Institutul Revolutiei Române din Decembrie 1989 (IRRD) a organizat in cooperare cu Fundatia „Friedrich Ebert“ – România si Fundatia Europeana „Titulescu“ o masa rotunda prilejuita de aniversarea a zece ani de la publicarea scrisorii lui Gáspár Miklós Tamás catre intelectualii români, la 15 decembrie 2000. „Scrisoare catre prietenii mei români“ a fost publicata in „Élet és Irodalom“ si reluata in paginile revistei „Dilema“ la 16 februarie 2001. Ulterior, scrisoarea si comentariile pe marginea ei au fost reluate intr-un volum, intitulat „Intelectualul român fata cu inactiunea“ (Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2002). Manifestarea intitulata „Scrisoare catre prietenii mei români. Zece ani mai târziu“ s-a desfasurat in data de 26 mai 2011 la sediul Fundatiei Europene „Titulescu“ cu participarea filozofului Gáspár Miklós Tamás, aflat intr-un turneu de conferinte la Bucuresti la invitatia Fundatiei „Friedrich Ebert“, a gruparii CriticAtac si a IRRD.
Gáspár Miklós Tamás s-a nascut la Cluj in 1948. A studiat filologia clasica si filosofia la Bucuresti si Cluj. Incepând cu 1972 a fost redactor la un saptamânal literar din Cluj, dar dupa câteva conflicte cu Securitatea a fost retrogradat din pozitia de redactor la cea de corector. Dupa ce, din 1974, i s-a interzis – cu câteva rare exceptii – sa mai publice, paraseste in cele din urma România, emigrând in Ungaria. Din 1979 a predat filosofia la Facultatea de Litere din Budapesta, dar este concediat in 1981 pentru scrierile sale clandestine si protestele ilegale, devenind unul din disidentii cunoscuti. Ales deputat in 1989, din partea Partidului Liberal, va parasi viata politica in 1994 si Partidul Liberal in 1999. In perioada 1991 -1995 a fost director al Institutului de Filosofie al Academiei Ungare de Stiinte. A tinut cursuri si a facut cercetari la universitatile Columbia, Oxford, Woodrow Wilson Center – Chicago, Wissenschaftskolleg din Berlin, Georgetown, Yale, New School for Social Research, Collegium Budapest etc.
A publicat numeroase eseuri, studii si articole in periodice si antologii; scrierile sale au fost traduse in 14 limbi: „A teória esélyei“ („Sansele teoriei“, Bucuresti-Cluj, 1975), „Descartes a módszerrol“ („Descartes despre metoda“, Bucuresti-Cluj, 1977, ed. a II-a: Cluj, 2002), „A szem és a kéz“ („Ochiul si mâna“, Budapesta, 1983, Geneva, 1985), „Idola tribus“ (in maghiara: Paris, 1989, trad. fr. Paris, 1991), „Másvilág“ („Cealalta lume“, Budapesta, 1994), „Törzsi fogalmak“ („Idolii tribului“, vol. I si II, Budapesta, 1999; partial tradusa in limba româna: Cluj, 2001), „A helyzet“ („Situatia“, Budapesta, 2002). Continua sa publice in mod regulat articole de comentariu politic in marile cotidiane ungare. Din 2003, G. M. Tamás este vicepresedinte al ATTAC Hungary.
ION ILIESCU:
Institutul Revolutiei Române din Decembrie 1989 a avut initiativa organizarii acestei dezbateri cu filosoful si politologul ungar Gáspár Miklós Tamás, pe marginea aparitiei acelei scrisori deschise, adresata acum mai bine de 10 ani prietenilor sai, intelectualii români. Este vorba despre intelectuali de dreapta. In urma trimiterii acestei scrisori au aparut o serie de reactii din partea celor vizati, publicate mai ales in „Dilema“. Unele dintre reactii sunt discutabile, pentru ca nimeni nu detine monopolul asupra adevarului absolut. Unul din reprosurile principale ale domnului Tamás la adresa acestor intelectuali de dreapta era acela ca pâna si Revolutia Româna era contestata. Domnia sa chiar constata, atunci: „Voi, dragii mei prieteni, carora nu v-au convenit consecintele politice ale revolutiei, ati convins o lume intreaga ca revolutia, de fapt, nici nu a avut loc, ca a fost vorba de o scamatorie, de un miraj, de o jonglerie, reusind sa escamotati cea mai mare fapta istorica a poporului român“… Cu acest prilej, Gáspár Miklós Tamás constata ca „autonegarea româneasca a facut scoala“. Domnul Tamás are prilejul, pornind si de la aceasta mica polemica, sa spuna câteva cuvinte in legatura cu tema in dezbatere, dar si sa faca aprecieri asupra unor teme de actualitate, inclusiv despre ultimele evolutii din Ungaria. Dânsul are o privire mai de ansamblu si se poate apleca asupra uneia dintre temele pe care le-a abordat, in ultima vreme, respectiv slabiciunea stângii din zilele noastre, a stângii europene si nu numai, intr-o lume dominata de confruntari sociale acute. Ultima criza economico-financiara a bulversat economia mondiala, punând probleme noi. Cu toate acestea, stânga europeana este slaba, in general. In fostele state care au promovat un „socialism birocratic“, stânga este intr-o defensiva totala.
