Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Piața, loc simbolic al orașului. Punct de pornire: piețe din Cehia

Piața, loc simbolic al orașului. Punct de pornire: piețe din Cehia

În 2020, piețele europene au traversat o perioadă ciudată, fără precedent. Rostul piețelor, ca al tuturor spațiilor publice, e să fie pline de lume. În mod paradoxal, exact aceste spații au fost goale, au fost lipsite de lume, au fost lipsite de viață. Doar în mod accidental, oamenii au petrecut aici ceva mai mult timp. Cu poliție, cu armată, spațiile acestea și-au schimbat destinația, și-au pierdut rostul. Rostul piețelor e acela ca oamenii să stea, să staționeze. Să se bucure de timp. Să piardă aici timpul, să-l piardă de fapt câștigându-l. În timp ce rostul străzilor într-un oraș e acela de spații de trecere. „Mergeți înainte!”, spun străzile. „Opriți-vă pe loc!”, spun piețele.
O piață se desfășoară pe mai multe nivele. Există un nivel istoric, unul arhitectonic, unul social, unul simbolic. Probabil și alte perspective sunt posibile. Pe mine m-a interesat cu precădere nivelul simbolic. El își construiește existența combinând, după legi ce-i sunt specifice, elemente ale primelor trei nivele. Eu am îndreptat, de aceea, asupra piețelor urbane o privire antropologică.
Pentru orașele europene, piața e locul cel mai important. Acolo duc arterele principale, acolo se află cele mai importante clădiri și statui monumentale. O piață de oraș european e un rezumat. Istoric, arhitectonic, cultural, social. Într-o piață de oraș se văd bine și deseori deodată toate straturile vieții omenești, ale vieții sociale. Piața orașului e, din acest punct de vedere, un spațiu privilegiat. Un palimpsest care vorbește, dacă știi să-l citești, despre istoria și viața așezării în epoci diferite.
Proiectul meu legat de piețele europene are la origine documentarea pentru o teză de doctorat. În arhitectură, deși eu sunt antropolog și editor de carte. Apoi, proiectul s-a ramificat. Am publicat o carte, am organizat ateliere și conferințe pe această temă și o expoziție care a călătorit până acum în zece țări. Am propus prin această expoziție o schimbare a perspectivei asupra piețelor din orașele Europei. Declarația poate părea îndrăzneață, dar formularea trebuie înțeleasă în primul rând în chiar sensul propriu al cuvintelor. Fotografii ale piețelor, pe care le-am realizat cu o dronă profesionistă, redau o perspectivă aeriană asupra piețelor dintr-o serie de orașe istorice europene. Peste 100 la număr, deși cifra aceasta nu e relevantă în sine. Piețe celebre din orașe cunoscute, de la marginile geografice ale Europei, Lisabona și Istanbul, au fost puse în expoziție alături de piețe anonime, dar nu mai puțin interesante, precum cele ale așezărilor de piatră din munții Pindului din Grecia.
Privirea de sus e, aproape fără excepție, spectaculoasă. Dacă primele fotografii aeriene sunt realizate chiar din secolul al XIX-lea – Parisul e fotografiat din balon în 1858, deși imaginile nu s-au păstrat –, iar fotografiile din avion și elicopter se înmulțesc considerabil pe parcursul secolului al XX-lea, fotografia din dronă rămâne o tehnică de dată încă relativ recentă, dacă ne raportăm la ieșirea ei din zona militară și transformarea într-o tehnică accesibilă publicului larg. Spre deosebire de fotografia aeriană realizată anterior din elicopter, imaginea din dronă permite o perspectivă foarte apropiată, uneori la distanță de numai câțiva centimetri de crucea unei catedrale dintr-o piață și aceasta e o schimbare de perspectivă semnificativă.
S-a vorbit, în acest sens, de o „revoluție“ în domeniul fotografiei, pentru că fotografia din dronă înseamnă exact acest lucru, schimbarea perspectivei. Și de aici, încercarea expoziției de a schimba, la figurat de data aceasta, perspectiva asupra piețelor. De a descoperi structura de profunzime. Drona e, din acest punct de vedere, un excelent instrument de lucru pentru analiza vizuală și antropologică.
