În sfârşit, Roland Garros-ul

Pentru Yannick Noah, calificarea în sferturile de finală ale Roland Garros-ului nu mai însemna o provocare. Gustul şi senzaţia premierei se estompaseră de multă vreme. Nici măcar sentimentul de a fi sus, aproape de vârf, nu mai putea să-i provoace tenismanului francez vreo satisfacţie. Lucrurile stăteau la fel ca în situaţia unui alpinist care, pornit să escaladeze Everestul, din motive de ordin tehnic sau meteorologic, este constrâns să rămână în ultima tabără, în vreme ce echipa de asalt are o cu totul altă componenţă. Să fii atât de aproape şi să nu finalizezi, oare poate exista frustrare mai năprasnică?
În primii opt jucători ai tabloului de simplu masculin din ediţia 1983 de la Roland Garros sunt calificate nume grele, precum Wilander, Lendl, Connors, Vilas, McEnroe, Higueras şi outsiderul francez Christophe Roger-Vasselin, tatăl lui Edouard Roger-Vasselin, tenismanul de astăzi. Surprinzător, Roger-Vasselin îl elimină pe Connors, ibericul José Higueras îl trimite acasă pe veteranul argentinian Guillermo Vilas după un meci maraton care a durat cinci manşe, iar deţinătorul la zi al trofeului, suedezul Mats Wilander, îl domină în patru seturi pe roşcovanul  iancheu John McEnroe. Cel mai dur meci din sferturi este cel dintre Noah şi cehoslovacul Ivan Lendl. Ivan, încă nu cel Groaznic, disputase finala din 1981, când Borg îi interzisese accesul la trofeu. El rămânea însă oricum o stâncă foarte tare, mai cu seamă pe zgură.
În ciuda faptului că nu este deloc favorit, Yannick ia partida pe cont propriu, joacă foarte rapid, îl agresează permanent pe Lendl, reuşind să-l împiedice pe nativul din Ostrava să-şi dezvolte jocul său meticulos şi tactic de pe linia de fund a terenului. Destul de curând, scorul arată neverosimil de bine în favoarea lui Noah: 7-6 6-2 5-2. Favoritul tribunelor de pe Chatrier este aproape de o imensă performanţă. Ca de obicei, însă, când eşti la o mustaţă de victorie, ceva se întâmplă, iar agresivitatea se vede inhibată, la fel şi încrederea în sine. Esticul reuşeşte cinci ghemuri la rând, salvează două mingi de meci şi se salvează dintr-o situaţie aproape imposibilă. Ce va fi în setul al patrulea? Cu moralul ranforsat, oare va izbuti Lendl să refacă handicapul de o manşă? Parizienii de pe Central retrăiesc o dramă. Ei se tem pentru compatriotul lor, demonizându-l pe cehoslovac, oricum nu un tenisman foarte simpatic.
Foc de paie, căci Yannick face cel mai bun tenis de care este capabil, iar setul al patrulea devine şi cel din urmă, câştigat în ceva mai mult de un sfert de oră, scor 6-0! Noah a spart plafonul sferturilor de finală pe zgura pariziană şi este în semifinală! Everestul devine posibil, mai cu seamă că adversarul îi este Roger-Vasselin, un „obstacol“ mai mult decât accesibil. Francezii sunt în delir, căci doi jucători din Hexagon îşi dispută un loc în runda finală! Nemaivăzut! Cât îl priveşte pe Noah, traversând cea mai fastă epocă din carieră, elevul lui Patrice Hagelauer izbuteşte o partidă de vis, câştigată expeditiv cu 6-3 6-0 6-0! Christophe este realmente surclasat de formidabiul tenis de atac dezvoltat de Noah.
Ajuns pe culme, Yannick mai are de înfruntat o singură piedică, dar una imensă, în persoana campionului en-titre, Mats Wilander, care-l învinsese în patru seturi pe Higueras. Este ca şi cum, deja pe vârful „Acoperişului lumii“, intervine o problemă aparent insolvabilă: cine să înfigă drapelul în solul stâncos şi îngheţat al masivului himalayan? Un francez sau un suedez?
În seara de dinaintea finalei, francezul doarme ca un copil, deşi este teribil de emoţionat. Ba chiar visează că va pierde meciul… în cinci seturi. În ciuda acestui onirism rău premonitor, Yannick intră foarte decis în partidă, iar parizienii îi sunt suporteri de nădejde, hărmalaia lor devenind absolut infernală. El câştigă la doi prima manşă, apoi, cu toate că Wilander execută un excelent tenis de regularitate şi precizie de pe linia de fund, apetitul ofensiv al francezului şi mistica lui credinţă în victorie îl împing pe Noah să instituie un veritabil radar la fileu. Deşi seturi de mare luptă, manşele doi şi trei sunt adjudecate de tenismanul gazdelor la cinci şi la şase (tie-break câştigat la trei!). Mats nu dezamăgeşte, este mai matur şi mai experimentat decât era în urmă cu un an, dar tenisul lui Yannick nu are cusur, iar ofensiva lui nu prezintă fisură. Victorie!!!
În sfârşit, după o aşteptare de treizeci şi şapte de ani, Franţa tenisistică se bucură. Ea are din nou un campion la Roland Garros, în persoana acestui excelent atlet melancolic pe nume Yannick Noah. Pătruns pe teren, fostul fotbalist Zacharias Noah îşi îmbrăţişează fiul. Este o revanşă contra tuturor aroganţilor urmaşi ai blonzilor merovingieni germanici, care îi priveau cu o nedreaptă condescendenţă pe refugiaţii Africii negre. Acum, puştiul camerunez descoperit de Arthur Ashe îşi lua o binemeritată revanşă morală, devenind campion total în sportul alb, altădată atât de inaccesibil şi segregaţionist…