Este o problema, o intrebare, pe care ne-am pus-o si noi in câteva dezbateri. De fapt, este o chestiune de interes mai general de ce intelectualitatea româna, este considerata, predominant, de dreapta. Eu nu cred ca aceasta apreciere este chiar corecta. Eu nu cred ca toata intelectualitatea româna e de dreapta. Este adevarat ca grupul unor intelectuali de dreapta este mai vocal decât majoritatea intelectualilor români. Dar, nu cred ca majoritatea intelectualilor români sunt de dreapta. Numerosii intelectuali pe care eu ii cunosc au o deschidere mai degraba spre stânga si spre problematica sociala care, intr-o societate ca a noastra, este dominanta. Deci, aceste aprecieri privind intelectualitatea sunt relative. Dar, pe de alta parte, putem constata ca intelectualitatea la care se referea domnul Tamás a intrat putin in deriva pentru ca s-a cam asociat cu tot ceea ce era si este agresivitate de dreapta in societatea româneasca si toti cei care s-au lansat sa il slujeasca pe domnul Basescu acum se afla intr-o mare deriva in legatura cu toata evolutia politica si economico-sociala din România. Astfel, ei sunt intr-o mare dificultate in momentul de fata. Deci, e o problema care tine de nevoia unei dezbateri ample in rândul intelectualitatii, pe de o parte, dar si in general in societatea noastra pentru a pune mai amplu in dezbatere problematica actuala a evolutiei societatii noastre, in context european si global. Eu merg la o reuniune, la Sofia, a Clubului Politic Balcanic, creat acum 10 ani, si unde – printre altele – vreau sa subliniez ceea ce am mai facut de câteva ori si anume: locul si rolul nostru in Uniunea Europeana. Pentru ca noi am intrat ca ruda saraca in UE. Eu cred ca problematica globala a lumii de astazi, adâncirea decalajelor dintre bogatii si saracii lumii are ecourile ei specifice in Europa. Si noi am cam ramas ruda saraca, cu mâna intinsa la organismele europene. Cred ca trebuie sa avem o pozitie mai demna si mai echilibrata in raporturile cu Uniunea Europeana, iar Uniunea Europeana – pentru viitorul sau – ar trebui sa isi puna ca problema o strategie consecventa pentru a reduce marile decalaje istorice mostenite de tarile noastre in context european. Nu este vina României sau a altor state din aceasta parte a Europei ca au pasit mai târziu pe calea dezvoltarii moderne. Statele nationale au aparut in aceasta zona a noastra abia dupa primul razboi mondial, in timp ce Europa occidentala o luase cu mult inainte. Atunci când Anglia si Olanda intrau in era noua, a dezvoltarii industriale, aici, noi ne aflam inca sub dominatia marilor imperii ale vremii. Iar aceasta ramânere in urma pe plan istoric se reflecta in toate: in nivelul dezvoltarii economice, in cel al dezvoltarii industriale, a nivelului de viata, al culturii civice, etc. Deci, sunt probleme care afecteaza unitatea si stabilitatea europeana. Pentru Europa este o datorie sa reduca aceste decalaje. Se pune problema si pe plan global, cum anume sa se actioneze la nivelul economiei mondiale, in contextul globalizarii rapide, pentru a reduce marile decalaje din lume, care sunt sursa cea mai periculoasa a instabilitatii mondiale. Or, in Europa cu atât mai mult putem si trebuie sa ne propunem reducerea acestor decalaje dintre Vestul si Estul continentului. Toate aceste probleme le putem discuta cu domnul Tamás, care este un om de stânga, chiar mai accentuat de stânga, in ultima vreme, si ne intereseaza reflectiile sale, ce pot prilejui un dialog fertil.
GÁSPÁR MIKLÓS TAMÁS:
In ultimul deceniu care a trecut de la publicarea acestei scrisori multe lucruri s-au schimbat, sa schimbat intelectualitatea româna, s-a schimbat toata lumea si m-am schimbat si eu. Acum 10 ani, daca cineva mi-ar fi spus ca astazi voi sta la aceeasi masa cu domnul Ion Iliescu, as fi fost foarte surprins. Dar, iata, lumea se schimba si ne schimbam si noi, si vreau sa va spun câteva cuvinte despre momentul acela care a prilejuit acea mare discutie legata de acel text, de existenta sau nonexistenta Revolutiei Române. Trebuie sa spun ca afirmatia nonexistentei revolutiei române este un vechi cliseu al dramatismului european, s-a spus acest lucru si despre Revolutia Franceza, care a fost prezentata ca o lovitura de stat de elita, ca la Bastilia s-au gasit doar câtiva prizonieri, s-a spus de catre istoriografia catolica din secolul XIX ca Revolutia Franceza a fost un complot urzit de lojele masonice si de Sociétés de Pensée; cam acelasi lucru, de fapt, stiti foarte bine ca se spune despre Revolutia din Octombrie 1917, ca a fost o lovitura de stat, nesprijinita de milioanele de muncitori din Rusia. Astfel, nu intelegem de ce a fost razboiul acela civil timp de cinci ani din moment ce nu erau implicati, iar printr-o accentuare a istoriei, la extrema se afla negarea posibilitatii unor schimbari. Aceasta este o modalitate bine cunoscuta, este o arma ideologica a reactiunii de 160 de ani sau chiar mai mult, deci nu este foarte original, insa are câteva laturi originale si locale, si se exprima prin marea literatura paranoida româneasca, caci toata lumea stie cine a fost in spatele acelor evenimente, cine au fost oamenii care, in secret, au facut Revolutia. In spatele acestor afirmatii si paralelisme, destul de generalizate in timp, se ascunde un fapt mult mai important decât aceasta teorie: faptul ca Revolutia, cu toate ca a avut loc, a esuat. A recunoaste esecul este, psihologic si moral, mult mai greu decât a spune ca noi am investit un eveniment politic cu entuziasmul nostru, cu inflacararea noastra, cu credintele noastre, si nu am avut dreptate. Este foarte dificil sa spui si sa gândesti asta. Si mie mi-a venit destul de greu, in propria mea biografie politica si intelectuala, intr-o alta tara, sa spun ca cea mai mare investitie morala si educationala pe care am avut-o in viata mea a fost „1989“, pe care am creat-o cu unele idei, pe care insa astazi le gasesc eronate.
