Sari la conținut
Autor: IORDAN DATCU
Apărut în nr. 301

Gh. T. Kirileanu inedit

    Gh. T. Kirileanu (13.III.1872, Holda, com. Brosteni, Jud. Suceava – 13.XI.1960), Mos Ghita pentru apropiatii sai, n-a lasat o opera scrisa întinsa, pentru ca, spunea Titu Maiorescu, face pare dintre „acei care au mai mult înauntru decât în afara“. Criticul junimist îl consulta adesea pe Kirileanu, junimist si el, ca pe unul dintre cei mai eruditi în materie de traditii populare. Altii, de varii specialitati, au aflat de la el multe informatii de pret si-l cinsteau pentru darurile sale de polihistor. Pentru calitatile sale stiintifice, Academia Româna l-a trecut, la 5 iunie 1948, printre membrii sai de onoare, iar la 12 august, acelasi an, a devenit membru titular onorific. Pentru putin timp, pentru ca reforma comunista a Academiei l-a înlaturat si pe el, alaturi de alte mari personalitati. S-a facut celebru ca editor al operei lui Ion Creanga, pentru editia completa din 1939, de la Fundatiile Regale. Perpessicius l-a comparat cu Titu Maiorescu, primul editor al poeziei lui Eminescu. Pentru întinsele sale cunostinte s-a bucurat de prietenia si bunele aprecieri ale unor personalitati ca Vasile Bogrea, N. Iorga, G. Vâlsan, Ion Bianu,
    D. Gusti, T. Vianu, Iorgu Iordan. A publicat, în 1901, împreuna cu C. Brudariu, „Cartea taranului român“, iar cu A. Popovici, în 1906, „Descrierea mosiei regale Brosteni“, despre care N. Iorga a scris între altele: „daca o vei lua în mâna nu se poate sa n-o citesti pâna la sfârsit. Sunt acolo stiri istorice, note despre gospodaria cea veche si cea noua, elemente de limba, de cultura, cu totul necunoscute. Limba e a scrisului lui Ion Creanga“.

    Gh. T. Kirileanu a avut si o altfel de opera, care si ea l-a facut celebru, aceea a unui generos care, aflat în cancelaria regala timp de trei decenii, sub regii Carol I, Ferdinand I si putin timp sub Carol al II-lea, a profitat de aceasta pozitie si a ajutat multi scriitori si oameni de stiinta, a sprijinit aparitia unor reviste („sezatoarea“, „Ion Creanga“), a contribuit la afirmarea, la Bucuresti, a unor scriitori din Basarabia. A fost, în acest sens, cum a apreciat Emil Racovita , „omul cel mai îndatoritor din lume“. Pe multi i-a ajutat chiar din buzunarul sau.

    Pensionat, s-a retras la Piatra Neamt, unde oficialitatile comuniste l-au sicanat în toate felurile: i-au retras pentru o vreme pensia, i-au bagat chiriasi în casa, el restrângându-se într-o singura camera si neputând astfel sa-si consulte biblioteca. Nu s-a înrait ci, dimpotriva, a facut înca un act de generozitate, si-a donat uriasa biblioteca orasului amintit. De aici a scris catre cunoscuti numeroase scrisori prin care a denuntat abuzurile regimului comunist, necinstea unor mari personalitati, ca Titu Maiorescu.

    Paginile inedite pe care le publicam acum, toate existente la sectia de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române, reflecta doua obsesii ale sale. În scrisoarea catre Mihail Sadoveanu, care a detinut între anii 1948 si 1961, functia de vicepresedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale, a protestat împotriva înlocuirii numelor unor strazi din Piatra Neamt cu nume rusesti. Scrisoarea catre Al. Rosetti, din 4 noiembrie 1949, îl arata interesat de tiparirea discursurilor regelui Ferdinand I, iar însemnarile din jurnalul sau, datate 24 mai 1951, dau pretioase informatii despre colaborarea sa la alcatuirea unor discursuri ale regilor Carol I si Ferdinand I. Când cu un anume prilej, Matei Cantacuzino îi spune regelui Ferdinand I ca are lânga sine „un om cum rar se întâlneste“, Regele îi raspunde: „Mie îmi spui, am ochiul format, stiu ce sa pastrez în preajma mea!“

    La o jumatate de secol de la trecerea sa la cele vesnice, îl evocam pentru opera sa stiintifica si pentru generozitatea sa proverbiala, care nu se întâlnea prea des nici în vremea sa si nu se întâlneste mai deloc astazi, în vremea noastra de feroce egoism.

    Piatra Neamt, 4 nov. 1939

    Iubite D-le Al. Rosetti,

    Iarta-ma ca abuzez de marea bunatate si îngaduinta ce ai fata de un bibliotecar rasuflat ca mine… Daca nu îndraznesc prea mult, te-as ruga sa dispui a mi se trimite un exemplar din Discursurile Regelui Carol I, editate sub privegherea d-lui C. Giurescu la Fundatiile Regale, ca o amintire a faptului ca discursurile dupa 1905 sub supravegherea mea se trimiteau spre publicare la „Monitorul Oficial“.

