Cartile Seherezadei
Demult, odata, o femeie a reusit sa
vindece disperarea bolnava a unui
sultan, Sahriar pe numele lui,
prin fictiuni. Daca as fi Seherezada si
daca de bunavointa
voastra ar depinde viata mea, as incerca
sa va citesc in fiecare seara o pagina
dintr-o carte.
Azi, ar fi…
În vremuri tulburate, bezmetice, lipsite de valoare, dar fudule în stradania de a o imita, pentru a nu pierde cu totul libertatea, pudoarea, fidelitatea si atentia, recitirea lui Epictet si a Manualului sau, ar putea fi adevarul-sursa-de-speranta. Despre viata lui Epictet din Hierapolis, reprezentant al stoicismului roman, sclav eliberat al unui crud patrician, nu se stiu prea multe. Se pare ca data nasterii sale ar fi anul 50 d.Hr, ca a fost elevul filozofului Gaius Musonius Rufus si sigur e ca a devenit el însusi profesor de filozofie. Conferintele si dizertatiile sale s-au pastrat gratie notitelor elevului sau, Flavius Arrianus. Ca si Socrate, pe care de altfel îl citeaza frecvent în cugetarile sale, Epictet pare a fi fost interesat mai degraba de viata traita onest, la calitate maxima, într-un prezent solid, decât de o posteritate asupra careia omul nu are putere: „aminteste-ti ca esti actor într-o piesa, lunga sau scurta, în care autorul a vrut sa te includa. Daca el vrea ca tu sa joci rolul unui cersetor, trebuie ca tu sa-l joci cât poti mai bine. La fel, daca vrea sa joci rolul unui schiop, al unui împarat, al unui plebeu. Caci depinde de tine sa joci bine personajul care ti-a fost dat, dar depinde de altul sa ti-l aleaga“.
Sa privim putin lumea si pe noi însine prin luneta lui Epictet. Îsi joaca profesorii cât pot ei de bine rolul atribuit? Sunt guvernantii acestia sau cei de dinaintea lor sau cei ce vor urma constienti de responsabilitatea, importanta si încrederea ce le-a fost acordata? Dar medicii, directorii de spitale, asistentele îsi amintesc macar o data pe zi, partitura vitala pe care o joaca? Nu trebuie sa ai judecata înteleptului ca sa constati la tot pasul negatia tripla ce ar decurge, daca raspunsurile ar fi sincere. Sistemul, asupra caruia se abate oprobriul public, e format din oameni. Eu, tu, noi. Pudoarea, modestia, fidelitatea, generozitatea, consecventa, libertatea nu exista înafara noastra, ca niste formatiuni eterice capabile sa aterizeze calm pe cosul casei si sa ne împodobeasca precum bradul de Craciun.
Cei care îsi doresc puterea, crezând ca o merita sau sperând ca vor schimba ceva cu ajutorul ei, ar trebui sa petreaca un timp de meditatie, având afirmatia urmatoare drept calauza: „în orice actiune, înainte de a o întreprinde, priveste cu atentie ceea ce o precede si ceea ce îi urmeaza si actioneaza dupa aceasta examinare. Daca nu faci astfel, la început totul va fi placut, pentru ca nu vei întrezari urmarile, dar la final, aparând rusinea, vei fi cuprins de confuzie“.
N-am vazut nici o persoana publica asumându-si vreo vina pentru tragediile, fraudele, crizele economice, furturile nationale, formele de coruptie sau lipsa fundamentala de gândire, strategie si viziune. N-am auzit despre vreo demisie de onoare. Nu stiu pe nimeni care sa-si asume vreo greseala, cât de mica, în spatiul public. Probabil ca, pentru tot ceea ce se întâmpla, de vina este doar cel care… împarte rolurile. A facut o distributie gresita. Lectura Manualului ar ajuta, în acest caz disperat, macar la îmbunatatirea dictiei si a jocului actoricesc!
Si, vazând zorii zilei mijind, seherezada sfioasa, tacu …
http://cartileseherezadei.radiocultura.ro