Un erou intelectual: Gr. T. Popa

Într-o epoca bântuita de atâtea crize, iar la noi, parca mai mult ca oricând si oriunde, cel mai acut se resimte criza modelelor, ca sa nu mai vorbim de criza caracterelor, carti precum cea la care ma voi referi trebuie sa ne puna serios pe gânduri si sa ne determine sa ne autoanalizam în speranta ca, daca tot palavragim zi si noapte despre schimbare, despre reforme, poate ca vom reusi sa ne si trezim odata si odata. Numele de pe coperta acestei carti este al lui Gr. T. Popa, un mare savant, eseist, scriitor si profesor pe care nu l-as putea caracteriza mai bine decât cu o sintagma calinesciana: erou intelectual. A fost profesor de Anatomie la facultatile de Medicina din Iasi si Bucuresti, cercetator de anvergura si reputatie europeana, figurând, se pare, la un moment dat, si pe lista nominalizarilor la Premiul Nobel, cofondator, alaturi de Mihail Sadoveanu si George Topîrceanu, al revistei „Însemnari iesene“, menita practic sa umple golul lasat de faimoasa „Viata Româneasca“, dupa mutarea acesteia de la Iasi la Bucuresti.
Avem acum un prim volum din seria „Scrieri“, ce va contine înca cel putin cinci, ale omului de stiinta si umanistului Gr. T. Popa, serie editata în conditii excelente la Junimea si finantata de Primaria Iasilor. Un cuvânt de gratitudine pentru deschiderea si solicitudinea cu care sprijina asemenea proiecte culturale i se cuvine primarului municipiului Iasi, Gheorghe Nichita. Nu obisnuiesc sa-i laud pe cei ce detin dregatorii, dimpotriva, mai degraba îi critic, dar în acest caz sunt moralmente obligat sa o fac.
Acest prim volum din amintita serie, un autentic eveniment editorial, restituire importanta ce ne strecoara în suflet si o unda de tristete fiindca se produce atât de târziu, cuprinde publicistica lui Gr. T. Popa de la „Însemnari iesene“ (1936-1940), revista a carei redactie se afla chiar la Institutul de Anatomie din Iasi, unde savantul îsi desfasura activitatea de cercetator si profesor.
Câteva date si fapte privind biografia si personalitatea lui Gr. T. Popa sunt, cred, imperios necesare. Cele mai multe le extrag din evocarea lui Constantin Balaceanu-Stolnici, dar si din cele ale lui Dumitru Radu Popa (nepotul savantului) si C.D. Zeletin, toate trei publicate initial în numarul din aprilie, anul acesta, al „Însemnarilor iesene“, serie noua, când s-au împlinit 120 de ani de la nasterea lui Gr. T. Popa, si grupate în volumul de fata la „Anexe“. A venit pe lume într-o familie de tarani din tinutul Vasluiului, satul Suranesti, unde s-a nascut si un alt mare savant român – Emil Racovita. Studiile liceale si universitare si le-a facut la Iasi, apoi în Statele Unite, ca bursier Rockefeller, si în Anglia, maestrul sau fiind marele anatomist, antropolog si arheolog Elliot Smith. A fost profesor de Anatomie la Facultatea de Medicina din Iasi iar, începând din anul 1942, la cea din Bucuresti, unde l-a urmat pe Fr. Rainer. Academicianul C. Balaceanu-Stolnici, care i-a fost student, preparator si asistent, rememoreaza: „Într-o lectie speciala, ne-a prezentat celebra sa descoperire a vaselor porte hipofizare, pe care a facut-o cu Una Fielding în laboratoarele de la University College din Londra. Mai târziu aveam sa vad imensa colectie de lame (câteva mii) ca si machetele de carton care au servit la fundamentarea descoperirii sale“. Gr. T. Popa, mai povesteste fostul sau discipol, „era un barbat frumos, cu parul carunt, purtând totdeauna un halat alb ireprosabil care vorbea linistit cu un grai românesc impecabil, si care, în lectiile sale, facea tot ce se putea pentru a fi cât mai explicit… Ceea ce m-a impresionat a fost vasta sa deschidere spre cultura. Nu a fost numai un om de stiinta de exceptie si un profesor remarcabil, dar a fost si un scriitor, un eseist, un mare gânditor… Ramasese profund marcat de climatul societatii anglo-saxone. Avea un simt al responsabilitatii civice foarte dezvoltat si era un sincer aparator al democratiei si al drepturilor omului, cu o orientare de stânga de tipul laburismului englez, ceea ce impresiona într-o epoca în care dictaturile de extrema dreapta si cele de extrema stânga însângerau popoarele lumii“. În 1947, Gr. T. Popa „devenise vârful de lance al rezistentei intelectualitatii române…“ În acel an, la 15 aprilie, el a rostit o conferinta despre morala crestina cu referiri la dictatura comunista care se instaurase, ceea ce l-a pus în conflict deschis cu regimul. Peste câteva zile, invitat de Teohari Georgescu, care era ministru de Interne, a refuzat sa se întâlneasca cu acesta, iar la nici o jumatate de ora dupa refuz, la Facultatea de Medicina, unde profesorul si locuia cu familia, a descins o formatiune de jandarmi înarmati si ofiteri superiori pentru a-l „ridica“. Profesorul era împreuna cu asistentii sai, între care si actualul