O chestiune de imagine

S-a facut mult caz si s-au cheltuit multi bani pentru a schimba imaginea catastrofala a României in lume. Dupa toate aparentele, celebra frunza a nu mai putin celebrei dame aflata pâna de curând in gratiile cunoscute (sau poate ca ma insel) n-a servit la mare lucru. E posibil sa fi fluturat pretutindeni in lumea larga si pâna si in sudul continentului nord-american, dar, atât cât pot sa-mi dau seama, la Montréal n-a ajuns. Sau a ajuns, dar nu acolo unde ar fi trebuit in principiu sa ajunga cu precadere: la cei care pot convinge ca o tara nu se rezuma la stereotipuri de obicei defaimatoare si ca, deci, merita cu prisosinta sa fie vizitata, cunoscuta, inteleasa si eventual iubita.
Canalul francofon TV5 difuzeaza de ani de zile in Canada, sub genericul „Partir autrement“ (A pleca diferit), reportaje de o ora consacrate descoperirii tarilor lumii altfel decât ca destinatii strict turistice. Amestec de etnografie si antropologie fara mari pretentii, de curiozitati candide, de insolit, de exotism si de reclame pentru o agentie sau alta de turism clasic, reportajele insotesc descoperirile pe care le face un calator din Québecul francofon un pic naiv, dar binevoitor, ce-a lasat in general acasa bagajul stereotipurilor obisnuite. In general. Cum România a fost si a ramas o tara speciala in imaginarul canadian, se pleaca de obicei la drum intr-acolo cu bagajul respectiv si cu ceva pe deasupra, un soi de placere bolnavicioasa de a scormoni in mizeriile si neputintele românesti. Cel putin in cazul a douã reportaje recent difuzate.
In primul, tânarul calator cândva membru al unui grup umoristic a descins intr-un sat de tigani din Ardeal si s-a straduit vreme de o ora sa afle cum se sta cu saracia si discriminarea despre care auzise si citise. A aflat de la tiganii mustaciosi, prosperi si flecari cam ce povestesc ei când li se impinge un microfon in fata si se stiu filmati, exact ce-si inchipuia inainte de a se urca in avion si de a bate atâta drum.
In cel de-al doilea reportaj, acelasi tânar cu grimase frecvente de vesela uimire si incântare a descins printre copiii abandonati pe care o organizatie caritabila olandeza i-a luat in grija, le-a construit casute de lemn, ii hraneste, ii imbraca si-i invata regulile elementare ale supravietuirii in lumea de azi. Nu puteau insa lipsi din aceasta vizita pusa sub semnul generozitatii occidentale cu iz crestin revarsata peste nefericitii din fosta tara comunista Dracula si castelul sau. Ceea ce s-a intâmplat. In treacat spus, chestiune de imagine a unei comunitati de treizeci-patruzeci de mii de imigranti, o dovada de insolit si de exotism românesc putea fi gasita si aici, la Montréal, unde numarul bisericilor a ajuns la 12 (douasprezece) si parastasele pentru pomenirea parintilor morti in tara sunt un adevarat festin.
In sfârsit, cu sau fara frunza, in pofida apartenentei la Uniunea Europeana si la NATO, România a incremenit de douazeci si doi de ani in imaginarul occidental in aceeasi postura mizerabila. N-ar fi cine stie ce nenorocire daca si românii ce-si duc traiul in tara n-ar gândi la fel. Cu exceptiile de rigoare de cautat printre cei care au contribuit si contribuie la decaderea tarii si la propria lor prosperitate. Daca am inteles bine, una din explicatiile dezavuarii fostului guvern ar tine de o proasta comunicare cu populatia ce-ar fi trebuit sa inteleaga, dar n-a inteles, sensul fericit al saracirii, al batjocoririi sistematice si al prezentei din ce in ce mai evidenta in viata de toate zilele a politiei, jandarmilor si serviciilor secrete. Românii care au iesit in strada n-ar fi inteles, din acelasi motiv, binele pe care câteva figuri emblematice ale Puterii, ajunse la vârsta maturitatii depline, a incompetentei si a iresponsabilitatii cu pretentie de intelepciune pragmatica intr-o lume aflata la rascruce, s-au straduit si se straduiesc sa li-l faca din pura iubire de patrie si de natie.
România a fost astfel fericita cu un nou guvern ai carui membri erau copilandri sau tinerei cu tuleie când istoria si-a facut de cap. Comunicarea intrata pe mâna profesionistilor cu experienta diversiunii, o imagine de prospetime, de elan si de optimism contagioase, de competenta si de daruire de sine, de sacrificiu si de amor pasional pentru ce-a mai ramas din tara si compatriotii inglodati in necazuri ar fi trebuit sa se reverse instantaneu, ca o mana cereasca, peste tara si chiar si dincolo de hotare. N-a fost sa fie si nimic nu anunta ca se va intâmpla un astfel de miracol.