Horia Mihail este cel mai prezent si mediatizat artist al momentului, pe de o parte pentru ca este partenerul indispensabil în cadrul turneelor organizate de Radio România Cultural – „Duelul viorilor“, „Cele trei dive“, „Vioara lui Enescu la sate“ si „Flautul de aur“-, iar pe de alta, pentru ca de mai bine de doua stagiuni propune publicului din întreaga tara si din strainatate un tip de turneu, intitulat „Pianul calator“, ce poate fi considerat o replica peste timp a periplului european întreprins de cel mai celebru pianist al secolului al XIX-lea, Franz Liszt. De altfel, primul turneu al lui Horia Mihail a refacut chiar traseul pe care ilustrul compozitor si pianist l-a întreprins pe teritoriul Principatelor Române în anii 1846-1847.
Ciclurile de recitaluri mai sus amintite l-au facut cunoscut pe Horia Mihail în toate centrele culturale importante ale tarii, dar si în strainatate, prin intermediul filialelor Institutului Cultural Român. Foarte important este, de asemenea, faptul ca pianistul a patruns si în zone mai putin vizitate de artisti, unde astfel de evenimente pareau imposibil de organizat pentru simplul motiv ca nu exista niciun pian. Ideea de a calatori cu pianul personal s-a dovedit a fi de mare impact, dovada cea mai graitoare fiind salile ocupate pâna la refuz de locuitorii acelor zone defavorizate. Pentru organizatori, adica pentru Radio România Cultural si pentru Horia Mihail, a fost uimitor sa constate cât de multa lume îsi doreste sa asculte muzica clasica. Motiv pentru care se pregateste, în stagiunea actuala, un al treilea tur de forta al muzicianului.
Pianistul brasovean a debutat la vârsta de zece ani chiar în orasul sau natal si de atunci a sustinut peste o mie de concerte cu marea majoritate a orchestrelor din România. Dupa un foarte scurt popas la Universitatea de Muzica din Bucuresti, Horia Mihail a obtinut o bursa în SUA ce i-a permis sa studieze la Universitatea Illinois cu Ian Hobson si ulterior la Boston University (unde a obtinut asa-numita „Artist Diploma“), cu Anthony Bonaventura – ambii, profesori cu o prestigioasa cariera internationala.
Seria actuala desfasurata sub genericul mentionat mai sus, „Pianul calator“, cuprinde nouasprezece recitaluri, primul dintre ele fiind cel de la Sala Radio din 15 aprilie. Ca un preambul al acestui debut de turneu, trebuie mentionate si cele doua recitaluri sustinute în aer liber, în parcurile Cismigiu si Herastrau, în fata a câtorva mii de spectatori care s-au bucurat de interpretarea artistului nostru, într-o atmosfera ideala de primavara: o initiativa ce demonstreaza, o data în plus, apetitul cetatenilor pentru muzica clasica.
Atunci însa când aparitia scenica este transmisa în direct pe posturile de radio, se instaleaza o presiune fantastica în constiinta interpretului, care se stie ascultat de milioane de melomani. Cu atât mai mult este de apreciat curajul lui Horia Mihail, care a ales pentru acest nou tur de forta un program ce cuprinde eminamente sonate de Beethoven, adica cele trei mari capodopere ale genului, supranumite „Pastorala“, „Sonata lunii“ si „Appassionata“.
Instalat pe locul meu, în sala de concert, cu zece minute înainte de începerea recitalului de la Sala Radio, trebuie sa spun ca am avut timp sa remarc lipsa de experienta a publicului în ceea ce priveste rigorile unei transmisii în direct: când Horia Mihail a intrat pe scena, fix la ora anuntata pentru începerea transmisiei, spectatorii înca se aflau în picioare, printre rânduri, unii purtând discutii, altii cautându-si înca locul. Abia dupa ce spiritele s-au linistit în timp ce pianistul intona deja primele fraze beethoveniene, am constat, cu satisfactie, ca sala era arhiplina: niciun loc liber.
Înca de la primele atingeri ale claviaturii publicul a fost total subjugat de claritatea si frumusetea sunetului, calitati specifice doar marilor pianisti. Am închis ochii si pentru câteva momente am avut senzatia ca acele sunete sublime ieseau de sub degetele lui Radu Lupu ori ale oricarui altuia dintre marii titani ai pianului: Arturo Benedetti Michelangeli, Daniel Barenboim, Murray Perahia. Remarcabila mi s-a parut în interpretarea propusa de Horia Mihail acea armonizare perfecta între cerebralitatea cu care reusea sa alcatuiasca frazele si sensibilitatea rafinata ce învaluia corpul sonor într-o aura diafana, elemente esentiale ale mult râvnitului tuseu pianistic care îi particularizeaza pe interpreti.
