Informatiile calificate privind folosirea armei chimice in razboiul din Siria sunt deja publice. Raportul inspectorilor ONU este clar: „Esantioanele chimice si medicale prelevate furnizeaza probe convingatoare ca rachete sol-sol continând gazul sarin au fost trase… in cartierul Ghouta, la Damasc, la 21 august… Concluzia este ca arma chimica a fost utilizata pe scara mare in conflict impotriva civililor, inclusiv a copiilor“. Raportul nu precizeaza vinovatul, lasând sa planeze suspiciunea atât asupra guvernului de la Damasc, cât si a opozitiei. Secretarul general Ban Ki-moon vorbeste de „crime de razboi“, iar aceasta inseamna aducerea vinovatilor in fata Tribunalului Penal International de la Haga. Statele Unite, Franta si Marea Britanie acuza guvernul de la Damasc. Rusia nu pune la indoiala probele inspectorilor ONU, dar considera opozitia responsabila de recursul la arma chimica. Beijingul nu s-a precipitat sa-si schimbe pozitia. A anuntat ca va studia raportul ONU cu atentie. Purtatorul de cuvânt al Ministerului de Externe a precizat doar: „China se opune folosirii armelor chimice, oricine ar recurge la acestea. China condamna cu cea mai mare fermitate folosirea armelor chimice in Siria“.
Asadar, situatia nu s-a limpezit dupa intâlnirea de la mijlocul lui septembrie, de la Geneva, dintre secretarul de stat John Kerry cu ministrului rus de Externe Serghei Lavrov. A fost doar deschisa calea unei solutii politice pentru criza prelungita din Siria. Pâna la pace sau la pacificarea Siriei mai sunt multe de pus la punct. Un razboi se stinge, cel al disputelor pe tema rasturnarii prin forta a guvernului de la Damasc, altul se aprinde, cel al adoptarii unei rezolutii conforme a Consiliului de Securitate pentru modalitatea de rezolvare a crizei. Raportul ONU a facut, de data asta, ca Assad si opozitia sa fie vizati in egala masura. Meritul trece deocamdata in dreptul Moscovei.
Solutii exista
Se stie ca perspectivele nu pareau deloc favorabile unei solutii politice. Dupa intâlnirile Kerry-Lavrov, prima la Geneva, a doua la New York, au fost facuti pasi semnificativi pentru evitarea unei interventii militare. Batalia se duce, de acum, pe teren diplomatic. John Kerry s-a dus la Paris pentru a pune la punct, impreuna cu ministrii de Externe francez, Laurent Fabius, si britanic, William Hague, un proiect de rezolutie care sa condamne regimul lui Assad de folosirea armei chimice. Pentru aceasta, trebuia convinsa Rusia sa nu se opuna in Consiliul de Securitate. Apoi, China. Fabius s-a deplasat la Moscova, dar s-a intors la Paris fara un rezultat pozitiv. Pozitiile sunt, in continuare, divergente, rusii pronuntându-se ferm impotriva oricarei actiuni de forta pentru inlaturarea lui Assad. Lavrov nu face concesii. Amenintarea sau cautarea pretextelor pentru o interventie in forta i-ar permite opozitiei sa recurga la noi provocari si ar compromite definitiv perspectivele Conferintei Geneva-2, sustine ministrul rus de Externe. Secretarul de stat american pretinde, insa, ca intelegerile la care a ajuns cu Lavrov, la Geneva, „angajeaza total Statele Unite si Rusia sa impuna masuri in baza capitolului 7 al Cartei ONU, in caz de neaplicare a acestuia.“ Adica a distrugerii arsenalului chimic al Siriei. Disputele au fost reluate. Kerry a declarat public ca Lavrov ar fi fost de acord cu mentionarea de la inceput in rezolutia Consiliului de Securitate a recurgerii la forta. Lavrov a dezavuat imediat, tot public, aceasta informatie. Daca Assad nu respecta intelegerile privind dezarmarea chimica, atunci, da, Rusia va fi de acord cu adoptarea unei noi rezolutii in Consiliul de Securitate care sa prevada conditiile de recurs la forta. Razboiul dintre rusi si americani continua. In spatele noilor dispute, a demersurilor si de o parte si de alta, se duce o batalie subtila pentru acoperirea erorilor, multe, prea multe, facute in tratarea crizei siriene timp de peste doi ani.
