The Telegraph
Primul lucru pe care-l descoperim, atunci când ne întoarcem atentia asupra propriilor noastre creiere, e ca cea mai mare parte a lucrurilor pe care le facem scapa controlului nostru constient, arata neurologul David Eagleman în „The Telegraph“. Daca, oricum le-ai masura, creierele omenesti sunt diferite între ele, n-ar trebui ca sistemul nostru juridic sa nu mai cântareasca oamenii cu una si aceeasi unitate de masura?
„Un creier uman înseamna un kilogram si jumatate din cel mai complex material din Univers. (…) Acest bizar material computational, de culoare roz, care are consistenta jeleului si care e compus din elemente miniaturale, capabile sa se autoconfigureze, întrece de departe orice am visat noi sa construim“, scrie David Eagleman.
Folosind aceste creiere, oamenii au reusit sa faca ceva cu totul iesit din comun: s-au apucat sa-si descifreze propriul limbaj de programare. „Imaginati-va calculatorul dvs de birou, care ar începe sa-si controleze componentele periferice, sa-si scoata carcasa si sa-si îndrepte webcam-ul spre propriile circuite. Aia suntem noi“. Iar descoperirea pe care am facut-o e, în opinia lui Eagleman, una dintre cele mai însemnate realizari intelectuale ale speciei noastre: ne-am dat seama ca nenumaratele fatete ale comportamentului, gândurilor si ale experientei noastre sunt legate, inseparabil, de o vasta retea chimico-electrica – sistemul nervos.
„Prima lectie pe care o învatam, atunci când ne studiem propriul ansamblu de circuite, e socanta: cea mai mare parte din ceea ce facem si din ceea ce simtim nu se afla sub controlul nostru constient. Junglele nesfârsite de neuroni îsi ruleaza propriile programe. Partea constienta din dumneavoastra – acel Eu care se trezeste la viata când va treziti, dimineata – e cea mai mica parte din ceea ce se petrece în creierele dumneavoastra“. Desi depindem de functionarea creierului în toate aspectele vietilor noastre, el îsi vede de propria lui treaba, arata Eagleman.
„Depindem, întru totul, de biologia noastra“, crede neurologul american. Mii de experimente cu tumori cerebrale, boli degenerative, mutatii genetice, dependente de droguri si traume ale creierului ne-au condus la o concluzie simpla: sperantele, ideile, dorintele si comportamentele noastre depind în mod direct de starea acestui bulz enigmatic de materie gânditoare.
„Fizicul si mentalul sunt atât de apropiat întretesute, încât ele apar, atâta cât îsi poate da seama stiinta moderna, ca fiind identice. Acest punct de vedere ne schimba conceptia despre noi însine – si va schimba, cu siguranta, si sistemul juridic“, crede David Eagleman. Problema e ca legile actuale se bazeaza pe doua presupozitii false. Prima e aceea ca oamenii sunt capabili sa se comporte astfel încât sa-si urmareasca, cel mai bine, propriile interese si sa-si anticipeze, în mod rational, consecintele propriilor actiuni. A doua e ca toate creierele sunt facute la fel.
„Oricine care a trecut de vârsta majoratului si are un IQ de minim 70 se presupune, în ochii legii, ca ar avea aceleasi capacitati de a lua decizii, de a întelege, de a-si controla pornirile si de a judeca precun toti ceilalti oameni“, scrie Eagleman. „Dar aceste idei pur si simplu nu se potrivesc cu datele neurologiei“. Oricum le-am masura, creierele sunt diferite – în privinta agresivitatii, a capacitatii de empatie si asa mai departe. Miturile înglobate în sistemul nostru juridic nu ofera „un ghid cu o precizie uniforma pentru comportamentul uman“.
„Sistemul jurudic are nevoie de o infuzie de neurologie“, scrie David Eagleman. „E necesar sa se îndeparteze de vechile idei despre cum ar trebui sa se poarte oamenii, pentru a întelege mai bine cum se poarta de fapt acestia“. Schimbarea nu va însemna ca orice criminal va fi achitat, deoarece faptele lui vor fi explicate printr-un cumul de factori genetici, sociali si neurologici; vom continua sa judecam comportamentul uman în termeni de bine si rau. În fapt, schimbarea va fi la nivelul rafinamentului sentintelor judiciare.
O schimbare în ceea ce priveste întelegerea diferentelor dintre indivizi va conduce, arata neurologul american, la orientarea condamnarilor cu închisoarea spre riscul recidivei, în locul dorintei de razbunare. „În cele mai multe tari, închisorile au devenit, de facto, sisteme sanitare publice de tratament psihiatric. E mai eficient, în privinta banilor, si mai putin probabil sa încurajezi comportamentele criminale, daca îi trimiti pe bolnavii mintal spre aziluri proiectate sa le faca fata“.
În mod similar, am cheltuit miliarde de dolari în razboiul împotriva drogurilor, însa o abordare mai buna ar fi sa ataci cererea, în locul ofertei, întelegând creierul unui dependent, crede Eagleman. „Neurologia poate oferi abordari personalizate, bazate pe studiul creierului, pentru reabilitare, ceea ce înseamna ca oamenii vor fi ajutati sa depaseasca bolile mintale, dependenta de droguri si chiar impulsivitatea. Acest fapt ar putea înlocui premisa tocita ca închisoarea e mereu cea mai buna abordare“.
E timpul sa renuntam la intuitiile noastre despre cum ar trebui sa se comporte oamenii si sa fim atenti la felul în care ei se poarta – „sa facem sistemele juridice sa fie la fel de riguroase ca un experiment stiintific“. O abordare neurologica a dreptului penal poate fi, în opinia lui David Eagleman, mai economa, mai umana si poate fi încununata de mai mult succes.