Pentru mine, Slobozia a insemnat intotdeauna un oras muncitoresc aflat in drumul spre Mare, pe care nu il puteai ocoli si unde puteai constata „realizarili“ socialismului in curs de dezvoltare. Imi parea un oras tern, necajit, mai ales in lumina diminetii (plecam intotdeauna foarte devreme spre litoral), dar, odata trecut de Slobozia, inima incepea sa-mi bata mai tare, pentru ca ma apropiam de Constanta.
Astazi insa, gratie Autostrazii Soarelui, pe care se ajunge direct la destinatia finala, multe dintre orasele Baraganului ramân nevizitate. Si totusi, macar o data pe an, Slobozia merita vizitata, pentru Festivalul si Concursul National „Ionel Perlea“ – concurs de interpretare a liedului -, organizat de mai bine de douazeci de ani prin eforturile Consiliului Judetean Ialomita in parteneriat cu Uniunea Criticilor, Redactorilor si Realizatorilor Muzicali „Mihail Jora“ condusa de catre apreciatul prof. dr. Grigore Constantinescu, si ale Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea“. Da, ati citit bine: in Slobozia exista un Centru Cultural UNESCO si acesta poarta numele marelui nostru dirijor Ionel Perlea, care s-a nascut la Bucu-Ograda, judetul Ialomita. Ionel Perlea a fost totodata si un foarte bun compozitor, obtinând in 1926 premiul „George Enescu“ pentru „Quartetul de coarde op.10“. Pâna in 1944, a dirijat orchestrele Operelor din Cluj si Bucuresti, apoi, dupa un succes fulminant la pupitrul Operei din Roma, primeste un angajament permanent la unul dintre cele mai râvnite teatre de opera ale lumii: Teatro alla Scala din Milano. Ionel Perlea este dirijorul caruia Arturo Toscanini i-a daruit bagheta proprie, considerându-l singurul continuator al artei sale. A preluat ulterior postul de dirijor al Orchestrei Simfonice din Connecticut si pe cel de profesor de dirijat de la Manhattan School of Music din New York. Ionel Perlea s-a stins din viata in 1970, dupa ce, convins de Theodor Grigoriu, s-a intors la Bucuresti in 1969 si a dirijat câteva concerte la Ateneul Român si la Sala Palatului. De altfel, stiu chiar de la maestrul Theodor Grigoriu ca dânsul a ramas sa se ocupe de mostenirea artistica a marelui nostru dirijor si compozitor, Ionel Perlea, reusind cu ajutorul autoritatilor sa infiinteze acest Centru Cultural integrat in patrimoniul UNESCO, astazi condus cu multa insufletire de doamna Doina Rosca.
Concursul despre care vorbesc, aflat la a XXI-a editie, poate fi considerat un mini-festival fiindca, in afara de sectiunea competitionala propriu-zisa, desfasurata in prima parte a zilei, si de gala de la sfârsit, fiecare dintre cele trei zile, cât dureaza evenimentul, se incheie prin recitaluri sustinute de catre câstigatorii editiei anterioare, de membri ai juriului sau invitati de marca ai vietii muzicale românesti. Se cuvine sa subliniem importanta acestui concurs al carui presedinte este prof. dr. Grigore Constantinescu – personalitate marcanta a vietii noastre muzicale, profesor eminent al Universitatii de Muzica din Bucuresti, remarcabil critic muzical si, iata, un excelent promotor al liedului românesc si universal, prin supletea, discretia si inventivitatea cu care alcatuieste programele fiecarei editii de concurs, lansând totodata si invitatiile pentru cei care urmeaza sa sustina recitaluri. Strategia d-lui prof. dr. Grigore Constantinescu presupune o continua primenire a creatiei românesti de lied, prin comenzi adresate unor importanti compozitori de a scrie cel putin doua piese care sa fie impuse in programul de concurs. S-a intâmplat si de aceasta data, onoarea revenindu-i Liviei Teodorescu-Ciocanea, o compozitore plina de rafinament, capabila mereu sa imagineze sonoritati inedite, cu fiecare combinatie instrumentala. Cele doua lieduri ale sale impuse in concurs s-au inscris in aceeasi directie, constituind o adevarata piatra de incercare pentru participanti. Armonizarea subtila, sonoritatile inefabile ale pianului obligau vocea la o tehnica de cânt desavârsita in care orice usoara deviere de la cursul firesc al melodiei devenea evidenta si suparatoare, determinând depunctarea. De altfel, am inteles ca dificultatea acestor lucrari a dus la abandonul unora dintre cei care ar fi dorit sa intre in concurs. E bine de stiut ca traditia marilor competitii internationale presupune integrarea in programul de concurs a creatiei contemporane, astfel ca multor compozitori importanti le sunt comandate lucrari in acest sens. De aceea, ideea d-lui Grigore Constantinescu se inscrie perfect in conduita fireasca a celor mai de seama competitii internationale, iar concurentii nostri ar trebui sa considere aceasta initiativa drept o provocare menita sa le largeasca orizontul artistic si tehnic.
