Laura Goia, Ion Pop Reteganul. Bibliografie, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015
„Cine va scrie, odată şi odată, o istorie conştiincioasă a dezvoltării culturale a poporului român din Ardeal, va trebui să păstreze o pagină de cinste, de aur, pe seama acestui învăţător modest de sate, fiindcă multă vreme a fost cheagul care a strâns rândurile scriitorilor poporali în reviste şi cărţi poporale redactate de el, şi a scris şi el cum n-au scris mulţi la noi“.
Mi-au venit în minte cuvintele lui Horia Petra-Petrescu, acum, când am primit de la Biblioteca Judeţeană George Coşbuc din Bistriţa, o amplă Bibliografie Ion Pop Reteganul, alcătuită de Laura Goia.
Bibliografiile sunt instrumente de lucru pentru cercetătorii oneşti şi conştiincioşi, ai istoriei culturale în general; în mod firesc, ele preced redactarea monografiilor, studiilor sau ediţiilor, pentru că îi arată celui care se gândeşte la o asemenea lucrare începutul de drum: ce s-a scris, ce ar putea el adăuga, sau ce ar putea aduce nou.
Bibliografia propriu-zisă este alcătuită din trei secţiuni: 1. Lucrări de autor şi culegeri (manuscrise şi operă publicată), 2. Referinţe critice, 3. Documente consultate.
Prima constatare îmbucurătoare după consultarea Bibliografiei Ion Pop Reteganul este că folcloristul năsăudean a fost mereu în atenţia istoricilor literari. I s-au consacrat trei monografii semnate de către Vasile Netea, Ioan Ilieş, şi, cea mai amplă, de către Ion Apostol Popescu.
A avut o activitate literară diversă: culegător de folclor – dominanta scrisului său –, povestitor, memorialist, istoric literar şi pedagog. Din activitatea de folclorist i s-au editat şi reeditat mereu, de-a lungul anilor, Poveştile ardeleneşti, cartea care nu numai că l-a făcut cunoscut, dar a devenit atât de strâns legată de numele său, încât nici nu mai trebuie menţionat autorul ca la Amintiri din copilărie, Balade şi idile, Pădurea spânzuraţilor ş.a.
A fost reeditat povestitorul: Ion Pop Reteganul, Nuvele, ediţie de Diana-Alina şi Anton Rus, Editura Astra, Blaj, 2005, ne oferă o selecţie din nuvelistica scriitorului (şapte nuvele), în care întâmplările din lumea satului de altădată, personajele şi mai ales graiul ardelean bucură pe cei care consideră (încă) literatura o artă a cuvântului cu înalte scopuri educative. În 2013, am publicat la editura Eikon din Cluj-Napoca o antologie de Povestiri, selectând pagini din volumaşele tipărite de autor, demonstrând că Ion Pop Reteganul ocupă între povestitorii ardeleni un loc proeminent. Urmând modelul lui Slavici, al cărui epigon este prin accentuatul caracter educativ al scrierilor sale, el prefigurează personaje, situaţii şi întâmplări pe care le vom întâlni, mai târziu, în proza lui Ion Agârbiceanu şi Liviu Rebreanu. La Ion Pop Reteganul este o admirabilă simbioză între „poveştile ardeleneşti“ şi povestirile originale, prin arta povestirii şi prin excelenta cunoaştere a graiului ardelean.
A fost reeditat memorialistul, cu duioasele Amintiri ale unui şcolar de altădată – mai întâi de către Ion Apostol Popescu şi Serafim Duicu, la Editura Tineretului, în 1970, şi în două ediţii, în 2006 şi 2013, de către prozatorul Corneliu Cotuţiu, la Editura Eikon din Cluj-Napoca. Ele completează volumaşul Odinioară şi acum, Astra, Sibiu, 1933. Când vorbim despre anii copilăriei (la invitaţia marelui humuleştean – „Hai mai bine despre copilărie să povestim“) o raportare inevitabilă este la Creangă. Cornel Cotuţiu făcând şi el această apropiere, menţionează cu subtilitate şi nota originală a lui Ion Pop Reteganul: „Dacă pentru Creangă memoria involuntară este principalul ordonator (á la Proust) al compoziţiei textului şi o şansă de a înviora un timp revolut, la Ion Pop Reteganul căutarea timpului pierdut se datorează unui glas al etosului şi etnosului etic din amontele Someşului Mare. De aici, apoi şi blândeţea discursului narativ“.
