Profesionistii spatiului mic

Ne tot tânguim ca nu se absorb fondurile europene. Cea mai recenta dovada ca daca muncesti fara intentia de a te înfrupta pe furis din bani poti atrage finantare europeana a fost furnizata de Teatrul 74 Tg. Mures. Un teatru mic, de buzunar, initial de 74 de locuri, acum cu vreo douazeci mai mult. La  frageda vârsta de sapte ani, Teatrul 74 a absorbit de la Uniunea Europeana un milion de euro. Pe axa sa, al doilea proiect din judet si al saptelea pe tara. 248 de studenti sunt implicati în proiectul „Practica teatrala în regiunea centru si nord-vest“. Va macina curiozitatea de a sti câti oameni lucreaza la organizarea sa? Numarati-va degetele de la cele doua mâini: zece.

Observând situatia dramatica a absolventilor de teatru, dintre care „multi talentati si foarte talentati“, tânarul actor Theo Marton, managerul proiectului, a realizat ca, prin forta împrejurarilor,  scolile de profil scot preponderent someri. Nu ca nu s-ar fi tinut de treaba în facultate, dar teatrele de stat sunt supradimensionate. Multe cu actori care joaca rar sau deloc. Putin probabil ca absolventii sa-si mai gaseasca vreun locsor în ele. Realist vorbind, unica sansa ce le ramâne e sa se îndrepte catre teatrele independente, alternative, prin definitie mici, care, spre deosebire de celelalte, nu se adapa generos din bugetul de stat. De aceea, tema comuna a celor doua etape ale proiectului se intituleaza „Spatiul mic“, adica cel destinat unui numar de saizeci – o suta de spectatori.
Acesta este contextul în care Asociatia Centrul Multimedia Teatru 74 a demarat Stagiul I al proiectului realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene si al Guvernului României prin Programul Sectorial Dezvoltare Resurse Umane 2007-2013. El cuprinde 248 de studenti în ani terminali din trei centre universitare: „Lucian Blaga“, Sibiu, „Babes-Bolyai“, Cluj si Universitatea de Arte Tg. Mures. Peste douazeci de experti regizori, scenografi, actori, dramaturgi si manageri culturali vor ajuta tinerii sa se integreze pe piata muncii prin intermediul workshop-urilor conduse. Practica se va desfasura pe parcursul a doi ani consecutivi. Odata ce perioada de ateliere (24 octombrie – 5 noiembrie) de actorie, regie-scenografie, management cultural, scriere dramatica si jurnalism teatral se va fi încheiat, studentii se va constitui în douazeci si patru de teatre independente simulate în care se vor reprezenta douazeci si patru de spectacole distincte, fiecare cu câte doua reprezentatii. Studentii sunt încântati de proiect, de calitatea workshop-urilor, dar si de conditiile de cazare si de masa. Ba chiar unii s-au întrebat ce vor face la sfârsitul celor doua saptamâni când volens-nolens vor fi obligati sa se întoarca la regimul normal. Adica la mesele studentesti!

Nucleul viitoarei companii de teatru
Interviu cu Oana Leahu, decanul FacultATii de Teatru Tg. MureS

C.R.: Cât de util este acest proiect studentilor?

Oana Leahu: Daca n-as fi crezut în utilitatea acestui proiect as fi avut rezerve în a accepta parteneriatul cu el. Este un proiect foarte, foarte îndraznet care ofera posibilitatea recrearii unui spatiu teatral românesc, în primul rând. Sper sa nu fie o vorba mare. Dar faptul ca la finalul sau douazeci si patru de spectacole îsi vor gasi drumul spre public mi se pare extraordinar. Proiectul este în concordanta cu ceea ce noi ca universitate si ca facultate de teatru ne dorim foarte mult: a crea spectacole de la A la Z, adica de la conceptia si viziunea regizorala la interpretare, scenografie, muzica si – de ce nu? –, la lansarea spectacolelor pe piata teatrala româneasca si europeana.

