TEMA GENERALĂ: eveniment artistic / expoziție personală / intervenție site-specific.
TEMA SPECIFICĂ: Mircea Cantor – „Constelații ale Antichității” – dialog cu colecția de sculptură antică.
CARACTERISTICI: public, cu conferință de presă premergătoare.
DATA ȘI LOCUL: Roma, 9 iulie 2026, Palazzo Altemps (Museo Nazionale Romano).
Subsemnatul, polițist al galeriilor, aflat în misiune specială prin Roma, aduce la cunoștința publicului următoarele:
CĂ ziua de 9 iulie a fost una dintre acele zile în care Orașul Etern s-a comportat ca un cuptor etern, temperaturile depășind pragul suportabilității umane, iar subsemnatul a fost nevoit să-și îndeplinească datoria de supraveghere estetică transpirând abundent sub uniformă, fără ca acest fapt să afecteze rigoarea prezentului raport.
CĂ, în aceste condiții meteorologice ostile, a avut loc mai întâi conferința de presă, la care au participat Federica Rinaldi, directoarea Muzeului Național Roman, Oana Boșca-Mălin, director adjunct al Accademia di Romania in Roma, curatorul Pier Paolo Pancotto și arhitecta Cornelia Bujin, director artistic al expoziției — patru reprezentanți ai instituțiilor-gazdă aliniați cu disciplină diplomatică pentru a legitima invazia dacică ce urma să înceapă câteva ore mai târziu, în timp ce subsemnatul își făcea loc printre ziariști și pahare cu apă minerală distribuite generos, dar insuficient.
CĂ Palazzo Altemps nu este un muzeu oarecare, ci unul dintre cele patru sedii ale Muzeului Național Roman, iar cele cincisprezece lucrări și instalații concepute special pentru acest spațiu urmau să intre în dialog direct cu una dintre cele mai importante colecții de sculptură antică din Europa. Artistul revendică arheologia drept sursă permanentă de inspirație, iar subsemnatul a revendicat, fără succes, dreptul la o gură de aer condiționat.
CĂ, la vernisajul propriu-zis, au luat cuvântul Gabriela Dancău, Ambasadoarea României în Republica Italiană, prof. univ. dr. habil. Cristian Luca, directorul Accademia di Romania in Roma, Federica Rinaldi — atât în calitate de curatoare, cât și de directoare a Muzeului Național Roman, gazda propriu-zisă a expoziției —, curatorul Pier Paolo Pancotto, precum și artistul însuși. Oana Boșca-Mălin, director adjunct al Accademia, a dat citire unui mesaj transmis din partea președintei Institutului Cultural Român, Corina-Raluca Încrosnatu — subsemnatul consemnând că, în ciuda căldurii, protocolul diplomatic a fost respectat până la ultima virgulă.
CĂ artistul Mircea Cantor, născut la Oradea în 1977 și stabilit la Paris de peste două decenii, s-a prezentat la datorie cu un palmares care exclude orice suspiciune de debut: Premiul Marcel Duchamp (2011), Premiul Fondation d’Entreprise Ricard (2004), lucrări în colecțiile MoMA, Centre Pompidou, Fondation Louis Vuitton, Colecția Pinault și Castello di Rivoli. Subsemnatul constată că nu are de-a face cu un recrut, ci cu un ofițer cu experiență internațională, obișnuit să negocieze de la egal la egal cu două milenii de sculptură.
CĂ prima lucrare identificată la locul faptei a fost instalată în sala Erinei adormite. Un mulaj al feței lui Mihai Eminescu, împrumutat de la Memorialul Ipotești, a fost așezat pe pături tradiționale din Maramureș. Artistul a explicat că ultima scenă de pe Columna lui Traian înfățișează o turmă de oi ieșind din cadru, iar lâna, material definitoriu al lumii pastorale românești, creează o punte între memoria dacică și chipul poetului. Potrivit curatorului, statuia însăși — interpretată de-a lungul timpului fie drept Erinie, fie drept nimfă — permite o lectură a somnului ca stare suspendată între odihnă și moarte. Subsemnatul consemnează că, la ora inspecției, poetul național dormea considerabil mai liniștit decât subsemnatul, care încă nu găsise un loc umbrit.