Tot in sensul acestei salutare idei de a imbogati creatia româneasca de gen s-a dovedit si prezentarea intr-un recital de exceptie sustinut de remarcabilul cuplu Bianca si Remus Manoleanu, in seara de 4 Mai, a unor lucrari in prima auditie absoluta, compuse special pentru acest eveniment. Recitalul, cu un scenariu foarte bine construit, parcurgând o multitudine de stari gândite intr-un continuu crescendo, a debutat cu doua lieduri desprinse din ciclul „Trei sonete pentru soprana si pian“ de Valentin Petculescu, un compozitor foarte discret, cu o perfecta stapânire a scriiturii modale: „Miresme de april“ ne introduce intr-o atmosfera intima, proprie lacaselor de cult, printr-o combinatie sonora pian – trianglu (mânuit de Bianca Manoleanu), prin care se creeaza senzatia de dangat de clopot. Pe lânga melodia de sorginte modala, compozitorul introduce si tehnica parlando-rubato, insotita de glissando-uri menite sa realizeze o stare continua de plutire si sa puna in valoare irizarile de cristal ale vocii. „Privim la ceas“, cel de-al doilea lied prezentat, propune sonoritati acvatice, care ridica la suprafata o incantatie a vocii extrem de bine conduse, sprijinita pe un rafinament pianistic deosebit, totul topindu-se in sunet de clopot sau gong scufundat in apele adânci ale spiritului.
Darie Nemes Bota, un foarte tânar compozitor, a fost si el prezent in programul recitalului cu doua lieduri extrase din ciclul „Urme de foc“: „Dezlantuire“, care debuteaza printr-o vâltoare plina de vitalitatea vârstei compozitorului, o senzatie de zbatere a aripilor de fluturi, sugerata foarte bine prin tehnica pianistica a lui Remus Manoleanu, pentru ca totul sa se transforme apoi intr-un ritm aksak peste care se suprapune vocea, cu o intervalica dificila, pigmentata de o serie de tipurituri. „Reintoarcerea“ – cel de-al doilea lied al lui Nemes Bota – ne dezvaluie un compozitor sensibil, capabil sa creeze o incantatie plina de rafinament, cu rezonanta bizantina, conturata prin isonul pianului si prin momentele de recitare ale Biancai Manoleanu, muzica topindu-se ca un fum in spirala.
Recitalul a continuat prin muzica lui Mihai Maniceanu, si el un compozitor apartinând generatiei tinere, dar deja cu multe aparitii foarte bine primite in programele formatiei Profil si in festivalul „Saptamâna Internationala a Muzicii Noi“. De data aceasta, comanda a fost pentru voce si pian. Lucrarea „Iele“ se deschide cu sonoritati enesciene, foarte bine conduse, trimitându-ne cu gândul la celebra piesa „Carillon-Nocturne“ din „Suita nr. 3 pentru pian“ a genialului nostru compozitor, pentru ca, brusc, sa schimbe registrul expresiv printr-o implozie de ritm aksak de mare virtuozitate vocala si pianistica. Mihai Maniceanu, el insusi un excelent pianist, este deja recunoscut pentru dificultatea lucrarilor sale. A urmat piesa „De toate“, o „pastila muzicala“ ca o tornada ritmica ce se sfârseste intr-o acalmie proprie incantatiei.