A fost reeditat istoricul literar. În 2009, istoricul literar Constantin Cubleşan a publicat, tot la Editura Eikon şi tot sub egida Bibliotecii Judeţene George Coşbuc, paginile de „publicistică literară“ ale Reteganului, adunate mai ales din revista Cărţile săteanului, intitulându-le Medalioane literare, în care scrie entuziast despre mari cărturari şi scriitori români: Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Andrei Mureşanu ş.a. Medalioanele literare sunt în scrisul lui Ioan Pop Reteganul o interesantă specie literară, îmbinând evocarea cu portretul literar şi cu stăruitoare îndemnuri de cinstire a acestor înaintaşi. Iată un fragment despre Andrei Mureşanu, care poate da o idee despre specificul acestor medalioane literare: „Ce să zicem despre diamantul cel mai scump al poeziilor sale, de Un răsunet al anului 1848? Cărui român nu-i e cunoscută poezia Deşteaptă-te, române? Fiecare o cunoaşte; cetiţi-o, iubiţi cetitori, şi veţi pune la inimă vorbele marelui poet; poezia întreagă, o învăţaţi de-a rostul şi vă învăţaţi şi copilaşii să o cânte şi priceapă! Da, să o înveţe şi înţeleagă, căci aici în unsprezece strofe a spus tot ce e mai frumos din trecutul nostru, fie ca mărire, fie ca suferinţă; aici ne spune toată râvna poporului român, aţâţă la fapte măreţe, fulgeră asupra tiraniei, aruncă blestem asupra trădătorilor (vânzătorilor) şi îndumnezeieşte libertatea. Cu glasul apăsat ne mustră pentru «oarba neunire» din trecut, ne strigă să ne deşteptăm, să ne ridicăm din «patru unghiuri» şi să ne unim «în cuget şi simţiri»“.
O bună parte a operei sale a rămas în coloanele unor ziare şi reviste sau în manuscris. Bibliografia sugerează ce ar urma să se tipărească din opera acestui harnic învăţător şi scriitor ardelean:
Mai întâi scrierile didactice şi metodice, pentru că în paginile revistelor Convorbiri pedagogice, Şcoala poporală, Amicul Familiei a publicat scrieri pedagogice în care este preocupat de îmbunătăţirea sistemului de predare în ciclul primar, de importanţa deprinderilor practice în şcoala poporală (sătească), de pregătirea pentru viaţă prin şcoală, ca în acest comentariu al cunoscutului dicton latin: Non scholae, sed vitae discimus. „Mare şi puternic este adevărul acestor cuvinte şi fericit este acela, care a înţeles pe deplin însemnătatea lor, încă fiind pe băncile şcolii (…). Viaţa de toate zilele ne arată că atât cât trăim avem să învăţăm mereu, să ne luminăm mintea, dacă voim să fim fericiţi în viaţă şi dacă dorim să fim neatârnaţi de alţii în mii şi mii de împrejurări“.
Apoi, din opera folcloristică nu s-au mai retipărit folclorul obiceiurilor (nuntă, înmormântare), legendele şi anecdotele.
Ar trebui reeditată într-un volum corespondenţa lui Ion Pop Reteganul, bogată şi diversă, risipită în diferite volume, sau rămasă şi ea în manuscris. Corespondenţa şi documentele de arhivă arată că biografia lui Ion Pop Reteganul are câteva momente insuficient lămurite sau rău cunoscute. Voi da un singur exemplu, menţionat în Bibliografie – anii în care a fost învăţător la Orlat şi Lisa în Ţara Făgăraşului sunt ani zbuciumaţi în cariera învăţătorului, când intră în conflict cu autorităţile şcolare şi este destituit, scrie epistole de „iertare“ pentru a fi reprimit – secvenţe biografice ce amintesc de activitatea didactică a lui Gheorghe Şincai.
Paginile introductive ale Bibliografiei reproduc un text cvasi-inedit, Eu despre mine (Autobiografie), preluat din revista Convorbiri pedagogice, care se înscriu în completarea Amintirilor şcolarilor de altădată, înfăţişând anii de dăscălie din Sâncel (jud. Alba) sau Rodna (jud. Bistriţa-Năsăud) şi preocuparea lui de a înzestra şcoala cu manuale bune: „În Septembrele anului 1886 m-am gândit mult ce ar fi de făcut ca elevii şcoalelor rurale să nu fie lipsiţi de cărţile celea mai necesare, de abecedare şi legendare (cărţi de citire). Nu reflectai însă nicicând la şcoala condusă de mine, că eu în şcoala mea, elev fără carte n-am avut. I-am câştigat chiar şi din punga mea, numai să-mi ajung scopul, să-i învăţ a citi şi a scrie…“.
Fără îndoială, o carte utilă, un instrument de lucru şi un ghid lămuritor pentru viitorul editor sau monograf al lui Ion Pop Reteganul.