academician C. Balaceanu-Stolnici, care îsi aminteste: „Lucrurile au luat însa o întorsatura neasteptata. Toti studentii aflati în facultate s-au adunat în amfiteatru si în gangul circular care-l înconjura, blocând orice acces si manifestându-si energic solidaritatea cu cel pe care îl considerau o victima a comunistilor si un erou national“. Între timp s-au alaturat studentilor si câtiva renumiti profesori pentru a-l apara pe colegul lor: „Dupa circa o ora, au sosit profesorii Burghele si Mezincescu, însotiti de un comisar guvernamental, care a ordonat retragerea trupei de jandarmi, detensionând în acest fel atmosfera. Colegul meu, Ion Oprescu, care era asistent la histologie, s-a repezit si a luat tensiunea arteriala, ajunsa la cifre primejdioase, a profesorului nostru. Dupa aceea, Gr. T. Popa, însotit de profesorii Ion T. Niculescu, Mezincescu si Burghele, a parasit în aplauzele studentilor amfiteatrul si, trecând prin sala de disectie care astazi îi poarta numele, a ajuns la locuinta pe care o avea în cladirea facultatii. A fost ultima data când l-am vazut“. În 1948, Gr. T. Popa a fost exclus din Academia de stiinte Medicale si din Academia Româna, iar în luna iulie a aceluiasi an a murit. Avea doar 56 de ani, dar în spatele sau ramânea o mare opera stiintifica, civica, morala si, nu în ultimul rând, literara. „Moartea marelui savant“ – scrie C. Balaceanu-Stolnici – „a fost trecuta sub tacere. Decanul de atunci, N. Lupu, a interzis orice ceremonie si a obligat familia sa paraseasca locuinta din incinta Facultatii de Medicina“. De mentionat, în fine, ca Gr. T. Popa este cel care l-a determinat sa plece în America, dându-i o scrisoare de recomandare catre Universitatea Rockefeller, pe viitorul laureat al Premiului Nobel pentru Medicina, Emil Palade.
Am consemnat aceste câteva marturii ale unui om de stiinta care i-a fost aproape lui Gr. T. Popa, pentru ca, din pacate, în epoca noastra marcata de vasta ignoranta, valorile sunt ocultate, chiar batjocorite, iar oameni ilustri ai acestei tari, modele intelectuale, morale, patriotice, sunt dati uitarii. si asta tocmai când avem nevoie mai mult ca niciodata de exemplul lor catalizator. Cu cine îi înlocuim în constiinta publica nationala?! Adeseori, de pilda, la Radio România ne sunt prezentati cu surle si trâmbite functionari de pe la Bruxelles sau Strasbourg si faptele lor – nu-i asa – reformatoare; atât de reformatoare încât nu mai e mult si Europa, adevarata Europa, va deveni o amintire. si nu-i va fi nimanui usor, pe planeta, cu o Europa naruita. Toate drumurile istoriei trec, trebuie sa treaca prin Europa, zicea Andre Malraux, si am mai mare încredere în autorul „Conditiei umane“ decât în toti liderii europeni de azi, de o mediocritate înspaimântatoare. În ce ne priveste, traim într-o tara si într-o lume în care toti cârnatarii, manelistii, prostituatele cu staif sunt vip-uri si… modele. Toti, pe cât de ignoranti, de imorali, pe atât de aroganti, pe atât de prosti. Cu umorul sau fermecator, academicianul Valeriu D. Cotea povestea chiar la lansarea cartii ce face obiectul acestor însemnari, lansare ce avea loc în Sala Mare a Palatului Roznovanu, sediul Primariei municipiului Iasi, ca, dupa un spectacol cu „Visul unei nopti de vara“ la un teatru bucurestean, o „dama buna“, cu rotunjimi provocatoare, de o eleganta topeasca, îi marturisea, fireste profund dezamagita, barbatului care o însotea: „Ma asteptam mai mult de la Shakespeare asta!“. Oare ce-o fi asteptat ea de la Shakespeare?! As putea s-o informez pe opulenta si nemultumita doamna cu ceea ce spunea Arghezi despre „barbatia“ marelui Will, dar la ce bun?! Ma îndoiesc ca a auzit de Arghezi si sunt aproape sigur ca nu citeste „Cultura“…
Revin la „Scrierile“ lui Gr. T. Popa. Citez aproape la întâmplare dintr-un articol publicat în numarul din 1 februarie 1936 al revistei pe care o coordona: „…azi aparem ca un popor cu o energie nervoasa scazuta, care nu se poate aplica sustinut pe nici o ramura de activitate. De aceea, lasând deoparte exceptiile, suntem neseriosi si nestatornici. Dar… nu trebuie sa ne consideram definitiv condamnati la inferioritate, ci trebuie sa ne convingem cât mai repede ca este si în noi o mare rezerva de puteri latente, pe care avem datoria sa le desfasuram. si numai scoala, scoala buna, ne poate ajuta sa ne ridicam la nivelul de încordare caracteristic popoarelor înaintate“. În prefata volumului, intitulata „Gr. T. Popa si noi“, criticul Alexandru Dobrescu marturiseste ca la lectura articolelor si eseurilor marelui carturar ceea ce l-a „frapat înainte de toate a fost faptul ca textele în cauza parca ar fi fost scrise azi“.
Într-adevar, parca nimic nu s-a schimbat. Astazi, dupa mai bine de trei sferturi de secol, constatam cu amaraciune ca am ramas ce-am fost si mai rau decât atât… (Va urma)