Noul roman semnat de Alina Nelega permite o lectură pe mai multe niveluri: este, uneori poate prea explicit, o rescriere modernă a tragediei din ”Hamlet”, cu toate corespondențele ce se pot stabili pentru personaje și acțiune, de la moartea tatălui până la prietenul Horațiu și iubita chinuită Lavinia-Ofelia. La alt nivel, este o impresionantă carte despre abisul psihic, despre nebunie și luciditate, despre suferință, învinovățire și imposibila ieșire din infernul interior, scrisă la persoana întâi, cu autenticitate și cruzime, aproape în întregime din perspectiva mamei care încearcă să înțeleagă și să salveze ce se mai poate din ea însăși și din relația cu fiul. A treia treaptă de interpretare creează un cerc mai larg, al lumii teatrului contemporan, dincolo de măști, în angrenajul instituțional și politic dur, cu lupta între generații, fiindcă toți sunt actori, regizori de succes, trăiesc cu orgoliu, patimă și spaimă fiecare spectacol și fiecare proiect, aruncând în spațiul comun vulnerabilitățile, ambițiile și dezamăgirile și toate trăirile grele și complicate pe care le au.
”Abia te-ai trezit în după-amiaza asta târzie, te-ai culcat spre dimineață, dar n-ai dormit cu adevărat, ghemuit într-o letargie bântuită de imagini și voci de care nici măcar nu mai încerci să scapi. Primul fum, vinovat, după ce azi-noapte ai jurat că te lași. Cu un declic, ai putea face să dispară lumea din jurul tău, blurată, cum e ea. În mica grădină din spatele casei simți mirosul merelor de vară care putrezesc înainte de a se coace, intuiești zborul scurt al vrăbiilor și al mierlelor care țipă după perechea lor. Dincolo de coroana copacului nenumit din față, petecuș banal de cer nu-ți mai spune nimic, ca un trup de femeie pe care ai încetat s-o mai dorești. (…) Lumina se schimbă, odată cu trecerea norilor pe cerul niciodată același. Și tu te schimbi, odată cu ea.”
Alina Nelega,
”un nor în formă de cămilă”,
Polirom, 2021
Scris înainte de Revoluție, apărut în 1993 și reeditat anul acesta, romanul de debut „Sonată pentru acordeon” al lui Radu Aldulescu construiește într-o narațiune amplă și ritmată, o lume a periferiei, cu un cartier Ferentari în perioada comunistă, aflat parcă între trecut și viitor, un spectacol cu scurte și intense momente dramatice și rare fulgurații de grație. Dragostea, violența, vitalitatea, visurile destrămate, meciurile de box, familia, promiscuitatea, munca, sărăcia și risipirea sunt transpuse într-un limbaj plurivalent, unde se întâlnesc, arghezian, ocara și metafora vizuală de rară frumusețe, cuvântul frust și expresia stilizată, puse alături în partitura armonică pentru acordeon, așa cum doar scriitorii de forță și mare talent reușesc.
„În Piaţa Ferentari, la capătul tramvaiului, se despărţiră fără un cuvânt. Marian rămase o vreme buimac în faţa băcăniei de lângă staţie, privindu-l pe Gigi cum se depărtează în sus, pe Trompetului, spre casă, cu paşi înţepaţi şi cu nasul ascuns în gulerul cojocului. Traversă apoi spre părculeţul cu o singură alee de zece metri şi vălurită cu nisip îngheţat. Intră într-o cabină de telefon, trase uşa, închise ochii şi ridică gulerul canadienei, socotind căi mai bine aici, aici barem nu se simte vântul. O panică fără nume prinse a-l împresura treptat; până la urmă va trebui s-o ia spre casă pe acelaşi drum pe care o luase văru-său, să facă focul, dacă Gelu o fi dormit în cealaltă cameră şi nu l-a făcut, şi adormind să se trezească pe seară, când n-ar mai avea altceva de făcut decât să mănânce şi să se culce la loc, şi să se deştepte mâine-dimineaţă la cinci.”
Radu Aldulesccu,
„Sonata pentru acordeon”, ediția a III-a, Editura Litera, 2021
Scriitorul american Paul Auster a construit, în „4 3 2 1”, un roman de proporții mari, pornit de la o idee ca un experiment: urmărește cele patru variante de existență, patru destine posibile ale lui Archibald Isaac Ferguson, născut în 1947 în New Jersey, cu tatăl antreprenor de electrocasnice și mama împătimită de fotografie. În funcție de momentele cheie și opțiunile pe care le iau părinții sau de accidentele vieții, se desfășoară ramificat vieți diferite. Dacă romanul lui Aldulescu este o sonată, cel al lui Auster este o simfonie care poate fi citită combinând capitolele, adică viața lui Archie 1 până la final, Archie 2 până la final etc., sau o lectură continuă, observând diferențele care survin la vârste diferite, odată cu evenimentele majore din viața copilului provenit din bunici emigranți, pentru care formarea intelectuală, întâlnirile, iubirile și prezența mamei sunt esențiale. Frumusețea și complexitatea fundalului social al Americii primelor decenii de după război este de asemenea o plăcere a lecturii acestei cărți masive.
„Era deci în iulie 1961 și se pregăteau amândoi să plece spre Tabăra Paradis la începutul unei veri bogate în întâmplări, când toate știrile venite din afară păreau a fi proaste: zidul care se ridica în Berlin, Ernest Hemingway care își trăsese un glonț în scăfârlie în munții din Idaho, cete de rasiști care-i atacau pe Cavalerii Libertății în drumul lor cu autobuzele sudului.”
Paul Auster,
„4 3 2 1”,
traducere de Iulia Gorzo,
Editura Art, 2018