Sari la conținut
Autor: ION POP
Apărut în nr. 499

O retrospectivă Jules Perahim la Strasbourg

    Sub un generic rimbaldian, La parade sauvage – parada sălbatică – a fost vernisată, la 14 noiembrie 2014, la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Strasbourg, o amplă expoziţie dedicată centenarului lui Jules Perahim (1914-2008) şi ea va rămâne deschisă până în 8 martie 2015. E o primă retrospectivă franceză a operei acestui plastician de prim-plan al avangardei româneşti şi europene, ce poate fi descoperit acum, în sfârşit, în toate variatele şi complexele ei dimensiuni. Căci de la foarte timpuriul debut, cu un desen, tipărit la 17 ani în revista unu, cu prezenţe semnificative de grafician în cele două scurte serii ale revistei Alge din aceeaşi epocă, ori la publicaţiile în numere unice, cu nume teribilist-sfidător Muci sau… Pulă, de la începutul anilor ’30, până la vârsta patriarhală pe care a atins-o, Perahim a avut timp şi energie creatoare pentru a se ilustra deopotrivă în grafică, pictură, decor de teatru, ceramică. A avut şi o biografie suficient de agitată – fronda adolescentină de la Alge şi împrejurimi s-a soldat cu o încarcerare la Văcăreşti pentru atentat la bunele moravuri şi insulte la adresa autorităţilor culturale ale vremii, alături, între alţii, de „mucoşii“ Gherasim Luca şi Paul Păun; refugiul în URSS din anii războiului, sub ameninţări antisemite, apoi întoarcerea acasă, în 1945, „pe tancurile sovietice“ – cum sună un clişeu extrem simplificator – şi poziţiile sale oficiale controversate din perioada „realismului socialist“, în fine, „rămânerea“ lui la Paris din 1969 încolo – care n-a rămas fără consecinţe în creaţie şi receptarea ei. În orice caz, nicio manifestare expoziţională n-a evocat, cum ar fi fost cazul, centenarul artistului. Doar revista Caietele avangardei, editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, i-a dedicat un substanţial număr special.
    Francezii au fost, însă, mai atenţi la valoare şi au făcut din expoziţia strasbourgheză un eveniment de referinţă, document substanţial despre o epocă şi operă reprezentative. E de notat, mai întâi, prezentarea sistematică a lucrărilor pe perioade şi teme de creaţie. Una stă sub genericul Enigme şi provocări – pentru începuturile româneşti precoce din anii ’30, de marcă şi atmosferă suprarealistă, de „pictură metafizică“, dar şi cu trimiteri transparente la societatea vremii (vezi secţiunea Artă pentru for, cu ilustrarea reacţiilor tânărului plasticin nonconformist la actualitatea social-politică, participarea la gruparea Alge, colaborările la presa de stânga cu o grafică protestatară); tot aici este ilustrată prin eşantioane reprezentatiuve arta de scenograf deloc cuminte, ci, dimpotrivă urmând marea linie avangardistă în domeniu, în plin „realism socialist“ (decoruri pentru Baia lui Maiakovski ori pentru Ascensiunea lui Arturo Ui… a lui Brecht), o amplă suită de desene, dintre care ies în relief Proverbele, cu echivelenţe caricaturale, groteşti, onirice, numeroasele sale ilustraţii de carte, bunăoară la Mateiu Caragiale şi Al. Macedonski – activitate prin care se retrage în mare măsură din faţa artei comandate ideologic; ori lucrările ceramistului, care preiau motive din insolitele sale viziuni picturale. Lucrări de tinereţe, începând cu un promiţător desen de la vârsta de zece ani, desenele din revista unu, grafica îndrăzneaţă de la Alge, picturi precum Echilibru perfect, Mitraliera, portretul lui Gherrasim Luca, Un plop traversează marea, atestă o remarcabilă disponibilitate vizionară şi varietate de tehnici plastice, cu pigmenţii umoristici-caricaturali care-i vor marca apoi toată opera.
    Compartimentele cele mai ample ale expoziţiei sunt însă cele de sub genericele Pretutindeni, universul face semne şi Mică lecţie de alchi-pictură, prin care pătrundem pe calea regală a operei de după instalarea la Paris, etapă în care pictorul îşi reia, foarte productiv, uneltele specifice, cu o individualizare pregnantă a figuraţiei şi accentuarea acelei note de parade sauvage, – perindări de figuri stranii, compozite, pluriforme, în procesiuni de himerice trupe combatante, de o agresivitate care e şi reală şi mimată, trecută în registru mai degrabă carnavalesc, un festin al imaginaţiei onirice pline de culoare, dinamică, deschisă unor inepuizabile procese de metamorfoză. Transpunere, în principiu, a dicteului automat suprareaalist, cu întâlnirile fortuite de obiecte, anatomii, proiecţii imaginare în care sunt de mare efect contrastele dintre rotunjirea până