Spre sfârsitul anilor ’80, pe faleza de la Neptun in fata Casei Scriitorilor, ne plimbam, in cele doua saptamâni ale seriei noastre, in grupuri mici de prieteni si spuneam vrute si nevrute. Bancuri, epigrame ad-hoc, poezioare cu dublu sens. Defulari de scriitori in vacanta, care incercau sa nu se gândeasca nici la modificarile cerute de cenzura, nici la frigul de la iarna si nici la celelalte lucruri apasatoare care ne ocupau mintea tot anul.
Daca mergeai mult in dreapta, ajungeai la gardul care ii separa pe muritori de spatiul intangibil al „conducerii“. Dar n-ajungeai, faceai stânga imprejur si o luai inapoi. Si tot asa, pâna la ora cinei. In vremea aceea ne amuzam sa facem versuri copilaroase si sa ne salutam cu ele. Doua sunau cam asa: deci aveti de ales intre mine si mine/asa ca simtiti-va bine.
Lucrurile astea nu mai spun azi nimic noilor generatii. Dar ideea de spatiu privilegiat si ingradit a ramas, dupa cum a ramas si nadejdea ca vor fi fiind si altii mai breji care sa fie in fruntea bucatelor, „in capul trebii“, vorba disparutului din manuale Marin Preda, altii in locul celor de acum pe care,vai, tot noi, democratic, i-am cocotat acolo. E greu de decelat cât e invidie, cât e credinta ca „pot si eu sa fac ce fac (sau nu fac!) ei,“ deputatul x sau senatorul y si ca pentru oricare dintre „alesii“ de azi s-ar gasi un substitut mult mai valabil. Nimeni nu ne impiedica sa speram.
Congrese, numiri, alegeri, inlocuiri, reformari, etc.etc. Asa cum e acum, se vede treaba ca nu-i bine. Sa vina altii, zic toti cei cu care vorbesti. Nenorocirea e ca daca ceri cuiva, concret, sa-ti dea macar 4-5 nume care sa nu mai fi fost vehiculate si care ar fi mai potrivite, nimeni nu-ti raspunde nici pe loc si nici mai târziu. Stii vreun coleg de birou ? Stii vreun vecin de apartament ? Stii vreo ruda care sa-l inlocuiasca pe coruptul x sau pe nevolnicul y? Nu ma lua asa, iti spune interlocutorul, de unde sa stiu eu ce le poate pielea, la o adica, unuia si altuia odata cocotati acolo ? Dintre cunostintele mele, hm, nu cred ca merita nimeni. Dar dintre prieteni, insist. Nici, vine scurt raspunsul. Ma rog, zic eu, dar ce Doamne-iarta-ma de prieteni ai de nu-ti inspira incredere niciunul? Tacere. Important e sa nu mai fie astia. Perfect, dar daca iti faci ochii roata vezi ca nimeni nu-ti recomanda pe nimeni, dar ca fiecare vrea o schimbare totala. Radicala.Profunda. Cu altii. Numai ca „altii“ astia sunt atât de abstracti, de luminosi si priceputi, incât nu sunt nici in blocul tau, nici pe strada ta, nici in orasul tau. Mai sa fie, dar unde s-or ascunde ei de nu-i poate identifica nimeni in mod concret ? In vremea asta partidele iti recomanda, pe lista sau uninominal pe unii care au si ei vecini care, la rândul lor, nu i-ar recomanda nici morti! Deci avem de ales intre noi si noi, locuitorii României. Astia suntem, ca altii n-avem. Vrem totusi, cu obstinatie (mai ales dupa ce am vazut ce a iesit din urne), ca acolo, in aerul rarefiat al puterii sa pluteasca niste particule pure, luminoase, cinstite si modeste, animate numai si numai de spiritul de sacrificiu in folosul natiunii si al fiecaruia dintre noi in parte.
Avem in patrie avizi de bani? Ei bine, n-or sa mai aiba reprezentanti in Parlament. Avem smecheri, escroci, hoti, corupti, lenesi, mincinosi, incapabili, pe aici pe la noi? Gata cu trimisii lor la putere ! In cazul asta sigur ca nu ne trebuie doua camere. Nici macar una. Doar o camaruta mica, mica. O chilie de fapt.
Noi alegem, nu-i asa? Alegatorii sunt mai presus de orice si n-avem dreptul sa ne suparam pe ei, adica pe noi insine, decât „uninominal“, adica eu pe mine, tu pe tine. Probleme n-ar fi cu noi, ar putea spune cineva. Probleme avem mereu, nu se stie de ce, doar cu alesii.
Autor: DANIELA CRASNARUApărut în nr. 263
Rockhour / Buna treaba. Daca va lastai de fotbal si treceti pe rock imi ofer serviciile ca dj . Am pus muzica in Lenoir acu 10 ani si mai recent in Roadhouse si Legend . Am aproape 1000 de formatii de rock clasic si heavy metal in portofoliu .
Comentariile sunt închise.