Jerry Bock a scris musicalul „Scripcarul pe acoperis“ (în original, „Fiddler on the roof“) pe un libret de Joseph Stein, versificat de Sheldon Harnick, inspirat din cunoscuta povestire a lui Sholem Aleichem „Tevye laptarul“ si succesul a fost imens înca de la prima reprezentare pe Broadway, în 1964. A devenit întâia lucrare de teatru muzical care a depasit 3000 de spectacole în salile de pe celebrul bulevard newyorkez. Timp de zece ani, niciun show nu l-a depasit. Rapid a venit si adaptarea cinematografica, în 1971, care a facut înconjurul lumii, consfintind popularitatea lucrarii. Înalte distinctii ale filmului au recompensat-o.
Fara sa tina cont de numeroasa distributie cu nu mai putin de douazeci si cinci de personaje, Opera Nationala Româna Timisoara si-a pus fortele la încercare într-o noua productie care s-a vazut încununata de un notabil succes. Faptul este explicabil prin expresia muncii, daruirii si profesionalismului cu care interpretii au redat în spectacol îndeosebi atmosfera specifica a colectivitatii evreiesti din Rusia tarista a anului 1905, asezata sub simbolul scripcarului, în ideea de „comuniune cu divinitatea prin muzica si dans“, dupa cum potrivit noteaza programul de sala al serii. Puternicul suflu al traditiei si obiceiurilor, în regasirea la bine si la rau, a respirat prin toti porii, ca reprezentare a firului calauzitor al tramei. Nu întâmplator, corul ce deschide opusul se cheama „Traditie!“. Ca un anunt al performantelor vocal-actoricesti ce urmau sa vina, momentul a fost bine si sugestiv interpretat de ansmblul pregatit de maestrul de cor Laura Mare.
Meritul reusitei vine în conjunctie cu cel al regizorului, maghiarul Gyõrgy Korcsmáros, artizan al unei conceptii în care muzica, dansul si actoria se întrepatrund, se completeaza una pe alta. Si daca din unghi sonor (dirijor Peter Oschanitzky la pupitrul admirabilei orchestre a teatrului), coregrafic (maestru Carmen Cojocaru) era de asteptat ca pregatirea sa fie exemplara, data fiind calitatea vocalistilor si dansatorilor timisoreni, realizarea majora a venit prin convingatoarea expunere a marelui volum de text vorbit, a dialogurilor si, nu în ultimul rând, prin jocul de scena, minutios abordat, cu expresii si gestualitate elocventa. Componenta teatrala a spectacolului a fost intens prezenta si de observat, contrar conditionarilor unor artisti de opera obisnuiti doar cu cântul si de multe ori cantonati în rigiditati. Nu mai vorbesc de „falsitatea“ rostirilor, declamatiilor, care aici a fost ca si inexistenta, naturaletea guvernând pe toata linia. Glumele, comicul de situatie, umorul au avut savoarea si subtilitatea atât de caracteristice spiritualitatii etniei.
Într-o colaborare perfecta cu regizorul, reputatul scenograf bucurestean Dragos Buhagiar a imaginat satul rusesc Anatevka în toata autenticitatea lui, cu schimbari rapide de cadre, facilitate de existenta pe scena a unei ingenioase turnante, nou achizitionate. Toate constructiile, cladirile, interioarele, curtile, cârciuma, ulitele, pasarelele sunt executate din lemn, care în afara de austeritate ofera oportunitatea unei rezonante speciale la pasi sau batai ritmice din picioare în timpul dansurilor. Un moment impresionant a fost la final, în timpul exodului lent al evreilor alungati de pogrom din propriile case. Târsâitul sacadat al pasilor pe strazile pavate cu lemn, scârtâitul podestelor a creat un sunet obsedant, trist, apasator ca însasi atmosfera clipei.
Costumele aceluiasi Dragos Buhagiar au fost concordante epocii.
În rolul Tevye, baritonul Cristian Rudic a înfatisat toata experienta sa de muzicalitate si joc pentru conturarea unui personaj credibil. Marele si binecunoscutul cuplet „Dac-as fi bogat“ a fost unul dintre momentele cheie ale serii, exprimat cu întelepciune si comic fin. Între numerosii parteneri, sublinierile se fac cu dificultate. Toti au servit spiritul de echipa. Nume binecunoscute si apreciate ale trupei Operei Nationale Române Timisoara, Ramona Zaharia (Tzeitel), Gabriella Varvari (Hodel), Narcisa Brumar (Hava), Nicoleta Colceiar (Shprintze), Bogdan Zaharia (Motel), Octavian Vlaicu (Perchik), Dan Pataca (Lazar Wolf, cuceritor în duetul „Sa bem“ cu Tevye), Camil Mara (formidabil Rabbi), Mariana Sarba (Fruma Sara), Diana Zaharia (remarcabila compozitie în rolul Bunicii din visul lui Tevye) etc. s-au alaturat unei foarte bune actrite de teatru, Alina Ilea, în importantul rol Golde, sotia lui Tevye. Fiecare artist este marcant ca individualitate.
Nu-l uit pe Scripcar, în persoana excelentului concertmaestru al Operei timisorene, Ovidiu Rusu, care a parasit fosa pentru a se urca pe… acoperisul casei lui Tevye, „acoperisul satului“ si a veghea cu arcusul sau asupra acestei istorice tranche de vie, asupra celor trei ore dense si minunate de muzica si dans.
Autor: COSTIN POPAApărut în nr. 421