Chiar succesul capitalismului (o eficienta sporita, o productivitate mai mare) este cel care produce somajul, facând ca din ce în ce mai multi muncitori sa devina inutili: ceea ce ar trebui sa fie o binecuvântare – mai putina munca fizica grea pe care oamenii sunt obligati sa o faca – devine un blestem, arata Slavoj Žižek într-un eseu publicat în numarul din 26 ianuarie al „London Review of Books“.
Sansa de a fi exploatat într-un job de lunga durata a devenit, astfel, în ziua de astazi un privilegiu. În mijlocul procesului de globalizare, scrie Žižek, somerii nu mai sunt doar „armata industriala de rezerva“; printre someri se numara acum acele populatii foarte numeroase, din întreaga lume, care „au cazut în afara istoriei“, neincluse în proiectele de modernizare ale capitalismului din Lumea întâi: asa-numitele state esuate (Congo si Somalia), victime ale foametei sau ale dezastrelor ecologice, obiecte ale actiunilor caritabile ale ONG-urilor sau victime ale razboiului împotriva terorismului. „Categoria somajului s-a largit, astfel, pentru a cuprinde largi categorii de oameni, de la cei care si-au pierdut temporar locul de munca, la cei care nu mai pot fi angajati si la cei care sunt de neangajat, la locuitorii ghetourilor si ai mahalalelor si, în cele din urma, la întregi populatii si state excluse din procesul global al capitalismului, la fel ca acele spatii goale de pe hartile vechi.“
La vremuri de criza, candidatii ideali pentru „strânsul curelei“ sunt acei angajati din clasa de mijloc de pe palierele salariale joase. Protestul politic e singura resursa pe care o au la îndemâna, daca nu vor sa devina ei însisi proletari, crede Slavoj Žižek. „Desi protestele lor sunt îndreptate, cu numele, împotriva logicii brutale a pietei, ei protesteaza, de fapt, împotriva eroziunii treptate a pozitiei lor economice privilegiate (pe fundamente politice).“ Cine îndrazneste sa intre în ziua de azi în greva, se întreaba Žižek, când a avea un job permanent reprezinta, în sine, un privilegiu? Nu acei muncitori prost platiti care lucreaza în (ceea ce a ramas din) industria textila etc, ci acei muncitori privilegiati care au locuri de munca garantate (profesorii, muncitorii din transportul public, politistii). Acest fapt ar explica si valurile de proteste ale studentilor: motivatia lor principala e, probabil, teama ca diploma universitara nu le va mai garanta un salariu mai mare, când vor înainta în vârsta.
„În acelasi timp, e clar ca revigorarea fulminanta a protestelor în ultimii ani, de la Primavara araba la Europa Occidentala, de la Occupy Wall Street la China, de la Spania la Grecia, nu ar trebui sa fie privita doar ca o revolta a burgheziei salariate. Fiecare caz trebuie judecat în contextul sau. Protestele studentilor împotriva reformei universitare, în Marea Britanie, au fost în mod evident diferite de revoltele din august 2011, un carnaval consumerist al distrugerii, o adevarata rabufnire a celor marginalizati.“ Pe de alta parte, protestele din Egipt, de exemplu, nu i-au mobilizat pe muncitorii saraci si pe tarani, iar victoria electorala a islamistilor demonstreaza ca protestul initial, secular, a avut o baza sociala limitata. Grecia ar fi, în opinia lui Žižek, un caz special: în ultimele decenii, o noua categorie de salariati – angajati mai ales în administratia de stat, hipertrofiata – a fost creata multumita sprijinului financiar al Uniunii Europene, iar protestele au fost, în cea mai mare parte, motivate de teama de a pierde acest privilegiu.
Iar proletarizarea clasei de mijloc, de pe palierele salariale joase, e dublata, la polul opus, de remuneratiile uriase, irationale, ale managerilor si bancherilor de top; aceste remuneratii ar fi irationale deoarece, „asa cum au demonstrat-o investigatiile realizate în Statele Unite, ele tind a fi invers proportionale cu succesul obtinut de companie“. În aceste conditii, filosoful sloven pune la îndoiala capacitatea capitalismului de a se autoregla si avertizeaza ca acesta ar da semne ca ar tinde „sa scape de sub control“.
Autor: CATALIN STURZAApărut în nr. 3602012-02-09