Un ochi râde, ceilalti doi plâng

Cum nu sunt cronicar de film si nu trebuie sa ma tin de rigorile genului, cum de data aceasta n-am datoria sa-mi mentin aerul strepezit de critic, o spun cinstit: „Buna! Ce faci?“ mi-a placut la nebunie. În primul rând, pentru ca a fost filmul românesc în care am scapat de hidos, de înjuraturi si de urlete, de marea drama sociala care-ti baga realitatea-n ochi pâna ti-i anesteziaza. Aici, prim-planul îl ocupa un gen de cuplu nu prea întâlnit nici pe scena, nici (mai ales) pe ecranele noastre, cu înclinatia lor – rupta din realitatea înconjuratoare –, catre relatii isterice si furia care tin loc si de pasiune, si de viata, si de tot. Partenerii din „Buna! Ce faci?“ manifesta un aer de civilitate pentru care creatorul român rareori are nas. Cu atât mai bine ca scenarista Lia Bugnar (actrita si autoare dramatica totodata) si regizorul Alexandru Maftei au constatat cinematografic ca exista în mediul nostru nu numai mitocani si pitipoance, mai ales ca povestea pleaca de la un fapt real. E drept ca acesta s-a petrecut în Italia, unde si-a gasit locul în topul celor mai nastrusnice stiri. Având personaje principale de bun-simt si maniere catifelate, drama consumata în tonuri subtile se dovedeste cu atât mai puternica. O spun cinstit: din o ora si jumatate de film, o ora am râs si am plâns, pe rând si în acelasi timp. Sincer vorbind, mi s-a parut ca prevaleaza drama, desi filmul circula în categoria „comedie romantica“.
Doi oameni bine mobilati afectiv au crescut deja un pusti ajuns la majorat. Genul în care a fost catalogat filmul se refera mai ales la el. Între saptesprezece si optsprezece ani, baiatul îsi înregistreaza zilnic un jurnal audio despre ce i s-a întâmplat mai vertiginos în privinta aventurilor sexuale de peste zi. Regizorul Alexandru Maftei îl înconjoara de ironia gingasa cu care privesc adultii vârsta formarii, în doua-trei cadre, filmul trecând în revista si libertatea erotica a adolescentilor de azi. Pustiul e sigur ca va ajunge bogat si celebru, posibil ca star porno, având în vedere libidoul de saptesprezece ani si performantele probate alaturi de colegele de liceu. Visul i se spulbera însa când se trezeste la un casting pentru genul de film dorit. Clar: limbajul porno tine mai mult de tehnica si echipamente decât de erotism. Asta nu-l împiedica pe baiat sa fie sigur ca va deveni celebru, desi deocamdata nu mai stie neaparat cum. Cu toata apropierea sexuala de orice respira în liceu si are sex feminin, baiatul e savuros prin naivitatea si energia cu care crede în viitorul lui de top. Paul Diaconescu, student anul III Actorie, stoarce la maximum comicul din inocenta celui jucat. Actorul graseeaza delicios, e suta la suta credibil, laudaros cât trebuie la vârsta si performantele personajului. În fond, întocmai ca si parintii sai, Vladimir are stofa buna, dar, spre deosebire de acestia, înca se mai poate lauda si cu o vivacitate cuceritoare. Îndragostit de tocilara clasei, cea abonata la Olimpiada de fizica, campionul sexual al liceului va exulta când, dupa o tona de pregatire pentru Olimpiada alaturi de fata, reuseste sa o sarute. Nuantele sunt evidente, ironia blânda de asemenea. Aleasa poarta rochite cuminti, întocmai ca mama baiatului, asa ca istoria se va relua fara dubii.
Aceasta e partea tonica a filmului. Nu ca planul cuplului parental nu ar oferi multe momente de amuzament, dar mesajul transmis de adulti e mai degraba amarui. Parintii (Dana Voicu si Ionel Mihailescu) cunosc o perioada de hiatus în armonia conjugala. Simturile sunt amortite de mai multi ani, libidoul stins iremediabil a lasat loc caldei întelegeri si alinierii umar la umar în fata responsabilitatilor comune. Chiar daca acesti oameni structural frumosi si calzi se înteleg si se menajeaza, paradisul lor, cu o vechime de douazeci de ani, s-a rutinat fatalmente. Marile bucurii s-au tocit, caldura dintre ei nu mai are stralucire si nu mai aduce satisfactii. Ambii simt nevoia unui vânt de primavara, a unui minifreamat despre care în spatiul conjugal nu mai poate fi vorba. Si atunci apare gura de aer proaspat pe noul canal al dragostei: chat-ul, bineînteles. Nimic din ce e frumos nu are viata lunga, dar adevarul acesta se strecoara discret, printre replicile amuzante de pe chat care se întind haios, în bule, pe toate laturile ecranului. Refugiul din calea cotidianului tocit se construieste în imaginatie iar pentru aceasta spatiul virtual e mana cereasca. Cei doi se învolbureaza adolescentin. Mina si gesturile li se schimba  radical fata de spatiul domestic. Gingasi cum sunt, derapajul de lânga partener se consuma strict cyber. Poantele pe seama nepriceperii lor în arta tastarii si în misterele computerului curg, unghiul de filmare se adapteaza la subiect, în secventele petrecute pe chat fetele li se vad de la nas în jos, pe urma misterului presupus de noul mediu de comunicare. Asta pe fondul amuzamentului stârnit de faptul ca publicul stie ca cei doi vorbesc unul cu celalalt, pe când cei in cauza nu. Oricât de veche ar fi tehnica quiproquo-ului, are aici efecte redutabile, mai ales când e însotita si de bataia timida pe singurul calculator, la vizavi-ul caruia râvnesc toti membrii familiei.
Am auzit pareri cum ca protagonistii Dana Voicu si Ionel Mihailescu ar fi prea teatrali, dar pentru cineva deprins cu limbajul teatrului, si nu cu al filmului, cei doi joaca excelent. Ea, calda si mirata, interpreteaza o femeie normala, cu bun-simt, mama înteleapta, dar ferma când e nevoie, cu marea frustrare de a nu fi facut psihologia pentru ca a trebuit sa-si creasca copilul. El, bun ca pâinea calda, e un loser sensibil, un pic de moda veche, dar cu nameti de delicatete, imun la avansurile directe ale colegelor de orchestra.
Ca în cazul filmului românesc, nu toate replicile se aud, destul de des spectatorii se întorc la vecin sa întrebe „Ce-a zis?“, iar imaginea nu are nicidecum contrastele de otel din productiile hollywoodiene. Dar conditiile tehnice nu impieteaza asupra placerii de a vedea filmul. Parerea mea e sa-l vânati, sa-l vedeti cât mai repede si sa va bucurati de tot ce are el de oferit: relaxare, adevaruri amarui strecurate discret, poante din belsug si actori pe care îti vine sa-i decupezi din ecran si sa-i iei la plecare cu tine.