Ce-ai spune, prietene, daca în aceasta noapte ai afla prin vocea unui înger ca, printr-o minune, esti înzestrat cu darul minunat al pasarilor, adica, începând din clipa asta, poti sa zbori? Doar ca nu poti spune nimanui acest lucru, daca spui cuiva, vraja dispare. Si, mai rau, nici nu ai voie sa încerci vreun zbor de proba, pentru ca o poti face o singura data. O singura data poti sa simti aerul tare al înaltimilor si sa intri cu capul printre norii adevarati. O singura data, adica atât cât poti rezista sa stai deasupra ierbii si asfaltului; la revenirea pe pamânt, totul s-ar sfârsi.
Ar fi o mare sfâsiere interioara, pentru ca, în primul rând, suntem facuti sa împartasim, sa aratam cu orgoliu ceea ce avem în plus, sa ne mândrim, sa ne demonstram cu aroganta talentele ori însusirile minunate. Mai mult, suntem banuitori si necredinciosi, asadar, cum sa nu încercam, cum sa credem vocea din cer fara sa facem o mica proba în spatele casei, în fundul gradinii? Daca a fost o iluzie, daca ni s-a nazarit doar?
Multi ar deveni nefericiti pe loc de acest mare dar, visat de întreaga omenire. Când sa alegi momentul acela minunat al zborului, momentul magic al singurului zbor? Cum sa te pregatesti pentru el, cum sa-ti faci sufletul mai usor pentru a sta cât mai mult în aer? Grele încercari ar fi, draga prietene, nu-i asa? Ce neliniste si cutremurare sa iei decizia sau sa amâni încercarea minunatului moment al zborului.
Sa astepti ani de zile fara sa încerci, îndoindu-te mereu, necrezând ca este posibil! Cum sa alegi momentul acela, singurul, unicul? Când sa alegi momentul în care sa fii zeu pentru câteva ore sau minute? Cine stie cât de lung o sa fie zborul acela? Dupa ce criterii, cine sa te sfatuiasca cum sa alegi momentul acela? Sa fii singur sau sa aduci televiziunile sa te vada? Sa-i aduci pe cei de la Guiness Book sa jurizeze aceasta minune, sa te bage în Cartea Recordurilor?
Sa fii singur, sau sa-ti aduci prietenii ca sa împartiti minunatul moment? S-o duci doar pe iubita ta, de mâna, undeva pe un vârf de munte, si acolo sa-i arati ca iubirea pentru ea te-a transformat în vultur? Cum sa negociezi cu ceilalti momentul de dupa, când toti or sa te provoace sa mai zbori, iar tu nu mai poti? Te vor privi oare ca pe o gaina, ca pe o epava, ca pe un înger cazut?
Dar tu vei putea crede, în fata neîncrederii celorlalti? Nu o sa ajungi sa ti se para ca totul a fost o iluzie sau un vis? Prietenii tai de pe Facebook vor putea sa creada povestile tale? Daca nu se va fi imprimat nimic pe casetele camerelor de filmat? Va ajunge o singura experienta pentru a te crede cu adevarat, sau te vor trata ca pe un iluzionist care face trucuri de felul asta în fiecare spectacol, pentru un bilet de câtiva centi?
Oare copiii tai vor astepta si ei vocea care sa le transmita ca darul acela divin este ereditar? Vor fi ei dezamagiti daca nu se va întâmpla asta, vor astepta cu speranta fiecare noapte, vor fi tristi în fiecare dimineata ca îngerul acela al lui Dumnezeu nu a venit? Te vei întreba poate de ce ti-a dat Dumnezeu acest dar, oare trebuia sa îndeplinesti o misiune si tu nu te-ai priceput? Poate chiar tu s-ar putea sa începi sa îl urasti pe cel care ti-a dat pentru o singura data acest dar si sa întrebi de ce nu ti-a dat darul nemasurat pentru toata viata.
Ce o sa te faci daca te va chinui în fiecare noapte senzatia ca a ramas sufletul tau deasupra lumii si nu poti sa-ti ridici târâtoarea carne spre sufletul care sta agatat de albastrul boltei? Daca o sa te chinuie banuiala ca poate esti pasare, si nu om, sau, Doamne fereste, ce o sa te faci daca îti va aparea sminteala ca esti semintie de înger?
Iata, prietene, doar o soapta în întunericul noptii, o promisiune legata de un mare vis al omenirii, si, uite, câte întrebari, ce framântare, ce rastignire a sufletului se poate naste. Ce mica veste, ce dar mare poate sa fie tulburarea!
Învierea ne aduce o veste mai mare, una teribila, dar care trece pe lânga noi si nu ne misca, nu ne face sa vedem lumina ce ne-ar ajuta sa traversam frica de întunericul etern. Vestea pe care ne-o aduce Învierea este ca moartea poate fi învinsa, ca putem face noi însine asta. Nu moartea biologica, a trupului de pamânt, ci moartea sufletului si a spiritului. În fiecare zi putem învinge moartea prin înaltare spirituala, prin bunatate fata de altul, prin desprinderea de posesia de lucruri. Putem sa ne ridicam oricând vrem deasupra lumii, putem sa-i luam si pe altii cu noi, daca le vestim acest lucru. Unii au nevoie doar de vestea ca ar putea sa încerce sa umble, ca nu sunt nevolnici, ci doar sunt paralizati de frica, de neîncredere si de umilintele trecute.
Vestea pe care ne-o aduce Învierea este una pe care nici n-o mai asteptam, ne-am însingurat de noi însine si nu mai avem speranta ca am putea învinge moartea sufletelor. Într-o batalie pentru arginti, avansari sau pentru jilturi credem ca este normal sa nu ne mai auzim bataile inimii si sa uitam ca în noi însine a fost sadita o lumina care trebuie data celorlalti ca speranta, credinta, iubire sau solidaritate.
Aceasta este lumina pe care trebuie s-o dam mai departe, pe care n-o putem stoca în case de bani si în conturi din banci, ea se înmulteste pe masura ce se împarte altora. Ne putem ridica deasupra urii si a înclestarii mâinilor pe lucrurile inutile, putem cauta dincolo de cartierul nostru un om care asteapta minunea de a putea sa-si trimita copilul la scoala sau o batrânica pentru care Dumnezeu are chipul unei pâini calde. Putem sa cautam sa stergem lacrima aproapelui si sa împartim cu orfanii bucuriile copiilor nostri. Putem sa învingem moartea care ne pândeste sufletele în fiecare din zilele în care alergam doar dupa bani si marire. Putem învinge moartea care ne împietreste inimile când trecem pe lânga cei cazuti fara sa le întindem o mâna.
Ce veste buna, ce putine întrebari, ce putina zbuciumare! Poti deveni usor si poti zbura în fiecare zi, în fiecare clipa, doar ca trebuie sa lasi jos sacul acesta de oase.
Hristos a înviat, prieteni, spuneti asta mai departe! Pe Facebook, pe Twitter, în gând, prin scrisori, pe Messenger, prin toate mijloacele si nemijloacele. Nu Iisus este subiectul acestei vesti, nu biserica, aceasta veste este despre Tine, despre Mine, despre Noi. Ea ne spune ca ne putem opri din goana fiecarei zile, ca trebuie sa îl privim pe Celalalt nu doar ca pe un dusman, ca suntem co-responsabili pentru nefericirea celorlalti si putem fi frati, dincolo de bariere, vârste, rase sau diplome. Vestea cea pe care nu prea o bagam în seama ne aduce aminte ca putem renaste, ca primavara încearca în zadar sa ne reaminteasca asta în fiecare an.