Momentul fericirii si eliberarii politice pe care l-am trait a fost bazat moral, social si cultural pe niste idei care nu mai sunt astazi indreptatite si adevarate. Este foarte greu sa observi un sistem care a cazut si care a fost rezultatul unei revolutii democratice, pentru ca este foarte greu sa crezi ca un fost secretar de stat este un miliardar si un capitalist, dar face acelasi lucru pe care l-a facut ca secretar si membru al Comitetului Central, caci functia este importanta, primara, si nu continuitatea empirica a respectivului. Daca noi suntem impotriva unui miliardar, nu suntem impotriva lui pentru aceleasi cauze pentru care eram impotriva unui secretar sau reprezentant UTC. Eu m-am opus sistemului precedent, si am ajuns sa ma opun si sistemului prezent, pentru ca, nu numai pe temeiuri filosofice si intelectuale, ci pe baza unei experiente sociale traite de cineva care, totusi, crede ca ar trebui sa fie solidar cu aproapele lui. Ca rezultat al revolutiei democratice in Ungaria, tara cea mai dezvoltata economic din blocul sovietic in momentul acela, 47% din toate posturile din industrie, comert si altele asemenea au fost pierdute intr-un an si jumatate. In locul economiei asa-zise socialiste, adica a economiei planificate de stat, nu s-a creat o economie capitalista, nici macar una ghidata de capitalul international sau strain, ci s-a creat o gaura neagra, iar o mare parte a spatiului social a fost pur si simplu nimicita. Aceasta este o latura originala a revolutiei democratice din Europa Rasariteana, adica revolutiile fac multe lucruri: schimba metode de dominatie, inlocuiesc o patura sau un grup dominant sau elita cu un altul, schimba modelul esential al socializarii, care, inainte de 1989, era munca glorificata, bazata pe egalitatea prestarii obligatiilor si drepturilor sociale, in proportie directa, in ideologie si practica; acesta era modelul de socializare, daca era un muncitor, un angajat, o parte a economiei planificate, asta insemna o recunoastere si o legitimare a existentei sociale, o sursa legitima de venit etc. Acestui model de socializare nu i s-a opus un nou model, un principiu, o idee, nu i s-a opus nimic. Noi, generatia mea de disidenti si revolutionari democratici, am prezidat asupra unui proces de destramare, de anihilare, de declin si decadenta. Trebuie sa tinem minte doua lucruri aparent contrare, ceea ce este foarte dificil pentru majoritatea oamenilor, sa tinem minte doua lucruri care se contrazic: faptul unei revolutii care a fost executata de oameni cu o pasiune autentica, o pasiune pentru eliberare, care nu este de negat, si o revolutie care, in lipsa ei de proiect politic, a fost acaparata de elitele care erau prezente, cum se intâmpla intotdeauna, la fel ca si zilele acestea, in Egipt. Acolo a avut loc o razvratire autentica a unei populatii citadine, mai ales din clasele mijlocii, si care, in lipsa unui proiect politic valabil si puternic, a fost acaparata de armata, cât va dainui aceasta perioada de tranzitie nu stim, cred ca nu un timp indelungat, dar, pentru moment, vedem, ca si in tarile Europei de Est, revolutii fara un proiect clar, acaparate de fortele care sunt in loc. Lipsa acestui proiect si impunerea unor idei, sau, artificial, prin aparate tehnocratice contradore si prin forta pietei mondiale care, in tarile de acest gen, au cautat numai piete de consumatori, si nu un teren pentru reconstructie, deci lipsa unui proiect politic, caracteristic pentru tari coloniale, caracterizeaza viata intelectuala si politica a tarilor noastre.