CĂ, în aceeași sală, pe soclul tronului, o pereche de lemne sculptate a fost depusă ca ofrandă — o ofertă, în cuvintele artistului, „între gol și absență” —, alături de un cuib din ceară de albine, trimitere la mierea dacică exportată, potrivit surselor invocate de artist, până în Egiptul faraonilor. Lângă acesta, o cupă ceramică din Maramureș, „Born to Burn”, a fost descrisă chiar de autor drept un autoportret: artistul arde, iar ceea ce rămâne este mirosul, opera și memoria. Simbolurile sculptate în lutul încă umed contrastează cu soclurile de piatră ale sculpturilor antice, contrast pe care subsemnatul îl consemnează drept reușit, deși nesolicitat de niciuna dintre statuile implicate. Tot aici, curatorul a explicat că absența temporară a statuii Venerei, împrumutată pentru o altă expoziție, este compensată de Cantor prin tema focului și a mirosului, ca modalități de a umple un gol.
CĂ, într-o sală dedicată memoriei sonore, protejată de fresce și obeliscuri de zgomotul Romei contemporane, artistul a prezentat lucrarea realizată în 2022, concepută pe fundalul războiului din Ucraina. Nu ca reacție imediată, ci ca răspuns. Un sergent autentic al Armatei Române interpretează la caval melodia „Ciobănaș”, înscrisă în patrimoniul imaterial UNESCO, în timp ce instrumentul arde. Artistul a insistat că filmarea nu conține actori și nici efecte digitale: soldatul este soldat, focul este foc, iar ceea ce supraviețuiește distrugerii este sunetul și memoria gestului de a cânta.
CĂ, în sala dominată de Ares (sau Achile) Ludovisi și de grupul Oreste și Electra, spațiu consacrat războiului, artistul a instalat mulajul 3D al sinuciderii lui Decebal, realizat după Columna lui Traian cu sprijinul Universității Tehnice din Cluj-Napoca și al Muzeului Național de Istorie a României. Artistul a declarat că preferă răspunsul în locul reacției, primul presupunând reflecție, cel de-al doilea doar reflexul momentului. De aici pornesc întrebările care susțin întreaga lucrare: de ce se repetă războaiele, de ce continuă oamenii să moară pentru bunurile altora și unde ne aflăm noi în această istorie care refuză să se încheie. Oglinzile inserate direct în relief îl obligă pe vizitator să se reflecte în scena morții lui Decebal, devenind, fără acord prealabil, participant la aceeași poveste veche de aproape două milenii. În interpretarea curatorului, oglinzile sunt și răni ale istoriei: fisurile marmurei antice și rănile prezentului coexistă în aceeași imagine.
CĂ, în Sala Perspectivelor, instalația „Cei Șapte Gardieni” continuă în spațiul real arhitectura iluzionistă a încăperii. Cele șapte coloane din lemn de pin, sculptate de meșteșugari din nordul României și acoperite cu cușme tradiționale, evocă personajul pileatus al aristocrației daco-antice. Gardienii nu mai păzesc doar evenimentul istoric, războiul, ci însăși memoria. Artistul a explicat că lucrarea pornește de la o stratagemă atribuită dacilor, care îmbrăcau copacii în haine și blănuri pentru a crea iluzia unei armate mai numeroase în fața romanilor. Două milenii mai târziu, aceeași tactică revine ca strategie muzeală. Blănurile provin de la o stațiune de cercetare pentru ovine din nordul României, iar monedele inserate în lucrare funcționează, spune artistul, ca mici ofrande ale memoriei. Curatorul a observat că instalația recitește și picturile de secol XVII ale sălii, profitând de dialogul dintre coloanele reale și cele pictate.