O surpriza excelenta a constituit-o Mihai Murariu, un tânar compozitor dovedind o totala stapânire a tehnicilor de compozitie prin lucrarea „Gând rebel“, un lied cu armonii glaciale, cu o intervalica extrem de dificila a partiturii vocii, dublata pe alocuri de pian, ceea ce presupune o perfecta simbioza a intonatiei vocii cu sonoritatea pianului. Si aceasta piesa poate fi considerata ca fiind inscrisa in traseul enescian, fara a fi o copie, caci personalitatea tânarului compozitor este deja foarte bine conturata.
Din ciclul „Trei cântece – sonete“ ce apartine lui George Balint, ne-au fost prezentate doar doua lieduri: „Mister“, relevant pentru tonul specific compozitorului, cu un deosebit rafinament armonic si modal, mereu sensibil si in acelasi timp glacial, cu sonoritati grave rezervate pianului, peste care se suprapune vocea de o claritate impresionanta. „Poemul inflorit“, o lucrare cu sonoritati ireale, descinse din lumea onirica, ne induce o stare de visare, cu irizari luminoase si cald colorate pe care le descoperim parca prin lentila racoroasa a apelor in cascada.
Ultima aparitie din program a apartinut excelentului pianist si compozitor Andrei Tanasescu, prin lucrarea „Sa juram“, de factura romantica, cu o scriitura proprie liedurilor lui Rachmaninov, dar in ton propriu, surprinzând prin discursul eclatant al pianului, caruia i se rezerva spatii largi de exprimare, vocea trebuind sa execute adevarate „salturi mortale“ prin intervalica foarte dificila, dar perfect condusa. Virtuozitatea acestei compozitii o impune drept piesa de final de recital.
Sotii Manoleanu au demonstrat, o data in plus, ca sunt cuplul ideal pentru realizarea unui astfel de recital, simbioza si stiinta lor muzicala fiind impecabile. De subliniat faptul ca absolut toate liedurile prezentate in recital au fost compuse pe versurile poetului ialomitean Ilie Comanita, o alta idee salutara care a asigurat unitate si unicitate evenimentului.
A urmat apoi recitalul mezzo-sopranei Ana Russu, membra in juriul concursului, profesoara la Academia de Muzica din Cluj. Sub titlul „Lieduri Mignon“ ne-au fost prezentate o serie de miniaturi ce apartin marilor compozitori ai lumii, scrise pe versurile lui Goethe. Cântecele au fost interpretate in germana, cu o dictie spectaculoasa si o voce foarte bine fixata, robusta, Ana Russu demonstrându-si din plin calitatile de interpreta de lied. Din pacate, acompaniamentul uneori destul de brutal si arid al pianistei Iulia Suciu nu s-a ridicat la nivelul interpretativ propus de mezzo-soprana.
Seara de 4 Mai s-a incheiat cu recitalul cuplului Claudia Codreanu, mezzo-soprana – Costin Soare, lauta si chitara, un duo binecunoscut in viata muzicala româneasca. Claudia Codreanu, profesoara la Universitatea de Muzica din Bucuresti si câstigatoare a primei editii a Concursului „Ionel Perlea“, a facut si ea parte din juriu la aceasta editie. Recitalul sau ne-a creionat o istorie muzicala a cântului: de la sonoritatile renascentiste ale lui John Dowland, acompaniate excelent de lauta lui Costin Soare, la sonoritatile iberice ale lui Granados, Sor, Tedesco sau Lorca, interpretii au realizat momente de mare sensibilitate.