Acest caracter colonial pronuntat si sentimentul de a fi neputincios fata de fortele superioare cadrului national de politica, pe care le putem inca influenta, relativizeaza acest sentiment de neputinta si de lipsa de suveranitate, politica, sociala si intelectuala, si explica lipsa de proiect politic original, de sine statator si indraznet, care caracterizeaza politica acestor tari. Ceea ce traim noi nu este escamotarea prin trucaje politice si jocuri de iluzii a faptului ca, in 1989, domnul Iliescu urzea tot felul de conspiratii, tragea toate sforile si inventa Revolutia, ca sa ia presedintia; nu este veridic, acestea sunt niste ipoteze ridicole. De ce au, insa, efect? Au efect pentru ca ceea ce s-a intâmplat cu noi este intr-adevar incredibil. Prabusirea unui model social neinlocuit cu un altul este unica, nu spun ca nu a mai avut loc si pe alte continente, in alte vieti sociale, dar este unic, original, iar in aceasta situatie, respectiv refugierea in unele statalitati imaginare, traditia se impune ca o sursa de stabilitate psihologica pentru actori politici si intelectuali neputinciosi. Interpretarea si reinterpretarea unor interpretari din trecut, care ar inlocui o intelegere a noilor conditii este, intr-un fel, inevitabila.
Singurul lucru asupra caruia avem putere, noi, intelectualii din Europa de Est, este propria noastra cultura. A afirma puterea ei, excelenta ei, suprematia ei, continuitatea ei, care ajuta la o investitura intelectuala pentru cei din prezent, este o tehnica destul de simpla si destul de lesne de inteles pentru toata lumea, insa un lucru este sigur: carentele revolutiei democratice, lipsa unor noi modele de socializare, confruntarea idealurilor publice ale acestor state cu realitatea sociala, nu pot fi inlocuite cu aceste tactici tehnico-intelectuale pe care le folosim, mai mult sau mai putin, cu totii. Va dau câteva exemple, ca sa va arat de ce cred ca neputinta intelectuala a tarilor semicoloniale din Europa de Est are consecinte foarte serioase in ceea ce priveste viata societatilor insesi. Dupa cum stiti foarte bine, cel mai mare obstacol din societatile de astazi este criza fortei de munca ca urmare a revolutiei tehnologice actuale si a globalizarii, o jumatate sau doua treimi din forta actuala economica a lumii este superflua. Economia de piata nu poate angaja si nu poate satisface revendicarile de consum ale totalitatii populatiilor, iar singura sursa posibila de supravietuire pentru populatii, in cadrul sistemului actual, este statul, un stat ale carui resurse au fost reduse in ultimii 30 de ani, in umbra unei politici neoconservatoare, la un nivel atât de jos incât a fost fara precedent in epoca moderna, iar acest stat slabit, vaduvit de resurse financiare, este supus la un asalt al revendicarilor si exigentelor fara precedent. Asistenta sociala va trebui sa fie sursa supravietuirii pentru majoritatea absoluta a populatiilor din tarile dezvoltate, iar daca adaugam si pensionarii si studentii, observam ca sursele statale si publice vor trebui sa se ingrijeasca de supravietuirea fizica a populatiilor, sau ceea ce urmeaza vor fi foametea si lagarele de concentrare. Pentru o noua politica a redistribuirii si a maririi resurselor statale nu avem nici un proiect politic, nici un proiect intelectual si ideologic, iar in majoritatea ideilor raspândite si recunoscute in viata publica de peste tot se continua ideologia antistatala a liberalismului modern, pe de o parte, iar pe de alta parte se incearca delegitimarea morala a grupurilor care au revendicari si exigente asupra resurselor. In aceasta categorie intra bugetari, pensionari, paraziti, tigani, imigranti, homosexuali, grupe stigmatizate de propaganda puterii actuale, care are ca scop legitimarea unei politici care spune pur si simplu societatii: „Voi sunteti condamnati la moarte prin foame si meritati aceasta soarta!“. Asta explica asa-zisa politica de imigratie in Europa, iar in Vest asta explica discursul sindical, antiproletar, antimuncitoresc, antitiganesc, antipensionar, antibugetar etc., acel discurs pe care il vedeti in fiecare zi in ziarele dumneavoastra. Este o politica foarte rationala, coeziva si care implica capitalismul; ea vrea sa explice si victimelor, si grupelor preferate, cum ca noua situatie in care statele nu mai au responsabilitate pentru supravietuirea fizica a populatiei este morala, este legitima si este buna. Putem spune ca dintr-un moment de rascoala democratica, care implica egalitatea morala a tuturor cetatenilor, cel putin, chiar si pentru un conservator, revendicarea minima a tuturor razvratirilor democratice este egalitatea in demnitate. Astfel, o ideologie si o politica statala, care are ca tinta delegitimarea unor grupuri sociale, se opune direct spiritului revolutiei democratice, iar aici exista o posibilitate, daca vreti, a unei aliante ale diferitelor forte care se reclama, nu de politica, dar de etosul democratic, care este vital. Nu exista etos democratic fara egalitarism, nu exista etos care neaga imaginea si recunoasterea unor grupuri importante din societatea civica care ii cuprinde pe toti. Am ajuns la un punct final, la un verdict: legitimarea democratica poate fi considerata terminata, iar daca nu este terminata de tot poate fi considerata o minciuna, astfel incât puteti alege. Aceasta este situatia actuala, iar metodele de legitimare si cele de justificare ale politicilor publice in aceste state nu mai sunt posibile, iar toate aceste state se gasesc intr-o stare pe care Antonio Gramsci a numit-o „revolutia pasiva“. Aceasta inseamna ca tehnicile revendicate de revolutia autentica iau locul celor prealabile, fara functia eliberatoare a revolutiei, si cu scopul de a rupe miscarea muncitoreasca, adica sa reduca importanta muncii, mai ales fizice, din viata omului. Acest rol a fost redus, si a fost redus de capitalism, intr-un fel ascutit, total, antiegalitar.