În partea I din „Patetica“, pe un fond de relaxare bine controlata, discursul muzical, derulat în modul cel mai firesc, capata tonuri când robuste, când suave, reusindu-se evidentirea anumitor voci secundare si accente ce confereau muzicii un caracter ludic si, în acelasi timp, senzatia de maxima claritate în gândire si executie. Un plus de expresie a venit si din controlul dramatic al momentelor de suspensie, de pauze, de liniste. Partea a doua a evidentiat gândirea vocala a pianistului nostru, întâi prin alegerea unui tempo curgator, propriu cântului, apoi prin controlul remarcabil al greutatii în atac al fiecarui deget, ceea ce a oferit fluxului sonor un echilibru perfect, evidentiind anumite linii melodice într-un firesc datator de senzatia ca sunetele sunt emise de vocea omeneasca. Se distingea un dialog natural al vocilor, care deveneau personaje bine conturate, atingându-se astfel un nivel superior al interpretarii, printr-o gândire teatrala, regizorala.
Avântul, prospetimea si agilitatea partii a treia, alternând cu portiuni pline de lascivitate, au fost puse în evidenta printr-o executie spectaculos de clara, conceputa pe un fond de calm imperturbabil, asa cum numai Radu Lupu ar mai fi putut realiza. Probabil ca acest control fantastic al tuturor parametrilor care alcatuiesc marea interpretare îsi are originea în educatia pe care artistul a primit-o, elev fiind, în domeniul stiintelor exacte, pentru ca Horia Mihail a absolvit Colegiului de Matematica si Fizica „Andrei Saguna“ din Brasov.
Periplul beethovenian a continuat cu „Sonata lunii“, cu celebrul Adagio al partii I, în care pianistul a reusit un tempo perfect ce a pus în evidenta dramatismul, resemnarea, fragilitatea si sensibilitatea discursului muzical. Am remarcat tehnica mâinii stângi, cu un echilibru de invidiat în controlul fiecarui sunet, pentru a realiza acel mers implacabil, într-o dinamica liniara, constanta, complet independenta de inflexiunile melodiei de la mâna dreapta, cu voci si nuante ireprosabil realizate.
În partea a doua am remarcat eleganta interpretarii, într-un tempo ce ar putea fi considerat rar, dar perfect justificabil pentru intentiile artistului. Fiecare voce s-a auzit foarte raspicat, demonstrând o gândire corala, în care alternanta momentelor dansante cu cele foarte legate, lirice, a creat o atmosfera pe care as fi pastrat-o la nesfârsit. Fluxul sonor din partea a treia, tumultuos si foarte clar executat, cu explozii dinamice bine controlate, ne-a schimbat brusc starea de reverie, asa cum numai Beethoven si un interpret de mare clasa o pot face. Am remarcat în mod deosebit, pe toata întinderea acestei parti finale, o excelenta tehnica a pedalei si o gândire de-a dreptul coregrafica a întregului edificiu sonor.
Dupa o scurta pauza, publicul si-a reluat nerabdator locul în sala, iar Horia Mihail si-a facut aparitia cu calmul sau implacabil. Numai din felul în care si-a miscat mâinile pentru a ataca începutul sonatei „Appassionata“ i-am intuit intentiile, la început pline de delicatete, de seninatate, alternând cu momente robuste, apoi cu altele, încarcate de mister. Ornamentele au fost foarte bine si clar evidentiate. A existat si un moment de dezechilibru, provocat – evident –, de nemultumirea pe care mecanica pianului i-o provoca în registrul acut, dar, printr-o eschiva de care numai marii artisti sunt capabili, Horia Mihail a reusit sa depaseasca cu dezinvoltura situatia. Am asistat la momente de mare dezlantuire sonora si semantica, cu volute de o masivitate impresionanta, rabufniri regizate cu mare abilitate, alternând cu portiuni de profunda acalmie. Practic, monumentalitatea sonatei a depins si a rezultat din maiestria celor zece degete fermecate ale pianistului.
Am remarcat înca o data alegerea ideala a tempoului, foarte cursiv, evidentiind latura cantabila a discursului muzical din partea a doua, fara a face, nici macar o secunda, rabat de la profunzimea muzicii. Mersul punctat al vocilor era foarte bine articulat, iar conceptia unitara a variatiunilor, foarte bine realizata prin remarcabila proportie dintre tempouri.
Finalul a fost apoteotic, într-o executie eclatanta a cadentelor si a codei.
Dupa îndelungi aplauze, Horia Mihail a rasplatit publicul cu un opus chopinian postum, o muzica foarte rafinata, cu multe trimiteri la teme celebre din lucrarile sale. O data în plus, ascultând acele sunete celeste, gândul meu a zburat spre Radu Lupu, cel care întotdeauna alege pentru bis lucrari total inedite si care mereu uimeste prin controlul desavârsit al detaliilor, prin calm si rafinament, asa cum s-a întâmplat si la acest final de recital.
Putem spune, fara a exagera, ca în momentul de fata Horia Mihail este pentru noi „pianistul de aur“, cel care, la sfârsitul ultimului recital din aceasta serie, la Tulcea, va lasa în dar pianul cu care a calatorit – asa cum s-a întâmplat si în editiile precedente – si care, la scurt timp dupa aceea, se va lansa într-un nou periplu muzical intitulat „Flautul de aur“.
Autor: ION BOGDAN STEFANESCUApărut în nr. 421