Marea surpriza a venit când, dupa aceasta serie de trei recitaluri, dl profesor Grigore Constantinescu anunta ca urmeaza un concert de muzica sacra la Mânastirea Sfintii Voievozi, aflata in inima orasului, dar ascunsa in spatele blocurile comuniste, dupa moda vremurilor trecute, de care nu ne amintim cu placere. Un concert sustinut de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina“ a Protopopiatului Slobozia, avându-l ca dirijor pe preotul Catalin Stanciu si ca invitati speciali pe Bianca si Remus Manoleanu, precum si pe baritonul Orlando Toporoc, câstigatorul de anul trecut al marelui premiu „Ionel Perlea“. Am avut certitudinea ca Duhul Sfânt s-a pogorât printre noi in timpul acestui concert de exceptie. Pr. Catalin Stanciu a condus impecabil vocile celor câtorva zeci de barbati care au prezentat un repertoriu inedit si perfect articulat, iar invitatii amintiti mai sus si-au dat masura talentului lor. De mare rafinament mi s-a parut lucrarea lui Viorel Munteanu – „Ingerul a strigat“ – dupa Macarie Ieromonahul si D.G.Kiriac, o suita de imnuri bisericesti ortodoxe prezentate intr-o viziune remarcabila si ciclul de piese din repertoriul bisericesc rus, in care vocile au rasunat de-a dreptul impresionant.
De altfel, am aflat ulterior ca incepând cu editia jubiliara de anul trecut (a XX-a editie a concursului), dl. profesor Grigore Constantinescu a stabilit si cutuma de a prezenta in cadrul festivalului un concert de muzica sacra, o idee exceptionala, menita sa bucure sufletele multor oameni. Spun asta pentru ca pe tot parcursul concertului mânastirea a fost arhiplina de oameni entuziasti si – foarte important! -, de toate vârstele: de la cei mai mici, care au ascultat intr-o liniste ingereasca mai bine de o ora de muzica, pâna la cei mai vârstnici, coplesiti de smerenie si cu lacrimi in ochi.
Valoarea acestui eveniment, in ansamblu, consta si in calitatea juriului ales. Le inteleg perfect emotia concurentilor care au cântat in fata unor profesionisti de mare anvergura precum Grigore Constantinescu, Daniela Caraman Fotea, Maria Slatinaru Nistor – o voce de aur a liricii mondiale –, Ionel Voineag, Bianca Manoleanu, Claudia Codreanu, Sorina Munteanu, Ana Rusu – voci remarcabile ale liricii românesti –, reprezentând o constanta a tuturor celor XXI de editii, sau interpreti si compozitori de referinta pentru peisajul muzical autohton, precum pianista Verona Maier si compozitoarea Livia Teodorescu Ciocanea.
Anul acesta, Marele Premiu „Ionel Perlea“ a fost acordat ex aequo Adelinei Diaconu (Universitatea de Muzica, Bucuresti) si lui Stefan Korch (Academia de Muzica „Gheorghe Dima“ din Cluj). Premiul I a fost obtinut de Diana Florea (Bucuresti), premiul II – Adrian Prelucan (Bucuresti) si premiul III – Ion Ovidiu Stancu (Cluj). A fost acordata si o serie considerabila de premii speciale.
Asadar, gratie Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea“ – care produce, in colaborare cu Consiliul Judetean Ialomita, si o revista de cultura foarte valoroasa si bine realizata, „Helis“, cu aparitii lunare – pentru trei zile, an de an, Slobozia se afla in centrul atentiei lumii muzicale românesti, fiind singurul eveniment de gen organizat la un nivel international. Prin stacheta ridicata a repertoriului de concurs, prin membrii juriului si prin calitatea concurentilor, acesta readuce in mintea si sufletele melomanilor si profesionistilor memoria marelui nostru muzician, Ionel Perlea.
Uram fericitului eveniment „La multi ani!“ si fonduri pentru reabilitarea cladirii in care se desfasoara, dupa standardele europene si in consonanta cu nivelul artistilor implicati.
Un articol de
ION BOGDAN STEFANESCU