Vremea răfuielilor

S-ar putea sã fie de vină primãvara capricioasă. Sau revoltele succesive şi luptele din Ucraina. Sau relaţiile acrimonioase şi cu consecinţe imprevizibile dintre Occident şi  Rusia. S-ar putea, de asemenea, să fie din cauza apropierii alegerilor europarlamentare şi a timpului din ce în ce mai puţin care a mai rămas până la marea confruntare prezidenţială din noiembrie. Sau din cauza harţagului atât de românesc şi de binefăcător pentru un somn liniştit. Sau din toate astea la un loc. Singura certitudine este că patria politică şi justiţiară, dacă nu chiar pur şi simplu patria în toată splendoarea ei mohorâtă, e bântuită de frenezia şi intensitatea răfuielilor. Care pe care. Noi şi ai noştri, voi şi ai voştri, pe baricade, camarazi de ciolan! Ar fi sunat ora limpezirilor şi alinierilor politice şi ideologice şi s-ar fi pornit să bată iar orologiul stârpirii corupţiei şi al pedepsirii exemplare a bandiţilor. Pluteşte în aer, duhneşte, alterează respiraţia un gust pe cât de pervers, pe atât de greţos, de victime, de umilinţe, de stâlpi ai infamiei, de linşaj, de sânge proaspăt, de rânjete victorioase. Un fel de război în văzul şi ştiutul tuturor, al vanităţilor, al prostiei, al ambiţiilor, al fricii. Vechi şi noi refulări, adânci ranchiune, invidii abisale, deliruri, coşmaruri şi iluzii au răbufnit cu o prospeţime şi cu o violenţă ce amintesc primele luni ale decăderii brutale a ţării în capitalism.
Greul răfuielilor cotidiene îl asumă cam aceleaşi personaje, câteva de primă mărime şi responsabilităţi în dezastrul ţării şi alţi câţiva purtători de serviete. Personaje când groteşti, când sărmane, când lamentabile, când caraghioase, când de-a dreptul tembele plimbate de la un platou de televiziune la altul şi luate în serios de animatoare cu decolteuri adânci şi specialişti de ambele sexe în datul cu presupusul scorţos, grav, de sfârşit sau de început de lume. Dezvăluirile, acuzaţiile, procesele de intenţie, luatul în răspãr, scenariile halucinante se revarsă seară de seară asupra cetăŢeanului buimac care i-a votat sau îi va vota. Deşi e poate prea târziu, întrebarea trebuie din nou pusă: cum s-a ajuns aici? Din ce straturi informe şi întunecate ale societăţii au apărut şi cum continuă să existe şi să prospere aceste creaturi alunecoase cărora o democraţie pervertită de puterea banului şi de complicitatea la jaf le-a încredinţat de mai bine de douăzeci şi patru de ani destinul ţării? Explicaţia curentă şi la îndemână a provenienţei lor din vechile structuri ale puterii socialiste e insuficientă. Insuficienta e şi explicaţia obedienţei duse până la slugarnicie congenitală în faţa Occidentului care le conferă legitimitate, prestigiu şi insolenŢă şi care, cu mãrinimia colonilor cu îndelungatã experienŢă istorică, le lasă privilegiul de a se elimina între ei pentru a-i domina şi mai bine. Adevăratul răspuns ar trebui probabil căutat în incapacitatea sau, mai degrabă, în refuzul isteţ şi sănătos în cele din urmă al românului de rând, fie cã şi-a luat sau nu, din disperare sau prostie, lumea în cap, de a înţelege ce s-a întâmplat şi se întâmplã în realitate în România, a vãzut şi a trăit şi trãieşte atâtea! Şi, apoi, pentru că nu-i nimic de făcut, îi place la nebunie spectacolul răfuielilor. Vrea şi el sânge ca la cinema.
Deocamdată nu se trage cu kalaşnikovul. Nu se ard cauciucuri şi nu se iau cu asalt nici clădirile administrative şi nici secţiile Poliţiei care apãră ordinea stabilită, nu suntem în estul Ucrainei unde se ucide din nou.  Tinerii noştri fără viitor nu se rãzbună pe guvernanţi dând foc ca în Franţa la 30.000 de automobile pe an. Nu suntem nici în Grecia, nici în Italia sau Spania, unde poliţia şarjează manifestanţii, exasperaţi de austeritate şi de corupţie, cu jeturi de apă, grenade asurzitoare şi gloanţe de cauciuc. Dar avem, ca pretutindeni, mascaţi. Au mai învăţat câte ceva în anii din urmă guvernanţii şi parlamentarii noştri din moravurile Occidentului când vine vorba de a înspãimânta şi de a se proteja; spectacolul răfuielilor e la televiziune, pentru prostime. Au ei glagoria cuvenită, memoria istorică, versatilitatea şi laşitatea de a învãţa repede şi bine ce le cer mai marii lumii din mâna cărora mănâncă. Mascaţi fără număr, cum se cuvine într-o democraţie. Înarmaţi pâna în dinŢi, vlăjgani cu uniforme negre şi uitături urâte, care se pricep să pună cãtuşele şi să-şi lase ocrotitor palma pe creştetul bandiţilor ca să-i împingă în maşină.
Una dintre consecinţele vizibile şi intens comentate şi popularizate ale răfuielilor în curs sunt raidurile acestor mascaţi urmate de arestări printre aşa-numiţii „baroni“. În ritmul în care se petrec, s-ar putea crede că România va deveni curând prima ţară europeană, dacă nu din lumea largă, în care corupţia a fost eradicată, corupţii condamnaţi la ani grei de închisoare şi cinstea declarată valoare cardinală, naţională şi definitivă; dacă s-ar trece şi la recuperarea averilor fraudulos acumulate de-a lungul anilor, ţara ar rămâne fară capitalişti, ceea ce e de neconceput, se înţelege. Deşi ocupată cu salvarea a ceea ce va mai rãmâne din Ucraina şi cu aprovizionarea cu gaze, Europa a apreciat această surprinzătoare curăţenie de primãvară. Cum Statele Unite nu au pentru moment niciun rãzboi în perspectivă, cum conflictul cu Rusia lui Putin e abia la început şi cum şi-au rezolvat toate problemele interne, de la şomaj, la săracie şi la violenţă, şi-au trimis avioanele să se fâţâie deasupra României, poate-poate îi vor speria pe ruşi şi, era de aşteptat, s-au declarat disponibile şi cu savoir-fair-ul necesar să-şi aducă nepreţuita contribuţie la răfuiala şi la cruciada guvernanţilor noştri împotriva corupţiei. Niciodată n-am stat mai bine ca azi.