MIHAI IOVANEL
Pe „blogul“ (nu-i chiar un blog)
d-sale de pe „Adevarul“, Andrei Plesu ataca problema micilor pe care Uniunea Europeana si-ar fi pus în cap sa-i interzica. Ce-i drept, în cele câteva zile cât tema a tinut afisul,
mass-media românesti reusisera sa o transforme – cum se întâmpla cu tot ce le trece prin pâlnie – în ceva tocmai bun de evitat; dar nu-i mai putin adevarat ca era imperios necesar sa se iveasca cineva cu competentele lui Andrei Plesu – fost ministru al Culturii si fost ministru de Externe – pentru a reda subiectului micilor o flotabilitate demna si o alura internationala.
Cu eleganta-i infatigabila, Andrei Plesu pune Bruxelles-ul la punct, adresându-i o seama de mustrari la care si cea mai nesimtita birocratie ar începe sa se foiasca, stânjenita. Iata pasajul cu pricina:
„M-am întrebat, totusi, pe ce cai ajunge o asemenea tema pe agenda administratiei europene. Cum de s-au gândit, brusc, la mititei? Sa fi trecut prin Bucuresti vreun «expert» bruxellez care, neglijent, a mâncat un mic si s-a intoxicat? Sa ne fi turnat Basescu la cabinetul Angelei Merkel în dorinta de a mai sicana nitel tarisoara si USL-ul? Sau avem de a face cu o diversiune smechera a cuplului Basescu-Ponta, asa încât, în final, sa se laude cu o noua victorie a coabitarii: aceea de a ne fi salvat de meschina interdictie. (Crin Antonescu a fost si el de fata, dar n-a participat, cufundat fiind în cercetarea, pe Google, a vietii si faptelor cruciatului Godefroy de Bouillon). N-ar fi exclus ca toata tarasenia sa fie rezultatul activitatii subversive a câtorva tradatori de tara, platiti de ICR-ul lui Patapievici, pentru a ne discredita stramosii“ (Andrei Plesu, „Foarte mici, mici, mititei“, „Adevarul“, 27 mai a.c.).
Totusi, e surprinzator ca, prins în balistica expedierii unor proiectile atât de gratioase, Andrei Plesu trece cu seninatate pe lânga raspunsul cel mai evident. Cum de s-au gândit cei de la Bruxelles la mici? Pai simplu: au citit „Usa interzisa“ de Gabriel Liiceanu.
Ce-i drept, din pacate, nu în original, ci în într-o versiune franceza semnata de Michelle Dobré si Marie-France Ionesco – „La porte interdite“, Editura Humanitas, Bucuresti, 2011.
Între filele acestui bestseller international cei de la Bruxelles vor fi gasit urmatorul pasaj (citez dupa editia originala, privând cititorii de a vedea cum urmasa marelui Ionesco a transpus în franceza „gemem si ne îndopam“):
„Astazi la prânz, orgie culinara la hacienda doctorului Irinel Popescu. Am fost cu profesorul Setlacec, cu Catrinel si cu Andrei Plesu. Doamna doctor ne-a propus urmatoarea suita: o «intrare» cu icre negre si somon, apoi mici de la «Cocosatu» facuti la gratarul din curte. (Andrei manânca vreo zece, eu vreo sase-sapte.) Ne mutam apoi în living, unde se începe cu sarmalute în foi de vita, sarmalute în foi de varza si mamaliguta. Urmeaza limba cu sos de masline. Apoi costite de porc cu «cinci miresme» si orez cantonez. Vinurile inaugurale sunt din 1950 (!), apoi ne repliem pe Vinul Cavalerului. Desertul e în doua trepte: galusti (nespus de pufoase) cu prune si apoi înghetata. Pe parcurs, Catrinel, Andrei si cu mine gemem si ne îndopam cu Triferment si Colebil, în timp ce profesorul Setlacec îsi bate joc de noi spunând ca luam Placebo si, la cei 81 de ani ai sai, traverseaza toate etapele fara sa clipeasca, bazându-se si pe rezultatele perfecte ale unor analize facute saptamâna trecuta. Plecam dupa patru ore, cu certitudinea ca suntem o banda de mâncai iresponsabili“.
Odata ce au prins acest fir, cei de la Bruxelles n-au avut decât sa-l mulineze pâna au ajuns la adevarul gol-golut în ce priveste mititeii. De aici, consecintele pe care le combate Andrei Plesu, nebanuind ca, asemenea fluturelui care declanseaza taifunul, însusi domnia sa le-a provocat.
„Ea merge-n capul altor ginte varsând lumina-n urma ei“
O sugestie de lectura le face Marta Petreu francezilor, în numarul cel mai recent din „Apostrof“, într-un articol omagial despre prezenta româneasca la Salonul de Carte de la Paris: „Nu as vrea sa trag spuza pe turta mea, dar, asistând câteva momente la masa rotunda despre problema evreiasca în România, m-am întrebat daca moderatoarea franceza – nu alta decât dna Laignel Lavastine, ceea ce mi s-a parut o… splendida alegere! – si-ar mai fi permis sa vorbeasca despre un antisemitism intelectual astazi înca viu la noi daca în Franta ar fi fost deja traduse acele carti românesti care discuta frontal, documentat si onest problema evreiasca de la noi“ (Marta Petreu, „Cartea româneasca la Paris“, „Apostrof“, no. 4, 2013).
Ce-i drept, francezilor le-ar fi utile câteva dintre „acele carti românesti care discuta frontal, documentat si onest problema evreiasca“; si nu atât pentru ca ar învata din ele ceva despre România, ci mai ales pentru ca i-ar dumiri si în legatura cu Franta.
Iata, bunaoara, un scurt pasaj decupat dintr-o astfel de carte documentata si onesta: „veninul antisemit acumulat timp de un secol sîn Frantat a rabufnit violent în «Afacerea Dreyfus», ocazie cu care însa a si fost stors“ (Marta Petreu, „De la Junimea la Noica“, Editura Polirom, 2011, p. 316).
Cum ziceam, francezilor le-ar fi utila lectura cât mai frontala a unor astfel de pasaje documentate: atât pentru onestitatea lor propriu-zisa, cât si pentru ca i-ar scuti sa mai citeasca sutele de carti care vorbesc despre ce s-a întâmplat cu antisemitismul din Franta dupa data la care Marta Petreu sustine ca a fost „stors“.