    De asemenea, te-as ruga ca, daca Fundatia va edita cu ocazia dezvaluirii viitoarei statui si Discursurile Regelui Ferdinand I, si daca se va putea, sa ma iei si pe mine în vedere pentru prevegherea acestei tipariri, caci manuscrisul volumului editat de Fundatia Culturala „Principele Carol“ la 1922, sub titlul „Cuvântari de Ferdinand I Regele Romaniei (1889-1922)“ a fost pregatit de mine. Ar ramânea sa pregatesc restul de cuvântari dintre 1922-1927. Multe din acestea le am pe foi volante, extrase din „Monitorul Oficial“. Am si fotografiile catorva autografe.

    A dumitale devotat,

    Gh. T. Kirileanu

    B.A.R.157.555

    D-lui M. Sadoveanu

    Vicepresedinte al Marelui Prezidiu
    Bucuresti

    faur 1949

    În scrierile d-tale te-ai închinat numelui lui stefan cel Mare si sfânt si i-ai preamarit faptele datorita carora s-a hotarât în larga masura soarta poporului românesc.

    Dar tocmai când d-ta esti la înalta conducere a tarii, autoritatile au gasit cu cale sa impuna înlaturarea numelui lui Stefan cel Mare de la numirea strazii unde se afla biserica zidita de el si urmele vechilor sale curti domnesti din târgul Pietrii lui Craciun. Acestei strazi i s-a pus numele Maxim Gorki. De asemenea, s-au schimbat numele strazilor Alexandru cel Bun si Petru Rares în Puskin si Lenin.

    E usor de închipuit câta durere sufleteasca ne-a cuprins pe toti iubitorii trecutului acestei tari si câta umilinta înduram nemai având libertatea de a ne plânge sau protesta pe fata pentru asemenea cruda impietate, a carei semnificatie o poti întelege mai bine decât noi…

    Maresalul Foch ne-a lasat acest cuvânt întelept: „Popoarele nu înceteaza de a trai decât atunci când ele înceteaza de a-si mai aduce aminte de trecut“.

    Cine are inima si urechi de auzit (nu numai stomac fara fund!) sa se gândeasca la raspunderile în fata istoriei neamului românesc.

    Gh. T. Kirileanu

    Arhiva Kirileanu B.A.R., VIII varia 7

    Necazurile mele cu pregatirea sau cu corectarea discursurilor regale

    Dupa ce am terminat publicarea monografiilor regale, cu ocazia expozitiei jubiliare din 1906, Regele Carol I mi-a spus ca-i place cum „compozez“. si apoi secretarul particular a Regelui,
    L. Basset, care pregatea mai toate discursurile Regelui, mi-a încredintat mie aceasta grea si gingasa însarcinare, mai întâi când era vorba de învestituri episcopale, apoi pentru discursurile culturale.

    Uneori, regele Carol I trimitea scrise de el la masina punctele principale, care dorea sa fie atinse. Alteori, L. Basset îmi spunea verbal cam ce puncte sa le dezvolt. Cel dintâi proiect de discurs mai însemnat care mi s-a cerut de
    L. Basset a fost la comemorarea a 50 de ani de la Unirea din 1859.

    Sub Regele Carol I, proiectele cerute de Rege împreuna cu Pr.sintult B. Stirbey, altele singur si dadeam proiectul direct Regelui. Dupa înfiintarea Ministrului Palatului, aratam si lui proiectele mele si apoi le trimiteam Regelui. Cateodata îsi scria singur Regele discursul,
    s-apoi, mi-l trimitea ca sa fac îndreptari de limba. Alteori ma chema si-mi spunea verbal punctele. Darile de seama pentru Monitorul oficial erau privegheate de mine la ultima corectura.

    Când a fost vizita Regelui Ferdinand la mormântul lui Stefan cel Mare de la Putna, m-a chemat Regele si mi-a aratat proiectul de discurs, pe care i l-a propus Primul Ministru General Averescu si a zis sa pregatesc eu alt proiect. Regele a aprobat proiectul meu. Dupa publicarea discursului, întâlnindu-ma cu N. Iorga la Academia Româna, mi-a zis: „Nu-i asa ca dumneata ai facut discursul de la Putna?“. I-am raspuns: Atâta stiu ca i-am dat Regelui „Istoria literaturii“ de N. Iorga, unde-i vorba de Vartolomei Mazareanu si de pomenirea lui Stefan cel Mare. Dar nu mult dupa aceea Iorga mi-a spus ca în audienta ce a avut la Rege l-a întrebat cine i-a facut discursul de la Putna si ca el a marturisit, spunându-i ca Mos Ghita i l-a facut.

    De la un timp ma chema Primul Ministru Ionel Bratianu ca sa-i arat punctele, proiectele de discursuri, cerându-mi uneori sa fac omisiuni sau schimbari regale, când avea sa vorbeasca si el si-mi cerea sa fac unele omisiuni, cum a fost aceea din discursul de la comemorarea lui Avram Iancu.

    Am pregatit câteva cuvântari pentru Printul Carol când era mostenitor si pentru Pr.sintult Nicolae când era Regent.

    Tot mie mi se cereau proiectele pentru felurite inscriptii sau cugetari.

    s24 mai 1951t