Sari la conținut
Autor: EMANUEL MODOC
Apărut în nr. 459

Un roman amfibian

    Bogdan Cosa, Poker: Black Glass, Editura Cartea Româneasca, Bucure(ti, 2013

     

    Primul lucru care trebuie spus din start despre „Poker: Black Glass“ este c&â259; nu e despre poker. P&â259;strarea titlului ini)ial face parte, probabil, dintr-o mi(care de marketing literar (adev&â259;rat oximoron în spa)iul literar românesc) care s&â259; a(eze mai bine cele dou&â259; volume în planul lui Bogdan Co(a de a scrie o trilogie. Îns&â259; întoarcerea cu 180 de grade de la motivul central al primului roman ar putea pune în pericol îns&â259;(i inten)ionalitatea scriiturii (i care ar duce într-un final la pierderea interesului în aceasta. „Black Glass“ p&â259;r&â259;se(te, a(adar, lumea „interlopilor simpatici“. Singurul numitor comun al celor dou&â259; romane este curiosul Tudor Klein, protagonistul ac)iunii din „Poker“ (i al inac)iunii din „Black Glass“, care trece de la ipostaza de tân&â259;r blegos-optimist cu aspira)ii familiste (i alur&â259; (în(el&â259;toare) de bad-boy la cea de cinic încruntat, fatalist, cu pesimismul unui goth kid din anii ’90.
    Un roman întunecat
    Prozei secven)iale din „Poker“ îi ia locul una profund intimist&â259; în „Black Glass“. S-a vorbit despre deciziile s&â259;race în privin)a modului în care au progresat evenimentele din romanul de debut, despre lipsa curajului de a ataca zone mult mai pr&â259;p&â259;stioase. Am putea spune c&â259;, odat&â259; cu „Black Glass“, aceste zone au fost atacate cu înver(unare, aproape ca o replic&â259; îndr&â259;znea)&â259; din partea autorului. Aceast&â259; cascadorie exercitat&â259; în economia romanului testeaz&â259;, la urma urmei, adev&â259;ratul talent al lui Bogdan Co(a. R&â259;mâne îns&â259; de v&â259;zut dac&â259; acesta reu(e(te s&â259; î(i revendice ceea ce critica de întâmpinare i-a oferit ca pe-un dat care i se cuvine, c&â259;ci în acest roman, chiar dac&â259; sunt abordate consecvent zone consistente (i demne de tratat, m&â259; tem c&â259; „rani)a“ stilistic&â259; a autorului sufer&â259; de o u(oar&â259; lips&â259; de experien)&â259; inerent&â259; vârstei sale.
    Îl p&â259;r&â259;sim, a(adar, pe protagonistul simpatic din „Poker“, un b&â259;iat de ga(c&â259;, cu erudi)ia culinar&â259; a holteiului de rând, iubitor de pisici (i cititor de Ioan Es. Pop, în fine, fantezia duminical&â259; a oric&â259;rei studente de la Litere, (i îl reg&â259;sim r&â259;v&â259;(it în „Black Glass“, cu o alt&â259; pisic&â259;, Matilda, de data asta nu o felin&â259; simpatic&â259; (i outgoing, ci mai degrab&â259; oglinda neagr&â259; a unui Tudor Klein aproape „nemort“, lipsit de optimism (i înc&â259;rcat de tragismul generat de moartea Adei, de amintirea unei genealogii blestemate (i de dispari)ia Irinei. De altfel, metafora „nemortului“ e legitimat&â259; (i de osia textual&â259; pe care a implementat-o autorul în roman, „Black Glass Soliloqui“ a lui Ben Mirov. A(adar, aceasta este atmosfera întunecat&â259; în care ne g&â259;sim citind romanul, cu destule indicii care s&â259; ne conduc&â259; spre un singur fir de interpretare, cel al tragismului pur (i dur (i cel al îmbr&â259;)i(&â259;rii disolu)iei. C&â259;ci, dac&â259; genera)ia tân&â259;r&â259; este în vreun fel anume, este cu siguran)&â259; melodramatic&â259; (i în acela(i timp iremediabil dez-încântat&â259;.
