Sari la conținut
Autor: DUMITRU RADU POPA
Apărut în nr. 333

O solutie pentru Siria?

    Chiar si în alternativa caderii rapide a guvernului Bashar Al Assad, nimeni nu poate sa creada – si ar fi complet nerealist! – ca democratia se va instala imediat, de la sine, în Siria. Si tocmai aici intram într-un cerc vicios: conflictul dintre poporul revoltat si fortele de represiune ce pretind ca vor sa restaureze „ordinea“, adica permanenta dictaturii Assad, e de durata si cu cât va tine mai mult cu atât sansele drumului spre democratie se fac mai grele. Pe de alta parte, dupa confruntarile sângeroase care au avut loc, o încercare de reîntoarcere la trecut, cu toata forta militara pe care guvernul o exercita împotriva asa-zisilor „rebeli“ si „teroristi“, nu este doar de nedorit, ci chiar aproape imposibila.
    E poate inutil sa reamintim ca tarile arabe, din punct de vedere politic, în istoria lor recenta ca si în aceea mai veche, nu au cunoscut democratia. Conceptul în sine pare strain patrimoniului lor cultural. Aceasta nu înseamna neaparat ca ar fi imposibil de creat bazele unei democratii, si primavara araba o probeaza cu prisosinta. Dar sunt necesare de îndeplinit anumite conditii de baza, sine qua non. Prima, si cea mai importanta poate, este aceea de a trece de la societatea politico-culturala a timpului celest, colectiv si divin la aceea pamînteana, individuala si umana. Aceasta ar însemna, cu alte cuvinte, o totala separare a ceea ce este religios de ceea ce este politic, social-cultural. Pentru asta au luptat, în fond, înca din primele secole ale întemeierii statului arab islamic si pâna astazi multi gânditori, poeti arabi si alti idealisti care nu numai ca nu au reusit sa schimbe realitatea, dar au fost expulzati, întemnitati, executati sau acuzati de apostazie. Religia institutionalizata a fost aceea care a biruit mereu si continua sa fie învingatoare în multe state arabe. În fond, viata sociala în lumea arabo-islamica tocmai prin aceasta se caracterizeaza: o amestecatura de religie si politica. În practica, lucrul acesta permite suprimarea în mod legal a omului: uneori din punct de vedere intelectual, alteori din punct de vedere fizic si moral, dupa cum e interpretat Textul sacru. Cum s-ar putea naste o democratie într-un climat ce nu tine seama de libertatea individuala, rejecteaza diversitatea si nu vede viata, cultura, civilizatia umana decât prin strâmta referinta la un text care poate fi manipulat în toate modurile coercitive posibile? În mod fundamental, nu exista democratie în religie, cel putin asa cum o întelegem din perspectiva civilizatiei noastre occidentale.
    Asadar, a pune bazele unei democratii semnifica separarea totala a ceea ce este religios de ceea ce reprezinta social-politic si cultural. Or, tocmai asta n-a facut Partidul arab socialist Baath. Ba dimpotriva: a ales o linie veche, retrograda, guvernata de mentalitatea arab-islamica traditionala. Astfel, în practica s-a transformat într-un partid aproape rasist fata de tot ceea ce înseamna nearab, în special în privinta curzilor. Toti expertii internationali în domeniu sunt de acord ca experienta politico-ideologica de partid în lumea araba a însemnat un faliment pe toate fronturile, inclusiv pe acela de a oferi un model comunist. Parte din acest faliment este si Partidul arab socialist Baath. Acesta nu a reusit sa mentina controlul asupra Siriei prin mijloace ideologice si atunci a recurs la forta brutala. Dar experienta istorica ne arata ca reprimarea brutala prin forta poate asigura dominatia doar pe o perioada scurta de timp si produce mari prejudicii poporului a carui demnitate umana este umilita. Partidul Baath a instaurat în Siria o cultura a diviziunii, a urii, a favoritismelor si coruptiei de stat, a împiedicat cu obstinatie dezvoltarea unei culturi urbane, impunând o mentalitate religioasa reactionara, a excluziunii, si spiritul tribal, de clan.
    Nimeni nu poate contesta faptul ca a revendica democratia nu implica în mod necesar ca aceia ce o revendica sunt cu adevarat democrati. Democratia se realizeaza cu doi factori esentiali ce trebuie îndepliniti. Unul este apartenenta la societatea civila, aceea unica si indivizibila, mai înainte de a apartine unei religii sau unei etnii. Cea de-a doua priveste recunoasterea celuilalt, diversitatea cu aceleasi drepturi si îndatoriri revendicate pentru toti, indiferent de diviziuni etnice, religioase sau de orice fel. Aceste idei ar trebui exprimate clar si articulate de catre membrii opozitiei siriene. În momentul în care opozitia din Siria, sau o parte din ea, cere caderea regimului actual, ar trebui sa prezinte si un plan solid pentru viitorul tarii dupa eliminarea prezentului regim. Or, cel putin pâna acum, opozitia e compusa din voci, mai mult sau mai putin sonore, ale intelectualilor, scriitorilor, artistilor, gânditorilor liberi si ale tineretului entuziasmat de ideea unei revolutii. Sunt oameni care au puncte de vedere si idealuri nobile si juste, dar lipseste un document esential, unificator, care sa clarifice obiectivele lor. Iar adesea o voce care nu se concretizeaza e în pericol sa ramâna în afara texturii complicate a realitatii social-politice.
    Siria are nevoie, astazi mai mult ca oricând, de a inventa un abecedar politic, esential pentru lumea araba, care sa completeze marile descoperiri ale acestui popor în decursul istoriei, în varii domenii (printre care, sa nu uitam, chiar… alfabetul!).