C.R.: Nu este greu pentru facultate sa organizeze un asemenea eveniment, un fel de mamut ca întindere si numar de oameni?
Oana Leahu: Sunt multi parteneri si multe spatii implicate în acest proiect. Ma refer la Teatrul 74 care l-a conceput si l-a lansat, la Teatrul Ariel si la multe alte companii care si-au oferit sala. În plus, Facultatea de Teatru din Tg. Mures nu se sperie de provocari. Probabil ca daca toata viata n-am face decât proiecte usoare sau care sa ni se para mai simplu de facut decât acesta am ramâne la ceea ce suntem. Încercam. Si pe urma o sa vedem noi cum functioneaza lucrurile.

C.R.: V-ati fi bucurat sa participati la un asemenea proiect pe vremea când erati studenta?
Oana Leahu: Ma bucur si acum, când nu mai sunt studenta. Am o stare extraordinara când vad ca în fiecare colt, de la curte la masinile din parcare, în orice cotlon din scoala, totul e plin de viata… si nu orice fel de viata. Totul e plin de creatie. Iar ca student, cu siguranta, nu numai ca mi-ar fi placut, dar cine stie, poate mi-ar fi deschis sanse pe care la momentul acela nu le-am avut.

C.R.: Nu credeti ca întâlnirea dintre studentii din universitati diferite nu ar putea produce, pe lânga lucrurile de calitate, si asperitati, diferente sau comparatii nefavorabile unora sau altora?
Oana Leahu: Noi organizam si un festival al scolilor de teatru de doi ani. Întâlnirile sunt benefice. Desigur ca artistii au orgolii. Poate ca artistii tineri au orgolii mai putin dezmatate. Sau poate, întâlnindu-se des, ei vor întelege mai usor ca orgoliul nu este masura nici a talentului, nici a succesului si nici a creativitatii. Sper ca vor reusi sa construiasca împreuna mai multe centre de interes teatral în peisajul românesc si asta e foarte bine. Sigur ca sunt diferente, sigur ca uneori vor spune noi stim mai mult, noi stim mai bine, noi stim mai rau… Dar nu despre asta e vorba. Important nu este sa te raportezi la unul sau la celalalt, ci la esenta teatrului. Nu sunt de principiul ca e importanta concurenta dintre scolile de teatru. Cred ca principiul competitiei  între ele presupune fair-play, presupune colaborare, schimb de idei, de studenti, de profesori. Competitia este benefica pentru spectatorul de teatru si pentru ceea ce cream. Putem sa ramânem fiecare în banca noastra, în universitatea noastra, sa-si imagineze fiecare ca e cel mai tare si sa ne raportam prin comentarii acide sau reci la ceilalti. În primul rând, asta nu face bine studentilor. Nu cred ca acesta este drumul si nu tine de optica noastrã crestina – sigur ca poate sa fie penibil în secolul XXI –, pur si simplu un pedagog de teatru trebuie sa aiba grija sa deschida drumul studentilor sai. Si drumurile sunt multe, sunt diverse, cu foarte multe întâlniri. Cu cât mai multe si mai bune cu atât mai profitabil pentru ei. Realmente asa cred ca e.

C.R.: Finalitatea proiectului este legata de practica teatrala. Ceea ce se întâmpla aici are în mod real eficienta în viitoarea orientare profesionala a studentilor?
Oana Leahu: Este un proiect la început de drum. Este primul an de desfasurare si, mai mult decât atât, primul stagiu. Studentii îsi pot realiza mai usor acel profil de companie teatrala care, din pacate, la noi în România nu e foarte des întâlnit. În Tg. Mures sunt zece teatre în acest moment, daca ne gândim si la cele de limba româna, si la cele de limba maghiara. Cel putin studentii din Tg. Mures au vazut cam cum se întâmpla lucrurile: fiecare teatru îsi gaseste zona de public caruia i se adreseaza si concepe  proiecte specifice. Iar acest proiect de practica teatrala le da ocazia sa învete cum sa-si faca nucleul pentru o viitoare companie.