Iepuri 3D si Papa (supra)vegheat de bombardiere

Într-un atelier cu multa lumina din centrul Bucurestiului, departe de agitatia avangardistilor „de profesie“ si de experimentalisti gaunosi, un tânar artist îsi pune însemnele vizuale în retea. Adica îsi conecteaza firele subtile ale imaginarului într-un sistem bine articulat, autentic si de neconfundat. Numele lui este Francisc Chiuariu. Un calator de cursa lunga pe drumurile întortocheate ale imageriilor ce nu se lasa nivelate, devitalizate, sablonate de consumerismul globalizant. Si nici nu râvneste artificiile succesului cu orice pret. Fostul elev al artistilor si profesorilor Marius Cilievici si Florin Ciubotaru, el însusi, vremelnic, pedagog la Catedra de Pictura a Universitatii Nationale de Arte din Capitala, îsi desavârseste în aceste zile, pe pânze mari sau pe suprafete generoase de  backlit („împrumutate“ de la arhitecti), „Retelele“ pe care le va expune, în curând, într-o noua personala. Care se prefigureaza a fi unul dintre evenimentele vizuale cele mai de impact ale anului 2010.
Francisc Chiuariu are vocatia (re)constructiei, a dizlocarilor si a recombinarilor în/din gramatici vizuale (pre)scrise. Si, de ce nu, prefabricate. Si mai are curajul alergatorului pe lânga trend(uri), într-o cursa ale carei reguli le stabileste el însusi, nu „echipa de zgomote“. „Retelele“ lui Francisc Chiuariu sunt, înainte de toate, zone libere ale imaginarului. Fie ca e vorba despre falii în viziunile inocente ale copilariei, livrate artistului de catre doua personaje, care abia descopera si încearca sa descifreze codurile lumii largi – Ania, fetita din Londra, si David, baietelul din Snagov –, un network al candorii în priza directa cu basmul si cu trucurile animatiei. Fie ca sunt comentarii ambalate oniric-suprarealist la istoria recenta. Si la migratiile est-vest, stânga-dreapta, cu narativitate ingenios subsumata socio-politicului actual. Fie ca „extrag“ personaje predilecte ale picturii renascentiste, de pilda, devenite elemente publicitare ori brand-uri de consum în era globalizarii, pe care le asaza, recontextualizând, în spatii de protectie sau în vertijul elanurilor postistorice.
Asumându-si o dubla conditie, de artifex si de vizionar, în egala masura, Francisc Chiuariu dinamiteaza drumurile batute si face transfuzii de sânge proaspat, de energie neconventionala retelelor sistemului cazut al imaginarului clasic(izat). Clasat. Devitalizat. Caruia îi reordoneaza noi strategii mitice si îi imprima noi azimuturi. Pânzele sale configureaza un bestiar marca proprie – cangurul, ursul panda (într-o suprinzatoare maternitate), lamantinul, pinguinii, oaia (cu lâna de aur), iepurii populeaza veritabile cosmogonii, intra în labirintul si în custile (protectoare, dar si claustratoare) ale lumii abia nascându-se sau aproape sfârsindu-se. Într-o devalmasie riguros orchestrata în apele sau pe plajele realitatii devenite vis si, nu de putine ori, cosmar înseninat. Caci nebanuite sunt caile imaginarului la care sunt conectate „Retelele“ lui Francisc Chiuariu. În care stau, fata în fata, pantofii D&G si picioarele desculte ale lui Budha, Papa Inocentiu din pânza lui Velasquez, solemn, de data aceasta în costum pontifical alb, pascal, înconjurat de iepuri-apostoli si (supra)vegheat de bombardiere, de pilda. În care fragilitatea si teluricul, viziunea paradisiaca a celor ce cred ca pot cumpara orice, inclusiv pamânt pe luna si obsesia iubirii, cautarea înfrigurata de tandrete a celor multi si umili (prinsi în griul de fiecare zi) se integreaza deopotriva în network. Pânza neagra sau suprafetele de backlit, pe care cea mai mica sovaire a mestesugului capata dimensiuni catastrofice, pun si ele în evidenta nu numai originalitatea si rigoarea constructiei acestei plonjari în imaginarul fara frontiere, ci si rafinamentul maiestriei unui artist stapân deplin pe mijloacele sale. Un artist cu buna, solida cultura vizuala, care a stiut sa valorifice experienta stagiilor de rezidentiat la Roma, Haga, Amsterdam si Mogosoaia (Mogodorf). Si care a stiut sa se elibereze la timp de tutela unor maestri-profesori coplesitori, ceea ce nu e chiar la îndemâna învataceilor de atelier.
Într-un atelier cu multa lumina din centrul Bucurestiului, fara sa se grabeasca în a-si clama originalitatea, fara nacafale de inovator, de experimentalist-vedeta, Francisc Chiuariu îsi pune în „Retele“ hiperrealist magice viziunile, pregatind o noua expozitie. Si-a asumat conditia alergatorului pe lânga trend(uri), într-o cursa ale carei reguli le stabileste el însusi, nu „echipa de zgomote“.