Samsung tocmai ce a lansat pe piata ceasul inteligent. Se cheama Samsung Galaxy Gear si functioneaza, deocamdata, în tandem cu un smartphone. Aceeasi companie sud-coreeana lucreaza la ochelarii inteligenti – o replica transparenta la deja faimosii Google Glass (pe care nu e sigur ca i-a vazut cineva, dar despre care toata lumea vorbeste). Microsoft testeaza, de asemenea, prototipuri ale unor ochelari inteligenti – desi, în buna traditie Microsoft, dispozitivul s-ar putea sa nu ajunga niciodata în faza de productie.
Hainele devin, si ele, inteligente. Masinile pe care le conducem vor fi, fara îndoiala, tot mai inteligente. Pâna si aspiratoarele devin inteligente. Tehnologia smart ne-a invadat, de mult, spatiul personal: nu mai e externa, fixata într-un loc: vine tot mai aproape de corpurile noastre si ne urmareste pretutindeni. Profetii tehnologiei anticipeaza ca, într-un viitor nu foarte îndepartat, obiectele inteligente vor intra chiar în corpul nostru. Cipuri conectate la sistemul nervos, cu ajutorul carora sa ne sunam prietenii fara sa miscam un deget. Sau sa ne platim facturile. Sau sa citim o carte.
Sau… sa stam pe Facebook. În sfârsit, nu va mai fi nici o bariera între noi si retelele de socializare. E ca si cum ai putea sa manânci, nelimitat, meniuri de la McDonald’s – portie mare! Vom posta mai multe poze ca oricând (facute cu ochelarii inteligenti) si vom da mai multe like-uri decât oricând. Ce daca ne vom suprasatura mintile cu false substante nutritive – asa cum meniurile de la Mac nu ne aduc aproape nimic folositor organismului? Atâta timp cât centrii placerii vor fi stimulati, la maximum, vom putea spune ca, în sfârsit, nu ne mai plictisim. Omenirea se va vindeca de ennui iar timpii morti, meditatia cu ochii în tavan, dezbaterile demodate cu prietenii vor fi, odafa pentru totdeauna, rapuse de noul panaceu: like-ul mental!
Autor: CATALIN STURZAApărut în nr. 4452013-11-07