Nu mi se pare incredibil să aflu că, nu peste mult timp, managerii și muzeografii din muzeele de artă se vor apuca să numere câte nuduri au expuse în săli și vor decide să scoată unele opere din expunere, care, până atunci, se aflau în expoziție doar pentru că îndeplineau criterii precum valoarea și reprezentativitatea, pentru a aduce echilibrul de gen în muzeu. Desigur, pentru arta Renașterii și pentru epocile imediat următoare, un asemenea exercițiu dureros ar putea fi simplu de urmat. Mai dificil ar fi să urmăm un asemenea criteriu pe teritoriul artei abstracte.
Autor: Virgil Ştefan NițulescuApărut în nr. 583