Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Open Air – festivalul care amplifică nopțile la Brezoi

Open Air – festivalul care amplifică nopțile la Brezoi

La doar cea de-a șaptea sa ediție, festivalul de la Brezoi și-a câștigat o binemeritată notorietate atât la nivel național, cât și în breasla internațională. Între 22 și 27 iulie orașul a fost luat cu asalt de către miile de turiști în căutarea unor experiențe muzicale de mare calitate, în mijlocul naturii. Deși nedumerită la început, comunitatea locală a înțeles și ea repede că Open Air și celelalte evenimente muzicale care au loc pe timpul verii în Summer Camp Brezoi, nasc oportunități fără precedent pentru localnici și dezvoltă potențialul economic al zonei:

„Pentru primii ani a fost un șoc să avem o populație dublă aici, la noi. Ne speriau și oamenii cu bărbi mai ciudate, nu știam de unde vin (râde). Ni se părea că nu avem destul loc, era ca și cum venea cineva la noi acasă. Dar acum ne simțim ca o stațiune. Festivalul ne-a ajutat mult ca aspect al orașului. Ne place să avem orașul populat, să auzim atât de multe lucruri faine despre locul în care locuim. Avem vecini noi, cei mai mulți din București, cumpără oamenii case aici, pământuri”, spune o localnică.

Viața culturală a orașului însuflețește relațiile dintre brezoieni, îi apropie și dau existenței lor dimensiunea de „eveniment”. Două surori vând cu mare drag langoși pentru vizitatorii stabiliți în camping, care vor să se răsfețe cu un mic-dejun delicios. Provin dintr-o familie cu 7 frați, una dintre ele are 4 copii, cealaltă 3. Povestesc cu drag despre timpul câștigat împreună cu „ai lor”:

„Avem mamă tânără, bunică tânără. La 56 de ani are 15 nepoți. Dacă veniți seara să ne vedeți, ne strângem aici cu tot neamul. Pentru noi asta înseamnă Festivalul, să stăm să mâncăm langoși și să vorbim unii cu alții, în timp ce muncim. E bucuria verii noastre.”

În ziua de 21 iulie, trupele calificate la European Blues Challenge – România 2025 și-au dezlănțuit talentele muzicale într-o competiție nocturnă care a încălzit publicul de la Brezoi pentru cele 39 concerte care urmau să aibă loc în cele 6 zile de festival. Juriul, format din: Adi „Baciu” Igrișan (RO), Kaz Hawkins (Ireland/UK), Ben Poole (UK), Richard Constantinidi (RO), Stephen J Harrison (UK) și André Wittebroek (NE), i-au declarat câștigători pe tinerii clujeni de la Green Onions Experience. Ei vor fi cei care vor reprezenta România pe scena European Blues Challenge 2026 de la Katowice, Polonia, în fața unui public internațional format din promoteri, agenți de booking, organizatori de festivaluri, profesioniști media și fani pasionați de blues din toată Europa.

Cel care a deschis oficial festivalul a fost și singurul muzician originar din America de Sud, Arthur Menezes, care se identifică în egală măsură ca brazilian și american. A concertat în premieră la festivalul de la Brezoi, despre care auzise numai de bine de la prietenii muzicieni care au ajuns înaintea lui pe scena din orașul vâlcean:

„E un oraș frumos, într-o țară frumoasă. Ea a treia oară când ajung în România. Am fost în Dărmănești (n.e. județul Bacău) și în Timișoara. Natura de aici e minunată, oamenii la fel. Festivalul este incredibil, am auzit de el de la prieteni care au fost aici înaintea mea. Îmi spuneam că, într-o zi, o să vreau să ajung și eu aici. Și iată-mă! E o energie superbă! În comunitatea blues-ului internațional, Festivalul de la Brezoi este unul mare!”

„It`s not jazz, is it`s not blues. It`s just Kaz!”

Lead artist-ul primei seri a fost chiar pasionala Kaz Hawkins. În ritmuri de jazz, blues și muzică celtică, „Mama Kaz” a propus un program presărat cu mesaje de pace și iubire („Peace and Love”). Declarându-se o dată în plus îndrăgostită de români și de palinca autohtonă, artista a fluturat cu o naturalețe loială steagul României, țară de care, în mod evident, este atașată iremediabil.  Lacrimi au curs în egală măsură pe scenă și în public, iar momentul care a tăiat respirația auditoriului a aparținut multipremiatului chitarist Stef Paglia, cu care Kaz colaborează încă din 2019. Tânărul belgian a reușit să extazieze publicul timp de 4 minute pline, în care a exorcizat pe corzile chitarei demonii din degetele sale:

„Este minunat. Mi-nu-nat! E a patra oară când cânt aici. Am învățat enorm de multe de la Kaz. Anul trecut am cântat cu The Blue Bones, anul acesta am trei concerte: cu Kaz, cu Tom (n.e. Eylenbosch) și, în sfârșit, cu trupa mea. Blues-ul este genul meu principal, dar sunt entuziasmat să fiu sideman, session guy, artist. Eu compun muzica și iubita mea (n.e. Iris Teunissen) scrie versurile, eu scriu oribil.” (Stef Paglia)

