E foarte important să ne iubim ţara. Şi e inutil, nu să criticăm onest, ci să vedem la tot pasul greşeli şi defecte, să ironizăm, să blamăm sau să incriminăm excesiv, până la intoxicare, situaţia economică, politică, socială şi culturală a ţării, deoarece astfel nu facem decât să ne subţiem seva şi potenţialul energetic, afectiv, deturnându-l înspre o agresivitate subterană, de tip pasiv, atât de frecventă în spaţiul nostru românesc, în care cuvintele, vorbele, „replicile”, argumentaţiile, explicaţiile, retoricile ţâşnesc cu atât mai veninos, mai voluptuos şi mai inflaţionist cu cât suferă de o lipsă, de o acoperire sau de o traducere în acţiune, faptă, atitudine.
Să nu uităm că în democraţia noastră recentă, nematurată şi nepatinată încă de timp, lucrurile nu se pot schimba peste noapte, sedimentarea, asimilarea valorilor şi a tradiţiilor cerând timp şi răbdare. Ceea ce nu înţelegem este că nu putem fi învingători câtă vreme vedem şi căutăm, cu o satisfacţie aproape morbidă, doar neajunsurile, lipsurile, minusurile, fisurile şi părţile slabe. Şi nu putem fi învingători, deoarece acest tip de gândire sau de mentalitate negativă, specifică voinţelor leneşe, slabe, se bazează pe resentiment, adică pe frustrare, pe incapacitatea de transformare pozitivă a datelor realităţii.
E inadmisibil şi lipsit de coloană vertebrală să vorbeşti atât de urât, de ironic sau de zeflemitor despre ţara ta, despre oamenii ei şi este şi mai inadmisibil să „vinzi“ această imagine proastă în străinătate. Mass-media, ca formatoare a opiniei publice, aduce, aşa cum se ştie, un grav prejudiciu prin intoxicarea continuă cu informaţii negative şi de scandal, menite a ne orienta sau „descărca“ adrenalina doar spre rudimentar şi primitiv. Ar fi interesant de făcut, în acest sens, un experiment la scară naţională, în care o perioadă de timp, fie ea cât de scurtă, fie ea chiar de o zi, mass-media să nu mai difuzeze/ promoveze nimic rău, negativ şi otrăvitor, pentru a ne putea deprinde cu gustul şi exerciţiul binelui, ca şi pentru a începe să ne încurajăm calităţile şi să ne preţuim cu adevărat. Acea zi ar putea deveni o reală sărbătoare naţională.
E bine să ne vedem micile sau marile defecte, dar nu e bine să le dăm atât de multă importanţă. A da prea multă importanţă defectelor, înseamnă a le adânci, adică a crea inconştient toate condiţiile pentru propagarea lor. Astfel, oamenii se vor molipsi şi vor răspunde în sensul presupoziţiei „negative”, teoria fiind, aparent, confirmată de experienţă. E binecunoscut faptul că dacă cineva descrie pe altcineva drept un „inamic“ împotriva căruia trebuie să lupte şi să se apere, acel cineva va răspunde asemănător, „teoria“ fiind, aparent, confirmată de experienţă. Ceea ce ignorăm în acest caz e faptul că însăşi modul nostru de a privi sau de a gândi (negativ) a produs acea stare de fapt ce pare a avea apoi o realitate independentă şi de sine stătătoare.
Suntem exact cine vrem să fim, în sensul că noi ne construim realitatea în care vrem să trăim. Dacă ne dorim cu adevărat o schimbare de mentalitate, nu trebuie să aşteptăm ca ea să vină de la alţii sau de sus. Schimbarea trebuie să înceapă cu noi înşine, deoarece numai aşa e posibil ca ea să se propage sau să se producă şi în ceilalţi. Fiecare e responsabil să se debaraseze de mentalitatea negativă şi să înceapă să vadă nu doar reactiv, retrospectiv, resentimentar, ci şi în perspectivă, aidoma acelui vers dintr-un frumos cântec românesc – „şi eu… spre Soare mergeam”.