Omenirea de astazi, in afara de capitalisti, este impartita in doua grupuri, foarte distincte: unii care lucreaza mult prea mult si câstiga mult prea putin, care sufera in consecinta, si avem, astfel, oameni absolut distrusi de munca, mai ales de munca la banda si de alte munci de acest gen. Am scris intr-un eseu recent de-al meu: „Nu-ti place exploatarea? Incearca sa fii nonexistent!“. Astazi, exploatarea este un privilegiu pentru cei care gasesc un angajament oarecare, la o intreprindere oarecare, ceea ce inseamna ca sunt privilegiati, in timp ce restul sunt dependenti de procesele politice indrumate de conducerile statale si permise sau nu de fluxul capitalului international.
Intr-adevar, astazi munca nu mai este polul si focusul de socializare. Putem spune ca scopul miscarii muncitoresti a fost realizat, chiar daca intr-un fel negativ, diabolic, respectiv posibilitatea de a participa la exploatare ceea ce este o dorinta in inima miliardelor de oameni care nu vor nici macar sa fie exploatati. Doamnelor si domnilor, daca nu va rasculati impotriva acestor stari de fapt, atunci cred ca ceva lipseste din firea pasionala a domniilor voastre. Situatia aceasta este, pe de o parte total irationala, de o absurditate patenta, fiindca toata aceasta situatie a fost creata de o evolutie fara precedent a stiintelor naturale si ale tehnologiei, a habitatului, a urbanismului, a tehnicilor de tot felul, nu numai digitale, dar si biochimice, agrare, farmaceutice etc., iar in forma revolutiei pasive evolutia sfârseste intr-o catastrofa. Pozitia noastra, de aici, din Europa Rasariteana, este paradoxala si absurda, perversa si plicticoasa, iar noi, care nu ne simtim responsabili pentru revolutiile care se petrec in lume, ne scutim de raspunsuri responsabile, dam vina pe Banca Mondiala, pe cei bogati si puternici care pot face ceva, noi nu putem face nimic; noi suntem provinciali, coloniali, noi trebuie sa supravietuim si sa cautam niste surse, niste posturi, niste granturi la UE. Asa suntem noi, intelectualii din Europa Rasariteana, si trebuie sa va spun ca prefer acestui intelectual, cel mai compromis tip de intelectual de astazi, tipul intelectualului revolutionar rus; iar sa spui asta la Bucuresti e o chestie destul de indrazneata, insa ma refer numai la unele relatii ale acestuia cu logica revolutionara, si anume spiritul de abnegatie, spiritul de jertfa si spiritul de solidaritate pentru cei umiliti. Acest ideal foarte simplu si moral al libertatii revolutionare trebuie sa fie din ce in ce mai valabil si mai clar, iar faptul ca ceea ce gândesc eu despre Emil Cioran si ceea ce gândeste domnul Gabriel Liiceanu despre Cioran nu concorda, nu are absolut nici o relevanta. Am scris o scrisoare, bine! Aceste lucruri sunt aspecte ale trecutului, si e un trecut care nu ne ofera foarte mult; inclusiv luptele mele antifasciste si impotriva dreptei. Nu stiu, probabil am avut dreptate. Cineva a spus ca nimeni nu detine monopolul dreptatii, dar dreptatea aceasta nu este esentiala; mie nu mi se pare asa, mi se pare o problema locala care a fost inlaturata pur si simplu de vreme, nu de evolutii intelectuale interesante, ci doar de trecerea vremii. Acum sunt alte lucruri care ar trebui sa ne intereseze. As dori sa mai adaug un singur cuvânt, pentru traditie: mistificarea taranului român din cultura româna, de catre foarte multe curente, ne orbeste, fiindca a ridicat problema provinciei est-europene si a celei românesti, care a fost simbolic ocupata de aceste curente romantice, conservatoare si ortodoxiste, astfel incât ne scuteste pe noi, acesti asa-zisi progresisti, sa vedem ca mizeria si tragedia cea mai importanta atinge fosta taranime din aceasta regiune. Ea, care nu a fost proletarizata, burghezita, a fost pur si simplu abandonata, si ne ofera privelistea unei vieti de umilinta si amaraciune. Eu cred ca nu trebuie sa fim taranisti si poporanisti ca sa ne intoarcem cu atentia si solidaritatea noastra la acesti oameni, care sunt victimele Revolutiei pe care noi am iubit-o atât de mult. Va multumesc!
DUMITRU MAZILU:
Domnul Tamás ne-a informat ca n-am avut un proiect, insa am constatat ca altii au avut un proiect in privinta economiilor noastre. Si intre concluziile multinationalelor, erau cel putin trei obiective foarte clar stabilite. Noua limba de lemn spunea: privatizam Estul, adica preluam din Est toate valorile in mâinile noastre. Al doilea aspect: transformam aceste economii, intr-o piata de desfacere pentru produsele noastre. Si, in al treilea rând, valorificam forta de munca din Est, in zona din Vest. Cu alte cuvinte, domnule Tamás, ati avut dreptate, n-am avut un proiect al nostru. Era si foarte greu in acele momente sa formulam proiectul. Nici nu aveam siguranta ca vom reusi. Totusi, dupa ce am reusit, presiunile asupra noastra, din partea acestor multinationale, au fost extrem de dure. Aceste presiuni continua si astazi. Continua si astazi, in ce sens? Mai aveti câte ceva? Dati totul ca sa obtineti niste bani, sa ne platiti noua dobânzile pentru ca ati facut imprumut. Revolutia pe care am infaptuit-o cu entuziasm si cu sperante, astazi s-a transformat, in multe privinte, in deziluzii, in deceptii, ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa renuntam. Numai prin solidaritati ale celor napastuiti, vom putea sa facem pasi spre mai bine sau macar sa speram.
