Explozia demografica (asa-numitul baby boom) a fost permanent privita de catre state ca un indicator al bunastarii si ca un argument pentru încrederea în dezvoltarea ulterioara. În mod traditional, gândirea economica a preluat viziunea neomalthuseriana conform careia cresterea populatiei este principalul motor al cresterii societatilor umane, surplusul de populatie ducând la cresterea agregata a cererii, care stimuleaza dezvoltarea industriala si în cele din urma cercetarea stiintifica si civilizatia.
Acum, însa, populatia baby boom iese la pensie. Începând cu 2010 avem, la scara globala, o pensionare masiva. În SUA, anii exploziei demografice ce a urmat razboiului mondial au fost 1947-60. Pensionarea acestei generatii a început în 2010 si va continua pâna în 2030. La finalul ei, Statele Unite vor cunoaste aceeasi povara a pensiilor pe care România o cunoaste azi, având mai multi pensionari decât angajati. Pentru a o contracara se va umbla, cel mai probabil, la legile emigratiei, care vor deveni mai permisive. În Franta situatia e similara. Baby boom-ul francez a avut loc în 1946-74. Germania, Irlanda, Marea Britanie, Ungaria etc. se înscriu pe aceeasi linie. Putin diferita este situatia în tari ca Polonia si Olanda, unde explozia demografica a început un deceniu mai târziu, afectata fiind de disparitia aproape completa în razboi a generatiilor fertile.
Si în România fenomenul a fost întârziat. Foametea care a urmat razboiului, precum si tensiunile politice si proasta guvernare din perioada Republicii Populare au tinut natalitatea jos pâna în 1966. O explozie demografica mai vizibila decât în orice alt stat european a avut loc în 1967-69, numarul nasterilor crecând brusc de la 270.000 la 530.000. A fost o crestere naturala, rod al unei eficiente economice a statului în acea perioada, a industrializarii si urbanizarii. Regimul comunist a încercat însa fortarea limitelor demografice ca motor de crestere a economiei si statului, pe un pattern malthuserian. Alte vârfuri demografice (baby boom) au fost provocate artificial în perioadele 1974-79 si 1984-88. Cu toate eforturile statului, natalitatea a intrat în scadere începând cu vara lui 1988. Din 1991 mortalitatea a devenit mai mare decât natalitatea si ritmul scaderii demografice creste constant, ecartul fiind azi de 50.000 de persoane. Astfel, dupa Guvernarea 1992-96, când politica pensionarilor anticipate a fost privita de guvern ca o alternativa la somaj, ajungându-se la un numar mai mare de pensionari decât de muncitori, noi valuri de îmbatrânire vor lovi România începând cu 2020-25. Acestea vor continua pâna la jumatatea secolului, dezechilibrele sociale devenind cronice. Este de asteptat, în aceste conditii, ca parti ale populatiei sa nu mai poata primi pensii dupa 2030 si sa continue sa lucreze ca angajati pâna dupa vârsta de 70-75 de ani. De asemenea, dupa 2020 în România va apãrea fenomenul imigratiei masive din tari africane, din India si estul Asiei.
Autor: Nicu IlieApărut în nr. 3522011-12-01