Inițiativa celor Trei Mări nu poate fi decât complementară NATO și UE, însă reușita sa nu depinde doar de sprijinul financiar, ci și de asumarea fermă a politicii externe a statelor membre.
| Interviu realizat de Andreea Mîță |
Ce spune apariția Inițiativei celor Trei Mări despre eficiența alianțelor mari, precum NATO și UE?
Inițiativa celor Trei Mări (I3M) este o platformă de cooperare economică și politică ale cărei principale domenii vizează în special dezvoltarea conexiunilor de transport, a domeniului IT și cel al securității energetice. Inițiativa a fost lansată în 2015, însă demararea certă a proiectelor a fost îngreunată de lipsa unor fonduri suficiente care să satisfacă ambițiile propuse. Cu toate acestea, în 2020, SUA s-au raliat oficial inițiativei, anunțând un sprijin financiar în valoare de 1 miliard USD.
În tot acest context, propaganda realizată de anumiți actori statali joacă un rol foarte important, pentru că, pe unele canale media și chiar politice, s-a vehiculat ideea conform căreia Washington-ul ar dori să creeze un proiect de contrabalansare la adresa Uniunii Europene. Ceea ce este total fals. Într-adevăr, interesul americanilor este unul geopolitic, dar se vizează ca, prin intermediul I3M, să contrabalanseze capacitatea de proiecție a puterii în regiune de către China și Federația Rusă.
Vorbim de o regiune care leagă Marea Adriatică de Marea Neagră și Marea Baltică, unde este cantonată 28% din suprafața Uniunii Europene, 22% din populația sa și aproximativ 10% din PIB-ul european. Astfel, inițiativa nu poate decât stabiliza Europa Centrală și de Est, prin creșterea nivelului de trai și fundamentarea valorilor euroatlantice. De asemenea, alături de americani, Germania este, la rândul său, celălalt partener strategic al I3M.
În ceea ce privește NATO, proiectele de infrastructură ce se doresc a fi realizate vor putea conferi alternative eficiente de transport al trupelor aliate pe ruta Nord-Sud, în cazul unui conflict armat. Ținând cont de toate acestea, Inițiativa celor Trei Mări nu poate fi decât complementară NATO și UE, însă reușita sa nu depinde doar de sprijinul financiar, ci și de asumarea fermă a politicii externe a statelor membre. Aici, un exemplu este cel al poziționării Ungariei față de Federația Rusă, iar subiectul este foarte complex, întrucât nu face referire doar la vulnerabilitatea Budapestei pentru gazul rusesc, ci și la convergențe ideologice destul de puternice între iliberalismul maghiar și conservatorismul rus.
Care sunt beneficiile acestei înțelegeri pentru regiunea din care face parte România?
România va fi parte a două proiecte strategice, proiecte ce nu sunt noi, dar care, puse în practică, îi vor oferi o poziție extrem de importantă. Vorbim, în primul rând, de traseul pan-european Via Carpatia și, respectiv, calea ferată Rail2Sea. Ambele leagă portul Constanța de portul Gdansk, implicit Marea Neagră de Marea Baltică, creând un culoar de transport al mărfurilor care va revitaliza economic întreaga regiune.
Nu în ultimul rând, I3M presupune crearea unui gazoduct care să lege Croația și Polonia, creând premizele unor noi alternative de aprovizionare cu gaz natural pentru țările din Europa Centrală și de Est. Ținând cont de impactul proiectului, deși nu sunt țări membre ale UE, atât Ucraina cât și Serbia au dat semne că ar dori să se alăture Inițiativei.
Mike Pompeo a declarat că sprijinul financiar din partea SUA are ca scop contracararea tehnologiei chineze din zonă. Care este influența acestei tehnologii în zona cuprinsă între Marea Neagră, Baltică și Adriatică?
Este vorba cu precădere de tehnologia 5G, un subiect din ce în ce mai dezbătut în ultima perioadă. Este clar că Republica Populară Chineză, prin Huawei și ZTE, are capacitatea de a dezvolta rețele 5G, însă există temerea că Beijingul va folosi această tehnologie în scopul de a spiona NATO.