Unii analisti considera ca Rusia a câstigat o partida importanta de vreme ce, printr-o manevra abila, a reusit sa evite interventia militara in Siria si sa scoata din calcule opozitia siriana. Nici nu ar fi fost greu, pentru ca abandonarea ei era previzibila. Chiar imperativa. Un studiu facut de englezi arata ca miscarea insurgenta anti-Assad a fost puternic infiltrata de djihadisti, aripa radicala a islamistilor, si de reteaua terorista Al-Qaeda. Jumatate din opozitie este in prezent controlata de acestia. Cine si-ar mai permite sa sprijine o astfel de opozitie, chiar cu pretul inlaturarii lui Assad? Americanii si aliatii au cunoscut forta retelelor teroriste ale Al-Qaeda in Afganistan iar, recent, francezii in Mali. Se spune ca americanii au incercat, fara sa reuseasca, sa izoleze gruparile teroriste infiltrate in Siria si sa le lichideze. Modificarea pozitiei Washingtonului devenise, deci, logica, iar acordul Kerry-Lavrov de la Geneva poate fi socotit o consecinta a acestei schimbari. De acum, strategia rasturnarii regimului lui Assad, prioritara pentru Statele Unite, Franta si Marea Britanie, va trebui adaptata din mers noilor conditii.
Sa mai avem rabdare
Acordul ruso-american nu ar fi fost posibil daca Damascul nu ar fi fost constrâns de Moscova sa faca pasi inapoi si sa accepte distrugerea, sub control, a arsenalului sau chimic. Este un prim semn de slabiciune, nu de intelepciune. Opozitia nu a avut sfatuitori pe masura. Sau, daca a avut, nu au fost prea inspirati. Aceasta si-a deplasat cartierul general in Turcia, stat interesat si pregatit de mult sa intervina militar in Siria. Opozitia face tot ce ii sta in putinta pentru blocarea solutiei politice. A mers pâna acolo incât a trimis emisari la Beijing pentru a le cere chinezilor sa sustina in Consiliul de Securitate o interventie militara. Ceea ce demonstreaza ca nu are busola fixata pe victorie, ci pe razboi.
Nu ne ramâne decât sa constatam ca intelegerile Lavrov-Kerry lasa loc pentru multe clarificari. Moscova a reusit sa-i impuna lui Assad sa accepte distrugerea arsenalului chimic. De ce nu a recurs la aceasta solutie pâna acum? Stia ca presedintele Obama amenintase Damascul sa nu depaseasca „linia rosie“, adica sa nu recurga la arme de distrugere in masa. Stia si ca Damascul poseda arma chimica. Arma chimica sta si la indemâna opozitiei din moment ce aceasta fusese infiltrata de retelele Al-Qaeda. Nu era greu sa se presupuna ca, in conditiile de razboi prelungit, recursul la arma chimica devenise posibil, fie printr-o decizie disperata a Damascului, fie prin manevre ale opozitiei. Ceea ce, pâna la urma s-a intâmplat. Dar inspectorii ONU au fost imputerniciti doar sa constate ca arma chimica a fost folosita. A depasit numai Assad pragul stabilit la Casa Alba sau si opozitia? Inspectorii ONU ii incrimineaza indirect si pe unii, si pe altii. O rezolutie a Consiliului de Securitate nu poate fi construita pe ambiguitati. Vinovatiile trebuie indicate precis. De acest lucru se foloseste acum Moscova si cere sa se demonstreze ca Assad incalca acordul de distrugere a arsenalului chimic. Daca lucrurile vor sta asa, atunci va fi de acord, intr-o noua rezolutie, sa fie invocate prevederile capitolului 7 al Cartei ONU in baza careia este posibil recursul la interventia militara. Deocamdata, o prima rezolutie trebuie sa prevada solutii de inchidere a crizei.
Sa mai avem rabdare si sa asteptam Conferinta Geneva-2 convocata pentru octombrie, unde se va face mai multa lumina. Sa ramânem cu putinul câstigat prin intelegerile Kerry-Lavrov. Poate ca, in final, se va dovedi ca acestea au fost mult mai consistente decât banuim. Interferentele in criza siriana au fost si vor ramâne importante. Batalia de acum este una pentru o noua pozitionare strategica in Orientul Apropiat. In aceasta batalie, marile puteri arunca in lupta toate resursele pentru a prelua initiativa. Ceea ce putem presupune este ca intâlnirile Kerry-Lavrov de la Geneva si apoi cea de la New York, din timpul sesiunii actuale a Adunarii generale a ONU, fac parte dintr-o astfel de tactica.
Un razboi se stinge, altul se aprinde. Pâna la victorie mai este de luptat.