Toamna trecuta, Universitatea Stanford, din inima Silicon Valley, a facut un lucru pe care nu-l mai facuse niciodata, pâna atunci: a deschis trei cursuri pentru orice om de pe planeta care poate folosi un calculator conectat la Internet, scrie Steven Leckart in revista „Weird“. Atât prelegerile, cât si temele pentru acasa – exact aceleasi care sunt disponibile in campus – sunt postate online in fiecare saptamâna, iar corectarea temelor este automata. Examenele partiale si finale au termene stricte. Universitatea Stanford nu acorda credite pentru cele trei cursuri studentilor care nu sunt inscrisi in campus, insa, daca reusesti sa duci un curs la bun sfârsit, vei primi o diploma care atesta acest lucru.
Unul dintre cele trei cursuri se numeste CS221: Introducere in inteligenta artificiala, si este tinut de profesorii Sebastian Thrun si Peter Norvig. 160 000 de studenti din toata lumea s-au inscris la inceputul cursului, iar doua treimi dintre ei nu locuiesc in Statele Unite. In total, faima Universitatii Stanford a atras cursanti din 190 de tari, de la India la Coreea de Sud, si de la Noua Zeelanda la Azerbaidjan. Mai mult de 100 de voluntari s-au angajat sa traduca prelegerile in 44 de limbi, printre care se numara si Bengali. In Iran, unde canalul Youtube este blocat, un student a clonat website-ul cursului CS221 si a inceput sa posteze, pe noul site, filmuletele prelegerilor pentru 1000 de colegi iranieni. Alaturi de programatorii pasionati de subiectul inteligentei artificiale, incearca sa tina pas cu cerintele cursului tineri absolventi de facultati umaniste, profesori de liceu de vârsta mijlocie si pensionari trecuti de 70 de ani. Unul dintre studenti descria CS221 drept „Festivalul Woodstock online al erei digitale“.
„Personal, m-am inscris pentru experienta unui curs la Universitatea Stanford. A invata câte ceva despre inteligenta artificiala e un bonus binevenit. Pâna la urma, daca ma voi lasa, vreodata, purtat de o masina condusa de un creier electronic pe autostrada, cu 110 km/h, voi avea mai multa incredere daca voi intelege notiunile de baza despre ceea ce se afla in spatele volanului“, scrie Steven Leckart. Pentru un absolvent de literatura engleza, cursul CS221 nu a fost, insa, floare la ureche. O mica notita de pe site avertiza ca, pentru a urma cursul, sunt necesare „cunostinte solide de teoria probabilitatilor si de algebra lineara“. Cursul e construit in jurul Teoremei lui Bayes, ale carei aplicatii practice variaza de la calcularea riscului de cancer la sân al unei femei, la analiza ADN-ului, construirea unui filtru pentru SPAM si la programarea unui pilot automat, pentru automobile.
Ideea celor trei cursuri a pornit de la experimentele lui Salman Khan, fondatorul Khan Academy. In cei sase ani de existenta, universitatea on-line a adunat peste 2 800 de filmulete pe teme stiintifice, de matematica si de economie. Intentia e aceea de a construi „o sala de clasa unica, la nivel global“; Bill Gates a numit Khan Academy, la Conferintele TED de anul trecut, „viitorul educatiei“.
Sebastian Thrun a fost directorul Laboratorului pentru Inteligenta Artificiala de la Stanford si a câstigat, in 2006, un premiu de 2 milioane de dolari pentru construirea unei masini conduse de un creier electronic, ce a reusit sa strabata desertul Nevada. In 2011, Thrun a devenit directorul Google X, un laborator creat pentru a pune in practica cele mai ambitioase proiecte ale companiei, clasificate „strict secret“. Alaturi de Peter Norvig, director de cercetare la Google, a lansat experimentul CS221 – un curs de la Stanford deschis pentru intreaga planeta.
