Sari la conținut
Autor: COSTIN POPA
Apărut în nr. 429

O noua gala de succes la Opera din Iasi

    Dupa rasunetul pe care l-a avut festivitatea de decernare a Premiilor Operelor Nationale, o prima editie absoluta pentru România, era firesc ca institutia lirica ieseana sa-si închida stagiunea 2012-13 cu o alta gala – eveniment care sa îi prezinte, de data aceasta în calitate de interpreti, pe cei mai importanti premianti si nominalizati. Asa încât, în ultima zi din iunie, a adus în ambientul arhitectonic de vis al teatrului forte laureate: mezzosoprana clujeana Iulia Merca (solista cea mai buna a stagiunii nationale), tenorul clujean Cristian Mogosan (cel mai bun solist), tenorul timisorean Bogdan Zahariea (cel mai bun debutant), alaturi de câtiva nominalizati la categoriile respective, sopranele iesene Lacramioara Maria Hrubaru-Roata, Ana Maria Donose-Marcovici si baritonul canadian Jean Kristoff Bouton, acum solist al Operei din Iasi.
    Boom-ul artistic si de imagine reusit de organizatori, l-am numit pe managerul Beatrice Rancea, a fost invitarea în concert a tinerei soprane originare din Bistrita, Anita Hartig, solista a Operei de Stat din Viena, una dintre vocile emergente de mare valoare, care deja a fost aplaudata la Scala din Milano, la Covent Garden din Londra si urmeaza sa debuteze la Metropolitan Opera din New York în martie 2014.
    Asadar, din nou, gala festiva la Opera Nationala Româna din Iasi, cu public numeros, ce a întâmpinat în eleganta serata. Este o placere sa vezi la Opera rochii lungi, coafuri deosebite, bijuterii, smokinguri, papioane. Chiar si multi tineri au respectat eticheta indispensabila ideii de teatru liric, foarte des neglijata la noi în tara. Peste toti, la final, a plouat cu stelute aurii si argintii, consfintind atmosfera sarbatoreasca.
    Un scurt cuvânt introductiv au rostit aceiasi moderatori ca la gala de premiere, directorul Beatrice Rancea si tenorul Cosmin Marcovici, pentru ca în încheierea seratei, doamna Rancea sa multumeasca tuturor celor prezenti pe scena, membrilor juriului Premiilor Nationale aflati în sala, oficialitatilor reprezentate de primarul Gheorghe Nichita si, desigur, întregului public, adresând o calda invitatie pentru noua stagiune care se anunta, se pare, la fel de atractiva precum cea care s-a încheiat.
    Si acum, concertul de gala. Tenorul Cristian Mogosan este una dintre vocile importante ale României de azi, puternica, solida si bine articulata, cu sonoritate incisiva, patrunzatoare. Are o deosebita versatilitate în abordarea rolurilor, de la liricele „pline“ la cele lirico-spinte cu accentuari dramatice. Cu o culoare consistenta de glas, a cântat aria lui Lenski din „Evgheni Oneghin“ de Ceaikovski cu frumoasa derulare a frazelor muzicale si, catre final, cu placuta poetica si eseuri de mezzevoci. I-au urmat aria „No puede ser“ din zarzuela „La tabernera del puerto“ de Sorozabal careia i-a daruit accente patimase si, în compania Anitei Hartig, duetul „Lippen schweigen“ din opereta „Vaduva vesela“ de Lehár.
    Bogdan Zahariea pare sa se afle pe scena de-o viata, desi debordeaza de tinerete. Afiseaza siguranta în cânt si expune un glas placut, rotund si stralucitor în registrul acut. O respiratie bine pusa la punct îi confera cursivitate pe ambitus, asa încât desenele melodice sunt fluente. Înclinarea catre roluri spinte a fost evidenta, a interpretat pasional celebra „E lucevan le stelle“ din „Tosca“ si, eroic, nu mai putin faimoasa „Nessun dorma“ din „Turandot“, pagini pucciniene din opusuri interpretate deja pe scena Operei Nationale Române din Timisoara. În galeria tinerilor tenori români, Bogdan Zahariea este o aparitie demna de urmarit în conturarea carierei.