CĂ „Murus Dacicus”, intervenție in situ inspirată de zidurile de apărare dacice, ocupă aproape întreaga sală, așezat peste covoare tradiționale lucrate manual. Artistul a explicat că folosirea denumirii latine nu este întâmplătoare: termenul consacrat de arheologie desemnează un sistem defensiv diferit de cel roman, alcătuit din două paramente de piatră consolidate prin structuri din lemn. Pentru Cantor, zidul este o sculptură în sine, iar apropierea de Richard Serra nu este întâmplătoare. Îl interesează confruntarea dintre materialul brut al construcției și fragilitatea covoarelor țărănești cumpărate din Maramureș, regiune rămasă în afara cuceririi romane și ai cărei locuitori continuă să se considere urmașii dacilor liberi. Artistul a amintit și faptul că, după războaiele daco-romane, numeroși daci au fost recrutați în armata imperială, invocând reprezentările dragonului-vexillum descoperite la Salonic. Tot în această zonă a expoziției sunt prezentate fotografii care documentează un alt proiect al artistului, realizat împreună cu un apicultor: o hartă a României actuale suprapusă peste cea a Daciei antice, însoțită de un stup activ în care albinele construiesc, în timp real, fagurii și depun mierea. Subsemnatul consemnează că, în universul lui Cantor, chiar și documentația continuă să lucreze.
CĂ ultima sală funcționează ca o adevărată arhivă personală. Artistul o numește „acumulare arheologică”. Aici se află cărțile despre daci adunate încă din copilărie, fotografia lui Badea Cârțan — țăranul care a mers pe jos până la Roma și care a fost descris de presa italiană drept „un dac coborât de pe Columnă” —, volumele lui Vasile Pârvan, unelte de arheolog, o masă de ping-pong transformată într-un teren simbolic de confruntare, mâini turnate în ghips și cristal, monede și bancnote regale cu Traian și Decebal, o replică în argint a bustului lui Decebal, medalii comuniste dedicate statului dac și un manual de limba latină cu Brâncuși pe copertă. Subsemnatul consemnează că trecutul, în această încăpere, nu este arhivat, ci păstrat în stare de funcționare.
CĂ subsemnatul, continuându-și rondul prin Roma după părăsirea Palazzo Altemps, a constatat că orașul traversează una dintre cele mai dense veri expoziționale din ultimii ani. La Ara Pacis, Robert Mapplethorpe prezintă peste două sute de fotografii în „Le forme della bellezza”; la Galleria Borghese, expoziția „Metamorfosi. Ovidio e le arti” reunește peste optzeci de lucrări; la Musei Capitolini – Villa Caffarelli, retrospectiva Diego Rivera aduce peste 140 de lucrări; la Parco Archeologico del Colosseo, „Troia e Roma” explorează miturile comune ale Mediteranei prin peste trei sute de artefacte; iar la Palazzo delle Esposizioni se apropie de final ampla retrospectivă Mario Schifano.
Subsemnatul consemnează că, într-o vară în care Roma pare să expună simultan întreaga istorie a artei, Mircea Cantor a reușit o operațiune rară: aceea de a convinge marmura romană să poarte memoria unui alt trecut.
CĂ prin mijloacele specifice ale subsemnatului, a rezultat că întreaga operațiune s-a desfășurat fără incidente raportabile, cu excepția temperaturii atmosferice și a faptului că, pentru trei luni, marmura romană a acceptat să păzească memoria dacilor.
CĂ subsemnatul atrage atenția cetățenilor români aflați prin Roma că există, până la 27 septembrie, o situație artistică ce necesită verificare personală: cincisprezece lucrări ale unui artist român au pătruns într-un palat roman și au reușit să intre în dialog cu marmura antică fără incidente diplomatice. Vizitarea expoziției „Constelații ale Antichității” este, prin urmare, recomandată cu prioritate.
Semnat: Sergentul Galeriilor. Datoria mai presus de orice! Arta să vă seducă.
Raport trimis revistei Cultura. Copia: 1.