Fotografia din dronă e ceea ce, în termeni tehnici, se cheamă vedere în zbor de rândunică, perspectivă à vol d’oiseau, în franceză, sau bird’s-eye view, în engleză. E una dintre foarte puținele situații în care limbajul tehnic și cel plastic se suprapun atât de reușit. Privirea de sus e, aproape fără excepție, spectaculoasă. Perspectiva aeriană are însă și avantajul că te lasă să înțelegi ceea ce, la pas prin piață, cu greu intuiești. O structură spațială contrastivă, de profunzime. Și, de aici, încercarea expoziției de a schimba, la figurat de data aceasta, perspectiva asupra piețelor.
Povestea piețelor europene e legată printr-un fir istoric continuu de antichitatea greacă, unde apare plateia, apoi agora. Piața urbană e specifică Europei, pentru că o continuitate atât de lungă nu e prezentă pe celelalte continente, chiar dacă și acolo există piețe, unele chiar foarte mari.
Europa a inventat piața, a dezvoltat-o ca formă arhitectonică, pentru a o exporta în întreaga lume, cu precădere în perioada colonială.
La începuturi o simplă lărgire a drumului principal din polisurile grecești, piața capătă, cu timpul, funcții comunitare și religioase importante și, de aceea, începe să fie înfrumusețată.
De la greci, piața e preluată de arhitecții romani, unde forul e esențial în gândirea spațiului. După căderea Imperiului Roman, viața urbană își revine în Europa abia în preajma anului 900, când multe dintre burgurile medievale se dezvoltă deasupra vechilor așezări romane, păstrând planul și schema lor stradală, cu locul forului devenit piață centrală.
Orice oraș medieval, fotografiat în zbor de dronă, te lasă să vezi opoziția fundamentală dintre margine și centru, pentru că orașele medievale sunt înconjurate adesea de ziduri. Câteva păstrează intacte și astăzi aceste fortificații. Piața e un spațiu larg, opunându-se volumetric străzilor întotdeauna înguste și întortocheate ale orașelor. Aproape obligatoriu, în piața medievală se găsesc catedrala și o fântână. Pentru orașele mici, rolul fântânii e și funcțional. Pentru orașele mari, prezența ei acolo ține de tradiție și de ritual mai degrabă. Existența zidurilor a avut câteva consecințe importante pentru orașele din toată Europa occidentală. În primul rând, spațiul limitat a făcut ca, secole la rând, populația să fie constantă numeric în interiorul zidurilor. Când populația crește, e preferabilă întemeierea de orașe noi, în defavoarea lărgirii incintei fortificate, și de aceea Evul Mediu excelează în înființarea de așezări. Construcția începe foarte adesea cu centrul, cu piața, locul ei e fixat primul. O a doua consecință importantă a existenței zidurilor: centrul rămâne mereu același. Piața se găsește în aceste comunități în principiu suprapusă centrului geometric. Era și spațiul cel mai protejat. Acolo, inamicul ajungea cel mai târziu. Apoi, intrarea se făcea în orașe doar prin câteva porți. Automat, toate drumurile de intrare duc mai departe către piața centrală. Perspectiva aeriană arată că piața este punctul focal al orașului medieval. Zidurile marchează vizual, cât se poate de clar, raportul de opoziție al centrului cu periferia. De aici, o altă consecință de-a lungul evoluției urbane: când, în zorii modernității, zidurile sunt dărâmate, orașele acestea tind să se dezvolte nu liniar, ci concentric, adăugând o secvență de teren la o structură deja existentă, structură vizibilă încă la multe dintre orașele europene de astăzi.
În Renaștere, Europa moștenește orașele medievale. Pe acestea nu le mai iubește și le vrea cu totul diferite: în interiorul unor limite construite, Europa imaginează altfel de lumi urbane. Epoca nu e însă notorie pentru întemeierea de orașe reale, ci de orașe fictive.
După ce părea să dispară din oraș, piața s-a reîntors în secolul al XX-lea la vechile funcții, reinterpretate și aduse la zi. Devenite decenii bune parcări, piețele revin de ceva vreme la funcții pietonale. Din anii 1960 datează folosirea piețelor și străzilor ca spațiu pentru forme alternative de artă.

