Povestea începe în anul 1969, când presedintele Germaniei (RFG), Walter Scheel, îl invita pe foarte tânarul pianist Justus Frantz sa însoteasca delegatia germana în Gran Canaria, în vederea sustinerii unui recital. La încheierea tratativelor oficiale, celebrau astfel semnarea protocoalelor convenite între cele doua state. Pe atunci, Justus Frantz se afla în plina ascensiune artistica, cu premii internationale câstigate, rezultat al unei solide educatii muzicale. Studiase cu unul dintre cei mai mari pianisti ai lumii, Wilhelm Kempff, beneficiind de o bursa nationala în acest scop. Inspiratia presedintelui de a-l coopta în delegatia oficiala s-a dovedit benefica: pe de o parte, pentru ca recitalul sustinut la Las Palmas a ramas în memoria politicienilor si a melomanilor care l-au ascultat atunci pe tânarul pianist, ceea ce a contribuit la crearea unei atmosfere mult îmbunatatite a întâlnirilor bilaterale; pe de alta parte, pentru ca Justus Frantz a descoperit, în vizitele organizate în jurul capitalei (Maspalomas), un loc care urma sa-i schimbe viata. Întors în tara, succesul politic al delegatiei, dublat de cel artistic l-au propulsat pe Justus Frantz în elita muzicienilor germani, astfel ca, un an mai târziu, în 1970, debuta pe scena Filarmonicii din Berlin, alaturi de cel mai impunator muzician al timpului, Herbert von Karajan. De la acel debut rasunator a mai lipsit doar un pas pâna la cel american, din 1975, când a aparut în compania Orchestrei Filarmonicii din New York, sub conducerea lui Leonard Bernstein. De atunci, maestrul Justus Frantz cânta pe toate meridianele lumii, fiind unul dintre muzicienii reprezentativi ai timpului nostru. Astazi putem spune despre Justus Frantz ca este un artist complet, pianist si dirijor, cu o cariera fulminanta, tinând cont de numarul concertelor anuale – peste 250 – si de repertoriul pe care l-a imprimat, atât ca pianist cât si ca dirijor la pupitrul multor orchestre, dar mai ales la cea pe care a înfiintat-o în 1995, împreuna cu Sir Yehudi Menuhin si Leonard Bernstein: Orchestra Natiunilor. Cariera i-a oferit maestrului mari bucurii sufletesti, întâlniri cu personalitati ale lumii (artistice, politice etc.), asigurându-i, în acelasi timp, si o anumita stabilitate financiara, astfel încât, la începutul anilor ’80, a reusit sa cumpere, pe insula unde îi ramasese sufletul, un domeniu de patruzeci de hectare pe care l-a transformat într-o oaza încarcata de muzica. Nu se ajunge foarte usor în acest Rai al muzicii. În general, din orice colt al lumii ai zbura spre Gran Canaria, trebuie sa faci o escala la Madrid, de unde esti nevoit sa mai petreci înca trei ore în avion, pâna la Las Palmas; astfel încât întregul periplu poate dura mai bine de zece ore, incluzând si escala, desigur. Efortul, însa, merita cu prisosinta, caci la doar 30 km de capitala, la Monte Leon, se afla miraculosul tarâm de care vreau sa va vorbesc, în inima unui peisaj straniu, aproape selenar, cu o vegetatie complet arsa de soare, care se agata cu îndârjire de pamântul uscat si rosu, asemanator Marelui Canion. Drumurile, extrem de înguste, te poarta printre dealurile însângerate, oferindu-ti, din loc în loc, rare semne de viata: câteva vile si gradini, aflate la distante foarte mari una de cealalta. De altfel, astazi nu se mai poate construi acolo, întrucât acel peisaj unic se afla sub protectie UNESCO. Domeniul (în limba spaniola La Finca) pe care maestrul Justus Frantz l-a creat, gândindu-l în cele mai fine amanunte, îti taie, pur si simplu, rasuflarea. Vegetatia luxurianta, gradinile terasate, ansamblul vilelor presarate pe întreg domeniul, amfiteatrul de la poalele fincai, multiplele spatii concepute pentru concerte în aer liber, amploarea piscinei, nenumaratele terase dotate cu lumini, mese, umbrele sau umbra naturala, de unde verdele impetuos care te înconjoara îti mângâie ochiul si sufletul, alcatuiesc un fascinant contrast cu peisajul ars pe care l-ai strabatut pentru a ajunge acolo. Viile întinse pe dealurile care ocrotesc spatiul locuibil