Artistei neo-zeelandeze Judy Millar, criticii i-au atribuit pictura gestuală, apropierea de arhitectură prin aşezarea culorii şi un biomorfism ca efect al lucrărilor sale. Pictura abstractă, post-expresionistă a lui Judy Millar a atras atenţia prin aşezarea vopselei în spaţiul lucrării, într-un looping continuu, care crează panglici curbate, strânse, un curly în tonuri puternice, vibrante din care negrul şi rozul lipsesc rar. Adeseori, Judy Millar se întoarce asupra zonei pictate, revocând totul, ştergând, separând linii, transformând sectoare întregi în „unpaintings“. Lucrând atât în Noua Zeelandă, la Auckland, cât şi în Germania, la Berlin, artista este reprezentată de galeriile Hamish Morrison din Berlin şi Mark Muller din Zürich. Ambele o reprezintă în această perioadă la Art Basel. Preţurile pentru lucrările artistei, potrivit portalului artsy.net, se situează într-un interval de 7.000- 20.000 de euro.
Judy Millar, Untitled, 2009, acrilic şi ulei pe aluminiu, 70 cm × 95 cm, Hamish Morrison Galerie © artsy.net
4 Judy Millar, Untitled, 2013, acrilic şi ulei pe p#nză, 180 cm × 150 cm, Galerie Mark Müller © artsy.net