Nu e vorba, insa, despre un simplu experiment: Thrun crede ca proiectul sau are potential comercial. In iunie anul trecut, a fondat, cu 300 000 de dolari, compania KnowLabs; cu opt saptamâni inainte de inceperea cursului, cei doi profesori sperau sa atraga intre 500 si 1000 de studenti; estimarile cele mai optimiste ale lui Norvig anticipau o sala de cursuri virtuala cu 2000 de studenti. In prima zi, dupa ce vestea despre cursul CS221 a inceput sa circule pe Internet, se inscrisesera deja 5 000 de studenti; la sfârsitul saptamânii, KnowLabs contabiliza 10 000 de inscrieri; peste inca doua saptamâni, erau 58 000 de cursanti.
Intre timp, Universitatea Stanford i-a cerut lui Sebastian Thrun sa renunte la teme si la diploma de participare. El a refuzat, sustinând ca cele doua componente erau tocmai acelea care atrageau, de fapt, studentii sa se inscrie. Pâna la urma, s-a ajuns la un compromis, publicând pe site o notita in care se arata ca absolvirea cursului nu implica primirea unor credite universitare, a unei note sau a unei diplome de absolvire. La mijlocul lunii august, dupa aparitia unui articol in The New York Times, inscrierile au depasit plafonul de 100 000; site-ul KnowLabs fusese construit pentru a gestiona doar 10 000 de studenti, iar pâna la inceperea cursului mai era doar foarte putin timp.
Prelegerile, arata Steven Leckart, sunt de multe ori neobisnuit de amuzante; demonstratiile matematice sunt intrerupte de intrebari, care ii incurajeaza pe studenti sa intervina si sa trimita raspunsuri prin intermediul browserului. Filmuletele ii prezinta pe cei doi profesori de aproape, in prim-plan, oferind un sentiment de intimitate, de interactiune directa. Impresia globala e aceea de santier, cu imbunatatiri aduse din mers, iar studentii sunt invitati sa contribuie cu propriile idei si softuri. Doua aplicatii facute de un licean din Toronto si de un programator din Polonia au devenit deja populare, fiind folosite de câteva mii de cursanti. Pe YouTube, filmele cu prelegerile CS221 au adunat peste 5 milioane de vizualizari.
Experimentul este, se pare, pe cale sa se transforme intr-un model stabil de afacere. Desi, cel mai probabil, nu se va percepe o taxa de participare, in viitor studentii ar putea sa plateasca pentru materiale ajutatoare – de tipul consultatiilor personale sau al brosurilor offline. La sfârsitul fiecarui trimestru, Thrun trimite un email catre cei mai buni 1000 de studenti – aceia care au obtinut scoruri aproape de 100% – si le cere CV-urile; cele mai bune dintre ale ajung la companiile de top, printre care se numara si Google. O companie de recrutare care semneaza un contract câstiga, in general, intre 10 si 30% din salariul pe primul an al unui inginer – care poate ajunge la 100 000 de dolari. Compania KnowLabs ar putea sa ceara mult mai putin. In luna decembrie, numarul angajatilor KnowLabs s-a dublat, ajungând la 14.
Intre timp, Sebastian Thrun tinteste mai sus: el viseaza sa isi creeze propria universitate digitala, cu un curriculum mai putin conventional, axat pe rezolvarea de probleme, nu pe prelegeri si pe probleme abstracte. Aceasta universitate va oferi o alternativa viabila pentru studentii din sala de clasa unica, la nivel global – in special pentru aceia care nu au resursele financiare sa se mute in Statele Unite pentru a absolvi o facultate de elita. KnowLabs va lucra doar cu profesori de top, care vor fi dispusi sa munceasca pentru a crea filmulete dinamice, interactive. Exact asa cum Hollywood-ul a revolutionat modul in care spunem povesti, experimentul celor doi profesori de la Stanford va duce la aparitia unei gramatici cu totul noi a predarii si a invatarii, care se afla deja intr-o faza emergenta. Pentru fiecare curs va munci o intreaga echipa de productie – foarte asemanatoare cu echipa de productie din spatele unui film. Profesorul va deveni, astfel, un actor-producator.
Peste 50 de ani, crede Sebastian Thrun, vor exista doar 10 institutii, in intreaga lume, care vor oferi programe de educatie universitara – iar Udacity, universitatea pe care o imagineaza Thrun, ar putea sa fie una dintre ele.
Un articol de
CATALIN STURZA