McEnroe n-a fost doar un geniu al rachetei, ci si un psiholog aplicat, adesea malgré soi. Inteligenta lui analitica, empatia si capacitatea de a intra in mintea semenului l-au transformat intr-un psihanalist secret sau, dupa cum hilar se spune astazi in sarmana limba româna violentata de circarii mediatici de sub titulatura perversa „Gândeste liber!“, intr-un mentalist care nu se cunoaste. Oricum ar fi, analizele sale stau marturie pentru inteligenta peste medie pe care a posedat-o, dar si pentru putinta de a surprinde in formule adecvate esentialul despre adversarii lui.
Iata cum gândea Johnny despre Borg, marele lui oponent din epoca…
„Prima oara când l-am vazut pe Borg eram copil de mingi.
Cred ca prin 1971 sau 1972 la US Open, Forest Hills. Trebuie ca el avea cam cincisprezece sau saisprezece ani, iar eu doisprezece sau treisprezece. Mi s-a parut ca avea o alura incredibila – plete, bandana, o barba binisor crescuta, de parca nu s-ar fi ras de doua saptamâni. Cât despre echipamentul lui Fila – polourile mulate si pantalonii scurti… Admiram la nebunie asa ceva! In acea vreme, as fi dat orice pentru un polo cadrilat Fila; daca e sa ma refer la bluza, aceasta mi se parea idealul suprem. (Ca sa fiu sincer pâna la capat, mi s-a intâmplat cândva sa imi dau jumatate din continutul sacului de sport pentru o bluza Fila care abia imi venea!)
Imi amintesc ca acum de Vilas, cu straiele strânse pe trupul musculos si plin de sudoare… ca si de Nastase. Tipii astia aveau un look formidabil! Pe-atunci, tinutele de tenis erau mult mai aratoase decât cele din prezent. Mi se pare ca polourile si pantalonii extrem de largi de astazi sunt oribili, ca si incaltarile care seamana cu niste lansatoare de rachete… Dar hai sa nu continui, nu doriti asta.
Dintre toti, Borg ma impresiona cel mai mult. Avea o aura magica – ca un fel de viking care aterizase nu se stie de unde pe terenul de tenis. N-as sti sa spun de unde venea aceasta vraja. Un lucru e sigur, anume ca acest aer nu venea direct din personalitatea suedezului: doar i-ati ascultat interviurile. El n-avea mare lucru de spus, indiferent daca era vorba despre competitii sau viata privata, dar asta din pricina ca nu vorbea prea mult. Infatisarea sa – nesfârsitele lui picioare bronzate, umerii lui largi – si felul in care juca, vibratiile pe care le degaja, totul era mai mult decât suficient. De ce sa fi spus atunci mai mult? Chiar si inainte sa câstige la Wimbledon, pe când avea doar cincisprezece ani, in jurul lui se aflau sute de fete: celebrele groupies, cam in maniera in care erau asaltati baietii din trupele Beatles si Stones! Asta nu se mai intâmplase niciodata in tenis – nu inaintea lui! Iar dupa aceea nu s-a mai intâmplat…
Unii il compara pe Sampras cu Borg. Din punctul meu de vedere, nu exista comparatie posibila. Daca Pete este unul dintre cei mai mari jucatori din toate timpurile, poate chiar cel mai mare, Borg, prin simpla lui prezenta, aducea infinit mai mult jocului ca atare. Pâna si povestea sa avea ceva de necrezut: cine si-ar fi imaginat un asemenea jucator venit din Suedia, o tara de opt milioane de locuitori, cu un climat subarctic?
Fara indoiala ca era cel mai valoros atlet pe care l-am vazut eu vreodata – si mi se pare ca astazi aceasta calitate imensa a suedezului e trecuta pe nedrept sub tacere. Iar aceasta teribila calitate atletica nu avea nimic gratuit sau intâmplator, caci ea devenise o obligatie esentiala, consecinta necesara a stilului sau bizar de joc: se apropia si se indeparta, un du-te vino, la mare distanta de linia de fund a terenului, lovind minge dupa minge pâna când i se deschidea in fata un unghi sau pâna când, in cele din urma, adversarul lui gresea. Borg juca lateral, in vreme ce tenisul meu era unul la modul inainte-inainte-tot-inainte!, doar ca el era atât de rapid incât izbutea sa compenseze prin viteza aceasta propensiune pentru departe. Chiar si astazi, la vârsta pe care o are, cincizeci si sapte cred, a ramas unul dintre cei mai rapizi dintre tenismenii activi, cu o exceptie sau doua!“
Asa scrie Bad Boy despre marele sau adversar, Björn Borg, in superba lui autobiografie, „You Cannot Be Serious“. Rânduri adânci, stil temperamental, dar mai ales o profunda inteligenta analitica excelent racordata la realitatea din fata sa…
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 4462013-11-14