Dragii mei, am o veste extraordinara pentru dvs. Am citit articolul lui Gabriel Ghindea, „Din nou despre decembrie 1989, dar si despre ce mai ramâne sa însemne marxismul astazi“ (Revista „Cultura“, nr 2/2010) si am aflat un lucru care imi umple inima de bucurie: in sfârsit, dupa atâtea asteptari, visul devine realitate, cu Revolutia din 1989 am intrat în socialism! Acesta a fost stadiul ultim al capitalismului si lui i-a urmat intrarea in Imparatia seculara a lui Dumnezeu. Actul revolutiei a fost exact implinirea profetiei marxiste, exploatarea prea mare a muncitorilor a trezit in acestia glasul constiintei de clasa, ce i-a determinat sa se revolte si sa ceara schimbarea orânduirii sociale.
Hipercapitalismul
românesc, 1944-1989
Care este sursa raului reprezentat de regimul din România comunista? Nu ideologia, nu influenta URSS, nu Dej, nu cultul personalitatii lui Ceausescu, ci faptul ca am avut un regim „hipercapitalist“. E adevarat, unul in care capitalismul era facut de stat, in care statul era singurul detinator al mijloacelor de productie, dar si al materiei prime. Era, daca vreti, un capitalism de monopol absolut ce isi exploata toti cetatenii, la fel cum in regimul feudal nobilul exploateaza taranii si cum in capitalismul de secolul XIX burghezia exploateaza muncitorii.
Atentie, statul este o entitate abstracta si prin urmare trebuie sa lamurim o problema pe care autorul nu o elucideaza. Cine profita de pe urma monopolului statului? Partidul comunist, ar fi raspunsul bazat pe fapte. Or, eu nu reusesc sa inteleg cum se face ca acest partid, atât de bine educat in spiritul ideologiei marxiste, nu a constientizat ce face, nu i-a trecut nici un moment prin cap ca exploateaza cetatenii Republicii Populare Române? Fie nu erau suficient de bine documentati intr-ale marxismului, fie un demon rau (desi nu inteleg de ce si-ar baga dracul coada in propria sa oala) a intunecat mintea tuturor liderilor partidului, pentru a nu isi putea autoaplica teoria exploatarii. In ambele cazuri avem de a face cu un esec lamentabil al comunismului ca ideologie.
Un comunist autentic ar fi trebuit sa inteleaga aceasta nebunie in care este aruncat de istorie, care il determina, fara sa vrea, sa devina un exploatator al fratilor muncitori. E adevarat ca teoria marxist-leninista presupune o proprietate comuna si nu o proprietate a statului, ce apare si in ochii adevaratilor marxisti, ca un intermediar nedorit. Ei au optat insa pentru administratia statului, ca solutie provizorie, in asteptarea instaurarii comunismului, in care acesta va disparea.
Legile istoriei
Sa acceptam de dragul discutiei interpretarea lui Gabriel Ghindea ca avem de a face cu un capitalism facut de stat. In acest context, trebuie sa ne intrebam de ce nu s-a renuntat la stat? De ce nu s-a ajuns la detinerea in comun a proprietatii? Raspuns simplu: pentru ca acesta nu a fost in stare sa o duca la indeplinire. Raspuns complex: pentru ca este un ideal utopic, care nu poate fi pus in practica, din cauza avaritiei oamenilor. Atâta timp cât oamenii vor avea pasiuni de orice tip (materiale, spirituale, amoroase) ei nu vor fi multumiti cu egalitatea. Socialismul autentic al egalitatii ar fi posibil intr-o singura varianta: o societate de roboti, adica una a indivizilor fara individualitate si fara dorinta de autodepasire.
Articolul domnului Ghindea se bazeaza pe o asumptie fundamentala: credinta in legile istoriei si in imuabiliatatea lor. Potrivit lui Marx, societatea, inainte de a ajunge la comunism, trebuie sa treaca prin stadiul capitalist. Acestea sunt legile imuabile ale istoriei, iar oamenii nu le pot depasi prin vointa. Acum, privind in spate, este evident ca nici România si nici Rusia nu se aflau intr-o situatie economica de tip capitalist la venirea comunistilor la putere. Or, in aceasta situatie, comunistii erau obligati sa faca reforme necesare, pentru trecerea la capitalism, prin industrializare si modernizare, realizate de sus, de catre stat. E interesant de stiut ca cele doua forme de gândire marxista româneasca, social democratia lui Constantin Dobrogeanu Gherea si populismul lui Constantin Stere, se certau tocmai pe aceasta problematica. Se poate trece peste faza capitalista, direct in comunism, sau suntem obligati sa respectam si noi modelul universal al tarilor dezvoltate? Dezbaterea nu apare pentru prima oara la noi, ea este inspirata de cearta dintre populisti si ortodocsii marxisti din Rusia.