Viața piețelor europene
Piețele orașelor sunt un rezumat al istoriei lor. Chiar și atunci când înfățișarea lor datează dintr-o anumită epocă, ele păstrează, ca un palimpsest, resturi, fragmente din trecutul lor mai vechi. La Roma, una dintre cele mai frumoase piețe e piața Navona. Un ansamblu baroc absolut spectaculos a cărui înfățișare datează în principiu din secolul al XV-lea. Către finalul secolului piața capătă actuala ei înfățișare, inclusiv opera lui Bernini, Fântâna celor patru fluvii. Dar piața păstrează amintiri mai vechi. Mă gândesc, în primul rând, chiar la forma ei, un oval alungit. Se datorează perioadei romane, când erau un fel de stadion, stadionul lui Domitian. Circus agonalis. Aici se desfășurau diverse jocuri la care asistau romanii. Se pare că chiar numele pieței, Navona, are legătură cu acest obicei, pentru că „agones” devine numele spațiului. „In agones” va da, peste secole, numele acesta, „Navona”.
Europa are, la capitolul piețe, câteva zone privilegiate. Sudul mediteraneean excelează, clima i-o permite, dar și coasta Mării Baltice are piețe excepționale, mult mai puțin știute față de cele din sud, dar care merită atenție deplină. Există o evidentă diferență între nordul și sudul Europei, dar piețele sunt chiar mai grupate de atât. Cine își ia răgazul să le poziționeze pe hartă constată că piețele frumoase, piețele estetic interesante, piețele cu poveste sunt situate mai ales în câteva regiuni ale Europei și formează un soi de „rețea“. Mult înainte ca internetul să se fi inventat, conexiuni invizibile legau orașele între ele, creând sisteme urbane oarecum similare. Oricât de diferite ar fi între ele, piețele au ceva consistent în comun, de la funcțiile lor, până la felul în care se arată viața oamenilor în ele.
Țara piețelor e, prin excelență, Italia. Aproape toate piețele socotite capodopere se află în orașele de la nord de Roma. Greu să găsești una despre care să poți spune că e necunoscută ori prea puțin știută. Numărul piețelor din Italia de Nord e foarte mare, mai mare decât al orașelor, pentru că orașele au sisteme de piețe, nu o singură piață. Jumătatea sudică a Italiei e, în schimb, cu mult mai săracă în piețe frumoase, deși există și aici excepții notabile.
Coasta dalmată e o zonă nu suficient comentată la capitolul piețe. Orașele de aici au fost, multe dintre ele, posesii venețiene, dar întâlnirea cu alte culturi, în special cu cea sud-slavă, a dat piețelor lor nuanțe locale absolut spectaculoase. Slovenia, Croația și Muntenegru împart aceste orașe, dar piețe interesante sunt de găsit și în alte țări balcanice.
La nord de Alpi, în Europa Centrală, pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar, numărul piețelor urbane interesante e, din nou, foarte mare. Piețele istorice de aici, sunt mai târzii cu câteva secole decât cele din Italia, dar au fost influențate mult de acestea din urmă, dar au linia lor și propria personalitate. Chiar și pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar, distribuția nu e uniformă și, paradoxal, nu Austria, atât de multă vreme centrul puterii, le adună pe cele mai multe și cele mai interesante. Toate cele aproape 40 de orașe istorice din Boemia și Moravia declarate rezervații arhitecturale și protejate prin lege se dezvoltă în jurul unei piețe mari și foarte frumoase. Orașe din Slovacia, Slovenia, Ungaria sau România au piețe care fac parte din același „model“ central-european, dar numărul lor e mult mai mic în aceste țări. Cam toate aceste orașe central-europene sunt, la origine, burguri ale coloniștilor germani, sosiți aici la începuturile Evului Mediu. Peste tradiția urbană adusă de acești în Transilvania, Slovacia sau Moravia s-au suprapus tradiții locale care au dus la o sinteză unică și foarte interesantă.
La rândul ei, Germania păstrează totuși, în ciuda bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial, câteva zone cu piețe foarte interesante, cum sunt cele medievale din Munții Harz.
Altă zonă privilegiată la capitolul piețe e Peninsula Iberică. Spania și Portugalia sunt țări cu piețe „dinamice”. Hotărât lucru, cel mai viu spectacol al piețelor de pe continentul european e oferit de piețe orașelor spaniole. Sau… cel puțin așa era până în vremea pandemiei.
Piața unui oraș european, din orice țară ar fi el, trăiește de la anotimp la anotimp ritmuri și ritualuri diferite, capătă alte înfățișări.

2 comentarii la „Piața, loc simbolic al orașului. Punct de pornire: piețe din Cehia”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.