabile să transforme un peisaj sau ample structuri geologice. Totuși, în cazul construcțiilor este de dorit ca impactul lor să fie cât mai aproape de zero.
Toate acestea fac ca materialele de construcții să fie greu de produs, energofage și bazate pe consumul masiv de resurse naturale. ONU atrage atenția că industria construcțiilor este responsabilă pentru 37% din emisiile totale de gaze cu efect de seră. Iar dacă multe dintre programele recente s-au concentrat cu succes pe reducerea poluării operaționale a clădirilor (aferentă consumului de energie pentru încălzire, răcire sau iluminat), poluarea structurală, aferentă producerii și distrugerii materialelor de construcții, rămăsese până recent în afara oricăror preocupări.
Extinderea duratei de viață
Într-adevăr, „indestructibilitatea” materialelor de construcții, proiectate să nu fie afectate de mediu, le face greu de reintrodus în natură atunci când clădirile sunt demolate. Astfel, construcțiile poluează de două ori: și atunci când sunt create, și atunci când sunt distruse, iar asta este valabil indiferent de tipul de material. (Lăsând la o parte poluarea operațională).
Arhitecții au înțeles așadar că cel mai eficient este să extinzi durata de viață a construcțiilor. Cele mai multe, chiar și atunci când vorbim despre cele pe structură de beton armat, au o durată de viață proiectată de circa 50 de ani. Însă buna întreținere sau consolidarea cu materiale și tehnici moderne permite cu mult depășirea acestui prag.
În realitatea, clădirile sunt cel mai frecvent demolate pentru că devin inadecvate estetic sau funcțional. Construcțiile din alte epoci exprimă filosofii din alte epoci. Ele răspund unor nevoi sociale care s-au schimbat. Cu toate acestea, modernizarea și reabilitarea lor este mai eficientă decât demolarea și înlocuirea. Retrofitingul aduce astfel valoare economică, ecologică și socială.
Tate
Clădirile istorice din întreaga lume au trecut prin proiecte remarcabile de modernizare care prezintă potențialul acestei abordări. Tate Modern din Londra este un prim exemplu. Fosta centrală electrică Bankside a fost transformată de Herzog & de Meuron într-unul dintre cele mai vizitate muzee de artă contemporană din lume. Arhitecții au menținut fațada impunătoare din cărămidă a clădirii și coșul de fum, reimaginând complet interiorul. Au fost astfel create spații expoziționale vaste. Conform arhitecților, scopul a fost de a valorifica și expune moștenirea industrială a structurii, nu de a o ascunde.
Nevoia de performanță energetică a monumentelor arhitecturale
În mod similar, clădirea Reichstag din Berlin a suferit o modernizare semnificativă de către Norman Foster, care a adăugat o cupolă de sticlă clădirii istorice a parlamentului, abordând în același timp preocupările legate de eficiența energetică și creând un simbol puternic al transparenței în democrația germană.
Performanța energetică reprezintă unul dintre cele mai convingătoare motive pentru proiectele de modernizare în lumea de astăzi conștientă de climă. Empire State Building din New York a fost supusă unei modernizări energetice care a redus consumul de energie cu aproximativ 38% prin îmbunătățiri ale anvelopei clădirii, modernizări ale ferestrelor și îmbunătățiri ale sistemului mecanic. Acest proiect a demonstrat că inclusiv clădirile emblematice pot fi modernizate pentru a îndeplini standardele de mediu contemporane, fără a-și pierde semnificația istorică.
În mod similar, în Seattle Fundația Bullitt a salvat o structură preexistentă, modestă arhitectural, făcând o demonstrație a tehnicilor de retrofitting. A rezultat „cea mai verde clădire comercială din lume“, cu modernizări energetice profunde, instalații solare și sisteme de recuperare a apei.
Doar o etichetă fancy?
Lista cu acțiunile implicate în retrofitting nu este una spectaculoasă. Oamenii modernizează clădiri de mult timp și, în unele cazuri, le adaugă funcții noi sau le reconfigurează pe cele existente. La rândul ei, eficientizarea energetică este în discuție de decenii, iar în ultimii ani foarte multe clădiri au fost anvelopate și izolate termic. Iluminarea clădirilor nu a avut o soluție generică arhitecturală sau constructivă, dar noile corpuri de iluminat, economice, rezolvă în bună măsură problema.
Noutatea pe care o aduce retrofittingul, în oricare dintre variantele sale, este schimbarea modului de gândire. Patrimoniul construit este imens și în cea mai mare parte a sa nu este conform unor standarde moderne. Sustenabilitatea energetică, ecologică și culturală nu a fost luată în calcul în ultimul secol. Clădirile din toată această perioadă ar necesita o înlocuire rapidă. Singurul mod în care asemenea costuri gigantice pot fi evitate este schimbarea modului de gândire nu doar a spațiului locuit, ci și a patrimoniului locuibil.
(va urma)