    Spectaculos a cântat delicioasa soprana Lacramioara Maria Hrubaru-Roata acutissima arie de coloratura a Cunegondei „Glitter and Be Gay“ din opereta „Candide“ de Bernstein! A fost o explozie de talent, de sarm, de pirotehnica vocala, de acrobatii pe tesatura înalta de glas, de sunete volatile si spumoase, de expresivitate amanuntit înfatisata în chip amuzant, scenic si vocal. Un mare Bravo!
    Interpretarea ariei de contralta a Principesei de Bouillon din „Adriana Lecouvreur“ de Cilea a revenit mezzosopranei Iulia Merca, de multe ori cu sonoritati sopraneggiante, urmata de talmacirea binecunoscutei „Chanson bohème“ din „Carmen“ de Bizet, într-o lectura – s-o numesc – interiorizata, personala, în care în ultima strofa si-a regasit patosul de gitana spaniola.
    Baritonul Jean Kristoff Bouton este un cântaret inteligent, cu voce plina de mobilitate, capabil sa restituie brilianta cavatinei lui Figaro din „Barbierul din Sevilla“ rossinian. A si facut-o, în pofida unei culori tenorale de glas.
    Soprana Ana Maria Donose-Marcovici a început bine aria „Muzica“ din opereta „Valurile Dunarii“ de George Grigoriu, cu aplomb si lucire de sunet. O vizibila indispozitie aparuta subit, în partea a doua a ariei, a facut-o sa sfârseasca în tonuri stinse. Pacat!
    Prezenta Anitei Hartig a avut de la primul sunet aura maiestriei, lirismului, rafinamentelor si subtilitatii. Prin aria bijuteriilor din „Faust“ de Gounod a conturat o Margareta delicata, cocheta, gratioasa, cu un spirit al valsarii care a luat totul ca într-un vârtej cuceritor. Un Si natural acut a încheiat regal si expansiv pagina.
    Atributul de analista de detaliu a discursului melodic a fost evident si în aria „Meine Lippen, sie küssen so heiss“ din opereta „Giuditta“ de Lehár. Într-o limba germana impecabila, soprana a cântat cu farmec vienez, cu stralucire si accente seducatoare, cu plamadire a cuvântului prin culori vocale într-o multitudine de sensuri si expresii. „In den Sternen, da steht es geschrieben, du sollst küssen, du sollst lieben“ („În stele sta scris, trebuie sa saruti, trebuie sa iubesti“) a mers direct în inimile auditoriului, l-a fermecat, artista însasi parea transpusa. Comunica formidabil.
    În trecutul nu prea îndepartat, am comparat unele calitati ale Anitei Hartig – emotionalitatea si sensibilitatea, minutiozitatea modelarii frazei, caldura, puritatea sonora –, cu cele ale câtorva legendare soprane. M-am gândit mult dupa aceea. Nu am exagerat. Si, iata, gratie asemanarilor în ceea ce priveste colorizarile si perfectiunea stilistica, evidente în aria de opereta, mai adaug acum numele marii soprane Elisabeth Schwarzkopf, regina a plutirilor înaltatoare.
    A acompaniat, la pupitrul Orchestrei Operei Nationale Române Iasi, foarte tânarul Gabriel Bebeselea, discipol al marelui dirijor si profesor clujean Petre Sbârcea. O bagheta de certa perspectiva, cu evidenta personalitate, care a condus si pagini orchestrale de substantiala exigenta, uverturile „Maestrii cântareti din Nürnberg“ de Wagner si „Forta destinului“ de Verdi, în care a suplinit lipsa masivitatii ansamblului instrumental prin tempi rigurosi. În compania corului pregatit de Manuel Giugula, a talmacit cu acuratete si „O fortuna“ din cantata „Carmina Burana“ de Carl Orff, si corul tiganilor din „Trubadurul“ de Verdi.
    Serata s-a încheiat în entuziaste aplauze cu obisnuitul Brindisi din „Traviata“ verdiana, în interpretarea tuturor solistilor, cu Anita Hartig si Cristian Mogosan vedete.