fac din acest domeniu un loc pe care nu doresti sa-l mai parasesti vreodata. Asa se explica faptul ca, spre exemplu, Leonard Bernstein petrecea cel putin trei luni pe an la Finca, doar acolo aflându-si linistea si confortul de care avea nevoie pentru a compune. Practic, ultimii sai douazeci de ani de creatie sunt legati de Monte Leon. De altfel, toata floarea muzicii clasice (interpreti, compozitori, dirijori) a fost invitata sa petreaca, atâta timp cât avea nevoie, în acest spatiu privilegiat. De la Samuel Barber, Alfred Schnittke, Gian Carlo Menotti, pâna la Yehudi Menuhin, Sergiu Celibidache, Valery Gergiev, Sir Samuel Rattle, pentru a enumera doar câteva nume celebre, artisti de renume mondial s-au perindat pe la domeniul maestrului Justus Frantz. Fotografiile de pe pereti sunt marturia întâlnirilor care au înnobilat acest spatiu. Probabil datorita acestei pleiade de uriasi artisti care au vizitat Finca a înflorit ideea maestrului de a organiza, anual, un festival la care sa invite mari muzicieni ai momentului. Impresionant este si faptul ca publicul festivalului e, în mare parte, alcatuit din cetateni germani, care vin acolo special pentru eveniment. Sunt sute de oameni care doresc sa-i asculte în acest spatiu privat pe unii dintre cei mai valorosi muzicieni ai lumii. Ceea ce maestrul Justus Frantz pune la dispozitia melomanilor este de-a dreptul fascinant: spatiile decupate în vegetatia plina de leandri si palmieri imensi, pusi în valoare prin lumini bine pozitionate – din când în când mai cade câte o frunza grea, producând un suierat puternic, pe care publicul îl ignora zâmbind; numarul impresionant de piane Steinway din casa lui Justus Frantz, sapte la numar, plus un clavecin de concert, permitând organizarea de recitaluri la doua sau mai multe piane; membrii Orchestrei Natiunilor, care acompaniaza invitatii; petrecerile de dupa fiecare concert; atmosfera creata nu numai prin muzica, dar si prin elemente impresionante de decor: se cânta, dupa lasarea serii, la lumina candelabrelor etc. Toate fac din Finca Festival un loc unde muzicienii îsi doresc sa fie invitati. Un detaliu foarte important: la finalul serilor concertante, artistii stau la masa cu spectatorii, ofera autografe, CD-uri si alte amintiri, spre satisfactia tuturor participantilor. Se creeaza, practic, o mare familie invitata la acest regal artistic si culinar, supervizat îndeaproape de catre maestrul Justus Frantz, în chip de gazda perfecta.
M-am numarat si eu, anul acesta, printre cei privilegiati. Am fost solistul uneia dintre zilele de festival, alaturi de Orchestra Natiunilor, pe care maestrul, în generozitatea sa, mi-a oferit posibilitatea sa o si dirijez. A fost o întâlnire cu mari muzicieni si, nu în ultimul rând, cu un public extrem de educat pe care nu-l uiti toata viata.
Pe întreaga perioada (6-13 iulie), am cutreierat domeiul în lung si-n lat, am degustat din productia domniei sale de vinuri si m-am desfatat cu bucate pregatite de unul dintre cei mai premiati „sefi” într-ale artei culinare din lume, pe care Justus Frantz l-a angajat pe perioada nelimitata; o sa mai spun doar ca vinul produs la Finca este medaliat cu aur si platina, ca butucii de vie au fost adusi din Anglia, butuci Rothschild, si plantati de specialisti, doar ca oficialitatile locului au decis ca vinul nu poate fi vândut pe insula, fiindca butucii sunt prea înalti si nu corespund standardelor impuse, astfel încât întreaga productie este trimisa în China. Vorbim de 30.000 de sticle anual, la un pret de cincizeci de euro sticla. De asemenea, angajatii, zece la numar, se îngrijesc zilnic de întreaga ferma, asigurându-le invitatilor un confort perfect.
Spatiile de locuit, mobilate impecabil, cu bai luxoase si gradini pentru fiecare apartament, au si regim de închiriere. Cine este interesat poate accesa site-ul Finca Justus Frantz, macar din curiozitate, pentru a se convinge de unicitatea si frumusetea acestui loc pe care l-am numit, fara exagerare, raiul muzicii.
Autor: ION BOGDAN STEFANESCUApărut în nr. 393