Cuceritoarea Tora Dahle Aagård, cunoscută sub numele de scenă Tora Daa, a îmbinat tehnica impecabilă cu expresivitatea naturală, vrăjind publicul cu mix-ul dintre riffurile blues‑inspired, funk‑rock-ul energic și solo‑urile electrice. Cu siguranță una dintre personalitățile muzicale extrem de puternice din line-up, artista norvegiană a interacționat într-un mod plin de naturalețe cu fanii săi, mult timp după sfârșitul concertului, la merchandise.

În aceeași seară, Kenny Neal, originar dintr-o familie cu tradiție în blues din Louisiana, a adus pe scena mare din Brezoi atmosfera muzicii din New Orleans. Clasic și modern în același timp, Kenny a impresionat cu improvizațiile sale la muzicuță și cu prezența lui carismatică. Publicul s-a bucurat de momentul autentic de swamp blues și a aclamat omagiul pe care interpretul l-a adus lui B.B.King.

În mod evident, cel mai reputat nume de pe afiș a fost Keb`Mo` (73 ani), care, deși fiind singur pe scenă, a oferit o noapte încântătoare publicului, datorită stilului său relaxat și dialogurilor dintre momentele muzicale. Poveștile amuzante, precum și istoriile personale dintre melodii, au încurajat publicul la participare. Keb`Mo` a combinat blues-ul tradițional cu influențe folk, country, soul și pop, folosind o varietate de instrumente, cum ar fi chitară acustică, electrică, banjo. Tonul optimist a atins cotele maxime când artistul a interpretat Put a woman in charge. În țara în care 30 femei sunt ucise în mai puțin de 7 luni și alte 40 000 sunt agresate pe parcursul unui trimestru, publicul de la Brezoi avea nevoie de versurile interpretului american, pe care le-a fredonat într-un ecou frenetic:

„Cu mult timp în urmă,
La începutul timpurilor,
Bărbatul a descoperit focul, apoi a făcut roata,
A transformat un cal într-un automobil.
El a spus: „Lumea este a mea”.
A luat calea oceanelor și cerului,
El a stabilit granițele, a construit zidurile,
Nu se va opri până nu va deține totul…

Și iată-ne aici,
Stând în pragul dezastrului.
Destul este destul, este destul, este destul.
Știu răspunsul:
Pune o femeie la conducere!”

Cântecul, inclus în albumul Oklahoma, lansat în 2018, a fost realizat în memoria mamei sale, decedată la vârsta de 91 de ani. Faptul că artistul a ales să interpreteze melodia în cadrul Open Air Brezoi, a dat o notă extrem de personală prestației lui Keb` Mo`, confirmată de afirmațiile lui din timpul concertului: „M-am îndrăgostit de România. O să vin aici de fiecare dată, fără invitație”.

Cu toate că nu este un festival dedicat în mod expres copiilor, cei mici au avut parte de experiențe frumoase la Brezoi, unde peisajul natural a fost cel mai mare loc de joacă la care au putut visa. Râul populat de libelule negre a fost atracția principală a copiilor. În plus, cei cu vârste între 7 și 18 ani s-au putut înscrie gratuit la Atelierul de Muzică și Ritm, pe care l-au coordonat, pe toată durata festivalului, Raul Kusak și Vali Răcilă – un duo cu o răbdare ieșită din comun, fascinat de interesul copiilor pentru muzică. Cei 20 de mici artiști participanți au putut urca, în ultimele zile ale festivalului, pe scena mare, unde au cântat la instrumente și vocal, acompaniați de Sir Blues.

RAUL KUSAK

VALI RĂCILĂ

Deși doar foarte puțini copii studiau vreun instrument sau erau elevi la școli de profil – cei mai mulți atingând pentru prima dată un pian sau o chitară, cultura muzicală a celor mici și concentrarea lor pe obținerea celor mai reușite sunete au fost impresionante. Filip (13 ani) cânta la pian alături de Irina, care, la cei 15 ani ai ei, ciupea cu dezinvoltură coardele în acorduri de Nirvana și Phoenix în fața lui Fantastic Negrito, triplu premiat cu Grammy între 2017 și 2021. Artistul a ajuns în sala de unde copiii nu mai părăseau repetițiile, cerând o fotografie cu micii muzicieni, care nici nu s-au sinchisit măcar să ridice privirea către el. Libertatea neafectată, care prevalează peste limite și ierarhii la Brezoi, poate provoca dependență oricui, indiferent de vârstă sau statut. Fantastic Negrito a frapat în acea seară publicul cu originalitatea muzicii sale aproape programatice, care denunță inegalitățile sociale și revocă, în același timp, convenții și registre muzicale. „Black roots music for everyone” este crezul său artistic, în care combină cu generozitate stilurile blues, funk, R&B, gospel ș.a.

