Fabrica Foxconn din Shenzhen e una dintre cele mai moderne din China. De asemenea, e locul unde sunt asamblate iPhone-urile de ultima generatie. În ultimii cinci ani, la Foxconn s-au sinucis 17 muncitori, sarind de pe cladirile înalte din complexul industrial; 9 au murit între lunile martie si mai, în 2010. „Unii au vazut sinuciderile de la Foxconn ca pe un blestem al foamei noastre globale pentru aparatura electronica ieftina“, scrie Joel Johnson în revista „Weird“.
Johnson a vizitat fabrica chinezeasca în trena unui scandal din presa americana, dar si din cea chinezeasca; gigantul industrial a fost acuzat ca îi obliga pe muncitori sa lucreze multe ore peste program, în conditii inumane. Compania Apple, unul din principalii parteneri ai Foxconn, a efectuat un control, concluzia fiind ca nu s-au descoperit „cazuri de munca fortata, peste program“, dar ca, totusi, muncitorii „lucreaza mai multe ore decât sunt permise de codul nostru de conduita – peste 60 de ore pe saptamâna“.
„Am ignorat primele sinucideri de la Foxconn – scrie Johnson – ca fiind triste, însa inevitabile. Dar pe masura ce numarul celor ce sareau de pe cladiri se apropia de doua cifre, un repros latent a început sa fiarba, mocnit, în mine. Dintr-un milion de oameni, 17 sinucideri nu e mult – într-adevar, studentii americani se sinucid cu o rata de patru ori mai mare. Totusi, dupa ani si ani în care am scris ceea ce ar fi (în cel mai bun caz) îndrumari pentru cumparatori si (în cel mai rau caz), imnuri razboinice pentru o armata de consumatori, am fost împovarat de ceea ce parea o apasare neobisnuita a constiintei – o remuscare existentiala a consumatorului pentru civilizatia însasi. Sunt aici deoarece vreau sa stiu: a ucis iPhone-ul meu 17 oameni?“
Aparent, conditiile de lucru de la Foxconn sunt foarte bune. Cantinele sunt curate, hrana e îndestulatoare, dormitoarele, în care sunt cazati câte opt muncitori, sunt „precum dormitoarele din campusurile facultatilor“, iar strazile si bulevardele din zonele mai putin industriale ale complexului „sunt precum mall-urile“. „Dar ideea de «campus universitar» nu reuseste sa descrie marimea acestui spatiu. E mai mult ca un stat în stat, un complex securizat, ce acopera mai mult de 25 de kilometri patrati, separat de restul cladirilor din Shenzhen de garduri de sârma si de beton. (…) Orasul Shenzhen însusi a fost dezvoltat în ultimele trei decenii ca o Zona economica speciala a liderului comunist Deng Xiaoping – un fel de nucleu capitalist“. Centrul industrial a atras milioane de muncitori, veniti din zonele rurale sarace din vestul Chinei, în cautarea unei vieti mai bune pentru ei si pentru familiile ramase acasa.
Spre deosebire de multe companii din Shenzen si din China, arata Joel Johnson, Fabrica Foxconn ofera conditii de viata decente pentru muncitori. Acestia nu trebuie sa îsi gaseasca, singuri, adapost în mahalale insalubre sau sa doarma pe bancurile de lucru, ci pot locui în dormitoare în cadrul complexului; pot cumpara mâncare buna si sunt chiar protejati de hotii si de pericolele întâlnite la tot pasul pe strazile unor astfel de metropole industriale.
Când ne gândim la cum poate arata o fabrica din Asia, arata Johnson, ne vin în minte doua imagini care se bat cap în cap: sali largi, sub lumina fluorescenta, pline de masinarii operate de tehnicieni în salopete curate, sau muncitori desculti aplecati peste mese de lemn în încaperi înnabusitoare, pline de fum si scântei de la aparatele de sudura. „Când cumparam un aparat electronic, ne imaginam prima fabrica. (…) Dar când ne gândim la o fabrica chinezeasca, ne-o imaginam, deseori pe a doua. Unii americani – si aici ar trebui, probabil, sa nu mai vorbesc la modul general si sa ma refer, pur si simplu, la mine – nutresc o banuiala vinovata ca produsele pe care le cumparam din China, chiar si cele facute pentru companiile americane, vin cu pretul unor muncitori prost platiti sau opresati“.
Realitatea, însa, pare a fi mult mai simpla de atât. „Iata cum e sa muncesti la fabrica Foxconn: intri într-o cladire de beton de cinci sau sase etaje, te îmbraci cu o salopeta si cu o acoperitoare pentru cap din plastic, si cu pâslari peste pantofi. Urci pe o scara larga spre etajul tau, care se deschide, vast, sub o lumina fluorescenta constanta“. Stai în picioare, pentru cea mai mare parte a turei, si asezi componente electronice pe circuite integrate, sau introduci o banda cu circuite integrate într-o masina, sau asamblezi iPhone-uri. Ai o pauza de prânz de o ora, alte doua pauze de zece minute, si muncesti în ture de 10 ore pe zi.
„Însa munca, în sine, nu e inumana“, scrie Joel Johnson, „daca nu consideri un loc de munca repetitiv, epuizant si alienant, asupra caruia nu ai nici o influenta sau autoritate, ca fiind inuman. Si asta e descrierea cam pentru orice loc de munca dintr-o fabrica sau pentru orice munca fizica marunta dintotdeauna“.
„Când 17 oameni îsi pun capat vietilor, ma întreb, nu cumva i-am ranit si eu sîn dorinta mea de a poseda lucrurit, fie si doar un pic de tot?“, îsi încheie Johnson reportajul la fabrica Foxconn. „Si, desigur, raspunsul, inevitabil, e da. Numai un pic de tot“.
Autor: CATALIN STURZAApărut în nr. 3152011-03-17