Evident, prezența Huawei 5G în Europa ar oferi monopol Chinei şi, totodată, un imens avans strategic în competiţia dintre ea şi Vest pentru dezvoltarea tehnologiei 6G. Este, de altfel, pentru prima dată când principalii jucători într-un domeniu strategic de o asemenea sensibilitate nu sunt din Occident, Japonia sau Coreea de Sud, ci vin din China, un stat autoritar, aflat într-un război economic deschis cu SUA şi unul latent cu Uniunea Europeană.
Pe acest fond, lideri ai statelor I3M, precum ministrul estonian al sectorului IT sau ministrul Afacerilor Interne al Poloniei (în urma unui scandal de spionaj, în urma căruia un angajat al Huawei a fost arestat de către autoritățile de la Varșovia, în 2019), au cerut un răspuns comun al UE și NATO privind practicile companiei chineze.
În momentul de față, este greu de spus că am putea asista la o poziție comună a NATO și UE în această chestiune, Spania și Suedia, spre exemplu, alegând să dezvolte infrastructura 5G împreună cu Republica Populară Chineză. Să nu uităm că și alte companii europene au fost acuzate de spionaj, așa cum este cazul Erikson. Ținând cont de toate acestea, putem înțelege de ce SUA privesc I3M din perspectiva balansării Chinei în Europa.
În legătură cu dependența de gazele rusești a statelor din Uniunea Europeană și în special cele din I3M, există o alternativă pentru această dependență?
Una dintre alternative constă în importul de gaz lichefiat din SUA, iar gazoductul croato-polonez poate fi folosit în acest sens. Procesul rămâne, încă, unul complex. Să nu uităm că sunt noi rezerve de gaz natural identificate în Marea Mediterană, în largul coastelor cipriote și israeliene. Acesta este și unul dintre motivele pentru care Federația Rusă își mărește prezența militară în Siria, chiar dacă conflictul este aproape încheiat.
Pe termen mediu și lung, Iranul, care deține locul al doilea la nivel mondial în ceea ce privește rezervele de gaze naturale, va putea deveni o soluție pentru Europa. La începutul anilor 2000, proiectul Nabuco era privit ca o alternativă privind gazul rusesc, însă impunerea embargoului economic regimului de la Teheran, ca urmare a programului său nuclear, a înghețat acest proiect.
În final, rezervele din Marea Caspică sunt o altă soluție pragmatică, iar aici trebuie să salutăm faptul că România a terminat, în noiembrie 2020, faza întăi a gazoductului BRUA. Din totalul celor 480 milioane euro cheltuite de către țara noastră, 180 milioane de euro au reprezentat fonduri europene oferite sub forma de grant.
Ce puteți spune despre proiectele din cadrul Inițiativei, precum Rail 2 Sea și Via Carpathia? În ce măsură sunt ele realizabile? Este România capabilă să îndeplinească așteptările SUA?
Așa cum am mai spus, ținând cont de multitudinea statelor implicate, succesul I3M nu depinde doar de România. Sunt convins însă că țara noastră are potențialul politic și economic să fructifice această oportunitate. Vorbim totuși de un proiect despre care s-a discutat cu două decenii în urmă, dar acum avem cu adevărat șansa de a-l pune în practică. Doar dacă analizăm acest subiect ne dăm seama cât de important este parteneriatul strategic cu SUA. Sigur, relația aceasta bilaterală atrage numeroase nemulțumiri din partea altor actori statali care încearcă, prin propagandă și dezinformare, să o destabilizeze. Este un motiv esențial pentru care societatea civilă din România trebuie să rămână vigilentă în fața acestor tipuri de acțiuni.
Inclusiv autostrada Constanța–Gdansk a fost ținta propagandei ruse, care a lansat, printre altele, narativul conform căruia americanii se fac vinovați că această rută nu va trece prin județele Moldovei. Sigur, Moldova rămâne cea mai puțin dezvoltată regiune istorică a României, dar depinde de noi să construim un proiect de țară care să răspundă tuturor nevoilor.
Răzvan Munteanu este analist de politică externă și președintele think-tank-ului Chamber of Excellence in International Affairs (ceia.ro.)