În a patra zi, The Ice Queen, Sue Foley, a cucerit publicul nu doar prin energia vibrantă a blues-ului său texan și prin momentele de fingerstyle, ci și prin invocarea unor amintiri legate de educația sa muzicală, începând din timpul liceului și până mai târziu. Sue și-a exprimat recunoștința pentru șansa de a fi cântat alături de idolii săi, precum Jimmie Vaughan, valorizându-și totodată colegii de scenă: Jon Penner (basist și cofondator al trupei) și Chris Hunter (toboșar).

Anthony Gomes a revenit pentru a treia oară la Brezoi cu o prestație electrizantă și de această dată, încălzind publicul pentru unul din starurile blues-rock-ului actual britanic, Joanne Shaw Taylor. Artista a fost anunțată ca headliner în iunie, înlocuind-o pe Beth Hart, care s-a retras din program din cauza unor motive de sănătate. Joanne nu a dezamăgit deloc publicul, interpretând melodii incluse în noul album, Black & Gold, dar și selecții din albumele mai vechi.

Seara finală a festivalului a fost remarcabilă, foarte ușor de încadrat la categoria „experiențe muzicale”. Ritmurile și natura au făcut ultima zi de Open Air de neuitat. Artistul emergent D.K.Harell a devenit, cu siguranță, un interpret iubit de public după ce concertul său a fost scurtat de o ploaie torențială. Americanul a continuat să cânte în timpul unei întreruperi de curent, care a făcut band-ul să improvizeze, publicul să aclame și să danseze la lumina telefoanelor. Probabil că în acele momente de „dancing in the dark”, comunitatea iubitorilor de muzică din Brezoi s-a transformat dintr-una ocazională într-una infrangibilă, cum puține există. Distracția a continuat în cortul mare, unde Orianthi Penny Panagaris a dezlănțuit auditoriul prin agresivitate și delicatețe, dozate tehnic impecabil. Melodiile sale, inspirate din muzica lui Jimi Hendrix, Joe Satriani sau Steve Vai și impregnate de colaborările cu Michael Jackson, Carlos Santana, Alice Cooper, Joe Bonamassa ș.a., au combinat blues-ul cu stilurile rock clasic, hard-rock, pop rock, în fața mulțimii care a apreciat energic prestația australiencei.

Între 22 și 27 iulie, Brezoiul lumii a fost cuprins de un soi de febră muzicală. Publicului i s-a propus o săptămână în care să participe la câte 5 concerte pe zi, programate la scena din pădure și la scena mare. În toiul nopții, au avut loc vestitele jam sessions, pentru unii cele mai așteptate momente. Ele au prelungit atmosfera de concert până într-o zonă a liminalității – între zi și noapte, între muzică și ritual colectiv. Timpul însuși a fost suspendat, la fel cum limitele fizice au fost depășite, iar artiștii au fuzionat cu publicul într-o zonă a libertății comun agreate. 

Open Air Brezoi este unul dintre evenimentele care au o comunitate frumoasă și extrem de activă nu doar de-a lungul Văii Lotrului, ci și în mediul digital, pe rețelele sociale, acolo unde se vând sau se schimbă bilete, se dau sfaturi și se fac observații cu privire la diferite aspecte organizatorice ori de natură artistică. Ediția de anul acesta a fost atât de bine primită, încât, imediat după sfârșitul ei, când a fost anunțată punerea în vânzare a biletelor pre-sale, festivalul a ajuns rapid în top 3 vânzări pentru evenimentele din 2026. Organizatorii vin și ei cu o promisiune publică, care să augmenteze entuziasmul fanilor blues: „Ediția din 2026 va fi cea mai epică de până acum — mai mare, mai îndrăzneață și absolut de neuitat.”

România s-ar putea mândri cu festivalul de la Brezoi, care este un exemplu relevant de eficiență în colaborarea mediilor public și privat. De la an la an, calitatea artistică a acestui eveniment crește prin contribuția autorităților locale și prin solidaritatea sponsorilor, fără ca festivalului să îi fie confiscată identitatea proprie.

Dincolo de programul artistic bine pus la punct, Brezoi se remarcă prin modul în care a evitat supraorganizarea și a reușit să își lase liberi vizitatorii, cărora le-a oferit, în același timp, cadre generoase în care să se relaxeze, să uite de limite sau condiționări și să își creeze, ca printr-o rutină anuală, mici istorii personale atașate afectiv de festival – „not because they were perfect, but because they were real”.

2 comentarii la „Open Air – festivalul care amplifică nopțile la Brezoi”

  1. Pingback: Participarea vedetelor la festivaluri internaționale: Detalii din culise

  2. ..stimmt alles, wir waren zum ersten Mal da, haben aber schon für nächstes Jahr gebucht, so schön war es! Das freundlichste Festival, daß man sich vorstellen kann. Danke!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.