CLAUDE KARNOOUH:
Un punct foarte important ridicat de Gáspár Miklós Tamás. Eu cred ca trebuie sa regândim noua fata a fascismului. Fascismul contemporan n-are nevoie de uniforma, n-are nevoie de cizme, n-are nevoie de stadion. Fascismul contemporan are un costum, de obicei cu sacou, vesta sau foarte relaxat fara cravata, dar are o forta de represiune si de control uriasa care merge de la Facebook pâna la toate camerele care sunt peste tot in orasele voastre, in orasul meu s.a.m.d., plus decadenta totala a statului. Toti cei care sunt extrem de radicali si propovaduiesc slabiciunea statului, când ii intrebi: „De unde, cu ce bani traiesti?“, iti raspund: „A, eu am o bursa de la Bruxelles“. Ai o bursa de la Bruxelles? Cine plateste impozitul undeva ca sa ai tu bursa de la Bruxelles? Altul cu fluturasi zice: „Vai statul e…“. Dar de unde are leafa? Institutia care i-a dat-o, este o institutie de stat s.a.m.d. Un alt subiect pe care domnul Tamás l-a ridicat este legat de neocapitalism. Neocapitalism care este partial neo si partial foarte traditional. A descoperit cu progresele uriase ale tehnicii ca politicile demografice au creat prea multi oameni.
Ce vom face? Un prieten de-al meu, profesor de drept la Universitatea din Amiens, scria intr-un articol, care a facut scandal in Franta, ca viitorul vietii pamântesti va fi legat de uciderea oamenilor pentru a putea pastra copacii. Nu suntem prea departe de aceasta situatie. Lupta pentru apa, lupta pentru energie ne impune sa lasam ca o gramada oameni sa moara ca sa putem sa supravietuim. Domnul Tamás a ridicat problema taranimii in România. Eu cred ca sunt unul din foarte rarii straini care cunosc destul de bine aceasta problema. Pentru cei care nu ma cunosc, vin in România din iulie 1971. Am cunoscut pe toti intelectualii din România, care se pretind disidenti, i-am cunoscut din 1971, pâna când am fost dat afara din tara, in decembrie 1982. Când am citit dosarul meu de la Securitate, care are 880 de pagini, am aflat ca sunt un evreu apucat de extremism-marxism. Acest lucru ma bucura, pentru ca eu sunt, ca si Karl Marx, de origine evreiasca. Sunt botezat reformat si sunt pentru lupta de clasa. Taranimea este intr-o stare de saracie si de mizerie umana, de mizerie morala incredibila in ciuda faptului ca satele sunt parasite de catre oamenii care lucreaza in strainatate. Bineinteles ca acesti oameni aduc bani. Dar as vrea, pentru ca am acest prilej foarte interesant, sa spun public urmatorul aspect, mai ales pentru ca sunt câtiva responsabili politici aici: Domnilor, daca aveti un stat, chiar daca statul e slabit, aveti o tara, mai degraba in Ardeal, care este o comoara in Europa, de ce l-ati lasat sa fie darâmat? Ce face directia urbanistica in judet? Ce mita primesc tipii ca sa lase sa se construiasca niste case de groaza? Ce turist ar veni sa vada o casa cum avem noi in Franta sau in Olanda sau in Belgia? De ce? Le avem acasa! De ce ati construit biserici ingrozitoare de ciment fata de bisericile de lemn? Una era sa fie o biserica darâmata si s-o reconstruiesti. Insa, când vorbesti cu preotul, el zice: „Ah, enoriasii vor!“. De ce vor enoriasii asa ceva? Puterea statului incepe cu asta. Puterea statului trebuie sa fie intarita ca sa salvezi cât de cât taranimea. Stiti ca analfabetismul a fost invins de sistemul comunist. Va spun acest lucru chiar daca va place sau nu. Analfabetismul care a fost invins creste dramatic la tara. Problema pe care a ridicat-o domnul Tamás este de o actualitate stringenta si va rog sa va gânditi la acest aspect, daca veti ajunge la putere odata. Lasati un pic business-ul. Cum spunea un foarte bun critic al capitalismului târziu in Franta – va spun pe frantuzeste, iertati-ma, fiindca merge mai bine pe frantuzeste decât pe româneste: „S’il vous plait, Messieurs, Mesdames: Pensez, arretêz de dépenser!“.
