Au trecut ani de zile de când am plecat printre străini, pentru o viață mai bună, pentru o diplomă obținută pe merit și pentru uși deschise în carieră. Am lăsat acasă o mamă cu suflet îndurerat. Tata a fost cel care m-a însoțit la Colegiu, iar când l-am petrecut pe el la gară am simțit că mi se rupe o bucată din inimă. Aveam doar 15 ani, singură, oameni noi, oameni invidioși, profesori comuniști care nu te acceptă în preajma lor. Am trăit momente intense, atât plăcute, cât și neplăcute, dar am făcut față încercărilor.
În toți acești ani, de când m-am mutat din Moldova în România, am schimbat 3 orașe. Iar ultima schimbare pe care am făcut-o a fost în anul 2017, atunci când dintr-un cuplu am devenit soț și soție, iar mai apoi părinții unui minunat copil. În București am locuit până acum trei luni. Și, cine știe, poate o să ne mai întoarcem, în viitor. Dar până atunci ne bucurăm de oportunitatea oferită familiei noastre.
Aș dori să încep de la faptul că soțul meu este un om dedicat profesiei și că, în fiecare lună, el se apuca de cursuri noi pentru a crește în domeniul său de muncă. Acum realizez că toate acestea nu au fost în zadar și mă bucur nespus pentru el. Într-una din zile a primit o invitație pentru un interviu online, din partea unei companii din Emiratele Arabei Unite. În urma acelui interviu au urmat săptămâni de așteptare și, după câteva săptămâni, a primit și răspunsul așteptat: a fost acceptat pentru un loc de muncă în compania respectivă. Visul lui dintotdeauna a fost să urce tot mai sus în cariera sa și această oportunitate s-a ivit. Însă un simplu interviu în domeniu său nu este destul, așa că au urmat aproximativ trei luni de verificări din partea angajatorului ca să poată începe colaborarea cu acte în regulă. Și uite-ne aici! În luna iunie am pășit cu dreptul în Dubai.
Pentru mine, o bună parte din viață, Dubai a semnificat ceva imposibil de vizitat, ceva ce este acolo departe și unde niciodată nu o să-mi permit să ajung, până când soarta a hotărât să ne mutăm aici pe o perioadă nedeterminată. Am avut de ales între Abu Dhabi și Dubai. Pentru o familie cu copil, este evident că cel mai potrivit ar fi Abu Dhabi, însă, fiind capitală, ne-am gândit că ne expunem la costuri foarte mari ale vieții de zi cu zi. Am ales într-un final Dubai-ul, un plus în toată povestea fiind acela că vom avea musafiri foarte des, acest oraș fiind pe primul loc în listele turiștilor, inclusiv pe listele pe care și le-ar face rudele noastre.
Auzind legende și citind cărți despre lumea orientală, îmi făceam diferite gânduri. Inutile. De fapt, totul este mult mai simplu. Dacă vii în Emirate, nu înseamnă că trebuie să adopți toate tradițiile și obiceiurile de aici. Există zone unde portul și obiceiul este sfânt și există zone unde turistul se poate simți confortabil fără să aibă limite în felul cum se îmbracă. Într-adevăr, totul trebuie să se desfășoare la limita bunului simț: să respecți și vei fi respectat. Am asistat cu puțin timp în urmă chiar la un conflict dintre un domn de religie musulmană și un turist, pentru că acesta nu purta tricou în supermarket. Deci nu putem spune că aceste două zone nu se intersectează niciodată, însă există comunități unde turiștii se pot manifesta fără să li se impună ceva.
Am rămas plăcut surprinsă de tot ceea ce înseamnă viața de zi cu zi. La început aveam impresia că sunt în vacanță și că în câteva zile trebuie să mă trezesc la realitate și să mă întorc acasă. A trecut o săptămână, două, trei și mi-am dat seama că de fapt ceea ce trăiesc în acest moment este realitatea. Orașul este plin de energie, chiar și atunci când termometrele bat alarma de 53 de grade Celsius. Totul este foarte bine gândit și calculat. Da, aici în fiecare zi se spală străzile. Fiecare stație pentru transportul public are aer condiționat. În supermarket există personal special care îți împachetează produsele în pungi, ca tu să nu faci prea mult efort. Dubai are locuri de muncă pentru oricine. Trebuie doar să îți dorești acest lucru. Secretul Emiratelor, de fapt, constă în evoluția continuă. Totul este în mișcare, iar oamenii de aici par să aibă ca țel să schimbe ceva, să facă în așa fel încât totul să ajungă la cel mai înalt nivel.
Moldova pentru mine reprezintă familie, casă, căldură, dor. Peste ani am devenit puternică și independentă, dar sufletul meu tot tinde să se întoarcă acasă. Mama a trecut în viață prin multe, ea știe pe pielea proprie ce înseamnă durere, regret, fericire, împlinire, trădare. De aici, de la distanță, am avut cu ea următorul dialog:
– Ce ai simțit atunci când ți-am spus că o să plec?
– A fost un șoc pentru mine, evident, atunci când copilul tău părăsește cuibul este foarte greu pentru orice părinte, iar dacă acest lucru se întâmplă atât de devreme, durerea se dublează.
– Te-ai gândit vreodată de ce am luat această decizie?
– Din momentul în care mi-ai spus, m-am gândit o perioadă îndelungată la această decizie, până am început să cântăresc lucrurile și să îmi dau seama că pleci spre un viitor mai bun, pentru că așa era la noi, toți cei care plecau, plecau spre ceva mai bun.
Aș vrea ca toate trăirile urâte să îi fie șterse din minte și să rămână doar cu împlinire și bucurie.