    Polarit&â259;)ile iubirii
    Dez-încântat&â259; ajunge s&â259; fie (i iubirea pe care protagonistul, ini)ial, a reîntâmpinat-o cu patos la sfâr(itul primului roman (i pe care n-a mai abordat-o cu acela(i entuziasm în „Black Glass“, c&â259;ci: „La ora (apte o a(teptam pe Ada pe strada Castelului nr. 104, o iubeam moderat; trebuia s&â259; ias&â259; de la cursul de pictur&â259;. Ne vedeam cu regularitate, trecusem prin multe atât împreun&â259;, cât (i separat, iar timpul petrecut cu ea era unul de calitate“. Ada, tân&â259;ra vag contemplat&â259; în timpul somnului de c&â259;tre protagonistul din „Poker“, nu cap&â259;t&â259; nici acum nuan)&â259;. O afec)iune bipolar&â259;, iar Tudor Klein este, înainte de toate, un tân&â259;r bipolar, c&â259;ci doar un paragraf mai târziu îl g&â259;sim într-o încercare romantic&â259; de a surprinde apusul soarelui pentru iubita sa: „Exist&â259; pe drumul dinspre Livada Po(tei spre Poiana Bra(ov o jum&â259;tate de kilometru în care, pe partea dreapt&â259;, se deschide p&â259;durea (i, dac&â259; ajungi la momentul optim, vezi apusul curat al soarelui. Noi acolo eram. Am surprins în privirea Adei mirarea (i încântarea nepervertite ale tinere)ii, dup&â259; care s-a întunecat la fa)&â259;, a(a vine un pâlc de p&â259;dure, apoi, din triste)ea fetei în mijlocul perfec)iunii“. Moartea Adei (i singur&â259;tatea auto-impus&â259; îl constrâng pe protagonist s&â259; î(i refac&â259; traseul genealogic într-o încercare de a-(i justifica, prin obâr(ii, soarta nefast&â259;, nu înainte de a (terge orice urm&â259; de vechi prietenii, cum altfel decât în mediile postumane: „&â350;tersesem sistematic 99,5% din prietenii de pe Facebook, toate datele de contact din contul de e-mail (i toat&â259; agenda telefonului mobil, p&â259;strând doar cele dou&â259; numere de telefon, al Irinei, iubita mea de serviciu, (i num&â259;rul ei, care era moart&â259; (i îngropat&â259; de trei ani de zile“.
    De altfel, Tudor Klein caut&â259; mereu eliberarea din paradoxala auto-alienare prin visuri ale normalit&â259;)ii, evadarea în banal (i în m&â259;runt fiind o ultim&â259; sc&â259;pare într-o via)&â259; aflat&â259; într-o perpetu&â259; mi(care auto-distructiv&â259;. Î(i cump&â259;r&â259; apartament, reu(e(te s&â259; ajung&â259; asistent la facultate, se îndr&â259;goste(te din nou de o fat&â259;, Irina, care ajunge s&â259; îl evite: „Irina era porti)a mea spre noua via)&â259;, cea care trece peste toate (i care, cre(tine(te, o ia de la început, cea în care c&â259;su)a din centru se ridica în fa)a ochilor mei an de an tot mai finisat&â259;, iar cariera mea de cercet&â259;tor (tiin)ific se îmbina armonios cu cea de b&â259;rbat normal, devotat familiei“. G&â259;sim, aici, acelea(i urme ale optimismului revelator din finalul lui „Poker“, dizolvat îns&â259;, de data aceasta, de propria atitudine tenebroas&â259;.
    Iubirea este în continuare pus&â259; sub semnul tragicului m&â259;runt. Protagonistul pare s&â259; nu reu(easc&â259; a-(i )ine femeile aproape pentru un timp îndelungat. Atunci când e absorbit de cea mai recent&â259; cucerire, e(uat&â259; (i ea în scurt timp, devine impermeabil avansurilor oric&â259;rei alte femei (Maria). Misoginismul r&â259;mâne o marc&â259; a b&â259;iatului cool, cinic (i u(or melodramatic: „A(a au femeile o r&â259;bdare înc&â259;p&â259;)ânat&â259;, a(a ajung s&â259; ne ia cu ele încet-încet peste tot, de la cump&â259;r&â259;turi festive pân&â259; la serile jenante de karaoke; de(i noi avem o re)inere nobil&â259;, ced&â259;m. Se nume(te bun sim), apoi resemnare boant&â259;, când via)a ta se dizolv&â259; (i nu mai sim)i decât o c&â259;ldur&â259; simpl&â259;, Q, cum o notezi în clasa a (aptea, o c&â259;ldur&â259; perfect fizic&â259;, dup&â259; care mereu dorin)a de a dormi în pace“, dup&â259; care alunec&â259;, spre finalul romanului, strident (i disonant, într-un patetism adolescentin, atunci când se gânde(te înapoi la Irina: „Feti)&â259; din familie disfunc)ional&â259;, ce puteam face f&â259;r&â259; tine, c&â259;ci te iubeam! Lucrai noaptea în call center, ziua f&â259;ceai traduceri, în weekend mergeai la nun)i; la ce )i-au trebuit to)i banii lumii când tu cântai deja atât de frumos cu vocea ta bluesy pe TVR 2?“. E aici, probabil, semnul unei voca)ii a lui Co(a de a fi tân&â259;rul scriitor al maselor tot mai anorexice de cititoare.