ANA BAZAC:
Daca lupta contrariilor este o lege perpetua – si este – , sa retinem totusi doua elemente. Gáspár Miklós Tamás a ridicat o problema deosebita nu numai pentru România, ci pe plan mondial legata de procesul muncii ca atare, de structura muncii, de raporturile structurale care determina, in fond, mersul lumii. Si raporturile structurale care determina mersul lumii sunt raporturile de munca, in ultima instanta. Din punctul acesta de vedere, ce se intâmpla in România nu este cu totul deosebit de ce se intâmpla in lume. Sigur, lasând la o parte diferentele dintre centru-periferie etc. Dar apropó de acest lucru, as vrea sa punem, daca imi permiteti, punctul pe „i“: cei mai multi oameni, sigur, daca lucreaza, daca au de lucru, cum spunea Gáspár Miklós Tamás, „sunt privilegiati, se simt fericiti oricât de exploatati sunt“, dar unii lucreaza, altii nu. Bun, si care e solutia pentru cei care nu au un loc de munca undeva la o firma, in sfârsit, undeva? Evident, spunea colegul meu, statul. Dar acum, apropó de punctul pe „i“: din punct de vedere sociologic, cei care lucreaza la stat se cheama birocratie. Birocratia este inalta, medie, mica. Putem spune ca si o infirmiera dintr-un spital face parte din birocratie, fiindca sanatatea si cei care lucreaza in sanatate, de pilda, fac parte din birocratie. Insa, fara indoiala, este o birocratie joasa. Sigur, nu are nicio putere, este la fel de exploatata. Din punctul acesta de vedere, daca imi permiteti, acesti birocrati marunti de tot se integreaza in aceeasi structura cu ceea ce stim noi – iarasi apropó de consensul dintre colegul meu si mine -, respectiv se integreaza cu proletarii. Ce este, de pilda, o infirmiera, altceva decât o proletara care lucreaza etc. Dar daca este asa – sigur, infirmiera doreste sa aiba un loc de munca, este clar, si ea lupta pentru un loc de munca – atunci trebuie sa ne gândim ca exista si birocratie medie si inalta care si ea lupta pentru un loc de munca. Si atunci, este clar ca pe de o parte avem lupta pentru locuri de munca in stat si atunci dorim sa punem mâna pe stat si atunci putem sa intelegem luptele pentru putere. Acesta era primul element pe care voiam sa-l spun. Sa nu uitam totusi conceptele acestea sociologice care sunt foarte importante. Birocratia si proletariatul, daca imi permiteti, sunt concepte foarte importante. Si a doua idee si cu asta am incheiat. Colegul meu vorbea de aspectul acesta moral, de sentimentele pe care le au oamenii in viata lor fata de munca, fata de ceilalti, fata de raporturile politice si atunci eu as spune ca astazi foarte multi oameni nu mai stiu sa fie de stânga. Sigur, o cauza este cea fundamentala spusa de Gáspár Miklós Tamás, da, schimbarile in capitalismul mondial s.a.m.d., dar o alta cauza este legata de vina stângii, a celor care s-au declarat a fi de stânga si care au confiscat niste valori. Colegul meu spunea: „Liberté, égalité, fraternité nu mai are nicio rezonanta“. Oare de ce nu? Exista nu numai cauze obiective legate de capitalismul mondial si de munca. Exista si cauze reale legate de oameni, de raporturile de forte; deci exista si aceste cauze si trebuie sa le intelegem.
GÁSPÁR MIKLÓS TAMÁS:
Referitor la ce se poate face astazi, rezonabil, in aceasta situatie, ceea ce eu, sau prietenii mei, pot sa promita ca vor face, este munca critica care ar incerca cel putin sa indeparteze ruinele acestea care ne revin din trecutul dictaturii, din trecutul Revolutiei esuate si din prezentul lipsei de independenta morala si intelectuala. Trebuie sa fie o critica care se opune moralismului oficial; in trecut, avantajul moral a fost intotdeauna la stânga, iar cel al puterii intotdeauna la dreapta.