la şlefuire a materiei a unor figuri şi măşti, şi abundenţa de fragmente ce intră în compoziţa hibridă, cumva neobarocă, a acestui univers foşgăitor de concrete la limita fantasmaticului, în coluziune şi coliziune deopotrivă, căci subtilei arte combinatorii infinit inventive a plasticianului (apropiată uneori de viziunea „paranoic-critică“ daliniană) i se asociază fiorul, să-i spunem din nou „metafizic“ al unei tensiuni ce ţine sub unde magnetice mişcarea centrifugă a metamorfozelor formale, fidelă în fond conceptului de „frumuseţe convulsivă“ lansat de André Breton. Se poate spune astfel că asistăm mai întodeauna la un soi de sărbătoare neliniştită, animată de impulsuri senzuale ca şi agresive în expansiunea voluptuoasă a îmbrăţişării vecinătăţilor obiectuale, cu posibilităţi de arheologie psihanalitică a figuraţiei, în comunicare intimă cu eliberarea „feerică“ a unei imaginaţii diafane, luminoase, destinse, insinuând bucuria revelaţiilor pe care ni le poate oferi orice moment trăit. Experienţa africană a plasticianului (cu două călătorii făcute la începutul anilor ’70 prin Kenia şi vecinătăţi) a contat mult în îmbogăţirea universului său formal, refăcând comunicarea deja tradiţională a avangardei plastice europene cu arta neagră, dar contribuind şi la accentuarea caracterului spectacular, pitoresc, al viziunii în care aspectele dansante, ritualice, baletul măştilor cu rigidităţi predispuse totuşi deplasărilor insolite de linii, se înmulţesc. Cutare pânză se poate intitula, astfel, Războiul african, alta Noaptea în pădure (cu două stranii figuri totemice). Nişte Păsări posibile pot trimite la artizanatul continentului negru, Tribul Lozi sau Ubu în Africa fac ecou stilistic aceluiaşi univers „exotic“, pitoresc, de o cuceritoare naivitate şi candoare, alteori. Se simte, desigur, aerul de familie suprarealist – trimiteri se pot face şi s-au făcut la amintitul Dali, cu anatomiile sale sfârtecate, în descompunere (vezi titlul cioranian Précis de décomposition, Revoluţia imposibilă, Barca iubirii s-a zdrobit de valurile vieţii de fiecare zi (cu aluzii, acestea două din urmă, la decepţiile fostului combatant de stânga), la imaginarul post-diluvian al unui Yves Tanguy ori, din loc în loc, la încremenirile şi învecinările enigmatice ale lui Magritte de tradiţie Chirico (Potecă în Carpaţi, Paradisul fără oameni, Un arbore se plimbă, Pădurea pe soclu, Locul liber). Fascinaţia alchimiei, a jocului de Tarot, se vede răsfrântă, ca la prietenul apropiat Victor Brauner, şi în plastica lui Perahim, ce refigurează anatomic, de pildă alfabetul ebraic. E şi multă mitologie clasică în compoziţiile de o naivitate studiată de sub genericul Copilăria fericită a lui Pytagora, Istoria unui mit, Supravieţuitorii minotaurului, Prietenul meu, sfinxul…
    Marca Perahim se simte însă peste tot, foarte personală, deopotrivă în figuraţie şi „regie“, traducând aliajul inconfundabil dintre enigmatic şi carnavalesc, dintre terifiant şi feeric, cu o fantezie de o excepţională mobilitate, ce conferă acea graţie dansantă până şi la ceea ce ar fi putut rămâne o viziune de sabat infernal. Perahim îşi zugrăveşte fantasmele cu un fel de tandreţe, cu un sentiment al fragilităţii acestor lumi de vis ce intră în dialog cu „realul“ de pe praguri suav despărţitoare, precum în minunata Plimbare pe o linie convenţională ori în Păsări prinse în capcana geometriei descriptive (comentate foarte fin, în substanţialul catalog al expoziţiei, de Petr Král). Cum spune un titlu de tablou, artistul asistă la, sau propune mereu Naşterea lui Nu există, invitându-şi contemplatorul să pătrundă într-o lume de miracole permanentizate, de surprize tulburător sau incantatoriu revelatoare. Retrospectiva din capitala Alsaciei aduce argumente definitiv convingătoare privind valoarea unei opere majore a avangardei plastice româneşti şi europene, pe care le susţin, în excelentul catalog conceput de directoarea Muzeului de Artă Modernă şi Contemporană din Strasbourg, Estelle Pietrzyk, autori precum Serge Fauchereau (prezent cu un studiu foarte documentat despre Traiectoria grafică a lui Perahim), Petr Král, (Linia şi lancea), Francis Hofstein (O lume de lumi), Dan Stanciu (Aerul Perahim). Un revelator dialog al comisarei expoziţiei cu soţia artistului, Marina Vanci-Perahim, profesor de Istoria artei la Sorbona, evocă momentele cele mai semnificative din biografia şi opera plasticianului omagiat.

    -Mitraliera-Perahim-1932Jules perahim, Mitraliera, 1932

     

    28-de-vizibili-1974Jules Perahim, 28 de vizibili, 1974