    Un genealog priceput
    „Black Glass“ pierde mult în câmpul stilistic atunci când se ocup&â259; de marile teme. Astfel, unele scene sunt doar vagi reminiscen)e ale filmelor de duzin&â259; americane, adaptate la spa)iul autohton: „Tanti Mia, care era pila mea la Banca Transilvania, m-a întâmpinat vesel&â259;, s-a plâns pu)in vizavi de canicul&â259;, pu)in vizavi de migrene, apoi, scuzându-se cu niste brio(e, (i-a f&â259;cut treaba. Între timp, m-am plimbat cu pa(i m&â259;run)i din înc&â259;pere, am salutat-o pe casiera (i i-am complimentat pandantivul cu vulturi. Când a terminat, i-am mul)umit pentru brio(&â259; (i, înainte s&â259; ies, m-am aplecat cinczeci de centimetri peste biroul ei s&â259;-i înmânez o pungã de hârtie cu aten)ii“. În alte locuri, discursul alunec&â259; primejdios în sapien)ial: „Cine tr&â259;ie(te mai mult, m&â259; întrebasem atunci. Cel care dedic&â259; treizeci de ani studiului unor viru(i (…) sau cel care nu face toat&â259; via)a decât strung? Cel care munce(te din greu, cel care e bine-f&â259;c&â259;tor; vame(ul, pu(c&â259;ria(ul? Dar asfin)itul nu-mi d&â259;duse niciun r&â259;spuns, soarele l&â259;sase între mun)i doar cerul lucios, purtând o dung&â259; de lumin&â259; rozalie ca burta unui delfin“.
    Se salveaz&â259;, în schimb, în pasajele despre familia lui Tudor Klein. Bogdan Co(a reu(e(te s&â259; creeze, în „Black Glass“, o cronic&â259; de familie reu(it&â259;. Protagonistul se afl&â259; mereu prins în mijlocul tensiunii generate de o genealogie putred&â259;, între o descenden)&â259; nem)easc&â259;, arian&â259;, (i una estic&â259;. Una dintre secven)ele cele mai reu(ite în acest sens, dozat&â259; atent cu ironie fin&â259; (i o oarecare am&â259;r&â259;ciune, reflect&â259; soarta dictat&â259; de a(a-numitul determinism imponderabil (i d&â259; m&â259;sura talentului de prozator al lui Bogdan Co(a: „Toamna, când desf&â259;ceam (tiule)ii de pe p&â259;pu(oi, bunica ne povestea cum mama ei aducea acas&â259; boabe de porumb ascunse în p&â259;r, sub broboad&â259;, pe care le m&â259;cina între pietre ca s&â259; pun&â259; seara de-o m&â259;m&â259;ligu)&â259;. A(a aducea (i mama în geant&â259; felii de parizer furând clien)ii la cântar în Alimentara în care lucra, s&â259; pun&â259; seara de-un sandvi(. A(a aduceam (i eu acas&â259; jetoane c&â259;zute printre scaunele cazinourilor, preschimbate în bani, s&â259; pun seara de-o vodc&â259;. Unele lucruri, mai ales în familiile blestemate, nu se schimb&â259; niciodat&â259;“.
    Bogdan Co(a st&â259;, deci, cabrat între dou&â259; (tachete greu de doborât: pe de o parte, lipsa de receptare (de orice fel) din partea criticilor din genera)iile mai vechi (i, pe alt&â259; parte, neputin)a de a stârni în rândul genera)iei tinere pofta de lectur&â259;. Am putea spune, f&â259;când abstrac)ie de întâmpinarea entuziast&â259; din partea litera)ilor mai tineri, c&â259; el nu a reu(it (înc&â259;) s&â259; conving&â259;. Romanul de debut, de(i mult mai simplu (i cu o discursivitate mult mai fluid&â259; – adev&â259;rate atuuri întru atragerea aten)iei publicului de mas&â259; – fa)&â259; de „Black Glass“, are nefericitul dezavantaj de a fi un roman de (es, f&â259;r&â259; sui(uri, f&â259;r&â259; coborâ(uri, cu un final molcom, pl&â259;cut, c&â259;ldu). &â350;i aici ar putea s&â259; intervin&â259;, salvator, autoscopicul „Black Glass“, care coboar&â259; în h&â259;urile psihologiei lui Tudor Klein, dac&â259; nu ne-ar aduce în prim plan un roman sup&â259;r&â259;tor de bipolar, când gongoric (i livresc, când de-a dreptul c&â259;lâi, înc&â259;rcat cu imagini redundante.