O femeie în blană albă citeşte scrisoarea pe care le-a trimis-o autorităţilor. Şi-a dedicat viaţa scenei, dar asta nu o împiedică să se afle într-o perioadă deloc strălucită financiar. Drept pentru care solicită un ajutor. Tonul e demn şi plin de curtoazie. Femeia, cum lesne înţelege publicul, după cântecul pe care îl va interpreta imediat, nu e alta decât Maria Tănase. O acompaniază pianistul George Călin, cu faţă expresivă, ruptă parcă din filmele cu jazz de la începutul secolului. Toate acestea se întâmplă în Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase, producţie Godot Cafe Teatru, în regia lui Carmen Lidia Vidu. Surprinzătoare alegere pentru regizoarea al cărei nume este sinonim cu teatrul multimedia în România. De data aceasta, ea optează pentru o formulă clasică (nu fără ca ecranul video să fie inundat de text şi de litere în timpul uneia dintre scrisorile citite!).
Dacă spectacolul este deopotrivă emoţionant şi rotund, aceasta se datorează în primul rând decupajului. Textul este asamblat din scrisorile Mariei Tănase (unele inedite, după afirmaţia regizoarei), care alternează cu melodiile celei mai strălucite cântăreţe de gen din istoria noastră, interpretate, cu voce plină, puternică şi nuanţată, de actriţa Mirela Pană. Oricât de dragi ne-ar fi melodiile măiastrei, unul dintre meritele producţiei este de a nu fi căzut în păcatul înecării textului în exces de muzică. Dimpotrivă, Carmen Lidia Vidu construieşte pas cu pas, pe nesimţite, un portret delicat, plin de acurateţe şi de omenesc. Tuşa uşor melodramatică şi preţioasă a artistei (evidentă pentru oricine i-a ascultat interviurile la radio) rămâne bine strânsă în chingi de regizoare. Selecţia textelor scoate la iveală o personalitate incredibil de vie şi de expresivă: o femeie sensibilă, demnă, generoasă şi profund umană. Tandreţe faţă de soţ, grijă faţă de soră, evocare plină de nostalgie şi de adevăr a tatălui, recunoştinţă faţă de duhovnic sunt dimensiunile care compun un portret de o inimaginabilă căldură. Fragmentul de testament în care artista alege ca parastasul de patruzeci de zile să fie înlocuit de o masă caldă pentru doi studenţi nevoiaşi va fi proba cu adevărat emoţionantă.
O scrisoare, o melodie, din nou, o scrisoare. Povestea curge pe nesimţite, încărcată de consistenţă şi de omenesc. Tribulaţiile, lipsurile atroce, viaţa în case locuite „la comun“, fără apă şi căldură, problemele de sănătate, tot ce ar fi putut prezenta risc de melodramă se estompează în dozajul atent, în decenţa tonului deliberat antipatetic pentru care optează regizoarea şi interpreta. Rotund, plin, devorat de pasiunea pentru meserie şi cântecul popular, de o umanitate fără limite, iată cum apare personajul Maria Tănase pe scena de la Godot. Iar actriţa Mirela Pană, hărăzită cu voce frumoasă şi cu statură elegantă, compune, cu discreţie, un Om adevărat.