Care a fost avantajul majoritatii stângii? A spus ca apara, in spiritul demnitatii egale, pe cei care, in pofida recunoasterii universale a egalitatii, au fost opriti economiceste, social, politic sa realizeze aceasta egalitate; iar stânga a privit tot timpul cu dispret clasa puterii, a burgheziei. A fost, in concluzie, o miscare universalista foarte rationala, iar avantajul acesta moral a disparut. Din ce cauza s-a intâmplat asta? Pentru ca sistemele s-au schimbat, iar in situatia de astazi, ca sistem al revolutiei ideologice de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, s-a schimbat ceva: subiectul despre care vorbim, care este al justitiei, egalitatii, demnitatii etc., nu mai este comunitatea civica a cetatenilor, ci doar individul. Când reactia liberala spune ca impotriva proiectelor colectiviste utopice, desocializante etc., noi aparam libertatea si suveranitatea individului, ei au avantajul moral. Apara ceva ce exista, si anume suveranitatea burgheza, care are profunzimile ei, particularitatile ei romantice si postcrestine, are o valoare empirica in societate si, cu toate ca apararea este una defensiva, se intemeiaza pe ceva real. In acelasi timp, retorica de stânga, care, macar la nivel retoric, si tot incearca sa apere egalitatea comunitatii civice, nu se intemeiaza pe nimic real. Aceasta comunitate civica, in spiritul egalitar si libertarian al cuvântului, nu exista, pentru ca natura capitalismului, cum a spus domnul Karnoouh, s-a schimbat, deci avantajul moral, chiar din timpul Revolutiei Franceze, este al dreptei. Dreapta, prin schimbarea strategiei filosofice, prin schimbarea individualitatii si subiectivitatii burgheze, a creat ceva real, care este, in acelasi timp, amenintat de tot felul de asupriri si exploatari. Ceva care are avantajul moral si poate desemna pe cei care nu poseda merit, deoarece cine nu se ridica la nivelul subiectivitatii burgheze active, multilaterale, intreprinzatoare, curajoase, novatoare, acea categorie de cetateni este delegitimata moral si merita destituirea sociala, politica si civica, merita asta. Devin lenesi, hoti, sunt neproductivi, nu-si platesc impozitele, arunca gunoi pe strada, au prea multi copii – astfel incât, pentru prima oara intr-o civilizatie crestina, a procrea devine o crima, iar in curtile de judecata ungare, se spune ca cei care procreeaza mai mult au un epidermis mai brun decât media, si am citat aici dintr-un verdict al Tribunalului din comitatul Tolno. Poti delegitima anumite comportamente sau actiuni, insa nu se pot delegitima persoane sau grupuri, caci asta inseamna, in termeni traditionali, fascism! Suntem, intr-adevar, intr-o situatie foarte dificila, deoarece adversarul are argumente foarte bune. Eu nu dispretuiesc puterea de astazi, dar argumentele lor sunt foarte bune pentru ca se intemeiaza pe o practica din lumea aceasta, cu succese si infrângeri, dar reale, iar idealurile traditionale ale stângii nici macar ca idee nu mai sunt valabile, pentru ca idealurile nu mai sunt de mult, chiar si pentru construirea unei societati foarte traditionale, burghezo-democratica, chiar si aceea este de negândit. Telurile noastre spre o societate mai buna sunt numite azi comuniste, chiar si Barack Obama a fost numit comunist pentru ca a dorit sa asigure oamenilor o pensie! Democratia a fost un slogan politic al unui partid liberal, din care, intr-o faza mai indepartata din evolutia mea, am facut parte, dar cu timpul ne schimbam cu totii, si apropó de schimbare, suntem aici cu totii, la IRRD, trebuie sa va spun ceva, o poveste foarte simpla care arata distantele parcurse in 1989, o amintire a mea din 1989. Când a izbucnit Revolutia, in 21 decembrie 1989, eu nu eram in Ungaria, ci la Londra. Am aflat vestea in avion. Mi s-a comunicat din cabina pilotului ca a cazut comunismul, ca România e libera! Era ceva incredibil, caci pentru un simplu ungur ardelean, sa vada Budapesta acoperita de zeci de mii de steaguri românesti, Budapesta deci, era enorm! A fost exact lucrul pe care o persoana ca mine l-a visat toata viata. Pentru orice ungur ardelean, ca si pentru mine, a fost mereu o problema aceasta ostilitate româno-ungara, care, in acele momente, s-a disipat cu totul. Asta a fost in decembrie 1989. Acum o saptamâna, primarul general al capitalei Ungariei, cu asentimentul Consiliului Budapestei, cu doua abtineri, a votat ca steagul orasenesc al Budapestei sa fie schimbat. Budapesta a fost formata in 1872 din Buda si Pesta, iar culorile de atunci, si pâna astazi, au fost rosu, galben si albastru. Acesta este steagul orasului, care era arborat la toate aniversarile si sarbatorile de orice gen. Acum o saptamâna a fost schimbat in alb, rosu si verde, deoarece primul steagul amintea prea mult de culorile tricolorului românesc. Douazeci de ani arata intr-adevar progresul reactiei care s-a impus dupa esecul revolutiilor democratice, ce a fost inceput ca o masura populara, dar care nu este deloc populara, iar reactia opiniei publice este una de indiferenta, nu de indignare. Din pacate, noi sfârsim in aceleasi prejudecati, mai putin patimase decât inainte, iar incercarile si mostenirea pe care acest Institut incearca sa o cultive, sa o pastreze, cerceteze si ilustreze este o mostenire sub atac, contestata si ma indoiesc foarte mult ca amintirea acestui moment ar fi un prilej de relansare a unei politici radicale in aceasta zona. Nu sunt foarte optimist in ceea ce priveste subiectul, cred ca poate este o mostenire pierduta. Este a generatiei mele si ma mândresc, reclam asta, insa trebuie, inainte de toate, sa fim realisti, sa recunoastem ca este compromisa, si de asta avem o combinatie foarte ciudata, de un numar crescând de oameni, care au renuntat sa mai fie critici fata de regimul trecut si care sunt radical reactionari in ceea ce priveste prezentul. Lumea doreste o societate linistita, cuminte, autoritara, verticala, ierarhica si cu o cultura pompieristica, iar noi, cei care suntem aici, adepti ai revolutiei democratice din 1989, suntem o minoritate. Este un subiect inchis, din pacate chiar si pentru istorie, tocmai pentru ca a fost un ideal. Atunci speram la o lume fara granite si vize, iar acum nimic nu este mai important in aceasta lume in afara de granite si vize. Va multumesc!
Textul a fost preluat, intr-o versiune partiala, din „Caietele Revolutiei“, nr. 4 (36)/2011,
publicatie editata de Institutul Revolutiei Române din Decembrie 1989