Constantin Stere vs Constantin Dobrogeanu Gherea
Miza dezbaterii nu este doar una metodologica, ci e una profunda, de filosofie a istoriei (1). Daca marxismul este o stiinta, atunci el are legi imuabile, ce trebuie sa se aplice in mod universal, daca ele se aplica peste tot la fel, atunci in comunism nu se poate ajunge decât dupa trecerea prin capitalism. Acest rationament este contestat de populistii rusi, ce voiau o cale separata pentru tarile inapoiate. Aceasta cale specifica presupunea un accent special pus pe agricultura si pe obstile satesti ce reprezinta o forma de proprietate comuna asupra pamântului. In plus, aceasta forma de comunism agricol nu se face prin intermediul statului, acestuia ramânându-i monopolul asupra industriei grele si a infrastructurii, dar nu si asupra bunurilor de consum.
Ambele rationamente, atât cel al lui Stere cât si cel al lui Gherea, tin seama de urmatorul aspect: prezenta unei tari inapoiate pe piata internationala. Pentru Stere, aceasta prezenta ar fi profund daunatoare si ar duce la o scadere a nivelului de trai al tarilor mai putin dezvoltate, pentru ca acestea nu ar putea sa faca fata concurentei cu tarile mai dezvoltate, deja industrializate. Aceste remarci subintind teoria moderna a imperialismului, ce este extinderea tipului de gândire marxist si a descrierii raporturile dintre burghezi si muncitori, la nivelul relatiilor internationale. Cum o clasa sociala profita de o alta, la fel si un stat ce detine mijloace de productie profita de resursele unui stat ce nu detine mijloace de exploatare ale resurselor proprii. Aceasta exploatare duce totdeauna la inrautatirea situatiei celor ce nu detin mijloacele de productie.
Insa, daca previziunea lui Marx nu s-a adeverit cu privire la scaderea nivelului de trai al muncitorilor, de ce am crede ca previziunea s-ar realiza in cazul statelor? In concluzie, Stere era voluntarist si nu credea in stiintificitatea marxismului, il intelegea doar ca pe un instrument de analiza, nu ca pe un domeniu cu legi bine stabilite, in timp ce Gherea accepta legile necesare ale istoriei, dar le adapta cazului românesc. Domnul Gabriel Ghindea, la rândul lui, crede in legile imuabile ale istoriei si isi explica orice fenomen posibil prin apel la acestea. Revolutia româna nu face altceva decât sa se supuna legilor istoriei, evoluând de la capitalism la… socialism. Si nu invers, cum am fi fost cu totii tentati sa credem pâna acum.
Scrierile lui Marx
Un punct foarte interesant al articolului domnului Ghindea este analiza domniei sale asupra celor doua clase ce au participat la revolutie: muncitorii si tinerii, denumindu-le clasele „cele mai indatorate socialismului românesc“ – tinerii pentru ca au fost facuti posibili de politica partidului. In fata unui astfel de adevar ramân inmarmurita, perspectiva mea asupra lumii se schimba radical, copiii nu sunt adusi de barza, cum stiam cu totii, ei sunt adusi de partid! Si nu doar ca au fost „comandati“ de partid, ci au fost si educati de partid, pentru ca valorile pentru care au iesit in strada facusera parte din cele sustinute de partid: „libertate“, „revolutie“, „popor“.
Intr-adevar, libertatea este un concept specific marxist si, daca nu ar fi fost educati in ideologia comunista, tinerii nu ar fi inteles niciodata ce presupune acest concept. Cât despre termenul de „revolutie“, o sa imi fac mea culpa, caci eu credeam, pâna acum, ca acesta a fost preluat de teoreticienii politici de secol XVII din astronomie. Dar nu are rost sa continuu sa fac arheologia conceptelor, caci nu cred ca vreun curent de gândire, cu atât mai mult unul nou in istoria filosofiei cum este marxismul, are dreptul sa se faca proprietar peste termeni ca „libertate“ si „egalitate“, specifici gândirii filosofice universale.
Cât despre muncitori si situatia lor in regimul comunist, analiza detaliata pe care domnul Ghindea o face situatiei muncitorilor scoate in evidenta diversele nivele de exploatare ale acestora de catre statul comunist. Un gânditor de stânga autentic ar trebui sa isi puna mari semne de intrebare asupra propriei orientari filosofice daca recunoaste ca in comunism, urmarea fireasca a marxismului, cei care se presune ca ar fi beneficiari ai sistemului au fost mai exploatati decât corespondentii lor din alte sisteme economice.
Exista si un punct in care sunt de accord cu autorul, nici eu nu cred ca operele lui Marx trebuiau arse, trebuie sa pastram o cultura a memoriei si sa il citim pe Marx tocmai pentru a intelege continuitatea cu cei ce stiu a utiliza resursele curentului de gândire marxist in orice context social. In plus, arderea scrierilor lui Marx ma obliga sa am atitudini burgheze, sa il citesc in franceza, ca deh!, francezii au din abundenta exemplare, ceea ce, dupa capitalista logica a pietei, le face sa fie mult mai ieftine.
Autor: ANA PETRACHEApărut în nr. 259